11/07/2025
Am vărsat sticla mai devreme cu cele două mâini stângi ale mele. Fix când mă pregăteam să fac poza asta. A și lăsat o micuță băltoacă pe masă în urma ei, dar din fericire am salvat la timp cea mai mare parte din conținut.
I-am explicat soției, care tocmai mă certa pentru excesul de neatenție, cine mai știe a câta oară, că e foarte bine că s-a întâmplat așa.
Că vinul căzut ‘’Să fie de sufletul lui Amza Pellea!’’.
Și asta a și fost formula care a detensionat acest episod cu potențial casnic exploziv. A zâmbit, am și gustat puțin de test, apoi ne-am văzut de ale noastre, fiecare cu ritmul lui.
Eu sper că oamenii mai varsă din când în când din sticla sau paharul lor cu zaibăr. În amintirea lui Nea Mărin. Și că de fapt poate chiar și ajunge, înmiit, acolo unde el, și că se bucură cu ai lui de vinul pe care l-a iubit și pe care de unul singur l-a făcut atât de cunoscut.
Și acum înapoi la realitate, tocmai am băut pentru prima oară în viața mea zaibăr.
E vinul pe care mi l-a adus Cosmin Dragomir, special de la Băilești. După ce i-am zis că dacă vine de acolo fără zaibăr o să fac streptease la nunta lui. Genul de glumă între prieteni, dar care treptat începe să-ți sune a amenițare. Iar omul nu a riscat, așa că a ales calea diplomației.
Îi mulțumesc mult lui Cosmin, însă înțeleg că vinul e chiar producția primarului din Băilești. Nu știu cine e, nu știu cm îl cheamă și din ce partid e, și ca să fiu sincer nici nu țin neapărat să aflu. Că n-ar fi greu de făcut asta. Dar aș prefera ca necunoscutul să mențină vie iubirea și prețuirea indirectă pe care în momentul ăsta i le port edilului din Băilești. Pe care aș vrea să-l asigur, în caz că postarea asta ajunge până acolo, că sticla asta venită prin Cosmin a făcut un om fericit undeva într-o margine de București.
Mi-am dorit mult să încerc experiența zaibărului autentic, mă bucur că am bifat-o în sfârșit. Însă cam asta e tot. Nu e ceva neapărat de recomandat. Și nu pentru că zaibărul n-ar fi bun. Ci pentru că zaibărul e un vin domestic și ca orice vin de casă, el nu poate fi comparat cu nimic din ceea ce industrial a și devenit normă între timp. E un vin îndelung contestat de specialiști. În cel mai bun caz ignorat. Dar iubit de o parte dintre consumatori, cei care nu consideră că rafinamentul ar trebui să fie crezul absolut al oenologiei.
Ca multe alte lucruri care ne-au marcat viața, zaibărul e mai întâi afecțiune și apoi rețetă.
Ps. Când eram mic, rămâneam singur acasă și mă simțeam în nesiguranță, puneam fără excepție aceeași casetă cu Nea Mărin. Doar pe asta o știam și doar asta mă liniștea întotdeauna. Nea Mărin a fost nu doar prietenul meu cel mai bun, ci și supereroul copilăriei mele. Ani la rândul.
