28/12/2025
Franța a fost pentru mine mai mult decât o țară traversată cu camionul.
A fost locul unde am înțeles că gustul poate fi artă.
Pe vremea când eram pe camion, traversam Franța dintr-un capăt în altul.
Țin minte o seară, după o zi lungă de condus.
Am oprit într-un sat mic, aproape pustiu, la periferia Parisului unde nu vezi doar blocuri și străzi.
Dacă știi să te uiți, găsești mici grădini, ascunse după garduri vechi.
Într-o zi, mă plimbam printre ele, după o cursă lungă. Obosit, cu gândurile mele.
Și, dintr-o dată, am zărit ceva: o roșie coaptă, ieșită prin gard, am întins mâna, am rupt-o … și am gustat.
A fost incredibil.
Gust curat, dulce, adevărat — total diferit de ce găsești în magazinele mari din Paris.
Și atunci mi-am spus: dacă într-o margine de oraș, printre garduri ruginite, in piețe mici de sat, am descoperit soiuri care nu ar câștiga niciodată concursuri de frumusețe, dar ar câștiga oricând inima oricui, poate exista un asemenea gust, înseamnă că lumea încă mai are comori de păstrat.
Poate și de acolo a început, fără să-mi dau seama, drumul meu serios către semințe și colecție.
Atunci am înțeles ceva important: gustul bun nu are granițe. Nu ține de țară, de modă, de etichetă. Ține de sămânță, de pământ și de omul care are grijă de ea.
Astăzi, o bucată din Franța trăiește și în grădina mea.
Spune-mi:
Ai cultivat vreodată un soi francez? Care ți-a plăcut cel mai mult?
