09/12/2025
Patru ateneiști direct implicați în acest eveniment cultural, ce se anunță fastuos, care se va desfășura în pragul sărbătorilor de iarnă, pe 19 decembrie, la Centrul de Cultură „George Apostu”, începând cu ora 14.30!
📖✨𝗖𝗔𝗥𝗠𝗘𝗡 𝗠𝗜𝗛𝗔𝗟𝗔𝗖𝗛𝐄 și 𝐃𝐀𝐍 𝐏𝐄𝐑𝐒̦𝐀
DUBLĂ LANSARE DE CARTE
În atmosfera consacrată a Centrului de Cultură „George Apostu”, loc de întâlnire pentru artiști, scriitori și iubitori de cultură, sub semnul „Apostu ʼ91”, vineri, 📅 𝟏𝟗 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, începând cu ora 14:30, instituția vă invită la o dublă 𝑙𝑎𝑛𝑠𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑒, un eveniment dedicat , și reflecției culturale contemporane. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate :
📘 𝗖𝗔𝗥𝗠𝗘𝗡 𝗠𝗜𝗛𝗔𝗟𝗔𝗖𝗛𝐄 – „Gustul teatrului” (Editura Junimea)
📙 𝐃𝐀𝐍 𝐏𝐄𝐑𝐒̦𝐀 – „Recensământul morților” (Editura Humanitas)
Critic de teatru, eseistă și redactor-șef al revistei Ateneu, 𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐥𝐚𝐜𝐡𝐞 și-a construit de-a lungul anilor o carieră remarcabilă în promovarea fenomenului teatral românesc, încununată în 2025 cu prestigiosul Premiu UNITER pentru întreaga activitate.
Volumul „Gustul teatrului”, însoțit de un amplu și cald cuvânt de Matei Vișniec, reunește cronici, reflecții și eseuri construite dintr-o pasiune reală pentru scenă și pentru oamenii ei.
Matei Vișniec surprinde esența cărții afirmând că aceasta este „portretul unei admirabile pasiuni culturale și al unei imense dăruiri sufletești”, iar stilul autoarei aduce „unda de entuziasm și arta de a capta esențialul”.
𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐥𝐚𝐜𝐡𝐞 povestește, în introducerea cărții: „Am dobândit de timpuriu gustul teatrului… Teatrul a devenit o parte importantă din viața mea și, mai târziu, profesie. Să poți să-ți faci din pasiunea pentru artă o profesie este o mare șansă care te împlinește.”
Cartea a avut deja numeroase lansări în cadrul unor festivaluri teatrale importante: Bookfest București, Festivalul Internațional „Matei Vișniec” Suceava, Festivalul de Comedie Galați, Festivalul Național de Teatru București, Festivalul de Teatru Piatra-Neamț și va fi prezentată de 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐌𝐚𝐧𝐭𝐚.
Scriitor, eseist și publicist, redactor al revistei „Ateneu”, Dan Perşa propune în romanul „Recensământul morților” o ficțiune tensionată și profundă, inspirată din figura reală a lui Andrei Radu Benke, supranumit „exterminatorul de strigoi”. Cartea îmbină documentul cu imaginația, tragedia istoriei cu drama identității personale.
Volumul este descris de editură ca „roman al fantomelor care nu pot fi îngropate: fantomele istoriei, ale vinovăției și ale unei conștiințe ce nu-și găsește alinarea”.
Romanul, care va fi prezentat de 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐉𝐢𝐜𝐮, se înscrie într-o direcție matură a literaturii lui 𝐃𝐚𝐧 𝐏𝐞𝐫𝐬̦𝐚, cunoscut pentru volume precum 𝐷𝑖𝑛𝑐𝑜𝑙𝑜, 𝐴𝑡𝑙𝑎𝑛𝑡𝑖𝑑𝑎, 𝐵𝑒𝑠𝑡𝑖𝑎𝑟𝑟𝑜, 𝐼̂𝑛𝑎𝑝𝑜𝑖 𝑝𝑒 𝑆𝑜𝑙𝑎𝑟𝑖𝑠, 𝐼𝑐𝑎𝑟 89, 𝑂𝑛𝑖𝑟𝑖𝑐𝑎 și alte numeroase titluri apreciate critic.
Programul evenimentului va fi armonizat cu un de pian susținut de 𝐃𝐨𝐫𝐮 𝐒𝐚𝐬𝐜𝐚̆𝐮, muzician complex, a cărui carieră se desfășoară de peste patru decenii în spațiul artistic românesc și internațional. Pianist, compozitor și pedagog, 𝐃𝐨𝐫𝐮 𝐒𝐚𝐬𝐜𝐚̆𝐮 întrunește în mod firesc rigoarea formării clasice cu bucuria improvizației și libertatea jazzului, oferind publicului interpretări pline de expresivitate și rafinament.
Vă așteptăm cu drag la un cultural de excepție!
Ministerul Culturii