Zvon de Bistrita

Zvon de Bistrita Înainte de știre, e zvonul. O platformă a bistrițenilor, cu și despre ce se întâmplă în oraș, înainte ca informația să devină oficială.

16/06/2025

Dacă ați sperat că Farcaș vă scapă de vinieta albastră, mai aveți de așteptat până la toamnă: Tribunalul a respins suspendarea

Ce folos?! Degeaba i-au condamnat judecătorii din Bistrița pe tâlharii de la BIG dacă au venit magistrații de la Cluj și...
26/05/2025

Ce folos?! Degeaba i-au condamnat judecătorii din Bistrița pe tâlharii de la BIG dacă au venit magistrații de la Cluj și le-au șters pedepsele cu buretele. Definitiv.

Luni de coșmar pentru victime, doi ani de șoc pentru o comunitate întreagă și doar 9 luni de detenție reală pentru unul dintre agresori. Restul? Libertate cu suspendare, bătaie de joc cu girul statului.

Acum 2 ani, patru bestii – că oameni nu pot fi numiți – au snopit în bătaie, au umilit, au filmat și au batjocorit doi studenți și alți copii, în plină noapte, în parcul de la BIG, apoi în zona Eminescu. Au râs în timp ce loveau. Au filmat ca să-și păstreze trofeele. Un act de o cruzime greu de imaginat.

Judecătorii bistrițeni au fost socați. În motivarea sentinței, au scris clar: „dezumanizare”, „agresivitate extremă”, „lipsă totală de empatie”. Le-au dat pedepse grele, poate singura alinare pentru victimele care își duc traumele în tăcere.

Dar a venit Curtea de Apel Cluj. Și a stricat tot.
Pedepse drastic reduse, doi dintre agresori scapă cu suspendare, unul mai stă 9 luni după gratii, iar minorului – singurul căruia i se „majorează” pedeapsa – i se oferă „șansa” reeducării.

Asta e justiția din marele oraş universitar de cinci stele?!

Sursa foto: Bistriteanul

Ce-ai făcut, Drăgane?Iar au greșit prezicătoarele care te vedeau la Cotroceni? Că, dacă-ți ghiceau percheziții și cătușe...
20/05/2025

Ce-ai făcut, Drăgane?
Iar au greșit prezicătoarele care te vedeau la Cotroceni? Că, dacă-ți ghiceau percheziții și cătușe, poate o lăsai mai moale cu demolările ilegale și termopanele în ziduri istorice, nu?

Nici ca strategie n-a ieşit… Ai ratat sezonul.

Dacă tot voiai să dai cu teatrul în campania la prezidenţiale, nu era mai bine să-ți planifici arestarea înainte să-ți anunți candidatura?

Făceai un mic spectacol: demolai un perete, smulgeai două fire, veneau mascații, te luau pe sus direct în breaking news, și gata – erai eroul neînțeles, luptătorul anti-sistem, victima preferată a statului paralel. Se strângeau 200.000 de semnături cât ai zice „libertate pentru Gelu!”

Dar așa… defazat. Nici nu te-au luat cm trebuie. Fără girofar, fără țipete, fără cameră ascunsă. Ce campanie e aia fără dramă?

Sau s-au sesizat prea târziu polițiștii? Te-au “lucrat”, nu? Aia e, când vrei să fii martir, dar ți-e calendarul boțit.

Și hai s-o zicem pe șleau: prea ai tras-o de păr. Când nu găureai Zidul Cetății, băgai magazine ilegale pe centură. Când nu plăteai taxe la primărie, smulgeai cutii electrice și dărâmai pereți prin clădiri cu istoric, nu cu autorizație.

Apropo, ce pariem că se întâmplă mâine la ieșirea din beciul domnesc? Un plâns cu nod în gât sau vedem un haiduc modern în război cu „sistemul ticăloșit”?

Oricum, să fim sinceri, pregătiți popcornul. Că de pâine n-avem, dar circ ne servește Drăgan.

P.S. Gelule, acu’ vreo 17 ani aveai mai mult haz și inspirație… Țineam minte și-acum cm defilai prin campanie cu prezervativul electoral pe degetul mijlociu. Între timp, ai rămas fără umor. Că autorizaţii n-ai avut niciodată.

15/05/2025

Nu mai poţi deschide o retea, un TV cu ăştia care ne indică ei cm să votăm! Vor să ne controleze sau chiar ne cred proști?

ȚINEȚI-VĂ BINE: URMEAZĂ 2 SĂPTĂMÂNI DE APOCALIPSĂ!(sau cel puțin așa zic "experții" de serviciu de la televiziuni...)Gat...
06/05/2025

ȚINEȚI-VĂ BINE: URMEAZĂ 2 SĂPTĂMÂNI DE APOCALIPSĂ!
(sau cel puțin așa zic "experții" de serviciu de la televiziuni...)

Gata, s-a dat startul! Pregătiți conservele, scoateți banii de sub saltea, anunțați bunica să închidă televizorul și faceți-vă cruce (cât mai avem voie!): România intră în cele două săptămâni de alertă, versiunea „democrație cu spume”.

🔴 Cade bursa.
🔴 Sare euro în aer.
🔴 Fug investitorii.
🔴 Rușii sunt la graniță.
🔴 Deontologii ne dau lecții.
🔴 Prăpăd, faliment, apocalipsă.

Și între timp, televiziunile care au supt milioane de euro din bani publici pregătesc fake news-uri de dat la breaking news! În cascadă, în alertă, ca la proști!

Țineți minte pe cei care spuneau că „dacă iese Trump, plecăm din America”? I-ați văzut? Nici noi. Așa o să „plece” și ai noștri: doar cu statusuri patetice pe Facebook.

Cât despre „boții răi” de pe TikTok… ei bine, acum sunt buni! Pentru că, surpriză, susțin fix ce trebuie.

Și voi, dacă vă mai lăsați manipulați de fix aceiași care n-au găsit 5 luni dovezile pentru anularea alegerilor... înseamnă că n-ați înțeles nimic.

Da, banii-s puțini! Asta-i adevărat!
Da, vremurile-s tulburi. Iar adevărat!
Da, săraci vom fi. E adevărat! Dar măcar nu și cu duhul!

Nema love pe centură! Primăria taie boscheții și… „afacerile”. Se strânge lațul de iubire pe centura Bistriței! Primăria...
20/03/2025

Nema love pe centură! Primăria taie boscheții și… „afacerile”. Se strânge lațul de iubire pe centura Bistriței!

Primăria Bistrița a trecut la defrișat boscheții, iar Poliția Locală va trece la vânat amenzi. Vizate sunt doamnele care prestează servicii și domnii care plătesc. Sau, cm s-or identifica fiecare, că e complicat cu sexul în ziua de azi… Și cu sexul din buletin, și cu cel din cap, și din pantaloni și, uite că, și cu sexul de pe centură.

Așa că, vechile „afaceri” de pe centura Bistriței ar trebui să dispară odată cu boscheții…

„Tot ceea ce înseamnă prostituție pe zona de centură va fi drastic sancționată, inclusiv doamnele, cât și beneficiarii acestor servicii, dacă vor fi identificați. Am dispus să se curețe și să se taie toți boscheții, pentru că în momentul în care Poliția Locală trece, zona trebuie să fie liberă vederii, să vadă ce se întâmplă”, a declarat Gabriel Lazany recent la Bistrițeanul Live.

Cert e că fără love, viața e pustiu… cam ca pe centură după curățenie. Dar merită din plin!

Sursa foto: Bistriteanul

08/03/2025

La mulți ani, doamnelor! Să știți că tot ce vi se spune și primiți azi, e valabil tot anul. Doar că, din păcate, bărbații au memorie scurtă!

Ăştia nu-s milionari de carton, ăştia-s milionari de celofan de flori. Primăria a făcut-o de mândra-minune pe Rodica Dob...
07/03/2025

Ăştia nu-s milionari de carton, ăştia-s milionari de celofan de flori. Primăria a făcut-o de mândra-minune pe Rodica Dobraniş, consiliera locală din partea AUR şi proprietara lanţului de magazine Atlantis.

Conform unei postări de astăzi pe Facebook a Primăriei Bistriţa, societatea Varodimex deţinută de Rodica Dobraniş, a închiriat domeniul public de sub balconul de la Han pentru comercializarea de flori. Nu doar că Dobraniş a închiriat ceva ce nu-i al ei, adică domeniul public, dar a încălcat şi interdicţia de comercializare de flori în afara zonelor acceptate de primărie.

Ce ţi-e şi cu unii îmbogăţiţi ai neamului…Investiţie strategică, ce mai?! 1.000 de lei.

Şi totul pentru o mie de lei… O mie de lei afacere de milionari! Cine ştie, poate milioanele se fac din lalele, că din trei trandafiri nu se fac sigur…

S-avem pardon, dar ăştia nu-s milionari de carton, ăştia-s milionari de celofan de flori! Ce vremuri grele pentru antreprenoriat!

_________________
Redăm mai jos întreaga postare a Primăriei Bistriţa:

"Sfidarea nu este tolerată în Municipiul Bistrița!

Primăria Municipiului Bistrița își reafirmă angajamentul ferm de a respecta și aplica legea în interesul comunității locale. În acest context, ne vedem nevoiți să semnalăm o situație inacceptabilă generată de operatorul economic Varodimex SRL, care sfidează în mod evident deciziile administrației locale.

Mai exact, acest operator a închiriat în mod abuziv spațiul domeniului public al Municipiului Bistrița către vânzători ambulanți de flori, deși acest spațiu nu se află în proprietatea sa. Această practică ilegală contravine măsurilor stabilite de municipalitate pentru a asigura ordine și transparență în activitatea comercială desfășurată pe domeniul public.

Reamintim că, începând din acest an, Primăria Municipiului Bistrița a decis să elimine haosul generat de vânzătorii ambulanți, stabilind zone clar delimitate pentru desfășurarea acestui tip de comerț. Cu toate acestea, anumite entități consideră că pot ignora regulile și acționa după propriile interese, ceea ce este de neacceptat.

În urma sesizărilor primite, structurile de specialitate ale Primăriei Bistrița au efectuat măsurători la fața locului, confirmând fără echivoc faptul că spațiul în cauză aparține domeniului public și nu poate fi administrat privat de către operatorul economic menționat. Astfel, orice activitate de închiriere realizată de operatorul economic Varodimex SRL în această zonă este nelegală și abuzivă.

Ca urmare a acestei încălcări grave, Primăria Municipiului Bistrița va demara toate procedurile legale necesare împotriva operatorului economic, sancționând închirierea abuzivă a domeniului public.

Totodată, menționăm faptul că au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru vânzătorii care desfășoară activități comerciale nelegale pe domeniul public închiriat abuziv.

Legea și ordinea trebuie respectate de toți cetățenii și operatorii economici din municipiu, fără excepții!".

Sursa foto: Facebook

04/03/2025

Paradoxul zilelor noastre: „băieții răi” vor pacea, „băieții buni” vor războiul. E inversare de roluri?

Gata cu distracția, gata cu împărțeala funcțiilor, e vremea pentru muncă la partid! Cum cu cine? Cu noii veniţi! Că doar...
03/03/2025

Gata cu distracția, gata cu împărțeala funcțiilor, e vremea pentru muncă la partid! Cum cu cine? Cu noii veniţi! Că doar nu cu aleșii neamului. Cică ăsta-i mesajul poporului... Pe bune?

Mai e un hop: prezidenţialele, dar acolo nu-s funcţii de promis şi împărţit. Deputații, senatorii, consilierii, mai nou şi prospăt uns secretar de stat Ioan Turc și-au ocupat scaunele călduțe. Acum vine momentul adevăratei provocări: muncă!

Robertino – pardon, Robert Sighiartău, proaspăt uns președinte PNL Bistrița-Năsăud – trage semnalul de alarmă și face apel la „oameni serioși”. Cum cine sunt aceștia? Ăia pe care partidul nu-i are că dacă-i avea, nu făcea apel. Logic, nu?

Vorba președintelui, succesul e un „joc de echipă”. Un detaliu important: echipa e deja formată, funcțiile sunt împărţite, dar loc pentru muncitori mai e.

Planul cică e clar: se reorganizează filialele, se pregătesc alegerile din 2028 și, între timp, vine hopul prezidențialelor.

Așa că, dragi oameni serioși, haideți la treabă! Nu mai e timp de pierdut, PNL a înțeles mesajul bistrițenilor și acum... trebuie să-l descifreze.

-------------------------
Potrivit lui Robert Sighiartău, „filiala PNL Bistrița-Năsăud a trecut printr-un ciclu de alegeri. Am înțeles mesajul bistrițenilor. Primul și cel mai important lucru este să înțelegem ca succesul înseamnă un joc de echipă.

Trebuie să reorganizăm partidul de la nivelul filialelor organizațiilor locale și să fim pregătiți pentru alegerile din 2028. Deci este un proiect pentru următorii 4 ani de zile. Acest lucru se face doar prin atragerea de oameni serioși, reprezentativi pentru comunitățile lor, care pot să câștige încrederea oamenilor.

Până atunci avem în față alegerile prezidențiale, unde vrem să ne organizăm cât mai bine și să obținem un rezultat bun" a declarat Robert Sighiartău.

Amendă simbolică pentru un munte de gunoaie: Cine plătește cu adevărat? Aflăm de la Poliţia Locală că un cioban a lăsat ...
14/02/2025

Amendă simbolică pentru un munte de gunoaie: Cine plătește cu adevărat?
Aflăm de la Poliţia Locală că un cioban a lăsat un morman de gunoaie pe Drumul Dumitrei Nou. Ca norocul, a fost depistat. Sancţiunea? 1.000 lei.

Ne scuzaţi, dar nouă ni se pare simbolică. Nu de alta, dar nu credem că pentru 1.000 lei se învaţă minte cineva…

Astfel de amenzi trebuie să fie mult mai mari pentru a descuraja comportamentele nesimțite. Dacă vrem ca aceste incidente să nu se mai repete și să avem un oraș mai curat, sancțiunile ar trebui să fie de cel puțin 10 ori mai mari.

Ca-n Occident, nu? Că doar vrem o ţară ca afară…

Mai mult, în cazul în care aceste amenzi nu sunt plătite în termen de 3 luni, soluția ar trebui să fie simplă: cei care cauzează astfel de probleme să fie puși la muncă, preferabil la serviciul de salubrizare, pentru a învăța cm este cu adevărat să îți respecți comunitatea și mediul.

Până când vor exista sancțiuni mai serioase, rămâne aceeași întrebare: Cât timp vom mai plăti cu toții pentru nepăsarea altora?
______________________________
Redăm mai jos postarea Poliţiei Locale Bistriţa:

𝗨𝗻 𝗶𝗻𝗰𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁 𝗱𝗲 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂 𝗽𝗿𝗼𝘃𝗼𝗰𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝘂𝗻 𝗰𝗶𝗼𝗯𝗮𝗻 𝘀̦𝗶 𝗰𝗮̂𝗶𝗻𝗶𝗶 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁𝘂𝗶𝗮, 𝗽𝗲 𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹 𝗗𝘂𝗺𝗶𝘁𝗿𝗲𝗶 𝗡𝗼𝘂.
Activitatea ciobanului și vandalizarea containerelor supraterane de către 🐕‍🦺câinii acestuia au generat o acumulare semnificativă de deșeuri pe spațiul verde.
👮‍♀️Echipajul Poliției Locale Bistrița a intervenit de urgență iar cu sprijinul locuitorilor l-au identificat pe bărbat, care a fost ulterior sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1.000 lei.
Operatorului de servicii publice de salubrizare i s-a solicitat să intervină pentru remedierea situației și igienizarea perimetrului afectat.
S-a dispus ridicarea containerelor pentru a preveni situații similare în viitor, având în vedere că zona este rezidențială și deșeurile se colectează din fața imobilelor.
🌳☘️Vă reamintim că respectul față de mediu e o responsabilitate comună!
Dacă veți observa astfel de fapte, semnalați-le la
☎️0263 239 376 Dispeceratul Poliției Locale
📞0756 122 070 WhatsApp

10/02/2025

A dracu’ grija a avut Dulapul fix înainte de demisie: să-i decoreze pe 3 judecători de la CCR. Fix aia care au anulat democrația în România. Până unde duce nemernicia?!…

Address

Bistrita

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Zvon de Bistrita posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Zvon de Bistrita:

Share