12/06/2025
La final, tot despre ei e vorba. Nu despre copii.
— O radiografie crudă a unui banchet de clasa a VIII-a la Ghimbav
Astăzi, din păcate, mi s-a confirmat din nou una dintre cele mai triste realități ale societății în care trăim: nu doar că unii profesori nu contribuie la dezvoltarea copiilor, dar le și pun piedici atunci când aceștia încearcă să strălucească.
Da, e revoltător. Dar nu e o poveste inventată. Este experiența trăită azi, la Ghimbav, unde un grup de copii de clasa a VIII-a a reușit – în ciuda a patru ani de umilință și batjocură – să organizeze un moment frumos. Un gest de recunoștință, făcut din suflet, pentru cei care ar fi trebuit să le fie modele.
Ironia? Aceiași profesori care ani de zile i-au redus la simple instrumente pentru medii și statistici, au fost întâmpinați în aplauze, ca niște vedete, la banchet. Un banchet plătit de părinți. Un banchet pentru care copiii au stat aproape trei sferturi de ceas în soare, doar ca să „aștepte intrarea profesorilor”.
Apoi, diriginții – cei care ar trebui să fie părinții spirituali ai acestor copii – primesc cadouri de mii de lei. Iar după nici două ore, încep să își bată joc de ei. Da, o spun fără ezitare: continuă să își bată joc de ei.
Copiii nu contează. Nu vocea lor. Nu emoția lor. Nu efortul lor.
În schimb, li se impun reguli și interdicții la propriul banchet, plătit integral de părinți. Cine intră, cine stă, ce muzică se pune. Pentru că, nu-i așa?, chiar și la final de drum... tot despre profesori e vorba. Nu despre copii.
Iar legea? Legea, dacă o mai întreabă cineva, spune clar că profesorii nu au voie să dea directive părinților în organizarea evenimentelor plătite de aceștia. Dar la Ghimbav, lucrurile funcționează altfel: doamna director și doamna dirigintă Gabriela au decis că nu e loc de bucurie pentru copii, pentru că... nu e „pe placul lor”.
O mamă a primit „ordin” direct de la conducerea școlii "sa dispara aia" , pentru că s-a implicat în susținerea copiilor. Pentru că, vai, copiii au avut curajul să creeze un moment memorabil care nu le includea pe doamnele din conducere.
Și vă mai întrebați, dragi profesori, de ce copiii nu vă iubesc?
Uitați-vă la felul în care îi tratați. La felul în care îi ignorați. La cm le tăiați aripile fix când încep să zboare. La cm transformați educația într-un circ al autorității și obedienței.
La cm confundați școala cu o sală de trofee personale.
Totuși, în această mare de dispreț, a existat o excepție. O doamnă profesoară de franceză care, cu lacrimi în ochi, s-a dus la fiecare copil în parte, i-a felicitat sincer, și le-a spus ca este mandra ca au ales o piesa in fraceza. Îmbrăcată într-o rochie verde elegantă, le-a oferit ceva mai mult decât un „mulțumesc”: le-a oferit prețuire.
În rest? O tăcere jenantă. Un orgoliu revoltător. O lecție despre cm să strivești bucuria unui copil.
Dacă aș posta toate videourile și mesajele pe care mi le-au trimis copiii – dezamăgiți că nu le-a fost permis să danseze, că muzica „nu era pe gustul profesorilor”, că li s-a spus că trebuie să se oprească pentru că „pleacă profesorii” – ați înțelege cu adevărat dimensiunea dezgustului lor.
Părinții plătesc. Părinții muncesc 10-12 ore pe zi. Părinții nu au al 13-lea salariu. Nu au vouchere de vacanță. Nu au concedii generoase.
Dar la final de clasa a VIII-a, tot profesorii trebuie celebrați. Tot profesorii primesc cadourile. Tot profesorii fac regulile.
Concluzia?
Eu, personal, nu recomand acest tip de profesor. Fără vocație, fără respect, fără inimă.
Și nu voi mai tăcea.
Și pentru cunoștința voastră vă las un link în care să vedeți surpriza pregătită pentru profesori.
