Amintiri și curiozități

Amintiri și curiozități Îmi place să scormonesc prin sertarele minții după amintiri și curiozități , în noi aventuri. 🗺️ 📚 📸 Te invit să explorezi alături de mine! ✨️

🤷🔝🤷🔝🤷🔝
19/12/2025

🤷🔝🤷🔝🤷🔝

1🤷🔝🤷🔝🤷🔝
19/12/2025

1🤷🔝🤷🔝🤷🔝

🤣💪😍
19/12/2025

🤣💪😍

.    În iernile reci din nordul Europei, casele erau greu de încălzit,  unui meșter bătrân i-a veni ideea să construiasc...
19/12/2025

. În iernile reci din nordul Europei, casele erau greu de încălzit, unui meșter bătrân i-a veni ideea să construiască un pat aproape ca un dulap, unde să se ascundă de frigul nopții, când se stingeau ultimele flăcări ale focului familiei. , adevărata prelucrare a lemnului au fost aceste paturi cu unul sau două compartimente, care din 16 timp de secole i-au protejat pe europenii neclaustrofobi de gheața nopții.

Patul box, care a apărut în perioada medievală târziu, a apărut sub diferite forme în toată Europa: există exemple din Marea Britanie, Scoția, Austria, Țările de Jos și Scandinavia. În unele locuri au fost folosite până în secolul al XX-lea, ceea ce are sens când te gândești la iernile europene reci și la casele în care căldura venea doar de la un foc de lemne. Și chiar înainte de electricitate, oamenii pur și simplu nu își încălzeau atât de mult casele, așa că a fi frig afară însemna și frig în interior.

Așa se măsura iarna la sat, în pași rari și gârboviți de ger. Nu existau mașini, doar scârțâitul zăpezii sub picioare și...
18/12/2025

Așa se măsura iarna la sat, în pași rari și gârboviți de ger. Nu existau mașini, doar scârțâitul zăpezii sub picioare și șuierul vântului care tăia obrajii.
​Mărunțică, dar cu o voință de piatră, bătrâna își strângea sacoșa de pânză la piept ca pe o fărâmă de siguranță. Drumul îi era scris în memorie, iar pașii ei — singura dovadă de viață într-un decor de cleștar. O lume aspră, în care demnitatea se purta la vedere, sub baticul gros de lână. ❄️🤍

Rufele nu se uscau, ci înghețau bocnă. Iarna, curtea devenea o expoziție de scânduri din pânză albă, imediat ce femeia t...
17/12/2025

Rufele nu se uscau, ci înghețau bocnă. Iarna, curtea devenea o expoziție de scânduri din pânză albă, imediat ce femeia termina de întins hainele cu mâinile îngreunate de ger.
​Deși respirația îngheța în aer, iar degetele nu mai simțeau nimic, rânduiala casei era sfântă. Era o viață de trudă, dusă cu o putere tăcută. O imagine care ne amintește că simplitatea de altădată cerea cel mai mare curaj. ❄️🧺🤍

Sa dea “laic” numai cine știe ce este …ceilalți nu
17/12/2025

Sa dea “laic” numai cine știe ce este …ceilalți nu

Acolo, în lumina tremurândă, chipul lui s-a ivit ca o suflare de abur. Nu era bărbatul cărunit de boală pe care îl petre...
16/12/2025

Acolo, în lumina tremurândă, chipul lui s-a ivit ca o suflare de abur. Nu era bărbatul cărunit de boală pe care îl petrecuse pe ultimul drum, ci Ioan al ei, cel tânăr.
​Îl vedea clar: avea părul negru ca pana corbului și ochii sclipind de acea nerăbdare veselă pe care o avea doar când se întorcea de la câmp. Își amintea cum, în acele veri toride, el venea spre ea cu o floare de câmp strivită în pumni și cu un zâmbet care făcea ca toată oboseala lumii să dispară.
​— „Nu mai aștepta, Anică,” părea să-i șoptească ecoul tinereții lui. „Eu sunt deja aici, în tot ce am iubit împreună.”
​Bătrâna a zâmbit, iar o lacrimă i s-a rătăcit printre riduri. A înțeles atunci că el nu plecase niciodată cu adevărat. Îl purta în memorie nu ca pe o absență dureroasă, ci ca pe o prezență vie, mică cât o amintire, dar mare cât o viață de om.
​În acea seară, Anica nu s-a mai simțit singură. A strâns pumnul ușor, ca și cm ar fi vrut să păstreze acea sclipire de tinerețe acolo, aproape de inimă, și a intrat în casă, însoțită de briza care nu mai era rece, ci caldă ca o îmbrățișare de demult. ❄️❤️⏰️

Fântâna satului, un ceasornic al vieții.Era mai mult decât o simplă sursă de apă rece, înghețată, în miez de iarnă. Era ...
15/12/2025

Fântâna satului, un ceasornic al vieții.
Era mai mult decât o simplă sursă de apă rece, înghețată, în miez de iarnă. Era un loc unde timpul își pierdea sensul, unde drumul prin zăpadă se transforma într-o cărare a poveștilor nespuse.
Cu ulcioarele de lut sau bidoanele de tinichea agățate de mâini trudite, oamenii porneau prin ger, lăsând în urmă fumul cald al coșurilor. La fântână, sau pe drumul de întoarcere, se adunau. Nu era o oprire planificată, ci o chemare mută a sufletelor. Un "Doamne ajută!", un "Dar tu ce mai faci?", o vorbă despre vreme, despre recolta de anul trecut sau despre speranțele pentru anul ce venea.
Nimeni nu se grăbea cu adevărat. Vaporii calzi ai răsuflării se amestecau cu aerul rece, iar scârțâitul zăpezii sub bocanci era singura grabă a clipei. Satul întreg era martorul acestor întâlniri simple, dar profund umane, o oglindă a unei comunități care știa să trăiască în tihnă și împreună.
Așa se scria viața de altădată: cu efort, cu drumuri lungi și grele, dar cu inimi mereu deschise, mereu aproape.❄️🚶‍♂️🚶‍♀️💧

🎄 Amintire: Magia Colindului și a ColindătorilorLocul: Străzile acoperite de zăpadă din orice sat sau cartier mic din Ro...
15/12/2025

🎄 Amintire: Magia Colindului și a Colindătorilor
Locul: Străzile acoperite de zăpadă din orice sat sau cartier mic din România.
Perioada: Seara de Ajun, înainte de apusul soarelui.
Dintre toate sărbătorile, Ajunul Crăciunului era cel mai electrizant moment. Nu din cauza cadourilor (care erau puține și practice), ci din cauza Colindatului.
Încă de la prânz, freamătul începea. Ne adunam în grupuri mici de copii, cu obrajii roșii de la frig și emoție. Echipamentul era simplu: o traistă sau o plasă veche de rafie în care să adunăm roadele muncii noastre.
Și apoi, momentul culminant: prima ușă. Inima îți bătea ca un clopot. Bateam timid, iar când ușa se deschidea, trebuia să pornim în forță, cât mai tare și mai clar, ca să se audă.
Colindam simplu, "Bună Seara la Moș Ajun" sau "Domn, Domn, să-nălțăm!", dar ceea ce conta era răsplata.
Gazda, de obicei o bunică blândă, ne umplea traistele cu:
* Covrigi (fierbinți, cu miros de untură și zahăr).
* Mere (lucioase, pe care le păstraseră din toamnă).
* Nuci (multe, pe care le spărgeam pe drum).
* Și, pentru norocoși, câte un leu (care era avere!).
Seara se termina cu traistele grele și cu o senzație de victorie și de apartenență la o tradiție imensă. Era singura noapte din an când copiii erau, de fapt, vestitorii oficiali ai satului, aducând vestea Nașterii și fiind răsplătiți pentru misiunea lor sacră.
Cel mai mult îmi lipsește acum acel miros amestecat: frigul de afară, fumul de la sobele vecinilor, mirosul de cozonac și mirosul dulceag al covrigilor proaspeți din traistă.

Așa arăta copilăria noastră 🙋
14/12/2025

Așa arăta copilăria noastră 🙋

„2025 m-a învățat să aleg liniștea.2026, te aștept cu inima deschisă.” ✨🤍
14/12/2025

„2025 m-a învățat să aleg liniștea.
2026, te aștept cu inima deschisă.” ✨🤍





Address

Brasov

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Amintiri și curiozități posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share