20/07/2025
Cele mai iubite din cititele lui iulie sunt prima parte a Cvartetului Alexandriei de Lawrence Durrell, găsit greu la anticariat în varianta română și Romancierul naiv și sentimental al lui Orhan Pamuk, reeditat recent la Polirom. Atât mi-au plăcut, că am simțit nevoia să vă scriu puțin despre ele, poate mai sunt cititori aici la care nu au ajuns încă.
💙 Intens filosofică, profund interogativă, excesiv de liric-sentimentală pe alocuri, perfectă din punct de stilistic și estetic, Justine este o carte obsedantă, neliniștitoare și totodată împăciuitoare, tainic și mistic împletită cu cele mai contradictorii sentimente pe care le poți trăi și explica într-o viață de om trăită cu pasiune.
Eseu filosofic, artă a romanului, roman polițist și de moravuri, vorbește de patimi, de ravagiile pe care le fac sentimentele intense, de pustiirea și golirea sufletului, de căutările spiritului.
În același timp, dincolo și mai presus de toate angoasele existențiale, de marasmul și eliberarea aduse de iubirea pătimașă, de lupta neostoită cu sinele, imanentă, inalterabilă, sacră și eliberatoare, singură natura, lumea însăși rămâne punctul de sprijin, de alinare, de echilibru: deși templu al desfrâului, plină până la refuz de toate păcatele, rătăcirile și viciile pe care natura umană le poate declina la infinit pe străzile și aleile dosite ale acestui oraș, eterna Alexandrie rămâne sublimă, etereală, chiar contraintuitiv diafană, inalterată de marasmul și secretele fetide, reînviind la nesfârșit, cu fiecare nouă zi, în ciuda tragediilor care o străbat.
Natura are rolul de element al catharsis-ului, de izbăvire a sufletului răvășit și de calmare a nervilor întinși la maxim. Alexandria este poate cea mai iubită dintre femeile din Cvartet, orașul fiind slăvit și lăudat, iubit fără rezerve și rest.
Câteva citate, deși sunt multe, multe altele la fel, dacă nu și mai revelatoare, dar nu am aici tot spațiul să mă întind:
📚"Greierii pulsează pe câmpiile largi și Mediterana, în miez de vară, se întinde în fața mea în toată albăstrimea ei magnetică. Undeva, departe, dincolo de dâra liliachie și tremurândă a orizontului, e Africa, e Alexandria, care-și păstrează ghearele strânse subtil în jurul afecțiunilor noastre prin amintiri care au început însă, treptat, să se întoarcă în lumea uitării: amintiri ce vorbesc despre prieteni, sau despre incidente, de demult. Irealitatea lentă a timpului a început să le estompeze contururile- astfel încât uneori mă întreb dacă paginile astea conțin acțiunile unor ființe adevărate sau dacă nu e pur și simplu povestea câtorva obiecte neînsuflețite care au precipitat drama în jurul lor- adică un plasture negru, un deget de protecție verde, o cheie de ceasornic, și două verighete deposedate... "
"Curând se va însera și cerul limpede al nopții va apărea prăfuit, acoperit de stelele verii. Eu voi fi aici, ca întotdeauna, fumând la malul apei. Am hotărât să las ultima scrisoare a Cleei fără răspuns. Nu mai vreau să constrâng pe nimeni, să mai fac făgăduieli, să mă mai gândesc la viață sub formă de convenții, hotărâri sau contracte. Va depinde de Clea să interpreteze tăcerea mea conform propriilor ei nevoi sau dorințe, să vină la mine dacă simte chemarea s-o facă, după cm va fi cazul.
Oare nu depinde totul de înțelesul pe care-l dăm tăcerilor din jurul nostru? "
" Zăngănitul tramvaielor cutremurându-se pe vinele lor de metal în timp ce străpung meidanul Mazarita de culoarea iodului. Aur, fosfor, hârtie de magneziu. Ce des ne întâlneam aici! Vara exista și o mică magherniță colorată, cu felii de pepene verde și înghețată violent multicoloră, care îi plăcea ei. Bineînțeles că întârzia întotdeauna puțin, venind poate direct de la o întâlnire într-o cameră întunecată, de la care prefer să îmi abat gândurile. Iar petala deschisă a gurii ei năpădind peste a mea ca o vară nesățioasă, era proaspătă și tânără. Poate că imaginea ei stăruia încă în mintea bărbatului pe care-l părăsise. Poate că tot mai era acoperită de polenul sărutărilor lui. Dar toate astea contează, de fapt, foarte puțin, când simți greutatea suplă a făpturii ei sprijinindu-se de brațul tău, zâmbind cu sinceritatea dezinteresată a celor care au renunțat la tainele lor. Era plăcut să stăm acolo, stingheri și puțin intimidați, cu răsuflarea întretăiată, fiindcă știam ce dorim unul de la altul, mesajele trecând dincolo de conștiință, direct prin buzele cărnoase, prin ochii, prin înghețatele și maghernița colorată. Stăteam acolo cu sufletul împăcat, ținându-ne de degetul mic și înghițind, în după amiaza parfumată de camfor, o parte a orașului... "
Ceea ce a făcut mai incitantă alăturarea celor două cărți a fost faptul că am citit Romancierul naiv și sentimental înainte să termin Justine, deci am avut un plus de cunoștințe despre cm citim, ce automatisme avem, ce intenționează scriitorii, cm reacționează cititorii, iar lucru acesta a adăugat sens și organizarea necesare cititului unei cărți atât de provocatoare și intense.
Ceea ce au în comun cele două cărți?
Pe E. M. Forster, a cărui Artă a romanului este menționată în Notele de subsol de Orhan Pamuk și care are o monografie interesantă despre Alexandria la care îmi doresc mult să ajung.
