Cabinet de Psihoterapie Ramona Popa

09/07/2025

Dr. Camilia Pang, cercetător postdoctoral în bioinformatică translațională la University College London, propune un mod cu totul inedit de a înțelege lumea umană: prin legături interdisciplinare.

Diagnosticată în copilărie cu tulburare de spectru autist, ADHD și tulburare de anxietate, autoarea spune că a simțit mereu că oamenii funcționează după reguli care nu i-au fost niciodată explicate. Așa că a căutat explicații în știință. Nu pentru a-i înțelege pe alții „obiectiv”, ci pentru a supraviețui, pentru a traduce lumea în concepte logice și predictibile.

📖 În cartea sa premiată cu Premiul Royal Society Insight Investment Science Book 2020, Explicându-i pe oameni – Ce ne poate învăța știința despre viață, dragoste și relații, dr. Pang nu oferă rețete sau interpretări psihologice, ci analogii. Biochimia o ajută să accepte diferențele dintre oameni. Refracția luminii o sprijină în înțelegerea propriilor frici. Teoria rețelelor devine o metaforă pentru gestionarea relațiilor și a obiectivelor.

📚 Cartea este valoroasă atât prin faptul că ne ajută să înțelegem mai bine neurodivergența, cât și prin felul în care conectează biologia, chimia, fizica și informatica cu dimensiunea psihologică a vieții, oferindu-ne posibilitatea de a ne privi propriile vieți printr-o lentilă științifică.
Este un ghid accesibil către concepte complexe și ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine într-un mod inedit.

18/06/2025

Cum arată o ședință de psihoterapie de cuplu?
Cum ne poate ajuta, în mod concret, un psihoterapeut?

Ne-am dori, poate, să putem privi “pe gaura cheii” o astfel de sesiune. Știm cu toții că acest lucru nu este cu putință și, totuși… există o posibilitate:

📽️Couples Therapy” – un serial documentar disponibil pe SkyShowtime.

Cupluri reale participă la sesiuni de terapie de cuplu cu Dr. Orna Guralnik, psiholog clinician și psihanalistă acreditată, cu peste 25 de ani de experiență și practică privată în New York.

Procesul psihoterapeutic este real, cu reguli clare și limite etice ferme. Sesiunile sunt filmate discret, cu camere ascunse și oglinzi unidirecționale.

Camerele nu intervin: cuplurile intră, participă la ședința de psihoterapie și pleacă fără contact cu echipa de filmare.

Cred că acest documentar poate educa și poate ajuta publicul larg pentru că:

▪️ Scade stigma legată de psihoterapie și normalizează procesul.
Arată că nu apelăm la terapie doar în criză, ci mai ales pentru creștere emoțională.

▪️ Normalizează dificultățile relaționale și conflictul. Oamenii încep să simtă că nu este nimic „în neregulă” cu ei – și alții trec prin lupte similare.

▪️ Oglindește tipare relaționale.
Te poți identifica ușor în anumite situații sau replici, ceea ce poate fi o invitație la o reflecție mai profundă.

▪️ Accesibilizează limbajul terapeutic.
Dr. Orna Guralnik traduce concepte psihologice complexe (proiecție, traumă transgenerațională, anxietate de abandon) în limbaj simplu, fără a se pierde profunzimea.

▪️ Oferă un model de diferențiere și comunicare conștientă.
Este valoros să vezi cm arată o comunicare sănătoasă – să ai acest reper. În film se pot observa clar întrebările curioase, deschise, validarea, reflecția – instrumente ce pot fi folosite în viața de zi cu zi.

▪️ Arată procesele interne ale psihoterapeutului. Munca sa nu se termină odată cu ședințele. Responsabilitatea emoțională și angajamentul continuu pentru un proces psihoterapeutic sănătos și valoros sunt susținute de supervizări, intervizări și propria psihoterapie.

21/05/2025

A părut un om bun, la început. Îmi arăta că îi pasă, că sunt importantă. Îmi anticipa dorințele, era atent la nevoile mele, construia alături de mine un viitor frumos.

Oare ce s-a întâmplat? Cu ce nu i-am mai fost pe plac? Cu ce am greșit? Ce aș fi putut face diferit? Am făcut tot ce știam ca să îi arăt iubire…

Acestea sunt întrebări pe care le aud adesea în terapie.
Toți avem nevoie de oameni empatici, prezenți, pe care ne putem baza de aceea, se întâmplă, uneori să suprainvestim persoana pentru ceea ce a părut a fi, chiar dacă realitatea din prezent este foarte diferită.
Ne agățăm de fantezia de la început — de versiune idealizată care a trezit în noi speranță, iubire, siguranță.
E greu să ne desprindem de ea, chiar și atunci când prezentul doare.

Există, însă, o diferență esențială între empatia care creează relație și empatia care creează dependență.
Între cea care vindecă și cea care manipulează subtil.Unele persoane — mai ales cele cu trăsături din așa-numita triadă întunecată a personalității (narcisism, machiavelism, psihopatie) — pot avea o empatie cognitivă ridicată.
Înțeleg perfect ce simt ceilalți, dar se folosesc de asta nu pentru a sprijini, ci pentru a-i ghida în direcția dorită.

Empatia lor nu este una emoțională, nu presupune compasiune sau grijă autentică. Este strategică.
Studii recente (Heym et al., 2023; Sætrevik, 2025), arată că aceste persoane pot părea extrem de grijulii, dar empatia lor este condiționată, orientată spre propriul interes.
Nu este autentică și funcționează cât timp întărește poziția de putere a celui care o oferă, creându-se un raport dezechilibrat: unul salvează, celălalt trebuie mereu salvat.

Sætrevik numește acest fenomen „empatia instrumentală”:
Empaticii întunecați nu sunt deconectați emoțional – sunt strategici din punct de vedere afectiv. Empatia lor este condiționată, orientată spre propriul interes și adesea transformată într-o armă.”

Această „armă” nu doare imediat. E ambalată frumos. Îți spune că îți oferă grija ( de regulă nu cea de care ai real nevoie) dar, în realitate, nu este despre tine, ci despre imaginea celuilalt.

Photo: Stock Photos

20/05/2025

Noi, oamenii, suntem dispuși la foarte multe pentru a evita durerea — inclusiv să o provocăm altora.

Puțini reușesc să gestioneze responsabilizarea fără să caute explicații în afară, fără să se retragă sau să dea vina pe ceilalți. Practic fără să se apere prin raționalizare, fugă sau învinuire.

Fără o înțelegere profundă a modului în care emoțiile, gândurile și comportamentele noastre se împletesc, ne e greu să ne întoarcem cu adevărat către noi înșine și către ceilalți.

Când nu înțelegem cm emoțiile ne influențează gândurile și acțiunile, ne deconectăm — de propriul sine și de cei din jur.

Etichetarea emoțiilor într-un mod mai nuanțat (proces cunoscut sub numele de „granularitate emoțională”) poate face o mare diferență: ne ajută să ne reglăm mai bine emoțional și să cultivăm o stare de bine mintală.

Fiecare dintre noi are nevoie de un spațiu sigur și empatic în care să își exploreze emoțiile.

Un loc unde responsabilizarea nu înseamnă atac, blamare, vină, ci claritate și conectare.

19/05/2025

🧠 Cyberbullyingul – o formă de traumă

Relațiile sociale între copii și adolescenți sunt esențiale pentru dezvoltarea lor, dar pot fi și dificil de navigat. Într-un context global în care crește atât interesul, cât și îngrijorarea cu privire la sănătatea emoțională a adolescenților, un nou studiu aduce dovezi solide că inclusiv formele subtile de cyberbullying pot fi profund traumatizante.

📚 Studiul a fost realizat de Florida Atlantic University în colaborare cu University of Wisconsin-Eau Claire, pe un eșantion național reprezentativ de 2.697 de elevi americani cu vârste între 13 și 17 ani. Concluziile sunt tulburătoare.

„Cyberbullyingul ar trebui clasificat drept o experiență adverse din copilărie (ACE – Adverse Childhood Experience), din cauza legăturii sale puternice cu simptomele de traumă. Chiar și formele subtile – cm ar fi excluderea din grupurile de chat – pot declanșa reacții emoționale comparabile cu tulburarea de stres post-traumatic (PTSD).”

- Aproape 90% dintre adolescenți au experimentat cel puțin o formă de cyberbullying. Cea mai frecventă a fost hărțuirea indirectă – comentarii răutăcioase, zvonuri sau excludere intenționată.
- Ceea ce a contat cel mai mult nu a fost tipul de agresiune, ci frecvența: cu cât un adolescent era vizat mai des, cu atât avea simptome mai accentuate de traumă.

„A fost cu adevărat surprinzător că formele aparent „minore”, precum excluderea sau respingerea socială, au fost la fel de traumatizante ca amenințările explicite la siguranța fizică. La fel, a fi ținta bârfelor sau a unor comentarii crude online a avut un impact emoțional profund – comparabil cu hărțuirea pe criterii de rasă sau religie.”

Datele arată că fetele și adolescenții mai tineri sunt mai vulnerabili la efectele psihologice ale cyberbullyingului, însă diferențele dispar dacă ținem cont de intensitatea experiențelor trăite. Cu alte cuvinte, oricine poate fi afectat dacă este expus frecvent la agresiuni online.

Ce putem face?

Autorii atrag atenția că, pentru a-i proteja cu adevărat pe copii și adolescenți, este nevoie de o abordare bazată pe cunoașterea traumei:

„Pentru a proteja cu adevărat tinerii, trebuie să adoptăm o abordare bazată pe înțelegerea traumei – care să pună pe primul loc siguranța emoțională și psihologică, să includă tehnici de reglare emoțională și planuri clare de intervenție în caz de criză. Asta înseamnă să pregătim cadrele didactice, consilierii și toți adulții care lucrează cu tineri să recunoască semnele traumei, să înțeleagă cauzele ei și să răspundă cu empatie și intervenții validate științific. La fel de important este să creăm medii sigure în care elevii să se simtă văzuți și susținuți, iar chiar și formele subtile de bullying să fie luate în serios, dată fiind gravitatea potențialelor consecințe asupra bunăstării lor.”

🧩 Studiul completează o imagine deja conturată de cercetări anterioare: cyberbullyingul nu este doar un „conflict între copii”, ci o formă de violență psihologică ce poate lăsa urme adânci. Prevenția și intervenția eficientă înseamnă mai mult decât reguli sau supraveghere – înseamnă relații sănătoase, empatie și educație psihologică.

🔗 Studiul complet aici:

New research shows that cyberbullying should be classified as an adverse childhood experience due to its strong link to trauma. Even subtle forms -- like exclusion from group chats -- can trigger PTSD-level distress. Nearly 90% of teens experienced some form of cyberbullying, accounting for 32% of t...

27/04/2025

Am fost invitată de colega mea, Adina Nanu, să particip la un episod de podcast în care am vorbit despre limite (sau granițe) în relații – un subiect important, dar adesea învăluit în confuzie sau vinovăție.
Am explorat împreună câteva perspective care sperăm să aducă un pic de claritate sau inspirație.
Printre gânduri și întrebări, au apărut discret și urechiușele curioase ale pisicilor clinicii Mind ART Psychological Clinic, martore somnoroase ale conversației.

Am discutat astazi impreuna cu colega mea, Ramona Popa, psiholog si psihoterapeut specializat in terapie sistemica de familie, cuplu si copil despre rolul li...

03/04/2025

În unele relații pare că e loc doar pentru o singură persoană: nevoile ei, dorințele ei, anxietățile ei. Ele controlează timpul, liniștea, deciziile. Celălalt aproape că dispare.

Întotdeauna va exista nevoia ca ambele voci să se audă. Blocajul apare când dispare disponibilitatea de a-l auzi pe celălalt și de a-i accepta perspectiva, de a empatiza cu ea chiar dacă nu ești de acord. Acolo se naște intimitatea profundă.

O relație nu e o singură voce. Este spațiu pentru doi. Pentru emoții diferite. Pentru zbateri diferite.

Când nu există acest spațiu, anxietatea crește și încrederea se destramă.

Drumul e lung, deloc ușor, cu obstacole și provocări. Dar la capăt este fie mai multă intimitate emoțională, fie sfârșitul. Alege conștient, nu reactiv.

22/03/2025

Un studiu recent publicat în Journal of Personality and Social Psychology a analizat modul în care satisfacția în relațiile romantice evoluează înainte de o despărțire.
Cercetătorii au analizat date din studii reprezentative din Germania, Australia, Regatul Unit și Țările de Jos, implicând 11.295 de persoane.

Rezultatele arată că declinul satisfacției în relație are două etape:
1. Faza preterminală – o scădere treptată a satisfacției, care poate dura ani.
2. Faza terminală – cu 7-28 de luni înainte de despărțire, satisfacția scade brusc.

Un aspect esențial evidențiat de studiu este că multe cupluri se adresează prea târziu terapiei de cuplu, adesea când sunt deja în faza terminală a relației.

Recomandare pentru cupluri:

Pentru a preveni deteriorarea relației, este esențial să recunoaștem semnele timpurii ale insatisfacției. Dacă un cuplu simte că anumite probleme nu se rezolvă, ci se adâncesc, este momentul potrivit pentru a cere ajutor. Terapia de cuplu nu este doar o ultimă soluție înainte de despărțire, ci o modalitate eficientă de a reconstrui conexiunea și de a îmbunătăți comunicarea înainte ca problemele să devină insurmontabile.

07/03/2025

Trăim vremuri în care anxietatea pare să fie la ordinea zilei. Când lucrurile sunt nesigure, avem tendința să încercăm să controlăm tot ce putem, ca un mod de a ne simți în siguranță. Ne agățăm de liste, de productivitate, de senzația că „facem ceva”. Dar ce se întâmplă când corpul și mintea noastră au nevoie, pur și simplu, de pauză?

Într-o cultură obsedată de „a fi ocupat”, odihna devine un act de rezistență. Dar poate fi greu să ne-o permitem, pentru că uneori avem credințe limitative despre ce înseamnă să ne oprim:
• Dacă mă odihnesc, înseamnă că pierd timp prețios.
• Odihna e pentru cei leneși.
• Dacă nu sunt mereu ocupat(ă), înseamnă că nu fac suficient; trece viața pe lângă mine.
• Dacă nu sunt acolo pentru ceilalți înseamnă că sunt un om egoist.
• Dacă nu fac mereu ceva, rămân în urmă
• Oamenii cu vieți interesante nu își permit să stea degeaba.

Și totuși, cm ar fi dacă ne-am oferi permisiunea de a ne odihni? Dacă am avea încredere că odihna ne ajută să revenim mai calmi, mai prezenți, mai creativi?

Dacă nu ne permitem să ne odihnim în mod conștient, corpul și mintea noastră vor găsi oricum o cale de a „opri” forțat – fie prin epuizare, fie prin scăpare în obiceiuri nesănătoase, fie chiar prin boală.

Odihna este combustibil pentru o viață trăită conștient.

Așadar, poate ar fi valoros să reflectăm:
➡️ Care dintre aceste tipuri de odihnă ne lipsesc cel mai mult?
➡️ Cum am putea să le integrăm mai mult în viața noastră?

27/02/2025

Revista de știință Science American a publicat zilele trecute un articol interesant și util despre cm și de ce ajungem să respingem știința: How to Overcome Antiscientific Thinking.
Am rezumat câteva idei esențiale și am adăugat câteva gânduri pe această temă.
Merită să fim mai conștienți de capcanele propriei minți și ale mediului care ne influențează convingerile și deciziile.
Link în articol.

Acest articol se bazează pe ideile prezentate în revista științifică Scientific American în articolul „How to Overcome Antiscientific Thinking”, care analizează cauzele respingerii științei și strategiile eficiente de combatere a acestui fenomen.Într-o lume în care avem acces rapid l...

24/02/2025

Vulnerabilitatea în iubire poate fi percepută ca un risc sau o sursă de anxietate, dar este un pas esențial în dezvoltarea unei relații intime emoțional.
Conform Modelului Dezvoltării al The Couples Institute, fiecare etapă a relației cere un echilibru între autonomie și atașament. Capacitatea de a fi deschis emoțional, chiar și atunci când există riscul de a fi rănit, este ceea ce permite unui cuplu să evolueze spre o conexiune profundă și matură.

28/01/2025

Teama de conflicte în relații – cm te afectează și ce poți face?

Eviți să-ți exprimi dorințele sau să porți discuții în contradictoriu?
Simți că uneori sacrifici o parte din tine doar pentru a menține „armonia” în cuplu?

💡 Află în acest articol cm anxietatea legată de conflict ne influențează relațiile și cm putem să ne menținem autentici, chiar și în momentele tensionate.

👉 Citește mai multe aici: https://wix.to/sRkf0uz

💬 Tu cm gestionezi conflictele în relația ta? Scrie în comentarii!

Te consideri o persoană non-conflictuală? Simți disconfort doar la gândul că ai putea avea o discuție în contradictoriu?Este absolut firesc să fie așa. Evitarea conflictului este un mecanism de protecție adânc înrădăcinat în structura noastră psihologică.Originea evitării conflictu...