Istoria Ziarului România Liberă
România Liberă a apărut în 15 mai 1877. Ca ziar al opoziției, a semnalat toate evenimentele importante prin care a trecut România, a combătut toate atitudinile necorespunzătoare ale guvernelor, a promovat cinstea și dreptatea, păstrându-și consecvent verticalitatea cu orice preț. Iată cm consemna, în paginile sale, în 25 mai, ședința Senatului de luni, 21 mai, ca
re consfințea independența României:
"Cunoașteți că Camerele legiuitoare ale României, ca întreaga națiune, au proclamat ziua memorabilă de astăzi 10 Maiu, în unanimitate independența României, rupând legăturile cu semiluna, cari legături necomodate timpului modern împiedicau națiunea în calea sa de pace, în civilizațiunea ce cu atâta ardoare au îmbrățișat-o". Mai târziu, "România liberă" a devenit ziar junimist, rubricile ei începeau cu articolul de fond care era intitulat "București", după care urma data anterioară zilei în care apărea ziarul, Cronica zilei, Din afară, știri telegrafice, Corpurile legiuitoare, Din Transilvania, Arena ziarelor, Varietăți, Foița României libere (această foiță purta titlul ziarului) și o pagină (a patra) cu anunțuri și reclame. Directorul României libere, de la începuturi până la 13 aprilie 1888, a fost Dimitrie August Laurian (fiul lui August Treboniu Laurian), ziarist și pedagog (membru corespondent al Academiei Române din 1877). Unul dintre colaboratorii României libere, care si-a făcut chiar și debutul în acest ziar (1877) cu Ștanțe dedicate Măriei sale Carol I și ofițerilor români, a fost Barbu Ștefănescu Delavrancea. Angajat de redacția României libere, începe publicarea foiletoanelor Zig-zag, semnate cu pseudonimul Argus. Între 1881 și 1884 a semnat cronici teatrale, muzicale, unele sub pseudonime. A rezumat și comentat în paginile ziarului conferințele lui Titu Maiorescu, din anul 1882, ținute la Ateneul Român sau la Clubul Presei (unele au fost comentate de alți colaboratori), iată câteva teme: Hipnotismul, conferința prezentată la Clubul Presei; Darwinismul în progresul intelectual, la Ateneul Român, Temperamentele, tot la Ateneul Român. Fără semnătură apar articolele lui Hașdeu (1881): Salonul; Pictura; și cu semnătura De la Vrancea, nuvela Sultanica (1883), din Lupta literară, i-au fost reproduse fragmente din nuvela Hagi Tudose (1888), Al. Macedonski semna în 1878 recenzia La Chant de la Roumanie de Marie Nizet. Duiliu Zamfirescu semna în 1882 schița Singurătate și Scene și portrete din Dobrogea precum și foiletoane săptămânale semnate Don Padil. Alexandru Vlahuță publica în 1883 articolul Depărățeanu, și Corespondența literară, iar în 1884 versurile Răspuns la o cronică rimată a lui Don Padil.
În Foița României libere au mai fost publicate și numeroase traduceri din literatura universală: din I. Turgheniev au apărut în foileton Generațiunea veche și Generațiunea nouă (în anul 1880) și nuvela Deșertăciune (în anul 1882). Viața unei pariziene de Octave Feuillet (a apărut în 1882); Contesa Sarah de George Ohnet (în 1883). Guy de Maupassant apărea în 1883 cu: Un revelion și cu schița Fifi și în același an apărea Pe malurile oceanului de Théophile Gautiér. Printre colaboratorii ziarului s-au mai numărat și G.I. Ionescu Gion, D. Petrino, D.Teleor. Astfel s-a încheiat prima etapă a ziarului România liberă.
În 24 august 1944 până la 21 decembrie 1989, România liberă este cotidian al Consiliului Național al Frontului Democrației și Unității Socialiste, iar în 1945 l-a avut ca redactor responsabil pe Grigore Preoteasa. De la nr. 222/1945 până în decembrie 1950, apare cu subtitlul: Cel mai mare ziar de informație și reportaj; din 1950 până în 1968, este organul de presă al Sfaturilor Populare; din 1969 până în 1980, Cotidianul Consiliului National al Frontului Unității Socialiste, avându-l pe Octavian Paler ca redactor-șef (nemenționat).
Între anii 1944-1946 ziarul militează pentru democratizarea vieții publice. Între 1945 și 1950 au colaborat numeroși ziariști, scriitori și lingviști de marcă: G. Macovescu, G. Ivașcu, Mihnea Gheorghiu, P. Constantinescu-Iași, Miron Radu Paraschivescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu, Alexandru Graur s.a. După înlăturarea monarhiei, din decembrie 1947, și instaurarea dictaturii comuniste, ziarul este obligat a se înscrie pe linia politică a partidului unic și a statului totalitar. Ziarul menține rubricile literare și culturale: Fișier bibliografic; Cărți noi în librării; Vitrina cărții, la care au colaborat între alții: Emil Manu, Florica Ichim, Ion Drăgănoiu, Mirela Roznoveanu. Rubrica File de carnet, a fost susținută, începând din 1980, de Mihai Stoian, Romulus Rusan, Vasile Băran, Al. Balaci, Eugen Barbu, Ion Dodu Bălan, Eugen Sbârcea, Sînziana Pop.
În continuarea acestui ziar (din 1943 - 1989), din 23 decembrie 1989 apare, zilnic, ziarul independent de opinie, informație și reportaj, cu același titlu, purtând pe frontispiciul său înscris: "Somnul rațiunii naște monștrii". Editorialul din primul număr purta titlul: Nimeni nu ne mai poate smulge victoria supremă, după care a urmat Comunicatul către țară al Consiliului Frontului Salvării Naționale și articole semnate, între alții, de Ion Pavelescu, Virgil Lazăr, Marius Georgescu.
În 4 ianuarie 1990, apare pe frontispiciul ziarului: Serie nouă, iar din 1993, apare pentru prima dată mențiunea: Fondat în 1877. Numerele 19 și 20 din 14 și 15 ianuarie, au fost închinate lui Mihai Eminescu (se împlineau 140 de ani de la nașterea sa). Printre colaboratorii acestei etape se numărau: Ștefan Augustin Doinaș, Ana Blandiana, Dumitru Micu.
În numărul din 9 iunie 1990, puteau fi citite mărturii împotriva dictaturii ale unor oameni de cultură: Ana Blandiana, Doina Cornea, Dorin Tudoran s.a. și extrase din cuvântarea lui Eugen Ionesco ținută la 21 februarie 1989 în Parlamentul European. Dintre cei care semnau articolele politice amintim câteva nume: Octavian Paler, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă, Sorin Roșca Stănescu, Gabriel Liiceanu. Ziarul a manifestat o politică de independență față de aceea a Frontului Salvării Naționale sprijinind manifestațiile pașnice din Piața Universității, atitudine care i-a atras suspendarea apariției între 14 și 18 iunie 1990, fiind acuzat de incitare la violență și la acte iresponsabile. Cu toate acestea ziarul a rămas "o tribună de propagare a tuturor ideilor democratice capabile să contribuie la accelerarea progresului civilizației românești", declarându-se împotriva restrângerii libertății presei. Nr. 145, 1990, în a cărei casetă tehnică figurau: Octavian Paler (director onorific), iar comitetul director era compus din: Petre Mihai Băcanu (șeful secției Eveniment), Mihai Creangă (redactor-șef), Florica Ichim (secretar general de redacție).
Între 1990 și 2000, în funcție de evenimentele sociale și politice, ziarul se îmbogățește cu unele rubrici noi: Politică, Economie, Finanțe, Dezvăluiri, Mapamond, Panoramic, Cultură. Din 1 martie 1996 începe să apară suplimentul Aldine (care face parte din corpul ziarului), unde este adusă în dezbatere publică problema instaurării guvernului Dr. Petru Groza, de la 6 martie 1946.
În numerele care au urmat, editorialele au fost semnate de Mihai Creangă (care a devenit ulterior redactor coordonator al suplimentului Aldine), unde, sub titlul Mintea de pe urmă, dezbătea probleme de actualitate.
Șerban Iliescu a semnat, în primul an, o rubrică de cultivare a limbii. În suplimentele dintre 1995 și 2002 au fost abordate și probleme de cultură și de literatură. De pildă, în Aldine nr.8/1996, apărea articolul Formele fără fond, semnat de Octavian Paler. În suplimentul din 30 decembrie 2000 apărea Mesajul Maiestății Sale, Regele Mihai I, cu ocazia Anului Nou, al trecerii din mileniul II în mileniul III. Sub titlul Pagini inedite: Mircea Eliade și principesa Ileana a României, au fost publicate două scrisori: Mircea Eliade către principesa Ileana (1 iunie 1958) și Mircea Eliade către doctorul Ștefan Isărescu (1 februarie 1958), ocazie cu care Barbu Brezianu, coleg de generație cu Mircea Eliade, dădea o serie de amănunte interesante (Aldine, nr. 334/2002). Jurnalistul Virgil Lazăr scria ,, În momentul în care ortacii lui Miron Cozma au venit, la chemarea lui Ion Iliescu și Petre Roman - a cărui telegramă am văzut-o în gara din Câmpia Turzii, telegramă prin care cerea să se pună la dispoziția acestora vagoanele necesare -, ziarul „România liberă" a fost una dintre țintele lor. Minerii au atacat brutal redacția „României libere “ațâțați de femeile de la „Casa Scânteii", manipulate de agenții fostei Securități. Dar întâmplarea a făcut că cineva, mi se pare că Mihai Creangă, l-a cunoscut pe securistul care, îmbrăcat miner, îi conducea și, astfel, masca potrivit căreia Securitatea n-a avut nici o implicare în venirea lor a căzut.”
Redacția RL avea însă mari dificultăți cu tipografia Casei Scânteii. Însă, grație sprijinului dat de celebra luptătoare anticomunistă din Cluj Doina Cornea, problema a fost rezolvată. Doina Cornea, într-o vizită făcută în SUA, a obținut pentru RL o tipografie. A fost închiriat un teren și s-a construit o hală pentru ziar, prin zona întreprinderii „Timpuri Noi", teren care avea și linie de înaltă tensiune, dar și variantă de linie ferată. ,,Eram foarte mândri de ea, acolo țineam cu toți acționarii ședințele noastre generale. ” – scria în 2012 jurnalistul RL, Virgil Lazăr, care a scris de la 17 ani neîncetat în RL, până la moartea sa, în anul 2015, la vârsta de 84 de ani.
