25/04/2026
Între pancreas și dulceața vieții este o legătură profundă.
Pancreasul nu este doar un organ, ci și o poartă de acces către nectarul vieții care vine de dincolo de hotarele corpului fizic.
Boala numită diabet nu apare o dată cu diagnosticul, ci o dată cu neiubirea, când nu știm, sau uităm să gustăm din dulceața vieții.
Oamenii care nu pot iubi, sau nu se pot iubi compensează lipsa prin ceva dulce în alimente, care mai târziu poate însemna o otravă ce li se interzice.
Diabetul este boala neiubirii pe care o transmitem prin canale nevăzute celor apropiați.
Ceea ce numim boală genetică este o scenă, nu un rol pe care îl avem de jucat. Cu toții putem alege dacă avem tăria de a iubi, sau slăbiciunea de a alege să ne victimizăm și auto pedepsi.
Copiii devin mai atașați de dulce în lipsa fundației observate și simțite în familie: lipsa unor îmbrățișări, respingeri premature ale iubirii, lipsa dorinței de a împărtăși bucurii.
Nu au gustat din ceașca adevăratului nectar, ci au primit bomboane colorate, fără esența bucuriei în ele.
Am putea spune că toți trecem mai mult sau mai puțin prin asta și nu toți avem diabet.
Unde prinde terenul mai slab, o fisură, o slăbire, acolo boala va săpa ani de zile în emoțiile noastre. Poate fi pancreasul, dar la fel de bine capul, uterul, sânii, gâtul, coloana.
Pancreasul este acel fruct oprit al iubirii la care nu avem acces și tânjim apoi în exterior, deși poarta de acces rămâne mereu în interiorul nostru.
Cu toții avem simptomele acestui deficit de dulce în inimi, dar nu ducem cu toții răul înainte cu aceleași convingeri.
Diabeticii o fac, ei sunt convinși că lipsa lor de bucurie este un fel de pedeapsă și se auto limitează inconștient de la a culege nectarul vieții prin propria atitudine.
Se victimizează și alunecă mai mult pe terenuri mișcătoare.
Corecturile fizice și emoționale, poate și răceala afectivă prematură a părinților au adus copilul într-un moment de cotitură a vieții sale, o derută din care înțelege să se alipească de ceva, cineva, pentru a compensa ceea ce nu a primit.
Diabetul mai poate fi descifrat și astfel, ca o boală a atașamentelor de relații, de copii, de ceva anume care să șteargă amintirea lipsei dulceții.
Scopul vindecării nu este acela de a nu mai mânca dulce, ci de a regăsi dulceața vieții în lucruri uitate, interzise sau negate.
