05/10/2025
(un fel de) Mic dicționar al gastronomiei românești | Ziua gastronomiei și vinului românesc | 5.10.2025
Într-o zi specială dedicată gastronomiei și vinului românesc, sărbătorim atât savoarea, cât și istoria și diversitatea culturală ce definesc România. Bucătăria românească rămâne un bastion al identității naționale, fiind în același timp un amestec rafinat de influențe turcești, austro-ungare, slave și grecești. Fiecare preparat, de la sarmalele cu aromă de condimente orientale la borșurile savuroase și vinurile fine ale regiunilor viticole, povestește despre o țară ce a îmbrățișat, de-a lungul timpului, multiple culturi și le-a transformat în artă culinară.
Patrimoniul gastronomic și influențele culturale
Fiind un punct de întâlnire între diverse civilizații, gastronomia românească este un melanj între influențele balcanice și cele central-europene, păstrând totodată un specific autentic, mai ales datorită influențelor turcești, austro-ungare, slave și grecești.
Influențe balcanice | influențe slave
sunt populare în toată România. Acestea sunt făcute din foi de varză sau viță de vie umplute cu carne și orez. Deși sarmalele nu sunt de origine exclusiv românească, ele sunt preparate într-un mod distinct în România, fiind acompaniate de mămăligă și smântână.
Sarmalele sunt populare, însă, și în alte multe țări și au diverse denumiri:
Turcia: Yaprak sarma sau sarma
Grecia: Dolmades
Bulgaria: Sarmi
Serbia și Croația: Sarma
Armenia: Dolma
Azerbaidjan: Dolma
Polonia: Gołąbki
Ungaria: Töltött káposzta
Aceste feluri de mâncare sunt similare, dar fiecare țară adaugă propriile influențe și ingrediente locale.
, asemănători dolmei turcești, sunt de asemenea umpluți cu carne și orez.
Turcia: Biber dolması
Grecia: Gemista
Ungaria: Töltött paprika
Serbia/Croația: Punjena paprika
Bulgaria: Pulnena chushka
Polonia: Papryka faszerowana
, similare cu köfte, sunt un alt preparat inspirat din bucătăria turcească, dar și slavă, fiind chiftele de carne savuroase și bine condimentate.
Chifteluțele sunt populare în multe bucătării și au diverse denumiri:
Turcia: Köfte
Grecia: Keftedes
Italia: Polpette
Suedia: Köttbullar
Spania: Albóndigas
Arabia: Kibbeh (includ și bulgur)
Bulgaria: Kyufte
Rusia: Kotletki sunt chiftele din carne tocată, prăjite sau coapte.
Polonia: Kotlety mielone sunt chiftele condimentate și prăjite.
(mici): Deși sunt servite universal în Balcani, micii au similitudini cu ćevapčići, un preparat popular în Serbia și Bosnia.
În Turcia, există un preparat similar numit „Köfte”.
este influențată atât de tradițiile culinare turcești, cât și de cele grecești. Ambele bucătării au preparate similare:
Turcia: İşkembe Çorbası este o supă de burtă, similară cu ciorba de burtă, făcută din stomac de vită și adesea servită cu usturoi și oțet.
Grecia: Patsas este o supă de burtă similară cu cea românească, servită de obicei cu oțet, usturoi și ardei iute.
Bulgaria: Shkembe Chorba
Serbia: Škembić
Mexic: Menudo
Influențată de tradițiile culinare din Balcani și Orientul Mijlociu, românească include straturi de cartofi și vinete, cu carne tocată.
Musacaua în alte țări, în variante similare:
Turcia: Musakka este o versiune a musacalei, adesea preparată cu vinete și carne tocată.
Grecia: Moussaka include straturi de vinete și carne, acoperite cu sos bechamel.
Bulgaria: Musaka este făcută cu cartofi și carne tocată.
Liban: Moussaka poate fi preparată și fără carne, cu năut și roșii.
este un preparat popular în diverse culturi cu varianta proprie:
Bulgaria: Kyopolou este o salată de vinete coapte, ardei și roșii.
Orientul Mijlociu: Baba Ganoush include vinete coapte și pastă de susan.
Turcia: Patlıcan Salatası este o salată de vinete cu usturoi și ulei de măsline.
Ciorbele și supele au influențe slave, datorită utilizării legumelor variate și a touch-ului acru.
este prezent în mai multe variante regionale:
Ucraina: Borscht este o supă de sfeclă cu legume și carne.
Rusia: Borscht, similar cu cel ucrainean, adesea mai acru.
sunt diverse tipuri de legume murate, populare în România și amintesc de tradițiile slave de conservare.
Populare în Polonia ("Ogórki kiszone") și Rusia.
Se găsesc și în Serbia, numite "Turšija".
Deși originile sale exact nu sunt exclusiv turcești, are legături cu baclavaua, mai ales prin utilizarea de nuci, zahăr și mirodenii.
Bulgaria: Kozunak – aluat dulce cu nuci, mac, rahat sau cacao.
Italia: Panettone – cozonac cu fructe confiate și stafide.
Ungaria: Kalács – similar cozonacului, adesea în formă împletită.
Polonia: Babka – de obicei cu umpluturi dulci, precum ciocolată sau scorțișoară.
este un desert cu brânză dulce și stafide, tradițional de Paște, are influențe cu deserturile tradiționale din Europa de Est:
Ucraina: P***a este un cozonac tradițional de Paște cu brânză dulce.
Polonia: Sernik este o prăjitură cu brânză dulce similară.
Influențe austro-ungare
Adoptat din bucătăria vieneză, a devenit un preparat obișnuit, cunoscut sub numele de „șnițel vienez” (wiener schnitzel). Se mai găsește în Germania, sub același nume.
: Acest fel de mâncare bogat și condimentat provine din bucătăria maghiară și este foarte popular în Transilvania. În Ungaria se numește "Pörkölt".
Există variante similare în Slovacia.
: Un preparat tradițional maghiar care a fost preluat și adaptat în Transilvania, fiind o tocană condimentată de carne.
În Ungaria e numit "Gulyás".
Se întâlnește și în Slovacia și Cehia, cunoscut ca "Guláš".
(găluște cu prune): Un desert îndulcit, de origine austro-ungară (szilvás gombóc).
Populare și în Cehia și Slovacia, numite "Švestkové knedlíky"
Inspirată de polenta italiană, mămăliga este un aliment de bază în multe gospodării românești.
"Veșnica" mămăligă
, considerată un fel de mâncare tradițional românesc, este un preparat simplu plin de istorie și semnificație culturală. Originile sale sunt strâns legate de introducerea porumbului în Europa în secolul al XVI-lea, adus din America de Nord de către exploratori precum Cristofor Columb. Înainte de această perioadă, mămăliga era preparată din mei, cunoscut ca pulmentum de către romani. Odată cu introducerea porumbului, mămăliga de porumb a devenit un aliment de bază în România și Moldova, dar și în sud-vestul Ucrainei și printre polonezii din acea regiune.
Mămăliga se prepară din făină de mălai, apă și sare, fiind adesea comparată cu polenta italiană. A fost considerată un aliment al țăranilor, utilizat ca substitut pentru pâine în zonele rurale sărace. Pe parcursul secolelor, a devenit un simbol al identității etnice și al statutului social în România, fiind un element central al dietei naționale. În ciuda asocierii sale cu sărăcia, mămăliga și-a recâștigat popularitatea în restaurantele din România, fiind servită cu diverse adaosuri moderne, cm ar fi brânza telemea sau sosuri exotice.
Cultural și istoric, mămăliga a fost un element definitoriu al identității românești, fiind menționată în diverse documente și cântece, inclusiv în celebra melodie "Rumania, Rumania" a actorului și cântărețului de teatru idiș Aaron Lebedeff. În prezent, mămăliga este parte a patrimoniului culinar românesc, fiind un exemplu de cm un preparat simplu poate deveni un simbol național de reziliență și adaptabilitate.
, un desert popular în România, au o istorie fascinantă care reflectă influențele culturale ale regiunii și pasiunea localnicilor pentru dulciuri. Acest preparat este adesea asociat cu bucătăria tradițională din zonele de munte ale României, cm ar fi Bucovina și Ardealul, dar s-a răspândit rapid în întreaga țară datorită popularității sale.
Originea exactă a papanașilor este dificil de stabilit, însă se crede că aceștia au apărut ca un dulce simplu, făcut din ingrediente ușor de găsit în gospodăriile rurale, cm ar fi brânza proaspătă, ouăle, făina și zahărul. Inițial, papanașii erau preparați sub formă de gogoși prăjite, fiind servite cu smântână și dulceață de fructe de pădure, o combinație care a rămas până astăzi emblematică.
Termenul "papanași" provine probabil din cuvântul latin "pappa", care se referă la o mâncare moale, destinată copiilor. De-a lungul timpului, rețeta papanășilor a evoluat și s-a diversificat, existând acum variante atât prăjite, cât și fierte, fiecare cu specificul său regional.
Papanașii reprezintă un exemplu perfect de adaptare culinară, îmbinând simplitatea ingredientelor tradiționale cu creativitatea bucătarilor locali. Acest desert continuă să fie popular nu doar în restaurante, ci și în gospodăriile românilor, fiind adesea pregătit pentru evenimente speciale sau pur și simplu ca un răsfăț dulce pentru familie.
Astăzi, papanașii sunt considerați parte a patrimoniului culinar românesc, fiind iubiți atât de localnici, cât și de turiști, care sunt atrași de gustul autentic și de tradiția pe care o reprezintă.
Există, de asemenea, preparate similare în alte culturi, deși denumirile și anumite detalii ale rețetelor diferă.
Polonia: Aici, un desert similar este cunoscut sub numele de "sernik", care este o prăjitură cu brânză. Totuși, trebuie menționat că sernikul este mai degrabă un cheesecake decât un desert prăjit ca papanășii.
Ungaria: "Túrógombóc" este un preparat similar cu versiunea fiartă a papanășilor. Este făcut din brânză de vaci, fiert și servit cu pesmet prăjit, smântână și zahăr.
Austria și Germania: În aceste țări, "Topfenknödel" sau "Quarkknödel" sunt gogoși din brânză de vaci similare cu papanășii. De obicei, sunt servite fie cu zahăr pudră, fie cu diverse fructe sau sosuri dulci.
Rusia și Ucraina: "Syrniki" sunt clătite preparate din brânză, asemănătoare cu papanășii, dar coapte sau prăjite sub formă de prăjituri plate. Sunt adesea servite cu smântână, miere sau dulceață.
Italia: Deși diferă de papanăși, "ricotta fritta" este o delicatese care presupune folosirea brânzei ricotta prăjite, oferind o textură și un gust comparabile.
Aceste preparate similare subliniază faptul că utilizarea brânzei în deserturi este o practică comună în multe culturi europene, fiecare adaptând-o la propriile tradiții și gusturi locale.
Istoria
Vinul are o istorie foarte veche, fiind produs de mii de ani. Primele dovezi de producție de vin au fost găsite în Georgia, datând din jurul anului 6.000 î.Hr. De asemenea, există dovezi arheologice și în Iran și Armenia, sugerând consumul de vin în epoci similare.
Antichitate
Egiptul antic: Vinul era consumat de elite și folosit în ceremonii religioase.
Grecia antică: Grecii au rafinat metodele de producție, integrând vinul ca parte centrală în cultură și religie.
Roma antică: Romanii au extins cultivarea viței de vie în Europa, îmbunătățind tehnicile de vinificație.
Evul Mediu
Vinul a fost produs mai ales în mănăstiri, unde călugării au păstrat și îmbunătățit tehnologia viticolă.
Franța și Italia au devenit centre importante de producție.
Era modernă
Secolul al XIX-lea a văzut o globalizare a pieței vinului, cu noi metode de producție și conservare.
În prezent, vinul este produs peste tot în lume, țări precum Franța, Italia, Spania, Statele Unite, Australia și Argentina fiind mari producători.
Denumiri ale vinului în diferite țări
Franța: Vin
Spania: Vino
Italia: Vino
Germania: Wein
Portugalia: Vinho
Grecia: Krasi (κρασί)
Turcia: Şarap
Rusia: Вино (Vino)
China: 葡萄酒 (Pútáojiǔ)
Japonia: ワイン (Wain)
text: Cristina Hurdubaia
credit foto: https://theoldsibiu.ro/cum-sa-asociezi-preparatele-romanesti-cu-vinurile-locale/ | Cum să asociezi preparatele românești cu vinurile locale
