18/10/2025
18.10.1920 – ÎNFIINŢAREA ŞCOALII DE MESERIAŞI MILITARI AI AERONAUTICII
La 18 octombrie 1920, prin Înalt Decret nr. 4167 se înfiinţează Școala de Meseriaşi Militari ai Aeronauticii pe aerodromul Pipera – Bucureşti, prima şcoală pentru formarea tehnicienilor militari de aviaţie. În art. 1 din Regulamentul de funcţionare al şcolii se stipula că şcoala era înfiinţată pentru ,,a da cu timpul maiştri, submaiştri şi lucrători specialişti în mecanică, ajustaj, tâmplărie, tapiţerie, tinichigerie etc. necesari aviaţiunii şi aerostaţiunii militare”. Trebuie menţionat faptul că astăzi sediul administrativ al Muzeului Naţional al Aviaţiei Române îşi are locaţia în imobilul încărcat de istorie în care a funcţionat vechea şcoală a aeronauticii.
Astfel, Școala de Meseriaşi Militari ai Aeronauticii şi-a început activitatea la Pipera unde i s-a afectat provizoriu o clădire, câteva hangare şi barăci. Primul comandant al şcolii a fost numit lt. col. Ion Capşa (16 octombrie 1920 – 1 octombrie 1921). Programul de studii totaliza 6 ani: 4 ani erau alocaţi pentru cursul inferior şi 2 ani pentru cursul superior. Pentru cursul inferior erau prevăzute materii care se predau şi la şcolile inferioare de arte şi meserii. Pentru a obţine certificatul de lucrător calificat, absolvenţii cursului inferior trebuiau să facă un an practică de specialitate la Arsenalul Armatei, după care semnau un angajament prin care se obligau să lucreze în aeronautică cel puţin până la vârstă de 20 de ani.
La cursul superior erau admişi de drept primii 20 de elevi, stabiliţi pe baza mediilor, iar pentru completarea locurilor se organiza un concurs de admitere la care se prezentau ceilalţi absolvenţi ai cursului inferior precum şi absolvenţii şcolilor inferioare de arte şi meserii care aveau vârsta de cel mult 18 ani.
Absolvenţii cursului superior ai Şcolii de Meseriaşi Militari ai Aeronauticii de la Pipera, primeau un certificat de specialist care era echivalent cu diploma de absolvire a Şolii de Arte şi Meserii din învăţământul civil şi puteau fi încadraţi ca submaiştri clasa a III-a în atelierele aeronauticii militare, aceştia putând fi avansaţi atunci până la gradul de maistru principal clasa I-a. Mai târziu începând cu anul 1932, absolvenţii şcolii erau avansaţi după terminarea stagiului militar, direct maiştri militari clasa a III-a , iar gradul de submaistru clasa a III-a se acorda meseriaşilor angajaţi în aeronautică din rândul militarilor în termen. Primii 10 clasaţi dintre absolvenţii cursului superior aveau dreptul să candideze la Şcoala de Ofiţeri Mecanici de la Cotroceni.
În toamna anului 1921, din cauza condiţiilor grele de cazare de pe aerodromul Pipera, a lipsei unui local propriu şi a perspectivei primirii unui număr mai mare de elevi, şcoala a fost mutată de la Pipera la Mediaş, în clădirile unei foste cazărmi de husari, rămasă nefolosită după plecarea regimentului 13 Călăraşi la Orăştie. Aici a primit denumirea cazarma ,,Tudor Vladimirescu”, denumire schimbată prin Înalt Decret nr. 3671 din 10 noiembrie 1924 în Şcoala Tehnică a Aeronauticii. La 1 septembrie 1927, şcoala s-a mutat în cazarma ,,Aurel Vlaicu”, nou construită, în apropierea căreia a fost amenajat un aerodrom.
Astăzi, peste ani, ne mândrim cu o unitate de învăţământ care a format generaţii de specialişti, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene ,,Traian Vuia” care îşi are originea în vechea Şcoala de Meseriaşi ai Aeronauticii înfiinţată acum 105 ani.
BIBLIOGRAFIE:
1. Colectiv, Istoria Aviaţiei Române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pp. 167-169;
2. I. Gudju, Gh. Iacobescu, Ovidiu Ionescu, Construcţii aeronautice româneşti (1905-1970), Bucureşti, Editura militară, 1970, p. 37;
3. Monitorul Oastei, nr. 55 din 11 noiembrie 1920.
Text: muzeograf Micuţa Jianu