23/10/2025
🕰️Din 5 în 5 ani – călătorie prin viața mea
2020 – acum 5 ani
Pandemie. Declarații pe proprie răspundere. Ore fixe la care aveai voie să ieși afară, ca nu cumva să te prindă COVID-ul pe stradă.
Eu… complet derutat și totuși lucid. Îmi plimbam câinele cu o hârtie în buzunar și o întrebare în minte: „Chiar are vreun sens tot ce se întâmplă?”
Privind retrospectiv, răspunsul e clar: nu prea avea. Stupid, dar real.
2015 – acum 10 ani
Un moment cu totul diferit. Emoții, bucurie, fluturi în stomac.
Aflam că voi deveni tata pentru a doua oară, la 10 ani distanță de la prima mea experiență de părinte.
Tot atunci se năștea ideea acestei pagini – „Jurnalul unui tată” – inspirată de cea de-a doua fetiță, vinovată de multe zâmbete și amintiri.
2010 – acum 15 ani
Abia îmi oficializasem iubirea. Trăiam fiorul începuturilor, bucuria unei vieți în doi, cu planuri și visuri proaspete.
Dragoste, entuziasm și sentimentul acela că totul e posibil.
2005 – acum 20 de ani
Tânăr, entuziast și complet nepregătit, aflam că voi deveni tata pentru prima oară.
Un carusel de emoții: frică, curaj, bucurie. Frumos și greu în același timp.
O experiență care m-a schimbat definitiv și pe care, peste 10 ani, aveam s-o repet, de data asta mult mai pregătit.
2000 – acum 25 de ani
Terminam facultatea. Țineam în mână diploma de licență și mă întrebam: „Și acum… încotro?”
Specializarea era clară, dar direcțiile multiple.
Am ales, într-un final, să merg pe urmele tatălui meu. Alegere care mi-a definit parcursul profesional.
1995 – acum 30 de ani
Clasa a XII-a. 18 ani.
Aceeași întrebare ca și la facultate: „În ce direcție să o iau?”
Am ales, apoi am mai ales o dată, ani mai târziu. Așa e viața — un șir de răscruci.
Dar ce vremuri! Tinerețe, muzică, descoperiri, visuri mari.
1990 – acum 35 de ani
Aveam 13 ani. Țara tocmai se trezise dintr-un somn lung.
Dispăruseră pozele cu „tovarășul”, apăruse „Tatăl nostru”.
Blugi, portocale, carne în magazine. Prima mea ieșire din țară.
Seara, mă uitam cu tata la ședințele CPUN. Nu înțelegeam tot, dar simțeam că lumea se schimbă.
1985 – acum 40 de ani
8 ani. Prima dată într-o sală de judo la Lia Manoliu.
Acolo a început o pasiune de-o viață pentru artele marțiale.
Bruce Lee, Jackie Chan, filme SF, „Războiul Stelelor” și biblioteca tatălui plină de romane de aventuri.
Așa s-au născut două iubiri: mișcarea și cititul.
1980 – acum 45 de ani
3 ani. Grădiniță, saculeț cu numele cusut de bunica și o pisicuță desenată.
N-am înțeles de ce aveam sortuleț, nu pantaloni – dar m-am liniștit repede când am devenit „șoim al patriei”.
Casa plină de iubire: părinți, patru bunici, nași, o lume caldă, simplă și frumoasă.
🔁 De ce din 5 în 5 ani?
Pentru că 5 ani sunt suficienți cât să te schimbi… dar nu atât de mulți încât să uiți cine ai fost.
Fiecare „5 ani” a adus o nouă versiune a mea — mai conștientă, mai matură, dar cu aceleași rădăcini.
Și privind înapoi, înțeleg ceva simplu:
👉 viața nu e o linie dreaptă, ci o serie de cercuri care se tot lărgesc.
📸 Tu ai făcut vreodată exercițiul ăsta retrospectiv?
Încearcă-l. Scrie-ți și tu viața din 5 în 5 ani…
S-ar putea să descoperi cât de departe ai ajuns. ❤️
