Marius Valentin Turcuman

Marius Valentin Turcuman Fotograf

𝐀𝐦 𝐩𝐥𝐞𝐜𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞𝐬𝐜 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐚𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐬𝐚̆-𝐦𝐢 𝐟𝐢𝐞 𝐝𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐚…Imaginea asta îmi aminteșt...
19/10/2025

𝐀𝐦 𝐩𝐥𝐞𝐜𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞𝐬𝐜 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐚𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐬𝐚̆-𝐦𝐢 𝐟𝐢𝐞 𝐝𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐚…

Imaginea asta îmi amintește clar de copilărie — poate cea mai frumoasă perioadă din viață. Un cartier din Botoșani, o alee mică, dar plină de povești: Aleea Prieteniei. Acolo, un copil — eu — a avut cândva încredere în el cm n-a mai avut niciodată. Mi-e dor. De casa de atunci, de locurile acelea, de tot ce era simplu și sincer. Ceva din mine a rămas legat acolo, dincolo de familie. Poate pentru că cei mai frumoși oameni i-am cunoscut acolo — și când spun frumoși, nu mă refer la aparențe, ci la oameni curați, adevărați. I am dezamăgit pe mulți dintre ei, oameni care, poate, și-au schimbat viața pentru mine… dar eu n-am văzut, n-am înțeles la timp. Poate că asta e una dintre greșelile care dor cel mai tare. Și totuși, copilăria rămâne singura perioadă în care am avut luxul să nu știu cât de greu e drumul vieții, să nu mă gândesc la greutăți, ci doar să trăiesc. Poate că de acolo începe cu adevărat drumul meu — din locul acela mic, dar plin de suflet, unde totul a fost cândva simplu și curat. Când am plecat, mi-am promis mie că nu mă voi întoarce niciodată. Am plecat cu gândul să ajung om mare. Dar, undeva pe drum, m-am schimbat. Și nu știu dacă în bine.
„Jungla” în care trăim m-a făcut să devin altcineva — mai rece, mai tăcut, mai ascuns. Nu mai sunt eu, cel de atunci. Am învățat să-mi ascund emoțiile, greutățile, lacrimile… Dincolo de zâmbetul ăla „tâmp” au fost zile în care m-am întrebat sincer: de ce eu?
Mă uit în spate și nu văd prea multe motive de mândrie.
Am vrut să ajung om mare, dar poate că am devenit doar unul dintre mulți.
Mi-aș dori să pot da timpul înapoi — nu ca să schimb lumea, ci doar ca să mai trăiesc o zi în care nu știam ce e greu, să pot privi în ochi oamenii cărora, din prostie, nepăsare sau frică, le-am făcut rău… și să le spun, din inimă, iartă-mă

….. 𝐬̦𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐬𝐞 𝐜𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐭𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐦𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐚̆𝐜𝐮𝐭, 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐮𝐬̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬𝐞Nu vreau să vorbesc despre „Il Luce”, por...
12/10/2025

….. 𝐬̦𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐬𝐞 𝐜𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐭𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐦𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐚̆𝐜𝐮𝐭, 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐮𝐬̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬𝐞

Nu vreau să vorbesc despre „Il Luce”, porecla care a făcut înconjurul lumii. Vreau să vorbesc despre omul care a dus sportul românesc la un nivel în care puțini au crezut că se poate ajunge. Despre cel care a încercat, cu inimă și suflet, să ne arate că fotbalul poate fi mai mult decât o afacere — că poate fi pasiune, educație și respect. Astăzi, însă, fotbalul a devenit o industrie de făcut bani.
Banii sunt motorul, scopul și uneori blestemul acestui secol. Totul se învârte în jurul lor: cariere ruinate, copii pierduți undeva între vis și interes, antrenori forțați să aleagă nu jucătorul cel mai bun, ci „fiul celui care sponsorizează echipa”. Și totuși, ne grăbim să-l judecăm pe omul care, deși avea totul, a ales să se întoarcă și să ne ajute. Mircea Lucescu n-a venit pentru glorie — o avea deja. A venit pentru a ne învăța. Pentru a ne arăta cm se construiește o echipă, cm se formează caractere, cm se cultivă răbdarea. Ne-a vorbit sincer, direct, „ca la proști”, cm ar zice unii. Ne-a explicat cu cine putem juca, de ce avem rezultatele pe care le avem și cine sunt cei care au muncit pentru ele.
Și totuși, unde sunt acum acei tineri care au adus performanțe la U21?
Mulți fără echipe, accidentați, uitați. Minute mai puține decât o pauză între reprize. Dar noi vrem rezultate. Vrem glorie peste noapte.
De ce nu se uită nimeni la cei care au industrializat sportul românesc?
La cei care au transformat terenul într-o fabrică de interese, unde șansa se cumpără și talentul moare tăcut, în spatele ușilor închise. Aici, dacă ai bani, copilul tău are o șansă. Dacă nu… răspunsul e simplu: s-a născut talent, moare speranță.

Așa am ajuns, noi, poporul, să știm tot, să judecăm tot, dar să construim prea puțin.
Ne pricepem la comentarii, dar nu la înțeles. Și uităm că unii oameni, ca Mircea Lucescu, au încercat să facă bine. Cu greșeli, cu decizii discutabile poate, dar cu intenția sinceră de a ridica un fotbal căzut.

Înainte să criticați, gândiți-vă la miile de copii care au avut talent cât pentru o lume întreagă, dar n-au avut bani nici măcar pentru o pereche de ghete. Așa s-a stins un vis.….

𝐅𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐫𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐡𝐢𝐩𝐮𝐫𝐢, 𝐜𝐢 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞, 𝐢𝐚𝐫 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐚 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞.De departe, una di...
15/09/2025

𝐅𝐨𝐭𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐚 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐫𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐡𝐢𝐩𝐮𝐫𝐢, 𝐜𝐢 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞, 𝐢𝐚𝐫 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐚 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞.

De departe, una dintre fotografiile mele de suflet. Am surprins-o la meciul celor de la CSM, un joc care nu a fost doar despre mingi și puncte, ci despre emoții trăite la fiecare respirație. A fost un dans continuu între speranță și teamă, între bucurie și înfrângere, între inimă și rațiune.Privirea unei mame este o oglindă care adună în ea toate furtunile lumii, dar reușește să rămână mereu lumină pentru copilul ei iar in ochii fetiței se ascunde începutul — inocența, curiozitatea și culorile pure ale vieții. Și poate că tocmai aici stă frumusețea acestei imagini: emoția ei nu le aparține doar lor, ci se revarsă asupra fiecăruia dintre noi, amintindu-ne că iubirea adevărată nu are nevoie de cuvinte. Ea tace, dar strălucește. Ea e simplă, dar infinit de puternică....!!

𝙇𝘼𝙐𝙍𝙄𝙄 𝙑𝙄𝙉 𝙏𝘼̂𝙍𝙕𝙄𝙐, 𝘿𝘼𝙍 𝙉𝙐𝙈𝘼𝙄 𝙋𝙀 𝙐𝙈𝙀𝙍𝙄𝙄 𝘾𝙀𝙇𝙊𝙍 𝘾𝘼𝙍𝙀 𝘼𝙐 𝙈𝙐𝙉𝘾𝙄𝙏 𝘾𝘼̂𝙉𝘿 𝙉𝙐-𝙄 𝙑𝙀𝘿𝙀𝘼 𝙉𝙄𝙈𝙀𝙉𝙄.Noooo… a trecut ceva timp de când a...
23/08/2025

𝙇𝘼𝙐𝙍𝙄𝙄 𝙑𝙄𝙉 𝙏𝘼̂𝙍𝙕𝙄𝙐, 𝘿𝘼𝙍 𝙉𝙐𝙈𝘼𝙄 𝙋𝙀 𝙐𝙈𝙀𝙍𝙄𝙄 𝘾𝙀𝙇𝙊𝙍 𝘾𝘼𝙍𝙀 𝘼𝙐 𝙈𝙐𝙉𝘾𝙄𝙏 𝘾𝘼̂𝙉𝘿 𝙉𝙐-𝙄 𝙑𝙀𝘿𝙀𝘼 𝙉𝙄𝙈𝙀𝙉𝙄.

Noooo… a trecut ceva timp de când am ales să nu mai postez.
Pe de o parte, pentru că mi-am dorit să schimb ceva la mine, dincolo de a cere altora să o facă. Iar pe de altă parte, pentru că aveam nevoie de o „ședință tehnico-tactică” eu cu mine. Am învățat să am mai multă încredere în mine și cred că mi-am descoperit unul dintre cele mai mișto skill-uri pe care le am: acela de a înțelege și de a recunoaște o nevoie și, totodată, o vulnerabilitate.
Deși știu că e un subiect tabu, digitalizarea înseamnă în primul rând înțelegerea evoluției tehnologiei de către fiecare utilizator în parte.
Sunt aproape sigur de un lucru: cine nu se adaptează la felul în care se mișcă lucrurile acum în societate – cu toate tehnologiile, AI-ul, tool-urile – va rămâne în urmă. Dacă știi să le folosești, ele nu doar că îți ușurează munca, ci și existența.
NU, nu cred că tehnologia sau AI-ul sunt ceva rău pentru noi. Practic, AI-ul m-a ajutat să învăț concepte și mecanisme pe care altfel le înveți în facultate în 4-5 ani.
Școala este primordială, dar orice gol sau lacună din ea (sau din noi) poate fi completată cu ceea ce eu numesc: valul pe care cei care vor să-și schimbe viitorul îl pot urma.
Tehnologia ar trebui folosită pentru a ușura munca umană, nu pentru a o elimina.
Mi-a zis cineva odată: „Munca este pentru tractoare.” Nu am înțeles atunci, dar se pare că, încet-încet, chiar acolo ne îndreptăm. Dincolo de etapa în care m-am dezvoltat profesional, am înțeles și anumite lecții umane. Oamenii se vor agăța mereu de succesul tău, chiar dacă mulți nu au crezut NICIODATA în tine sau nu te-au înțeles. Dar asta e normal. Cel mai important lucru, la final de zi – pentru mine, ca individ – este faptul că, dincolo de toți cei din jurul meu, eu am avut încredere în mine, în ideea că într-o zi voi reuși să fac ceva notabil. Sau măcar să-mi depășesc condiția.
Asta mi-am dorit mereu: să-mi depășesc condiția.Doar că... am avut un concurent nedrept: oamenii din jurul meu.Oameni care poate au crescut diferit, poate au avut mai multe „ajutătoare”. Dar când am înțeles că e doar despre mine și despre cm eu, cu mine, trebuie să evoluez, mi-a fost mai ușor. Acum, comparându-mă cu cel care eram în urmă cu 6 luni, îmi dau seama că sunt mai liniștit, mai înțelegător și, totodată, mai tolerant.
Succesul și laurii vin doar atunci când trebuie și dacă trebuie – și cu al naibii de multă muncă.
Cel puțin în cazul meu, așa a fost. Am muncit enorm, am încercat mereu să recuperez anii în care, pentru mine, școala era opțională. Sper ca într-o zi toți cei care muncesc cu adevărat, toți cei care inovează sau, pur și simplu, oamenii care își fac treaba cu seriozitate,să primească respectul și admirația pe care o merită – indiferent de munca pe care o fac și locul și să nu mai conteze “vocea și TALENTUL”

Nu au fost multe momente în viața mea în care să mă simt cu adevărat neputincios, în care să simt că totul se prăbușește...
11/05/2025

Nu au fost multe momente în viața mea în care să mă simt cu adevărat neputincios, în care să simt că totul se prăbușește. Am trecut prin multe, foarte multe… Dar ceea ce am trăit astăzi este un sentiment pe care nu l-am mai simțit niciodată și pe care nu mi-aș dori să-l mai simt vreodată.
El a fost socrul meu — și spun „a fost” pentru că, din păcate, poate cea mai sinceră, curată și bună persoană pe care am întâlnit-o vreodată… nu mai este printre noi. Niciodată nu mi-a greșit cu nimic, niciodată nu a supărat pe nimeni și niciodată nu și-a dorit ceva pentru el. A plătit fericirea și bunăstarea celor din jur cu propriul lui timp.Un adevăr dur: nici toți banii din lume, nici toate relațiile nu ne vor aduce vreodată înapoi oamenii dragi.
Îmi pare rău. Sincer regret că nu am putut — poate — să fac mai mult, mai bine, și la timp…
Pentru mine, el a fost — și va rămâne — bunicul pe care nu l-am cunoscut niciodată. A fost omul pentru care mi-aș fi dat zile din viață ca el să mai trăiască. Îmi pare rău, „Gogu”, că nu am putut face mai mult… Sper ca, acolo de unde ne vezi acum, să-ți fie ție bine nu altora. ….Regret profund și niciodată n-o să uit singurul om care nu m a judecat , deși a știut mereu că poate nu sunt ginerele perfect.

Rămas bun”TATA”…..

No… asta e perioada aia în care lumea îți scrie, îți urează, vede potențialul, adică perioada aia în care oamenii văd cu...
19/04/2025

No… asta e perioada aia în care lumea îți scrie, îți urează, vede potențialul, adică perioada aia în care oamenii văd cui ar putea să-i scrie, să pară simpatici, drăguți și amabili… nu îmi place, nu o să îmi placă niciodată să mă apuc să scriu la o mie de oameni urări de sărbători. E nasol pentru mine, e nasol pentru ei, e nasol… nu îmi sunt dragi toți, nu îmi trebuie ca toți să mă placă și, plus de asta, dacă chiar îți pasă de un om, îi mai scrii tu, îl întrebi, nu aștepți un moment, o chestie de genul, să îți amintești de el. De asta nu îmi place ca lumea să îmi scrie de ziua mea sau să știe când este, pentru că mereu par amabili, drăguți și simpatici, când nu, nu sunt toți așa. Cred că sărbătorile sau toate momentele de genul sunt doar despre liniște, practic în rest, mult zgomot pentru nimic… Acum toți părem smeriți, plini de bunătate, dar bammm, în câteva zile iese tot. Binele se face în liniște. Și mai este ceva… viața asta e despre amintiri, momente și lucruri simple… restul e doar mult fard, haine și imaginație…
Deși, sub un overthinking, mereu am parcă pe cineva care gândește câteva mișcări înainte… prefer, în perioada asta, să o las moale, să mă bucur de timp… Cred că asta este esența sărbătorilor: să te bucuri de timp și de lucruri simple și frumoase…

Nu am mai scris de mult și, na, îmi era așa simpatică „lumea mea” – școala. Adică chiar m-am apucat de chestii mișto, pe...
04/03/2025

Nu am mai scris de mult și, na, îmi era așa simpatică „lumea mea” – școala. Adică chiar m-am apucat de chestii mișto, pe care regret că nu le-am făcut mai demult.Mulți mi-au zis că nu o să am răbdare, că nu sunt eu genul care să caute erori în cod sau să aștept..…Într-adevăr, nu îmi place să aștept. Nu am răbdare cu nimeni și nimic care nu mă face, cm să zic… cel puțin curios. Cred că tocmai curiozitatea m-a caracterizat mereu, iar dorința de a evolua s-a tradus și prin această doză mare de curiozitate pe care o am. Nu prea am mai făcut poze în ultimul timp. Sesiunea mi-a ocupat, să zicem, o mare parte din timpul pe care îl dedicam relaxării. Dar imaginea asta este de la un meci de handbal al fetelor de la CSM Bucuresti. Pentru mine, este de departe cea mai simpatică imagine cu un spectator. Nu știu, pare așa… parcă un tablou.No… și, deși nu mai practic atât de des pasiunea care m-a consacrat, cel puțin momentan, tot se mai găsește câte un Gigi (sau un Gigel – femininul cred că sună mai ciudat) să mă enerveze: „Ai poză? Îmi dai poze?”
Unde-i „Bună ziua”?, unde-i „Te rog”?, sau măcar „De ce ar trebui să fac eu asta?”...No… mă regăsesc oarecum și eu în acest cerc al lipsei de educație. Am fost acolo, nu mi-a plăcut și am înțeles un lucru: orice om care îți oferă ceva, oricât de mic, îți face o favoare, iar eu trebuie să fiu conștient de asta.Aștept ziua când mai mulți vor înțelege ce am înțeles eu nu de mult: timpul fiecăruia dintre noi este cel mai prețios lucru, indiferent de cât, cum, când și unde. Cine îți oferă timp îți oferă o parte din viața lui, și atunci merită RESPECT!

Cine îmi spunea acum, să zicem, 2-3 ani că o să fiu nostalgic după locuri poate banale, nu l-aș fi crezut.Mi-a plăcut și...
26/01/2025

Cine îmi spunea acum, să zicem, 2-3 ani că o să fiu nostalgic după locuri poate banale, nu l-aș fi crezut.
Mi-a plăcut și da, îmi place să îmi depășesc „condiția”, fie că vorbim despre locul de muncă, fie că vorbim despre nivelul de studii pe care îl am. Am început să am un „apetit” nebun de a învăța lucruri și de a nu depinde de nimeni. Vedeți voi... de multe ori, numerele pe care le avem în agendă sunt doar niște numere și atât. Acele persoane nu mai sunt precum în pozele de odinioară, cu bătrânelele din prispa casei, care se ajutau una pe alta, la fel ca întregul sat.
Cred că aceasta este cea mai mare pierdere pe care a adus-o tehnologia: dezumanizarea. Ajungem, ușor-ușor, să fim doar niște numere într-o agendă, iar de multe ori oamenii te sună doar atunci când tu le poți oferi un avantaj real. Sunt lucruri și momente în viață pe care nu mi le doream să le experimentez atât de devreme sau să îmi dau seama că cei pe care credeam că mă pot baza nu au fost tocmai așa. Cineva, cândva, mi-a zis: „Ajută-i pe toți, într-o zi o să te ajute și pe tine cineva”, dar...
Când am tras linie, mi-am dat seama că tocmai cei pe care poate nu i-am ajutat mi-au fost aproape, fie și doar cu o vorbă. Ce-i trist este faptul că, în lumea asta, toate sunt – cm să zic – ciclice. Și mă întreb: oare cm o să te primească sau cm o să te sune cei ale căror telefoane au fost cel puțin ocupate atunci când tu ai avut cu adevărat nevoie...? Nimic nu-i mai mișto, cel puțin pentru mine, decât sentimentul ăla când știi că stai și vorbești cu cineva care te desconsideră sau care crede că tu nu ai capacitatea să înțelegi „măiestria” cu care se „vinde” el în fața tuturor. La urma urmei, suntem oameni și, dacă poți ajuta... fă-o! Nu-i nici greu și mai e ceva... binele se întoarce la fel ca și răul.

Noooo… nu îmi plac astea cu petreceri, cu urările alea false între oameni care poate nu își vorbesc, dar o fac din amoru...
31/12/2024

Noooo… nu îmi plac astea cu petreceri, cu urările alea false între oameni care poate nu își vorbesc, dar o fac din amorul artei, sau, mai ciudate pentru mine, sunt petrecerile acelea unde ne adunăm cu toții ca să ce? Să bem ca porcii? Nu le-am înțeles nici la 14, nici la 24, nici acum. Imaginea asta este cea care a fost oarecum un generator pentru mine. Mi-am văzut copilăria, adolescența și maturitatea în ochii acestei fete. Sunt unele imagini în care văd episoade din viața mea, din anumite etape ale evoluției, și mă gândesc cât de norocos sunt să fac asemenea poze. De obicei, oamenii își pun dorințe în seara asta. Eu mi-am pus o dorință undeva în septembrie, când am înțeles că… școala poate să fie propulsarea spre o viață în care principiile nu sunt confundate cu aroganta, respectul cu „te-ai ajuns” sau aprecierea de sine cu ce înfumurat este. Nu sunt eu un exemplu, de departe, dar de fiecare dată când am avut ocazia, le-am spus tuturor să învețe, să învețe și nu vor fi sclavii nimănui. Învață când este „timpul” și o să te bucuri de toate etapele vieții mai târziu. Am luat multe „suturi” în viața asta, probabil că trebuia să mă fac portar! 🙂 Sunt pregătit să mai încasez, dar o să o fac diferit. Mi-am propus să nu înghit arogante ieftine, păreri habarniste sau „pricepuți în toate”. Dacă este ceva ce îmi doresc cu adevărat și nu neapărat pentru 2025, este să am mai mult timp eu cu mine și să termin masterul. Sunt sigur că apoi totul o să fie mai ușor… Mereu am zis că sunt un răsfățat al destinului și nu o să mă dezic acum. Ori de câte ori mi-am dorit ceva cu adevărat, am obținut. Asta este, cu siguranță, una sau poate singura mea calitate: atunci când eu îmi doresc ceva cu adevărat, cineva de sus complotează cu mine pentru ca acel lucru să se îndeplinească.

NO…La mulți ani! Și dacă cineva citește asta și este la vârsta în care școala mai face parte din rutina zilei, să nu uite: viața poate să fie stiloul lui Petrache Poenaru sau mistria lui Mircea Săvulescu.

Poate am mai spus-o, dar mă emoționează să văd oamenii străzii sau, mai bine zis, cerșetorii.Mă emoționează pentru că do...
16/12/2024

Poate am mai spus-o, dar mă emoționează să văd oamenii străzii sau, mai bine zis, cerșetorii.
Mă emoționează pentru că doar o conjunctură fericită m-a făcut, poate, să nu fiu și eu acolo… Pentru mine, ei sunt oamenii ale căror povești au rămas neîmplinite, ale căror vise nu s-au materializat niciodată și ale căror dorințe nimeni nu le-a auzit. Mi-au făcut seara mai frumoasă aceste imagini. Sunt de undeva, departe de România, iar în ele apar cele mai sincere și iubitoare animale, care nu și-au părăsit stăpânii, indiferent de vreme sau greutăți. Loialitatea acestor câini față de stăpânul lor este un legământ tăcut, născut dintr-o iubire pură și necondiționată. Este o legătură care ignoră granițele sărăciei, frigului sau foamei – un jurământ nerostit de a rămâne alături, indiferent de încercările vieții. În ochii câinelui, omul său nu este niciodată „un om al străzii” – el este casa, universul și toată lumea lui. Animalele se atașează de oamenii buni, iar asta trebuie să înțelegem cu toții, mai ales acum. Oare chiar e atât de greu să îi ajutăm și pe alții? De curând, le-am cerut oamenilor cărora le fac poze ca, în schimbul acestora, să cumpere ceva pentru un cerșetor. Spre dezamăgirea mea, ideea a fost privită cumva ciudat… Apoi am înțeles: nu suntem toți la fel. Ceea ce trebuie să înțelegem este că puțini dintre noi știu cm e să stai zile întregi în frig, afară, fără ca nimănui să îi pese. Mi-aș dori, măcar pentru o clipă, ca lumea să fie invers, să vedem cine ar învăța, cine s-ar schimba și unde am ajunge. La urma urmei, toți suntem oameni, și e păcat să ajungem precum în zicala: „Multă lume, puțini oameni.”

Ce-i mișto când ești mic? Hmmm, multe. Da, multe, multe chestii.De exemplu, eu îmi amintesc doar frânturi din copilăria ...
09/12/2024

Ce-i mișto când ești mic? Hmmm, multe. Da, multe, multe chestii.

De exemplu, eu îmi amintesc doar frânturi din copilăria mea, dar toate sunt amintiri frumoase, amintiri pe care o să le port mereu cu drag în sufletul meu. Pentru cei care mă cunosc, probabil că e ciudat să audă că singurul meu animal de companie a fost o rățușcă, pe care am „dresat-o” să meargă cu mine peste tot. Copilăria mea a însemnat un vulcan de energie și aventură în care nu am avut timp să mă plictisesc, am făcut toate prostiile din lumea asta și pentru nimic nu aș schimba felul în care am trăit. O copilărie în „cartier”, undeva în Botoșani, cu o adolescentă în Pantelimon este, cu siguranță, o combinație care te poate ajuta să te descurci cu „golanii” din zilele noastre.Ce e mișto? De curând, CINEVA mi-a zis: „Bucură-te de faptul că încă copilăria este în tine. ..Ei te vor minți, tu o să râzi și toată lumea o să fie ok.” Atunci n-am înțeles, dar acum da – copilăria este, de fapt, scutul ce te protejează de o dezumanizare în masă, și dacă zâmbetul din copilărie îți este acolo undeva, nu-l „vinde” pentru o mână de arginți. Imaginea cu acest copil mi-a amintit de faptul că am uitat să mai zâmbesc și să iau lucrurile de multe ori prea în serios, prea patimas și, de multe ori, prea orgolios… Mai bine, cm spunea înțeleptul… lasă-i să te mintă și tu zâmbește, bucură-te de faptul că încă ești copil. Cumva, mă gândesc că și cei din jur ar reacționa poate la fel și să nu depășească o limită, dar visul frumos s-a terminat și intervine ceea ce, cu toții, observă: eu sau mă- sa, și atunci totul devine istorie... Așa a fost copilăria mea: o lume plină de jocuri simple, râsete sincere și momente magice în aer liber, unde timpul părea să stea pe loc și fiecare zi aducea o nouă aventură. Visurile aveau aripi și grija era să ajung acasă înainte de apus…

De ce?De ce atâta lume îl admiră ACUM....?De ce toți „prieteneii” au apărut ACUM...?Și câte altele am putea întreba… Nu ...
05/12/2024

De ce?

De ce atâta lume îl admiră ACUM....?
De ce toți „prieteneii” au apărut ACUM...?
Și câte altele am putea întreba… Nu eram născut când Helmut Duckadam scria istorie pentru STEAUA și pentru România, pentru că Helmut ASTA A FĂCUT, a scris istorie pentru noi toți, pentru România.
Și-a dat totul pentru țara asta, iar ce am făcut noi? Cine a făcut ceva cu adevărat pentru el? Am auzit că Gigi Becali l-ar fi ajutat cu bani și poate și alții, dar el nu a făcut lucruri pentru O persoană, ci pentru noi, pentru ROMÂNIA. Mă întreb de ce ajungem să plângem după toți cei care au făcut pentru țara asta atât de multe lucruri, de ce să nu ne bucurăm de ei în viață, de ce nu îi apreciem mai mult sau ce ne face pe noi să tratăm oamenii așa?
L-am întâlnit acum 2-3 ani, a dat noroc cu mine și mi-a zâmbit. Părea că suntem cel puțin apropiați, blând și totodată modest. Nu am urmărit foarte mult ieșirile lui, dar am auzit și văzut zilele acestea că mănușile cu care a apărat au fost vândute pentru medicamente…
Da, pentru medicamente... Sunt atât de mulți medaliați olimpici sau sportivi care beneficiază de o rentă( pe măsura performanței), în baza unei legi, pentru că da, ei au dat o parte din viața lor pentru România. De ce nu putea să aibă și Helmut asta? Undeva îmi scapă lucrurile și prefer să mă opresc aici și să mă gândesc că poate, într-o zi, cineva va realiza că toți sportivii care fac performanțe aproape imposibil de egalat trebuie să primească respectul, locul și tratamentul pe care le-au oferit acestei țări. POATE ESTE MAI BINE SĂ RÂDEM, SĂ ZÂMBIM ȘI SĂ NE BUCURĂM DE EI ÎN VIAȚĂ, ȘI NU SĂ AJUNGEM SĂ PLÂNGEM ȘI SĂ NE GÂNDIM CUM ERA...
Păcat că uităm tot ce a fost frumos și tot ce ne-a adus bucurie extremă atât de rapid...

EROUL DE LA SEVILLA lasă în urmă nu doar o carieră strălucitoare, ci o durere profundă care va bântui pentru totdeauna sufletele celor care l-au admirat și l-au iubit, căci a fost mai mult decât un simplu portar – a fost simbolul unei națiuni, al unui vis trăit în culorile Stelei, al unui om care, într-un moment de neprețuit curaj, a demonstrat lumii întregi ce înseamnă sacrificiul, dăruirea și dragostea necondiționată față de fotbalul românesc.

Drum bun acolo unde vei primi ceea ce ai oferit tu acestei țări și unde noi nu am știut să o facem. Iartă-ne…

Pe: IMAGINEA nu îmi aparține

Address

Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Marius Valentin Turcuman posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Marius Valentin Turcuman:

Shortcuts

Share

Category