01/11/2025
𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐳𝐢, 𝐧𝐮 𝐯𝐨𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 „𝐀𝐬̦𝐚 𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐨𝐢”, 𝐜𝐢 „𝐀𝐬̦𝐚 𝐧𝐮 𝐯𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐢 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚̆”……..𝐂𝐎𝐋𝐄𝐂𝐓𝐈𝐕
Când eram copil, cineva mi-a spus: „Nu-ți clădi succesul pe nenorocirea altora…” La acea vreme, cu mintea mea de copil, nu înțelegeam nimic din asta. Părea o vorbă goală, un clișeu de care nu mă atingeau nici gândurile, nici sentimentele mele de atunci. Însă astăzi, după 3650 zile de la tragedia Colectiv, am înțeles durerea acelor cuvinte într-un mod mult mai profund și mai crunt.
Zeci, sute de mesaje, postări, declarații… Se vorbește mult despre acea tragedie, dar ce s-a schimbat, de fapt? Ce am făcut cu adevărat, în mod concret, pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple? Nu vorbesc despre promisiuni goale și declarații de fațadă. Vorbesc despre fapte! De ce să îți clădești succesul pe durerea altora? De ce să transformi tragedia unui întreg popor într-un simplu instrument de manipulare, doar pentru un capital de imagine? Aceasta este întrebarea care mă macină: Ce s-a schimbat de atunci? Ce am făcut pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai repete? Cum poți să vorbești despre durerea celor care au suferit, dacă tu nu ai fost acolo, dacă tu nu ai simțit nimic din chinul lor? Cum poți să spui că știi ce înseamnă durerea celor care și-au văzut copiii, părinții, frații, surorile arzând de vii, în timp ce tu stai la distanță, confortabil în propria ta lume? Cum să vorbești despre acea suferință, dacă nu ai simțit-o pe pielea ta, dacă nu ai plâns alături de ei, dacă nu ai fost martor la acea grozăvie? Cum să ai curajul să pronunți cuvinte despre oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată, dar care, prin durerea lor, ți-au lăsat un semn adânc în suflet?
Mi-aș dori din tot sufletul ca, să văd o schimbare reală. Mi-aș dori să pot crede că viitorul nostru va fi altfel, că durerea acestui popor nu va fi uitată, că nu vom mai permite ca astfel de tragedii să se repete. Dar, în fiecare zi, mă simt pierdut… totul pare să se învârtă în același cerc vicios.
Am întâlnit oameni care, cu tot ceea ce sunt, cu toată credința lor, cred că pot schimba această paradigmă. Oameni care, dincolo de funcțiile lor, sunt cu adevărat umani. Cred că ăsta este secretul: omenirea. Funcțiile și titulaturile nu îți aduc respectul. Respectul vine din faptele tale, din umanitatea ta, din modul în care alegi să îi tratezi pe ceilalți. Numai așa putem spera să clădim un viitor mai bun.
Și poate, într-o zi, nu vom mai aprinde lumânări doar în amintirea celor pierduți, ci în semn de recunoștință pentru ceea ce am învățat din durerea lor. Poate, într-o zi, nu vom mai spune „Așa e la noi”, ci „Așa nu va mai fi niciodată”.
Pentru că adevărata schimbare nu vine din vorbe, ci din felul în care ne pasă. Din felul în care alegem să fim oameni — dincolo de titluri, dincolo de funcții, dincolo de frică.
Colectiv nu este doar o amintire. Este o rană vie, care ne amintește în fiecare an cât de scump plătim nepăsarea. Și poate, dacă vom învăța să simțim durerea celuilalt ca pe a noastră, atunci… doar atunci, focul care a ars atâtea vieți nu va fi fost în zadar.....
(Imaginea nu îmi aparține)
