Litera noastră

30/05/2026

În anul 1933, atunci când Nichita se năștea la Ploiești, în lume se întâmplau câteva evenimente majore. Hi**er e numit cancelar al Germaniei, Roosevelt devine cel de-al 32 președinte al Statelor Unite, Einstein părăsește Germania nazistă, unde lucrurile se precipitau pe un făgaș ireversibil, și se stabilește în Statele Unite, un nou record mondial pentru cel mai lung zbor într-un avion este stabilit de două femei, Frances Marsalis și Helen Richey…, iar Ginger Rogers și Fred Astaire apar în primul lor film.
Citiţi în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/magia-lui-nichita-stanescu-o-casa-fara-clanta-la-usa-o-lume-fara-chei-si-fara-interdictii/

17/05/2026

𝓡𝓮𝓶𝓮𝓶𝓫𝓮𝓻
Jean Gabin (n. 17 mai 1904 – d. 15 noiembrie 1976) a fost unul dintre cei mai mari actori de film francezi. Filmele de succes în care a jucat, "Clanul sicilienilor", "Mizerabilii" și serialul "Maigret" au fost difuzate și în România.

17/05/2026

De la un pat de spital din Iași, unde un tânăr ofițer își pierdea sângele, s-a născut cel mai neașteptat destin al teatrului românesc

Pe vremea când Bucureștiul mirosea a tei și a gaz lampant, un tânăr pe nume George Vraca nu visa la scenă, ci la glie. Voia să fie inginer agronom. Își dorea cu ardoare să plece în Franța, să învețe știința pământului și să schimbe fața holdelor. Teatrul era pentru el o lume atât de străină, încât nici măcar nu-i trecea prin minte că într-o zi avea să calce pe scândura care îl înălță la nemurire.

Dar războiul a spulberat toate planurile.

În 1916, trupul lui de abia douăzeci de ani a fost aruncat în tranșeele Moldovei, iar un obuz i-a sfâșiat carnea. L-au dus la spitalul militar din Iași, sângerând, abia mai respirând. Timp de săptămâni, a stat între viață și moarte, într-un salon alb și rece, înconjurat de gemetele altor răniți. Visul Franței murise deja. Acum visa doar să mai vadă o răsărită de soare.

Și atunci, când tot părea pierdut, s-a întâmplat ceea ce nimeni n-ar fi putut prevedea.

Într-o după-amiază mohorâtă de toamnă, pași ușori au răsunat pe culoar. Nu erau pași de infirmieră. Erau pași de artist. În salon au intrat trei umbre uriașe ale culturii românești: Constantin Nottara, George Enescu și – mai ales – MARIA VENTURA. Marea actriță a vremii, femeia care putea să vadă dincolo de trupurile sfâșiate, direct în suflete.

Maria Ventura s-a oprit la patul tânărului ofițer. L-a privit lung. Și ce-a văzut acolo? Un chip palid, tras la față, mâini bandajate și ochi mari, luminoși, care ardeau ca două făclii. Era ceva în trăsăturile lui – o noblețe rară, o statură chiar și întinsă, o prezență care impunea respect.

S-a așezat pe marginea patului și, fără niciun preambul, l-a întrebat:

– Nu te-ai gândit niciodată la teatru? Adică să te faci actor?

George Vraca a tresărit. A crezut că visează sau că febra îi tulbură mintea. Cum adică teatru? El, un soldat aproape mort, să urce pe scenă? A zâmbit stingher și a răspuns, aproape râzând:

– O, nu!

Dar glasul lui, chiar și atunci, încărcat de durere, avea o rezonanță ciudată. Maria Ventura nu a mai spus nimic. S-a ridicat, i-a strâns mâna și a plecat mai departe. Doar că, înainte să iasă pe ușă, s-a întors o clipă. L-a privit din nou. Și în privirea ei era ceva ce George n-o să uite niciodată: o CERTITUDINE.

Ea știa ceva ce el încă nu știa.

În nopțile care au urmat, tânărul ofițer nu a mai putut să doarmă. Nu din cauza rănilor, ci din cauza acelei întrebări. „Teatrul... de ce mi-ar spune mie așa ceva?”. Și ușor, ca un virus care pătrunde în sânge, gândul l-a cuprins. A cerut voie să iasă din spital. A mers la toate spectacolele pe care le juca Maria Ventura la Iași. A stat în sală, în picioare pe culoar, cu mâinile strânse.

În acele seri, în timp ce lumina rampei cădea pe chipul actriței, George Vraca a simțit ceva ce nu simțise niciodată. O chemare. Un glas lăuntric mai puternic decât tunurile războiului. Și-a dat seama, atunci, în întunericul sălii, că nu mai vrea să cultive pământul. Vrea să cultive SUFLETE.

A luat o hotărâre nebunească. Și-a abandonat visul Franței. S-a înscris la Conservator. A fost ADMIS PRIMUL din seria lui. Pentru a se întreține, a predat ca institutor la o școală sărăcăcioasă, iar seara învăța să fie altcineva pe scenă. Toți spuneau că e nebun. Cine își aruncă un viitor ca inginer agronom pentru o părere de-a unei actrițe?

Dar Maria Ventura nu se înșelase.

În 1922, când George Vraca a urcat pentru prima dată pe scena Teatrului Național, alături de marea Maria Filotti, s-a întâmplat ceva ce nimeni nu va uita...

(continuarea în comentarii)

👇 Cine vrea să afle cm a ajuns un simplu soldat rănit cel mai frumos „zeu al scenei” românești, să dea un comment cu „Vreau partea a 2-a” și voi posta continuarea poveștii în replici!

16/05/2026

29/04/2026

Comorile îngropate din Vatra Luminoasă, subiectul unei cărți de povești pe care o să o scoatem noi la un moment dat.
🪏 În septembrie 1940, un agent al siguranței a îngropat în curtea unei case din Vatră o valiză cu documente, aur, dolari, de frica legionarilor. A fost redeschisă după 1944. Am aflat povestea dintr-un document descoperit de Mihai Burcea. Era în curtea unde astăzi încă se găsește singura plăcuță veche pe care e menționat numele străzii cu litere, chiar și numărul și familia. Familia a rămas aceeași din 1940. Documentul de arhivă pare că e desprins dintr-un film cu spioni.
🪏 În 1947, liderul țărănist Hudiță a îngropat jurnalul său pe care îl ținea de prin 1930, în curtea casei, la rădăcina unui cais. Nimeni n-a știut de el până în 57 când a ieșit din închisoare. A fost publicat după 89, sub îngrijirea lui Dan Berindei, ginerele său. Casa sa era vizavi de cea în care a fost ținut arestat Antonescu. 10 ani de stat sub pământ, bine că nu s-a uscat naibii caisul ăla și nu l-au tăiat chiriașii care s-au mutat.
🪏 În 1946, pe una din străzile parcelării locuia stenografa de la procesul lui Antonescu, doamna Evdochia. Care a scris mai multe chestii despre proces, pe care le-a îngropat în curte. Le-a dezgropat ulterior de frică și le-a ars. Am aflat chiar azi de la un domn profesor emerit care locuiește acolo din 1951. Îi mulțumim pe această cale.

Vatra Luminoasă e o comoară în sine, iar locuitorii de acolo își găsesc timp să ne scrie să ne mai spună povești, pe care le mai împărtășim și noi cu voi.

Foto: Vatra Luminoasă prin anii 50, prin amabilitatea lui Cezar Dumitrache strada H (Constantin Tănase, azi, locuință proiectată de Ioan Hanciu și Neculai Aprihăneanu).
Iar documentarea și cartea despre Vatra Luminoasă au fost sprijinite de Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de Arhitectură, în 2021.

28/04/2026

📚 Noutate editorială!
A apărut volumul „VALURI DE LUMINĂ” (Editura Sfera, Bârlad, 2026) – o antologie de poezie și proză ce reunește creațiile unor importanți scriitori din Oituz și Onești, alături de texte semnate de talentați autori deficienți de vedere, membri ai filialei Bacău a Asociației Nevăzătorilor din România.
„Dragostea este un dar pe care ni l-a oferit Dumnezeu, noi ne lăsăm purtaţi pe aripa ei şi gustăm fericirea.
Iubirea uneşte oamenii, cuvintele prind viaţă şi mângâie sufletele.
Am bătut la uşi de înţelepciune şi scriitori de renume ne-au oferit câteva raze literare, au dăruit poezii şi texte care reuşesc să mângâie sufletul cititorului.
Antologia „Valuri de lumină” a împletit din cuvinte, versuri şi poveşti pline de viaţă, căutând să vă poarte, printre vise, pe potecile vieţii.” (Antologatori: Mădălina-Gabriela Ardeleanu și Marius Andrișca)

Un volum despre iubire, viață și emoție, în care fiecare cititor se poate regăsi.

📖 În continuare, veți putea descoperi creații semnate de Marius Andrișca, Simona Gavril, Vasile Ungureanu, Cornel Constantin Isăilă, Stelică Paiu şi Cristian Vasile membri ai ANR Bacău.

MARIUS ANDRIŞCA

Iubirea deschide sufletul

Când îndrepţi ochii spre mine,
Luminile în noaptea-mi se aprind.
Văd un nor de foc cuibărit în tine,
Speranţele atât de vii mă cuprind.

Amintirea... eram în genunchi pe-al tău drum
Priveam spre stele când tu ai încercat să mă ridici.
Aveam noroi pe mine şi câteva furnici,
Mă gâdilau, mi-aduc aminte şi acum.

Am căutat mai bine să-nţeleg
De ce ai ajutat un om rănit,
Poate pentru că l-ai... iubit,
Am înţeles că iubirea leagă, ea e un întreg.

Mai ţii minte cm te-ai îndreptat spre mine
Şi te-ai deschis ca un bujor de floare?
Te mângâiau atât de blând razele de soare,
Iubirea era acolo, în tine.

Acum te strâng în braţe şi te sărut,
Iubirea ta ca un înger a venit şi m-a salvat.
Eram pustiu, atât de vinovat,
Azi am un suflet, mai ieri eram de lut.

*
SIMONA GAVRIL

Somn bizar

În larma zorilor, când soarele rosteşte bună dimineaţa
Tu stai cu faţa spre perete şi somnul îţi murmura visul.
E moale cuibul în care te afunzi,
Precum un cocon de fluture ce te transformă.
Pe geamul spart, fereastra îţi spune o poveste,
Despre cavaleri luptând cu dragoni întunecaţi.
Degeaba strigă visul peste tine,
Tu nu-l culegi, nici măcar nu-l priveşti.
Somnul te adapă în mrejele sale...
De-o fi să se cutremure pământul
Sau galaxia întreagă să îţi dea bineţe
Tu nu auzi pentru că somnul,
Somnul te-a cuprins nemilos.
Cu pletele răvăşite pe perna albă,
Surâzi bizar în braţele Fortunei,
Iar somnul tău se zbate vicios.
Trezeşte-te, înger de paie al dimineţii!

*

VASILE UNGUREANU

Rezonanţă în concordanţă

Nopţii, mantie de smoală,
I-am pus dragostea în poală
Şi-n cerceii ei din astre
I-am pus visurile noastre.

Lunii, pandantiv de ceară
I-am pus, taina să nu piară.
Zilei, rochie albastră
I-am pus sărutarea noastră.

Norilor le-am pus în glugă,
Cerului să ducă rugă,
Cerului cu stea în frunte,
Între noi facă-se punte.

Să păşim cu bucurie,
Cu ce am adunat pe glie,
Glie, trup de măruntaie,
Cu ale ei laice straie.

Iară noi, gingaşe fiinţe,
Ale zeilor seminţe,
Eu bărbat şi tu femeie,
Tatăl Cronos, mamă Gee,

Strâns-am buna înţelepciune
Din calendele străbune.

*

CORNEL CONSTANTIN ISĂILĂ

Omagiu mamei

Mi-aduc aminte cu plăcere
Blânda bunică ce-am avut,
Prin ea, fiori nasc în tăcere
Şi cresc în toate ce-am crezut.

Stă veghe vie între stele
Şi pentru mine n-a apus,
A fost măicuţa mamei mele
Ce m-a-nălţat să văd mai sus.

Din inima sa de lumină
L-am cunoscut pe Dumnezeu,
Aşa, cu dragoste deplină,
Aşa cm azi îl ştiu şi eu.

*
STELICĂ PAIU

Iluzia — eterna amăgire

Mi-ai răscolit eternele iubiri,
Şi-mi scaldă inima în amintiri
Veşnic ecou al nostalgiilor trecute
Ostatic cavaler al speranţelor pierdute
Iluzia - eterna amăgire,
Ea ne-a trădat pe mine şi pe tine
Ne-am despărţit, din ochii noştri a curs
O lacrimă, o lacrimă în plus
Pe cerul dantelat cu mii de stele
Din lacrimile tale şi ale mele
Iubito, să ne facem legământ
Ca să răsară fericirea pe pământ
Iluzia - eterna amăgire,
Ea ne-a trădat pe mine şi pe tine
Tristeţi amare sunt de nepătruns
Şi o lacrimă, şi-o lacrimă în plus.

*
CRISTIAN VASILE

Izvor de iubire

Iar plângi?
Dragostea mea,
opreşte şuvoiul de lacrimi,
ia apa iubirii mele
şi spală-ţi faţa udă,
iar eu am să o şterg
cu ştergar din
petalele trandafirului roz.

Fată frumoasă,
râzi în şipotul curgător
al izvorului de iubire
ce izvodeşte din mine.
Ştiu că te-a născut rouă
ce sărută-n zori florile.
Eşti iubita mea
Şi-a soarelui.
Deopotrivă!