09/10/2019
Soprana SIMINA IVAN
Exemplu referenţial de muncă susţinută, seriozitate, profunzime, devotament, disciplină, tenacitate, într-o profesiune atât de „boemă” cm este cea a unei soliste de operă şi operetă.
Simina Ivan este un om a cărui înzestrare artistică a fost dublată de perseverenţă, adâncime, energie continuă, răbdare, ambiţie şi orizont. Am ascultat-o până să plece, am şi colaborat în câteva emisiuni de televiziune. Mi-aduc aminte de câteva duete cu Cristian Mihăilescu, de valsul „Rândunelele satului” de Joseph Strauss, „Serenada” de Lopez dar, mai ales, de portretul realizat în 1986, imediat după ce cucerise câteva premii internaţionale la Paris, Toulouse, Nantes, Coburg, Viena şi Bucureşti. În studioul de filmare, îmbrăcase costumele unor fermecaătoare eroine din operetele: Culegătorii de stele de Florin Comişel, Studentul cerşetor de Karl Millöcker, Bal la Savoy de Paul Abraham, O noapte la Veneţia de Johann Strauss, Frumoasa Galathea de Franz von Suppé şi Examene de Marius Ţeicu. A fost cel mai frumos recital de operetă la care am contribuit, alături de neuitata mea colegă, regizoarea Marianti Banu. În numeroasele sale participări la concertele „Vă place opera?” Simina a fost apreciată în arii şi duete din operele: Don Paquale, Răpirea din serai, Vecerniile siciliene, Fiica regimentului. Şi să nu uit, emisiunea pe care ea nu o poate uita, cu mari arii din operele: Lucia di Lammermoor, Bărbierul din Sevilla, Traviata şi Fiica regimentului, concepută genial de fantezia regizoarei Carmen Dobrescu, într-un magazin de antichităţi.
Şi anii au trecut. De la Operetă, Simina Ivan a trecut la Operă, iar în 1994 a devenit angajată la Volksoper şi Staatsoper în Viena. După doi ani, într-o zi de vară, conversam pe o bancă în Burggarten:
- Draga Simina, Au trecut deja doi ani de şedere la Viena...
- N-a fost chiar o şedere...A fost cu multă muncă, cu experienţe noi, cu multe roade artistice. Am debutat la Volksoper în Lauretta din Gianni Schicchi, apoi în Pamina din Flautul fermecat şi Leila din Pescuitorii de perle. La Staatsoper am cântat numai roluri mici până când, pe neaşteptate, am intrat în rolul Rosina, deoarece s-a îmbolnăvit Andrea Rost. Au mai fost aici şi alte spectacole importante cu: Bărbierul din Sevilla, Elixirul dragostei şi Femeia tăcută de Richard Strauss.
- Cum a fost Hamlet de Ambroise Thomas?
- Minunat, mai ales că am avut ocazia să-l pregătesc cu doamna Ileana Cotrubaş.
- Crezi că drumul vieţii tale a fost mai puţin neted decât al altora?
- Nu pot să afirm asta. Pot spune că a fost mai lung, mai încet, dar acesta este destinul meu. Mă bucur însă că merge înainte şi nu se întoarce. Uneori mai şi stă, dar priveşte în faţă. Eu nu sunt foarte optimistă, uneori intru în panică, dar sunt, în general, realistă şi am încredere. (Interviu pentru TVR, 1996).
Simina Ivan s-a născut la Timişoara în ziua de 1 septembrie 1958. Ca fiică a lui Nicolae Ivan (jurnalist şi scriitor) şi a sopranei Silvia Ivan, şi-a petrecut copilăria printre oameni de cultură şi prin culisele Operei. A fost însă elevă la Liceul de Arte Plastice şi dorea să fie actriţă. Orele petrecute pentru impostarea vocii, în vederea intrării la Institutul de Teatru şi orele cu Fenia Nicolau i-au asigurat prima sa leafă, în corul Operei. După câtva timp de studiu în casa Magdei Ianculescu, intră la Conservatorul bucureştean la clasa profesoarei Maria Hurduc, iar ceva mai târziu are bucuria să le întâlnescă pe Ileana Cotrubaş şi Margarita Lilowa.
Încă din timpul studiilor, devine solistă la Teatrul de Operetă, unde participă anual la trei-patru premiere, timp de opt ani. Îşi aminteşte cu plăcere de: Adela din Liliacul, Mitsouti din Marco Polo, Hannerl din Casa cu trei fete, Maria din Poveste din Cartierul de Vest şi de maeştrii care i-au călăuzit paşii acelor ani: Constanţa Câmpeanu, George Zaharescu, Tiberiu Simionescu. Din anul 1990, patru ani s-a aflat la Opera Naţională, unde a apărut în: Lucia di Lammermoor, Rigoletto, Răpirea din Serai (Konstanze), Don Pasquale şi Boema (Musetta).
Directorul Ioan Holender o angajează la Viena în anul 1994 şi, paralel cu rolurile de la Volksoper, debutează la Staatsoper în Olga din Fedora de Giordano, alături de Agnes Baltsa şi José Carreras. Aici, în „casa mare”, nu-şi permite să refuze nimic, face roluri mici, este cover pentru roluri importante, cântate de oaspete; aşadar, este un ascultător copil de trupă, într-un colectiv fix. Asta nu a însemnat că n-a avut şi ocazii de afirmare, de exemplu în: Flautul fermecat de Mozart (Pamina), Povestirile lui Hoffmann de Offenbach (Antonia cu Luis Lima), Faust de Gounod, Don Pasquale de Donizetti, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Liliacul de Johann Strauss (Adela şi Rosalinda), Profetul de Meyerbeer (cu Placido Domingo), Femeia tăcută (Najade) de Richard Strauss (cu Edita Gruberova), sau La Juive de Halevy (Eudoxia, cu Neil Shicoff şi Krassimira Stoyanova). În La Juive am văzut-o şi eu.
În anul 2002, în modernul şi spaţiosul său apartament din apropierea Operei, am vorbit din nou.
- Ai mai cântat cu Neil Shicoff?
- Da, în mai multe spectacole cu acest titlu, dar şi în Peter Grimes de Benjamin Britten. Este o persoană complicată, exigentă, colaborarea cu el nu e uşoară, dar eu îl admir enorm pentru profesionalismul său. De altfel, Eléazar-ul său (din La Juive) catalizează totul şi asigură succesul spectacolului. O colaborare mai dificilă am avut şi cu Giuseppe Giacomini, o rarissimă voce de tenor, care este însă un om deosebit de emotiv, se pierde uşor cu firea, şi asta nu asigură confort colegilor de scenă. La polul opus, pentru mine, rămâne Edita Gruberova, un exemplu de prospeţime vocală, o femeie deosebit de calmă şi echilibrată.
Vorbeai de rolurile mele. Trebuie să-ţi spun că, în Linda di Chamounix sau Lulu nu am cântat niciodată, deşi le ştiam perfect. Spre ghinionul meu, interpretele principale n-au avut niciun fel de indispoziţie. Ăsta era statutul unui angajat fix.
- Aseară a fost un mare succes (La Juive) cu zece chemări la rampă, în care vienezii au apreciat la tine performanţa vocală, într-o partitură întinsă şi dificilă, discreţia şi profunzimea trăirii scenice, stilul, jocul actoricesc rafinat, cu multiple cizelări.
- Rolul meu capătă relief printr-o evoluţie acumulativă. Este o partitură înaltă, cu o coloratură lirică, iar preferatul meu este duetul final, între două soprane aproape egale, una un pic mai spintă.
- Anul acesta ai debutat şi la Covent Garden din Londra.
- (Zâmbeşte). Da, tot pe neaşteptate. E vorba de Lisa, a doua soprană din Somnambula de Bellini, căreia dirijorul Maurizio Benini şi regizorul Marco Arturo Marelli i-au deschis cea de-a doua arie, pentru a fi cu adevărat, contrastantă faţă de inocenta Amina. În afara lui Juan Diego Flórez (cu care mai cântasem şi la Viena) erau alţi solişti, iar similara mea pe rol s-a îmbolnăvit şi... uite-aşa, am cântat eu în trei spectacole la Covent Garden! (râde). Am avut mare noroc, deoarece ştiam perfect regia, mi-am regăsit costumele, iar Elena Kelessidi (Amina) şi AlastairMiles s-au purtat foarte familiar cu mine. La Viena se apreciază mai mult evoluţia vocală, pe când londonezii reacţionează mai prompt la situaţiile scenice, la situaţiile scenice, la regie (interviu pentru TVR, anul 2002).
Simina Ivan a cântat şi la: Zürich, Toulon, Hamburg, Berlin, Dresda, la teatrele de operă şi filarmonicele din Timişoara, Arad şi Bucureşti. În anul 2009 a fost nominalizată pentru titlu de Femeia Anului la Viena, iar din anul 2010 are un Masterclass de canto, în cadrul Festivalului Zilele Muzicii de la Oraviţa. În anul 2017, cursurile sale de perfecţionare vocală s-au extins la Viena şi Ierusalim.
(Continuare prin e-mail, octombrie 2019)
- Simina, mai cânţi, unde şi ce?
- Sigur, cânt! E aproape în firea lucrurilor ca un cântăreţ (mai ales o soprană), care, iată, a trecut de 60 de ani, să „mai” cânte. Un solist care are o bună tehnică vocală îşi păstrează glasul tânăr, prin urmare, rămâne şi el tânăr. Anul acesta am aniversat jubileul de 25 de ani de activitate la Wiener Staatsoper, îmi continuu activitatea acolo, dar cânt şi concerte, mai ales în România. Sper să mă mai întorc şi „acasă”, adică pe scena Operei Naţionale din Timişoara. Să ştii că studiez mult, învăţ roluri noi, cm sunt Mareşala sau Donna Elvira, nu neapărat în vedera prezentării lor pe vreo scenă; să înveţi e mai plăcut decât un spectacol.
- Faptul că ai fost oricând pregătită cu partituri importante ţi-a permis ca, în anul 2001, să poţi debuta în Traviata la Timişoara. Mai ai şi alte astfel de planuri cu Romania?
- Eu sunt gata oricând, numai românii să mă vrea. Aş dori să colaborez din nou cu Radio-ul Naţional, căruia îi datorez multe şi frumoase înregistrări, să readuc în sufletul melomanilor frumuseţea operetei româneşti; visez ca, după 50 de ani, să particip la reluarea operei Cavalerul rozelor, măcar în fragmente (de ce nu? alături de Ruxandra Donose şi Ileana Tonca). Ce frumos ar fi!....
- Crezi în destin?
- Eu cred într-un drum cu mai multe variante, din care noi avem libertatea să alegem.
- Care crezi ca este trăsătura ta principală?
- Entuziasmul.
- Dar principala trăsătură pe care o apreciezi la oameni?
- Bunătatea.
- Care ar putea fi nefericirea cea mai mare?
- Să-mi pierd entuziasmul.
- Cum s-ar defini visul tău de fericire?
- Să mă bucur de fiecare clipă pe care o trăiesc, indiferent de calitatea ei aparentă.
- Compozitorii preferaţi.
- Mozart, Mozart, Mozart; Beethoven şi iar Beethoven, muzica franceză, Richard Strauss...Toată ziua ascult postul Romania Muzical.
- Dacă nu te-ai fi numit Simina (de altfel, foarte frumos), ce alt prenume ţi-ar fi plăcut?
- Nu putea să să fie altul! Mă identific cu el. Prietenii îmi spun Simi sau Simini, e înduioşător, dar Simina cred că mă reprezintă cel mai bine.
Luminiţa Constantinescu
