16/06/2026
📣 România la Beijing International Book Fair 2026: dialog cultural, lansări editoriale și recunoaștere internațională prin Special Book Awards of China
România participă la cea de-a ###II-a ediție a Beijing International Book Fair (BIBF), una dintre cele mai prestigioase manifestări internaționale dedicate cărții, drepturilor de autor și industriei editoriale, care va avea loc în perioada 17–21 iunie 2026. Prezența românească la acest eveniment de referință este marcată de un program amplu de lansări editoriale, dezbateri, întâlniri profesionale și activități menite să promoveze literatura și cultura română în Republica Populară Chineză.
În cadrul standului național al României (E1.A09), găzduit de China National Convention Center, vizitatorii vor putea descoperi o expoziție ce reunește peste 𝟑𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐯𝐨𝐥𝐮𝐦𝐞 recent publicate, reprezentative atât pentru literatura română contemporană, cât și pentru domenii precum istoria, arta, filosofia, economia și patrimoniul cultural. Specialiștii din industria editorială – editori, traducători, agenți literari și manageri culturali – precum și publicul larg vor avea acces la titluri publicate de editurile Cartier, Corint, Grafoart, Ideea Europeană, Junimea, Limes, Litera, Polirom, Trei, Vremea, Integral, Tact, Casa Radio și Editura ICR.
Totodată, standul României va oferi informații despre programele de finanțare gestionate de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții: Translation and Publication Support (TPS), Publishing Romania și Romanian Books for Children (RBC), instrumente importante pentru promovarea internațională a literaturii române.
📚 Participarea României la BIBF 2026 reunește autori, traducători, editori și profesioniști ai sectorului cultural, contribuind la consolidarea schimburilor editoriale și a dialogului cultural româno-chinez. Programul include două masterclass-uri susținute de autoarea și ilustratoarea Diana Tivu, dedicate literaturii pentru copii și artei albumului ilustrat, „Transmiterea patrimoniului cultural către noile generații prin intermediul cărților” și „Crearea personajelor îndrăgite pentru cărțile ilustrate”,lansarea ediției chineze a volumului 𝘎𝘳𝘢̆𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘢𝘶𝘴𝘵𝘦𝘳𝘦 de Aura Christi (Shandong Education Press, 2026), prezentarea traducerii în limba chineză a basmului eminescian 𝘍𝘢̆𝘵-𝘍𝘳𝘶𝘮𝘰𝘴 𝘥𝘪𝘯 𝘓𝘢𝘤𝘳𝘪𝘮𝘢̆ (Liaoning Group, 2025, copyright Ideea Europeană), precum și lansarea volumului 𝘊𝘶𝘱𝘳𝘪𝘯𝘴 𝘥𝘦 𝘰 𝘭𝘪𝘯𝘪𝘴̦𝘵𝘦 𝘢𝘥𝘢̂𝘯𝘤𝘢̆ de 𝐆𝐚𝐨 𝐗𝐢𝐧𝐠 (Ideea Europeană, 2026), tradus din limba chineză, rezultat al dialogului literar dintre cele două spații culturale.
Un punct de interes aparte îl reprezintă prezentarea volumului dedicat patrimoniului cultural al Culturii Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizații ale Europei, precum și evenimentul consacrat literaturii contemporane din Republica Moldova, organizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în Republica Populară Chineză.
🎖️ Prezența României la BIBF 2026 este completată de o importantă recunoaștere internațională. Organizatorii au anunțat acordarea prestigiosului 𝐒𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐁𝐨𝐨𝐤 𝐀𝐰𝐚𝐫𝐝𝐬 𝐨𝐟 𝐂𝐡𝐢𝐧𝐚 domnului 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐏𝐨𝐭𝐥𝐨𝐠, director al Editurii Ideea Europeană. Distincția reprezintă cea mai înaltă recunoaștere acordată de statul chinez personalităților internaționale care au contribuit la promovarea culturii chineze și la dezvoltarea programelor de traducere și schimb editorial.
Instituit în anul 2005 de către National Press and Publication Administration of the People's Republic of China, premiul ajunge în 2026 la cea de-a XIX-a ediție. Ceremonia de decernare va avea loc pe 16 iunie 2026, la prestigioasa Diaoyutai State Guesthouse din Beijing, în prezența unor reprezentanți de marcă ai mediului editorial și cultural internațional.
Această distincție evidențiază dezvoltarea constantă a relațiilor culturale dintre România și China, contribuția traducătorilor, editorilor și autorilor implicați în schimburile culturale bilaterale și interesul crescând al publicului asiatic pentru literatura și patrimoniul cultural românesc.
Prin participarea la Beijing International Book Fair 2026, România își reafirmă angajamentul față de promovarea dialogului intercultural, consolidarea cooperării editoriale internaționale și susținerea circulației valorilor culturale între Europa și Asia.
Beijing International Book Fair este unul dintre cele mai importante târguri de carte din lume, reunind anual peste 2.500 de expozanți din numeroase state și regiuni. În 2026, statutul de „Țară Invitată de Onoare” revine Emiratelor Arabe Unite. Prin amploarea sa și prin rolul esențial pe care îl joacă în promovarea publicațiilor și tranzacționarea drepturilor de autor, BIBF reprezintă o platformă strategică pentru dezvoltarea industriei editoriale globale. Interesul constant al mass-mediei internaționale confirmă relevanța și impactul acestui eveniment în peisajul cultural contemporan.
Centrul Național al Cărţii ICR Beijing - 罗马尼亚文化中心 Institutul Cultural Român / Romanian Cultural Institute