Crux Publishing

Crux Publishing Suntem cei ce vor să schimbe mentalități, să promoveze și să aplaude virtuozitatea, să laude și să pr

Înființată în 2014 de către Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu, editura Crux Publishing reprezintă împlinirea unui vis comun: acela de a îmbina plăcerea scrisului și cititului cu experiența editorială. Încă de la început ne-am dorit să abordăm lucrurile altfel, într-un mod personal, venind în întâmpinarea scriitorilor, cerându-le părerea și ajutorul, și încercând să îi mulțumim în primul rân

d pe ei.

Știm foarte bine cât efort și cât sentiment depun scriitorii în procesul creației, și de aceea considerăm că cei ce semnează un contract cu C.P. merită din plin întreaga noastră considerație, în timp ce produsul pe care împreună îl prezentăm cititorului trebuie să fie cât mai aproape de ceea ce autorul și-a imaginat. Nici un pas pe care această editură îl face, în sensul prelucrării unui manuscris desigur, nu exclude și nu va exclude vreodată dorințele celor ale căror opere le publicăm. Am pornit de la ideea promovării scriitorilor de literatură fantastică, dar am realizat pe parcurs că vrem să înglobăm și alte genuri, alte stiluri, să susținem cât mai mulți oameni al căror talent merită adus în atenția publicului.

Am invitat seria Nordam 2190 pe vestita canapea Crux și, după lungi dezbateri cu aspiratorul vostru preferat, 😏 am decis...
11/09/2026

Am invitat seria Nordam 2190 pe vestita canapea Crux și, după lungi dezbateri cu aspiratorul vostru preferat, 😏 am decis că cele 4 pachete de colecție pe care le avem în stoc vor fi disponibile la târgul Grădina cu Cărți începând de astăzi. 🤩 Aceste seturi exclusive conțin ambele romane ale seriei Nordam 2190, revistele speciale, un medalion creat de femnomade și un kindrusar. 💫

Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Grădina cu Cărți din Piațeta Favorit! 😜Cărțile fantastice de la Cru...
10/09/2026

Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Grădina cu Cărți din Piațeta Favorit! 😜

Cărțile fantastice de la Crux Publishing își fac bagajele, iar la standul nostru vă vor aștepta cu reduceri de până la 50% de mâine până duminică. 😎

  iunie 2026 🍒
10/09/2026

iunie 2026 🍒

Cruxienii vă 𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗮𝗽𝘁𝗮̆ 𝗹𝗮 𝗚𝗿𝗮̆𝗱𝗶𝗻𝗮 𝗰𝘂 𝗖𝗮̆𝗿𝘁̦𝗶! Weekendul acesta ne găsiți în Piațeta Favorit (sector 6, București), la ...
09/09/2026

Cruxienii vă 𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗮𝗽𝘁𝗮̆ 𝗹𝗮 𝗚𝗿𝗮̆𝗱𝗶𝗻𝗮 𝗰𝘂 𝗖𝗮̆𝗿𝘁̦𝗶!

Weekendul acesta ne găsiți în Piațeta Favorit (sector 6, București), la standul Crux (lângă standul Știință și Tehnică) cu brațele pline de cărți, autori fantastici și, bineînțeles, cu binecunoscuta veselie cruxiană! 😎

Vă așteptăm:

🗓️ 𝗩𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶, 𝗱𝗲 𝗱𝘂𝗽𝗮̆-𝗮𝗺𝗶𝗮𝘇𝗮̆ — treceți pe la stand să vă întâlniți cu autorii Crux, la o vorbă bună și un autograf (sau mai multe).

🗓️ 𝗦𝗮̂𝗺𝗯𝗮̆𝘁𝗮̆, 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟯:𝟬𝟬 — întâlnire cu 𝗖𝗲𝘇𝗮𝗿𝗶𝗻𝗮 𝗔𝗻𝗴𝗵𝗶𝗹𝗮𝗰.

🗓️ 𝗗𝘂𝗺𝗶𝗻𝗶𝗰𝗮̆, 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟮:𝟯𝟬 — întâlnire cu 𝗔𝗹𝗶𝗻𝗮 𝗩𝗼𝗶𝗻𝗲𝗮.

🗓️ 𝗗𝘂𝗺𝗶𝗻𝗶𝗰𝗮̆, 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟰:𝟯𝟬 — întâlnire cu 𝗠𝗶𝗿𝗰𝗲𝗮 Ț𝗮𝗿𝗮.

09/09/2026

Episodul 45 din seria este despre mituri despre edituri. Spneți-ne în comentarii ce alte mituri mai știți. 🤩

08/09/2026

cu .crina13

Spune-ne în comentarii în ce lume fantastică te-ai pierde 🤩
08/09/2026

Spune-ne în comentarii în ce lume fantastică te-ai pierde 🤩

07/09/2026

Cărți SF sau fantasy? Voi ce citiți cel mai des? Spuneți-ne aici sau, și mai bine, haideți la standul nostru de la târgul Grădina cu Cărți, între 11 și 13 septembrie, în Piațeta Favorit (sector 6, București). Avem de toate, chiar dacă sunteți sau

  cu instituții de învățământ 🎓🧠 Dacă alegi seria Nordam 2190 poți să te duci la Uni MED sau Uni TECH, dar riști să devi...
07/09/2026

cu instituții de învățământ 🎓

🧠 Dacă alegi seria Nordam 2190 poți să te duci la Uni MED sau Uni TECH, dar riști să devii nițel dependent de memoser

🔮 Dacă alegi seria Stăpânul umbrelor poți urma una din școlile de nome ca să înveți să manipulezi oamenii și realitatea din jur

🔮 Dacă alegi seria Baladele Nlithiei poți să mergi în Nisal unde toți știu magie, iar dacă exersezi, poți ajunge inclusiv Magistru

🖤 Dacă alegi Confesiunile domnului Freejoy trebuie să știi că Universitatea din Cadiz are multe specializări, dar ai grijă că unii profesori vor dori să te învețe și lucruri mai... neortodoxe.

🥊 Dacă alegi Gangland vei descoperi rapid că pe străzile din Gangland faci școala vieții și înveți să supraviețuiești

Care-i cea mai scurtă carte pe care ai citit-o vreodată?
06/09/2026

Care-i cea mai scurtă carte pe care ai citit-o vreodată?

Address

Boian
Bucharest
042175

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00
Saturday 11:00 - 15:00
Sunday 11:00 - 15:00

Telephone

+40722704975

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Crux Publishing posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share