15/10/2025
💔 Copilăria mea… între două lumi care n-au mai fost acasă 💔
Mamă/Tată… știi ce e cel mai dureros? Că m-ai învățat să te iubesc și să te cred — dar, încet-încet, m-ai făcut să urăsc o parte din mine. 😢
Mi-ai spus că celălalt părinte nu mă iubește, că a plecat, că nu-i pasă.
Mi-ai șoptit vorbe care m-au făcut să-l privesc cu teamă, cu vină, cu rușine.
Mi-ai repetat de atâtea ori încât am început să cred. 💔
Dar acum, privind în urmă, înțeleg… că m-ai pus să aleg.
Și un copil nu ar trebui niciodată să aleagă între cei care i-au dat viață.
Mi-ai cerut loialitate într-un război care nu era al meu. ⚔️
Nu știi cm e să vrei să-ți suni părintele și să te oprești… pentru că ți-e frică.
Să-ți lipsească cineva și să te simți vinovat pentru asta.
Să crești în tăcere, știind că orice dor spus cu voce tare va fi pedepsit cu priviri reci. 🥺
Mi-ai spus că mă protejezi, dar adevărul e că m-ai rupt în două.
Mi-ai luat dreptul de a iubi liber.
Mi-ai furat jumătate din copilărie, jumătate din suflet. 💧
Și totuși, încă te iubesc.
Pentru că sunt copilul tău — și copiii iubesc chiar și atunci când dor. ❤️🩹
Dar vreau să știi… că am început să-mi vindec inima.
Am început să caut adevărul, nu poveștile spuse în șoaptă.
Am început să nu mai port vina pentru luptele voastre. 🌱
Poate într-o zi vei înțelege că alienarea nu e iubire.
E o formă de control care distruge liniștea unui copil.
Și sper ca într-o zi să pot spune, cu adevărat:
„Te iert… dar nu mai pot trăi în minciuna ta.” 🌤️
Pentru că dragostea adevărată nu cere să urăști pe cineva.
Iar copilăria mea merita mai mult decât să fie un câmp de luptă între doi oameni mari. 💔
