
15/07/2025
CARTE: ,,Ce faci cind se termina iubirea?”
(Iulian Pascaluta)
Propunerea de lectura este o carte feministă, în abordare și tematica discuțiilor dintre o mamă și o fiică. ,,De vorbă cu mama - Ce faci cind se termina iubirea?” este, in primul rind, o poveste personală a unei femei (mama) care iși spune, cu durere și emoție, povestea căsniciei ei. Dialogul acestora este structura pe parcursul a 12 capitole, care pornesc de la intrebarea ,,Ce faci cînd se termină iubirea?” (cap.1), trecînd prin conflictul părinte-copil, relații toxice, iubire-obsesie-atașament, infidelitatea în cuplu, compromisuri si alte asemenea, ajungînd la final cu întrebarea: ,,Cum să am grijă de sufletul meu?” (cap.12).
Cartea, în opinia mea, este apă la moară pentru toate femeile victime ale unui mariaj eșuat, indiferent de numărul de ani.
Dacă ar fi să răspundem la prima întrebare din cuprinsul cărții, vom spune că dacă nu iubești, parcă nu trăiești. Deci, cînd iubirea se termină, pleci. Iubirea e o chestie în doi oameni, bărbat și femeie (nu unul, nici trei, patru etc.) acțiune și reacțiune. Un lucru mai trebuie aflat: cînd?
Unele lucruri descrise aici sunt adevărate, altele - din păcate multe, nu sunt adevărate, ci doar speculații sentimentale ale celor două femei care se (auto)compătimesc. De aici provine și dramatismul - uneori lacrimogen - al acestei cărți adresate femeilor. Doar femeilor, nu fetelor care stau pe smarfon.
Spre exemplificare, autoarele cărții dezbat problema ,,relațiilor toxice” și a ,,oamenilor toxici”, punînd egalitate între ele, în același context. Nota bene! Evident, pentru a nu dezvălui chestiuni prea personale, emoțiile și evenimentele individuale au fost deliberat amestecate cu discuții generale. Asta pentru a spori farmecul cărții și a da consistență temei supuse dezbaterii. Teme care sunt la fel de actuale, de cînd lumea, aș zice. Doar că acum sunt mult mai mediatizate.
Altă exemplificare este tema ,,sufletelor gemene”, identificată cu aceleași ,,flăcări gemene”. Amalgamul la care se ajunge este atît de ridicol, încît e imposibil să nu-ți stîrnească zimbetul dacă faci o analiză serioasă, pe text. Se spune că ,,flacără gemănă înseamnă că eu, ca suflet, îl cunosc pe sufletul celuilalt la fel de mult ca pe sufletul meu, dacă nu chiar mai bine.” Cum să nu zîmbești cînd constați că unele femei idealizează viața mai ceva ca-n poveștile lui Petre Ispirescu? Și apoi se mai miră că realitatea le rîde, perfid și lucid, în nas.
Infidelitatea este tratată superficial, emoțional, evaziv, fără atingerea problemei fundamentale. Principiul onoarei (care lipsește la multe femei) este ori necunoscut, ori eludat constient. Orice persoană nemulțumită de cuplu are ȘI dreptul de a divorța onorabil. Infidelitatea este o alegere personala, alegerea preacurviei ca soluție surogat, ca supapă de moment, creează mult mai multe o probleme ce vor avea un deznodămînt să mai tragic decît divorțul onorabil (dinaite de infidelitate, n.red.) Nici o vorbă despre asta...
Autoarea-mamă spune despre infidelitate că ,,Eu sunt convinsă că nici nu ar trebui să se numească infidelitate, pentru că de fapt pe tine te trădezi, pe tine te cauți, ești într-un război continuu cu tine însuți, te lupți, ești în tranșeele gîndurilor, ”. Pentru ca apoi să caute rădăcina, voit ipocrită și găsită ca țap ispășitor, într-o problemă din trecutul persoanei, nicidecum în relația insăși sau in alegerea infidelității.
Nu ridiculizez autenticitatea trăirilor acestor femei, cu o paletă de sentimente diversă și frumos descrisă în carte, ci atrag atenția asupra generalizărilor provenite dintr-o dramă familială axată pe un caz particular. Oare în acea dramă există doar un singur ,,vinovat”? de obicei bărbat...? Nu, pentru simplul motiv că ,,relație familială” înseamnă soț și soție. Emoția exacerbată tipic feminină, o caracteristică a contemporaneității noastre, emasculează aprioric orice urmă de rațiune și analiză a faptelor. Cu siguranță nu sunt povestite obiectiv, ci emoțional. Nu zic că e rău și nu condamn, ci doar atrag atenția la o lectură detașată. De aceea aș fi fost interesat să știu și povestea părții adverse.
Cum ziceam mai sus, cartea se adresează femeilor: celor încă soții, celor divorțate și, de ce nu, amantelor. Femei care, citind cartea într-o mînă și Biblia în altă mînă, ar trebui să fie suficient de înțelepte încît să treacă cu îngăduință peste unele aberații de sorginte tipică feministă și carateristice vremurilor noastre. Poate mă veți acuza de misoginism, însă se pare că slăbiciunile sufletești sunt tare slăbite de credulitatea în teoriile feministe isvorîte peste tot: pe internet, în cărți, în discuții interminabile care se adresează nu doar femeilor, ca temă interminabilă de cleveteală, ci și celor de s*x masculin. Nu bărbaților adevărați, care detectează instant dulegăriile emoționale, atît de toxice pentru familie.
Un lucru e sigur: Lumea nu a fost creată de femei, ci de Dumnezeu!