Realitatea din Calarasi TV

Realitatea din Calarasi TV Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Realitatea din Calarasi TV, TV Channel, Calarasi.

Realitatea din Calarasi TV vă prezintă cele mai noi articole, analize și comentarii politice, știri locale și naționale de actualitate, interviuri în exclusivitate și reportaje, breaking news, precum și ultimele știri din sport.

CINE SUNT, DE FAPT, OAMENII DIN CĂLĂRAȘI?În curând, aflăm. REALITATEA DIN CĂLĂRAȘI TV lansează „15 ÎNTREBĂRI ESENȚIALE” ...
10/08/2026

CINE SUNT, DE FAPT, OAMENII DIN CĂLĂRAȘI?
În curând, aflăm.
REALITATEA DIN CĂLĂRAȘI TV lansează „15 ÎNTREBĂRI ESENȚIALE” – o emisiune despre oameni, despre povești și despre Călărași, așa cm este el văzut de cei care îl trăiesc zi de zi.
15 întrebări. Fără ocolișuri. Fără discursuri pregătite.
Vom sta de vorbă cu oameni din Călărași și vom încerca să aflăm cine sunt dincolo de funcție, profesie, notorietate sau imagine.
Vom vorbi despre Călărași, despre comunitate, despre reușite și dezamăgiri, despre probleme, despre oameni și despre viitor.
Nu suntem aici să împărțim oamenii în tabere.
Nu avem culoare politică.
Avem însă curajul să punem întrebări și respectul de a asculta răspunsurile.
Pentru că Călărașiul nu înseamnă doar instituții, funcții și declarații. Călărașiul înseamnă oameni.
Iar oamenii au povești.
„15 ÎNTREBĂRI ESENȚIALE”
Un om.
15 întrebări.
Răspunsuri sincere.
O poveste care merită cunoscută.

04/08/2026

Politica spectacolului: când nu mai există limite
Imaginile recente cu europarlamentarul Diana Șoșoacă, surprinsă într-o piscină făcând gesturi obscene și lansând injurii la adresa celor pe care îi numește „trădători de țară”, ridică din nou întrebări serioase despre nivelul la care a ajuns discursul și comportamentul unor reprezentanți ai clasei politice. Pentru un ales în Parlamentul European, astfel de manifestări sunt greu de conciliat cu demnitatea funcției publice.
O organizație politică își reflectă, de regulă, liderii. Când modelul promovat la vârf este unul bazat pe vulgaritate, provocare și spectacol, este greu de crezut că în teritoriu se poate construi o altfel de cultură politică. Asemănările de discurs și comportament nu sunt întâmplătoare, ci rezultatul unui mod de a face politică în care scandalul ține loc de argument.
Să fii „român adevărat” nu înseamnă să jignești, să faci gesturi obscene sau să transformi orice apariție publică într-un circ mediatic. Patriotismul înseamnă respect pentru cetățeni, pentru instituțiile statului și pentru funcția pe care ai fost ales să o reprezinți.
Critica politică este firească într-o democrație, însă există limite ale decenței care nu ar trebui depășite de nimeni, cu atât mai puțin de cei care pretind că reprezintă România în fața Europei. Atunci când obscenitatea devine mesaj politic, iar scandalul devine strategie de imagine, cei care pierd sunt, în primul rând, cetățenii și prestigiul instituțiilor pe care acești aleși le reprezintă.

01/08/2026

Catalin Iordache: ,,Creșterea accesului la servicii publice medicale în comuna Sohatu a fost una dintre cele mai mari provocări de la preluarea mandatului de primar. Astăzi, pot să le spun concetățenilor că am făcut recepția lucrărilor la noul dispensar uman din localitate în valoare de 240 000 euro,,

30/07/2026
24/07/2026

Primăria Municipiului Călărași anunță semnarea oficială a contractelor de finanțare nerambursabilă pentru două proiecte majore de dezvoltare locală, finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia (PRSM). Valoarea totală a celor două investiții se ridică la 49.055.558,96 lei (aproximativ 9,86 milioane de euro), fonduri care vor fi direcționate către revitalizarea patrimoniului cultural și modernizarea infrastructurii educaționale și sportive din municipiu.
Prin intermediul acestor fonduri europene, Municipiul Călărași va implementa două proiecte de impact major pentru comunitate:
1. „Restaurare, consolidare și punere în valoare a clădirii Muzeului Municipal Călărași - Primăria Veche”
Valoare totală: 28.858.112,56 lei (4.063.708,99 euro)
Obiectiv: Salvarea și transformarea unei clădiri-simbol a orașului într-un centru cultural modern și un punct de atracție turistică la standarde europene, păstrând neatinsă identitatea istorică a Călărașiului.
2. „Îmbunătățirea accesului la servicii favorabile incluziunii și de calitate în educație prin construirea și dotarea unui complex sportiv multidisciplinar în Municipiul Călărași”
Valoare totală: 20.197.446,40 lei (5.799.576,47 euro)
Obiectiv: Asigurarea accesului egal la educație fizică și performanță pentru toți copiii din municipiu, prin crearea unei infrastructuri sportive moderne, menite să sprijine incluziunea socială și un stil de viață sănătos.
„Astăzi facem un alt pas important pentru modernizarea Călărașiului. Cele aproape 10 milioane de euro atrase prin Programul Regional Sud-Muntenia reprezintă rezultatul unei munci intense de echipă. Salvăm inima istorică a orașului nostru – clădirea Primăriei Vechi – și, în același timp, investim masiv în viitorul și sănătatea copiilor noștri prin acest nou complex sportiv. Trecem imediat la faza procedurilor de licitație, cu o monitorizare strictă a termenelor și a calității lucrărilor”, a declarat Marius Dulce, primarul Municipiului Călărași.
Următoarea etapă a celor două proiecte constă în demararea procedurilor legale de achiziție publică pentru proiectarea tehnică și execuția lucrărilor. Primăria Municipiului Călărași își asumă un calendar riguros de implementare și va asigura o transparență totală în informarea cetățenilor cu privire la stadiul șantierelor.

08/07/2026

Zi decisivă pentru facturile la apă! Tribunalul Călărași judecă suspendarea majorării tarifelor Ecoaqua Călărași
Miercuri, 8 iulie, de la ora 11:00, Tribunalul Călărași va judeca cererea de suspendare a majorării tarifelor la apă și canalizare, într-un dosar deschis de Mihai Toader împotriva operatorului regional ECOAQUA. Procesul este urmărit cu interes de numeroși locuitori ai județului, în condițiile în care noile tarife au generat nemulțumiri în rândul consumatorilor.
„Nu este doar procesul meu”
Mihai Toader spune că demersul în instanță nu urmărește un interes personal, ci privește toți cetățenii afectați de creșterea costurilor serviciilor de apă și canalizare.
„Nu este doar procesul meu. Este un proces care privește fiecare familie din județul Călărași care plătește aceste facturi.”
Acesta consideră că soluția instanței poate avea consecințe importante pentru mii de abonați ai operatorului de apă.
Apel către cetățeni
Înaintea ședinței de judecată, Mihai Toader îi invită pe călărășeni să fie prezenți la Tribunalul Călărași, subliniind că o participare numeroasă, calmă și civilizată reprezintă un semn al interesului public față de modul în care sunt adoptate deciziile care afectează comunitatea.
Potrivit acestuia, prezența cetățenilor în sala de judecată transmite un mesaj simplu: oamenii doresc transparență, respectarea legii și decizii luate în interesul comunității.
Ședința de judecată
• Data: 8 iulie
• Ora: 11:00
• Locul: Tribunalul Călărași
Mihai Toader îi îndeamnă pe cei interesați să distribuie informația și să îi informeze și pe alți locuitori ai județului despre acest proces.
O decizie așteptată de mii de consumatori
Dosarul are ca obiect suspendarea majorării tarifelor practicate de ECOAQUA pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare. Hotărârea instanței privind această cerere este așteptată cu interes, având în vedere impactul pe care costul utilităților îl are asupra bugetului fiecărei familii.
Redacția noastră va urmări desfășurarea ședinței de judecată și va reveni cu informații imediat ce instanța va pronunța o soluție sau va stabili un nou termen.

https://realitateadincalarasi.ro/2026/07/08/zi-decisiva-pentru-facturile-la-apa-tribunalul-calarasi-judeca-suspendarea-majorarii-tarifelor-ecoaqua/

29/06/2026

Ieri, în Portul Turistic din Călărași, oamenii au fost puși în pericol din cauza unei „mari realizări” care putea avea consecințe tragice.

Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare pentru călărășeni, un moment de bucurie și relaxare într-un spațiu public, a fost la un pas să se transforme într-o tragedie.

Dacă în acel moment pasarela ar fi fost plină copii, părinți și bunici veniți să se bucure de acest loc, astăzi nu am fi vorbit despre un simplu incident. Am fi vorbit despre victime, despre panică și despre oameni răniți.

În calitate de senator de Călărași, solicit public explicații clare și urgente cu privire la cauzele acestui incident.

Cine a recepționat lucrările la Portul Turistic?
Cine răspunde pentru cele întâmplate?
Au fost respectate toate normele de siguranță?
Ce măsuri concrete vor fi luate pentru ca astfel de situații să nu se mai repete?

Călărășenii au dreptul la investiții sigure, realizate responsabil, și la transparență din partea celor care administrează și gestionează proiectele publice.

Siguranța oamenilor trebuie să fie mai presus de orice.

Așteptăm un răspuns public și măsuri concrete, nu explicații formale.

18/06/2026
09/06/2026

Senatorul Cristian Rusu solicită un audit independent asupra modului de stabilire a tarifelor la apă și canalizare
Creșterea constantă a tarifelor la apă și canalizare a devenit unul dintre cele mai controversate subiecte pentru locuitorii județului Călărași. În timp ce facturile apasă tot mai greu asupra bugetelor familiilor și ale mediului de afaceri local, explicațiile oferite până în prezent nu au reușit să elimine suspiciunile privind modul de stabilire și fundamentare a acestor tarife.

În acest context, senatorul de Călărași Cristian Rusu solicită declanșarea unui audit independent, care să verifice în detaliu fundamentarea tarifelor practicate de operatorul regional de apă și canalizare.

Demersul vine ca urmare a numeroaselor sesizări primite din partea cetățenilor, care reclamă că plătesc din ce în ce mai mult pentru un serviciu public esențial, fără a beneficia de explicații clare și transparente privind structura costurilor și motivele reale ale majorărilor.

„Nu putem cere oamenilor să accepte la nesfârșit creșteri de tarife fără să le prezentăm transparent fiecare element care contribuie la formarea acestora. Cetățenii au dreptul să știe dacă banii pe care îi plătesc sunt justificați și utilizați eficient”, susține senatorul Cristian Rusu.

Potrivit acestuia, auditul ar trebui să răspundă unor întrebări esențiale: care este costul real al captării, tratării și distribuției apei, care este ponderea cheltuielilor administrative în structura tarifelor, ce impact au investițiile finanțate din fonduri europene asupra acestora și dacă există costuri care pot fi reduse sau optimizate în beneficiul consumatorilor.

Totodată, senatorul consideră că opinia publică trebuie să afle dacă toate majorările aplicate în ultimii ani au fost fundamentate exclusiv pe necesități economice și obligații de investiții sau dacă există și alte cauze care au contribuit la împovărarea consumatorilor.

Într-un județ în care veniturile multor familii rămân sub media națională, orice majorare tarifară are efecte directe asupra nivelului de trai. Pensionarii, familiile cu venituri reduse și micii antreprenori sunt primii care resimt impactul unor facturi din ce în ce mai greu de suportat.

Solicitarea senatorului ridică o problemă fundamentală privind transparența procesului de stabilire a tarifelor pentru unul dintre cele mai importante servicii publice. În lipsa unor explicații detaliate, accesibile și susținute de documente publice, neîncrederea cetățenilor continuă să crească.

„Nu vorbim despre un produs de lux, ci despre un serviciu public indispensabil. Tocmai de aceea, fiecare decizie care influențează nivelul tarifelor trebuie să fie verificabilă și explicată public. Un audit independent reprezintă cea mai corectă soluție pentru a lămuri toate suspiciunile și pentru a restabili încrederea cetățenilor”, afirmă Cristian Rusu.

Senatorul consideră că toate documentele și calculele care au stat la baza majorărilor tarifare trebuie făcute publice, astfel încât fiecare cetățean să poată înțelege modul în care sunt cheltuiți banii plătiți prin factură.

Rămâne de văzut dacă operatorul regional și autoritățile competente vor răspunde acestei solicitări și dacă documentele care au stat la baza calculării tarifelor vor fi puse la dispoziția publicului. Până atunci, o întrebare rămâne în atenția tuturor călărășenilor:

Plătesc locuitorii județului Călărași un tarif corect pentru apă și canalizare sau suportă costuri mai mari decât cele care pot fi justificate economic?

Address

Calarasi

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Realitatea din Calarasi TV posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Realitatea din Calarasi TV:

Shortcuts

Share

Category