http://www.revista-apostrof.ro/

Revista Apostrof, Cluj-Napoca (2025)

14/07/2025

Ştefan Borbély,
Abraxas

Ambiţia de a scrie un Bildungsroman de tip cărtărescian, o „trilogie a memoriei“ a cărei desfăşurare preponderent autobiografică să fie plasată într-un Bucureşti mai puţin „himeric“ decât cel al lui Mircea Cărtărescu din Orbitor şi Solenoid, l-a urmărit pe prodigiosul Bogdan-Alexandru Stănescu încă de pe vremea redactării Copilăriei lui Kaspar Hauser (2017, reluat în 2021), naraţiunea polifonică de aici, elaborată pe modelul deja clasicizat, dar infinit modelabil al „galeriilor întortocheate ale memoriei“, cu o evidentă încărcătură onirică, hibridizantă, fiind continuată cu uriaşul roman Abraxas (2022, reeditat în 2025 la Editura Polirom din Iaşi) şi, tot anul acesta, cu Soarele negru, scriitorul mărturisind între altele, cu prilejul multiplelor sale apariţii publice, că primul roman n-a început deloc cu intenţia de a fi redimensionat ca trilogie, expandarea venind oarecum de la sine, odată ce materia epică se tot monstrifica, deopotrivă cu destinul personajelor. Tipologia de bază recurentă, în cazul fiecărui protagonist, o reprezintă aceea a copilului straniu, semisălbatic, „păduratic“, apărut din senin la 16 ani pe străzile Nürnbergului cândva pe la sfârşitul celui de-al treilea deceniu al secolului al XIX-lea, rolul pivniţei (al grotei obscure) în care el susţinea că a crescut fiind proiectat de scriitor asupra unui Bucureşti apăsător, mizerabilist şi chiar abject pe alocuri, pregătit să ia cu asalt Istoria prin îndepărtarea violentă a unui dictator, chiar dacă preţul homicidului nu a fost altul decât potenţarea caricaturală a marasmului socio-politic general.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

14/07/2025

Mircea Moţ,
Poezia propoziţiei simple

Un poem precum Rugă pentru poezie, aşezat la începutul volumului Al cui sunt?, pe care îl publică Markó Béla la Editura Curtea Veche, este semnificativ pentru lirismul bucuriilor simple şi al intensităţii trăirii într-o realitate în care gesturi obişnuite capătă valoarea unor autentice repere. O iubire ca fulgii de zăpadă „căzând încet din înalt de cer“, asociată unei sugestive „plutiri“, devine emblematică pentru însăşi condiţia poeziei: „La fel de uşoară să-mi fie/ şi poezia! Prezumţii, intuiţii, lumini/ palide, umbre calme. Vreau să trăiesc/ şi de-acum sub potopul fulgilor de nea“. Sinceritatea confesiunii trimite la un referent semnificativ: „Nu vreau cenuşiul ploii de decembrie,/ încă am nevoie de lenta metamorfoză/ Ştiu, nu se mai cuvine la această vârstă./ Ori n-ar trebui, poate, la nicio vârstă,/să ne încropim fericirea din fulgi de/ zăpadă ce se topesc uşor. Nici plânsul./ Puzderia de slăbiciuni. Tainica pietate./ Alunecarea tăcută pe sticlă. O, dă-mi/ astfel de poezii, Doamne! Să mai fiu/ pentru-o vreme poet. Ori măcar să cred:/ asta e poezia. Şi iubirea. Extazul. Uimirea./ Totul“. (Rugă pentru poezie/ Könyörgés versért).

Vă invităm să citiți textul în continuare pe site, link în primul comentariu.

05/07/2025

Farkas Jenő,
Marta Petreu, într-o abordare regională

În ultimii ani, cercetarea regională a literaturii române a devenit din ce în ce mai amplă. După marile sinteze de istorie a literaturii (Nicolae Manolescu), era firesc să apară istorii literare regionale, ca acelea ale lui Cornel Ungureanu despre literatura din Banat şi Muntenia sau, mai recent, Istoria literaturii române contemporane din Vest a lui Alexandru Ruja, având mai multe ediţii. Specificitatea regiunii Banat este acel cadru multicultural (românesc, maghiar, german, sîrbesc sau rom) multisecular în care s-au format identităţile amintite şi formele lor mixte unice de manifestare în contextul european. Să nu uităm nici activitatea deosebit de importantă a grupului A Treia Europă din Timişoara (marcat de universitari ca Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu şi Mircea Mihăieş), care a iniţiat şi a înlesnit cercetări fundamentale mai ales despre identitatea central-europeană sau despre memoria colectivă. Volumele Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă şi Dicţionarul romanului central-european din secolul XX dovedesc importanţa şi valabilitatea acestor studii. Se pune întrebarea, oare cîte regiuni sunt în România care ar merita studii pe termen lung, privind acest proces de formare istorică şi socială ale diverselor identităţi regionale?

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

03/07/2025

Ioan Cristescu, Tudor Arghezi – om de teatru?

Tălmaciul

Activitatea de dramaturg, cronicar dramatic şi traducător de piese de teatru a lui Tudor Arghezi nu a suscitat interesul criticilor literari, chiar dacă nu este deloc neînsemnată. Câteva sute de cronici dramatice prin reviste şi programe de sală, traduceri din Molière, Brecht etc., precum şi piesele deja cunoscute, cu precădere Seringa, sunt suficiente argumente pentru sintagma din titlu, cu întreaga ambiguitate a interogaţiei. La acestea se adaugă relaţia apropiată, exprimată prin corespondenţa purtată, portrete şi schiţe ale unor oameni de teatru, regizori – Soare Z. Soare, Sică Alexandrescu, dramaturgi, cronicari, actori şi actriţe. Să nu uităm că Arghezi a scris adesea şi despre artişti plastici şi expoziţii de artă, că era conectat la viaţa culturală a Bucureştiului, în special, şi după mutarea la Mărţişor, locul devine spaţiu agreabil de întâlniri ale unor personalităţi din varii domenii.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

03/07/2025

Mirela Nagâţ, Femeia, ca un câmp de… secrete

Fără să-şi fi propus programatic vreo miză feministă, Hanna Bota dă cu recentul ei titlu, Să spui sau să nu spui (Iaşi, Polirom, 2024, 287 p.), un roman subînţeles pe linie, cu desfăşurări expresive în analiza dinamicii de cuplu şi a mariajului din România comunistă a anilor ’70 până azi. Exersată în structura dendritică a epicului, cu ramificări abil etalate, cm ştim din prozele ei precedente, autoarea construieşte şi aici o frescă multigeneraţională. Personajele feminine sunt cele care au pregnanţă, însoţite de vocea empatică, partizană, a autoarei. În centru, o matcă: Varvara, care-şi trăieşte momentul de înflorire a feminităţii în plin comunism, cu fiicele, Elena şi Crina, şi cu nepoţii, Daria şi Alex, ultimii, elocvenţi reprezentanţi ai Generaţiei Z. Realitatea e surprinsă într-un voleu amplu, cu updatări antrenante pentru cititorul de azi.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

01/07/2025

DOSAR MIHAIL SEBASTIAN

Iulia Micu, Mihail Sebastian, sub semnul aşteptării tragice

În 29 mai 1945, acum optzeci de ani, se întâmpla acel crud accident care avea să întrerupă brusc viaţa în plină ascensiune a tânărului scriitor Mihail Sebastian. Amintindu-ne acest lucru, suntem tentaţi de fiecare dată să facem speculaţii, să imaginăm realităţi alternative, să ne întrebăm cm ar fi fost viaţa şi opera lui Sebastian dacă acesta ar fi părăsit România alături de tinerii lui prieteni criterionişti? Dacă invitaţia de a primi „un loc de lector“ la Universitatea din Ierusalim despre care îi scrie Nadiei Mărculescu în decembrie 1940 s-ar fi concretizat? Cum ar fi fost dacă ar fi reuşit să dea curs iniţiativei acesteia din urmă de a pleca în Statele Unite, devenind scenarist ori jurnalist de succes la New York, pe Broadway sau la Hollywood? Dacă în acea zi fatidică de primăvară scriitorul s-ar fi îndreptat spre Universitate pe un alt traseu? Cum ar fi ţinut Mihail Sebastian acel curs despre Balzac pe care îl avea în buzunarul costumului său subţire, de culoare verde? Şi, dacă ar fi trăit, cm s-ar fi confruntat cu cenzura întunecatului deceniu?

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

01/07/2025

Răzvan Voncu, Proza de unică folosinţă şi riscul irelevanţei

Cititorii ar putea crede că mi-am făcut o îndeletnicire din ceea ce Gherea numea cândva „critica criticii“.

În realitate, critica literară, sub toate formele ei, este numai unul dintre genurile literare intrate, la noi, într-o criză destul de pronunţată. O criză care are, desigur, consecinţe inevitabile în planul receptării şi interpretării literaturii, dar fără a afecta direct credibilitatea şi relevanţa acesteia în ochii publicului. Probabil că, din acest punct de vedere, mai gravă încă este criza prozei şi în special a romanului.

Desigur, avem în continuare romancieri importanţi şi o privire retrospectivă ar produce, la vârf, o listă de nume care, deşi vizibil mai subţire decât aceea din urmă cu 20 sau 30 de ani, poate încă alimenta un optimism moderat cu privire la ceea ce se va scrie în următorii câţiva ani. Dar nu mai mult de atât. Iar pseudo-explicaţiile teoretice, pretins postmoderne, cm că a trecut epoca Marelui Scriitor şi a marilor romane asociate cu aceasta, nu pot fi acceptate de cine citeşte cu adevărat şi vede că rafturile librăriilor româneşti sunt pline de romanele marilor scriitori contemporani din toată lumea, în traducere. Unii au chiar serii de autor în româneşte. Numai în literatura română să se fi încheiat epoca marilor scriitori? Iar suntem protocronici?

În realitate, deşertul teoretic trebuie îndepărtat – dacă dorim a înţelege criza prozei româneşti contemporane –, pentru a face loc explicaţiei practice.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

01/07/2025

Ion Vartic, Despre Premiile USR

Citind nominalizările la Premiile Uniunii Scriitorilor am observat, acum, în primul rînd, salutara înnoire a compoziţiei juriului. Apoi, la fel de salutară mi s-a părut varietatea nominalizaţilor, fiindcă apar, în fine, nume noi întru totul binevenite. Nu e la mijloc o întîmplare, se vede că lucrurile acestea au fost calculate spre a ieşi cît mai bine în evidenţă. Tocmai de aceea am rămas surprins că rezistă încă şi acum barocul premiu struţo-cămilă intitulat „Critică, eseu, istorie literară, memorialistică, jurnale, publicistică“. E un altoi de specii nu numai absurd, ci şi neprofesionist, cu totul bizar la o uniune profesionistă de creatori. Altădată, în anii ’70-’80 ai secolului trecut, fericiţi editorial, la Editura Cartea Românească apărea o serie excepţională, la care cărţile de eseuri erau marcate pe copertă şi cotor cu un e (de exemplu, primele trei volume ale Temelor lui Manolescu au această siglă), iar volumele de critică şi istorie literară erau marcate cu un c (de exemplu, aşa apare tripticul La sfîrşitul lecturii de Alexandru George). Editura făcea deci o diferenţiere clară între speciile critice, fapt care se regăsea şi în premiile pe care le acorda pe atunci Uniunea Scriitorilor. Premiul pentru eseu era deci independent, deoarece cartea premiată putea să aparţină, evident, nu numai unui critic, ci şi unui poet sau prozator (ca de pildă Meteorologia lecturii a lui Radu Petrescu). Adaug încă un exemplu, referindu-mă la două cărţi de Valeriu Cristea: Interpretări critice candida la premiul pentru critică, iar Spaţiul în literatură, la cel pentru eseu. Aşadar, cele două premii ar trebuie să redevină independente.

Vă invităm să citiți editorialul în întregime pe site, link în primul comentariu.

31/05/2025

DOSAR LUCIAN BLAGA

Mircea Popa şi Oana Goia, Manuscrise blagiene din Arhiva „Lucian Blaga“ de la BCU-Cluj

Arhiva „Lucian Blaga“ de la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca a fost creată de fiica poetului, Dorli Blaga, în urma participării sale, an de an, la Festivalul „Lucian Blaga“, organizat de Asociaţia Scriitorilor şi de Societatea „Lucian Blaga“, creată aici imediat după evenimentele din decembrie 1989, ca o formă de cinstire şi de organizare anuală a unor manifestări omagiale, aniversare sau comemorative, printr-un simpozion internaţional dedicat poetului, care a funcţionat cu rezultate excelente imediat după 1990, dar care a ajuns astăzi la un simulacru de celebrare. Această arhivă este de o mare importanţă pentru studiul şi aprofundarea creaţiei lui Lucian Blaga, deoarece ea dă posibilitate celui care se interesează de viaţa şi opera poetului, filosofului, diplomatului, memorialistului, dramaturgului şi traducătorului, de a asista la configurarea acestei memorabile creaţii, de la primele eboşe şi înmuguriri până la definitivarea celor trei mari trilogii filosofice ale sale. Sunt etape de evoluţie, de decantare şi sinteză, ce pot fi urmărite prin studii şi articole preliminare, prin note şi comentarii care au ajuns la asamblarea lor într-o concepţie generală despre cultură şi civilizaţie.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comenatriu.

31/05/2025

CORIN BRAGA,
OPERA POLIFONICĂ A LUI MARIO VARGAS LLOSA

Opera polifonică a lui Mario Vargas Llosa este o constantă pledoarie pentru importanţa ficţiunii în definirea condiţiei umane, pentru rolul scriitorului în comunitate, pentru puterea literaturii de a reda omul complet, în care realul se îmbină cu idealul, iar viaţa se împlineşte prin imaginaţie. Prozator, romancier, dramaturg, eseist şi critic literar, jurnalist şi corespondent la El Pais şi alte ziare şi reviste, memorialist, comentator politic, militant pentru drepturile omului şi cultura libertăţii, politician (candidat la preşedinţia Perului în 1990), Mario Vargas Llosa dezvăluie un profil multifaţetat, al unui om total, întors în egală măsură spre interioritate şi abisurile fiinţei umane, spre mitologia şi culturile grupurilor şi popoarelor, spre viaţa publică şi colectivitate, un om doritor să exploreze şi să înţeleagă totul, stând sub vechea lemă a lui Terenţiu: Homo sum, humani nihil a mi alienum p**o.

Vă invităm să citiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu.

25/05/2025

RĂZVAN VONCU,

CRITICA LITERARĂ, ŞCOALA ŞI RĂSTURNAREA CANONULUI

Ca mai toate conceptele de provenienţă occidentală, şi cel de canon a suferit – odată intrat în circuitul literar românesc – o modificare semantică evidentă.

Astăzi, el nu mai funcţionează decât ca un sinonim al mai vechii sintagme ierarhie literară, fiind astfel complet desprins de contextul academic în care a apărut şi care îl defineşte încă, în mare măsură, în mediul de origine. Ceea ce reprezintă desigur o adulterare, întrucât în Statele Unite conceptul este strâns legat de realitatea că, practic, nu există critică literară în afara criticii universitare, în timp ce la noi e mai degrabă… invers. În universităţi, în special în prea multele universităţi nou înfiinţate după 1989, aproape că nu există critici literari, departamentele fiind populate de cercetători mai mult sau mai puţin productivi în „comunicări“ şi „conferinţe“, dar inexistenţi pe piaţa ideilor şi valorilor literare. (Ştiu că afirmaţia mea este netă şi va comporta, dacă nu nuanţe, măcar proteste formale: repet, în apărarea acestei aparente desconsiderări a mediului academic, banalitatea că nu oricine scrie despre cărţi şi scriitori e critic, iar eu mă refer aici strict la critici.)

De aceea, nu trebuie să ne mire că într-un studiu consacrat canonului literar, cineva identifica un număr atât de mare de „canoane“ care ar acţiona simultan în literatură, configurate pe atât de multe criterii contradictorii, încât însăşi ideea de canon trecea sub semnul întrebării.

Vă invităm să citiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu.

25/05/2025

VARGAS LLOSA LA CASA MONTEORU

Cu ocazia lansării memoriilor sale intitulate Peştele în apă (în traducerea Luminiţei Voina-Răuţ, la Editura Universal Dalsi), Mario Vargas Llosa a fost prezent în Bucureşti în toamna anului 1995. Tot atunci, marele prozator şi eseist peruan s-a întâlnit şi cu scriitorii români la Casa Monteoru, încă sediul central al Uniunii Scriitorilor din România. Cum în respectiva carte partea centrală e ocupată de evocarea participării sale în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din Peru, Vargas Llosa a vorbit asistenţei despre concluziile ideatice la care a ajuns în urma experienţei avute cu acest prilej: a fost învins de contracandidatul său, din cauză că a fost prea idealist şi nu îndeajuns de pragmatic. Fragmente din confesiunea sa excepţională – foarte actuală pentru noi, scriitorii, în această lună mai din motivele prea bine cunoscute – au fost transcrise de Saviana Stănescu şi Viorica Rusu şi publicate iniţial în Adevărul literar şi artistic, nr. 291, din 22 octombrie 1995. Le reproducem, păstrând şi subtitlurile puse atunci de redacţie.

Ion Vartic

Într-o societate liberă, scriitorii sunt mai puţin importanţi

E adevărat că în ţările conduse de o dictatură, literatura devine chiar mai importantă decât în alte părţi, pentru că lumea vede în romane, în poeme, în piesele de teatru o manieră de a rezista, de a putea critica (ceea ce nu se poate face prin politică sau prin presă, radio, televiziune). În aceste societăţi, voinţa de libertate şi de schimbare dau o vigoare specifică actului de creaţie. După căderea dictaturii şi instalarea democraţiei, după căderea cenzurii, literatura se banalizează, ea nu mai apare ca o armă periculoasă.

Vă invităm să citiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu

Revista Apostrof

14/07/2025

14/07/2025

05/07/2025

03/07/2025

03/07/2025

01/07/2025

01/07/2025

01/07/2025

31/05/2025

31/05/2025

25/05/2025

25/05/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Business

Shortcuts

Share

Category