Revista Apostrof

Revista Apostrof Revistă lunară a Uniunii Scriitorilor ce apare la Cluj-Napoca.

140 DE ANI DE LA NASTEREVasile V. Filip, Liviu Rebreanu: Miezul liric al construcţiei epiceIstoria literară a consacrat,...
02/12/2025

140 DE ANI DE LA NASTERE

Vasile V. Filip, Liviu Rebreanu: Miezul liric al construcţiei epice

Istoria literară a consacrat, pentru posteritatea operei rebreniene, o imagine convenţională a scriitorului ca fire robustă, echilibrată, tenace, care – prin stabilirea sa la Bucureşti – nu ar fi trăit (precum alţi scriitori proveniţi din mediul rural) sentimentul dezrădăcinării. Mai toate valorizările critice ale operei sale au subliniat sagacitatea înnăscută a observaţiei, realismul de o anumită brutalitate, ce alunecă adesea spre naturalism; viziune estompată doar de înălţimea perspectivei de ansamblu concretizate în construcţia ciclică, în directă legătură cu un anumit sentiment al veşniciei. (A cărui sorginte lirică intenţionăm s-o argumentăm în cele ce urmează). La această imagine a omului Rebreanu va fi contribuit, poate, şi cunoscuta sa fotografie în uniforma de academician, lumina cenuşie, ceţoasă, a ochilor săi ce par a scruta zări doar de el întrevăzute.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

02/12/2025

Răzvan Voncu,
Nu scrieţi pentru critică

Poate părea bizar ca un critic să conceapă o diatribă împotriva propriei profesii, iar textul de faţă, în pofida titlului tăios, nici nu este aşa ceva.

De fapt, este vorba despre receptarea şi inteligibilitatea textului literar, în contextul deculturalizării generale. Pentru cine se mai scrie literatura, astăzi, şi pentru cine ar trebui să fie ea scrisă, spre a-şi redobândi măcar în parte locul în societate şi chiar în cultură? Cea de-a doua întrebare o ascunde, însă, pe a treia. Şi anume: va fi făcut, oare, scriitorul însuşi ceva care să fi contribuit la actuala declasare a literaturii de ficţiune?

„Pentru cine scrie scriitorul?“ este o temă veche de când literatura. În pofida faptului că actul scrierii şi actul lecturii se consumă în solitudine – excepţiile confirmă regula –, textul a avut întotdeauna (şi) o existenţă publică. Prin simplul fapt că nimeni nu scrie pentru sine, literatura are o deschidere intrinsecă, prezentă chiar şi atunci când, aparent (vezi Finnegans Wake), scriitorul încearcă să închidă toate căile de acces la sens. Uneori, textul scris în singurătatea camerei de lucru este performat în public, fie că este vorba de o piesă de teatru, de un scenariu de film sau de o simplă sesiune de recitări de poezii. Editura modernă, cu capacitatea ei de a multiplica în mii, sute de mii şi chiar milioane de exemplare o carte, a contribuit la accentuarea acestei duble condiţii, private dar şi publice, a literaturii. Cui se (mai) adresează, în aceste condiţii, scriitorul? Cititorului solitar, care îi parcurge tihnit volumul în liniştea bibliotecii, sau celui colectiv care, aflat într-o sală sau pe un stadion, îi declamă versurile împreună cu alte sute sau mii?

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

Dan Gulea, Retortele unei generaţiiEste un context potrivit pentru reeditarea Săpunului lui Leopold Bloom (1993) (Nora I...
29/11/2025

Dan Gulea,
Retortele unei generaţii

Este un context potrivit pentru reeditarea Săpunului lui Leopold Bloom (1993) (Nora Iuga, Săpunul lui Leopold Bloom, roman, Editura Polirom, Colecţia „Top 10+“, Iaşi, 2025, 312 p.), amplu roman-jurnal intim din ultimii ani ai ceauşismului, observaţi din perspectiva unui cuplu de scriitori, Nora (uneori: Norica, pentru bârfitoarea madam Oprişan, vecina de bloc) şi George Almosnino, Nino, „poet şi animator cultural“, cm se prezintă fals-rituos – pentru că, în prezent, există nu doar o nouă traducere în română a lui Ulise (realizată de „artificierul“ Rareş Moldovan), ci şi o seamă de exegeze apărute în ultima vreme ale eruditului anglist Mircea Mihăieş: Ulysses 732. Romanul romanului, O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei, respectiv Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului – care duc mai departe, în contextul contemporan de interpretare, bibliografii exprimate, de exemplu, de un Andrei Brezianu sau de Radu Petrescu.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

Ilona Duţă, Incursiune în „subpoezia“ Angelei Voce identificată cu travaliul desfăşurat în jurul epifaniei singularităţi...
29/11/2025

Ilona Duţă,
Incursiune în „subpoezia“ Angelei

Voce identificată cu travaliul desfăşurat în jurul epifaniei singularităţii psihice ca centru gravitaţional al unei poetici ritualizate, operând o sistematică reducţie la esenţă, Angela Marinescu a traversat mai multe generaţii poetice neclintită din propria celulă egologică (a autocunoaşterii prin poezie), în pofida disponibilităţii dialogării canonice şi sub-canonice cu neomodersnismul sau postmodernismul; căci „subliteratura“, „subpoezia“ este zona ţintită de poeta regresiilor esenţializante până la precizia instinctului şi a redutei ultime a propriului sistem osos (un fel de zid lăuntric de apărare). Legate printr-o asumare programatică a questei identitare, antologata Angela Marinescu şi antologatoarea Ruxandra Cesereanu se întâlnesc ca două vase comunicante în antologia apărută la Editura Cartier (2024), Angela Marinescu, îmi provoc poezia, eşecul şi moartea, antologatoarea deţinând codul acestei poetici cu miză individuantă din interiorul propriei experienţe creatoare, care vine în întâmpinarea materiei supuse selecţiei, reliefându-i liniile de forţă, arterele.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

28/11/2025

DOSAR: ESTETICA

Marta Petreu, Războaie de apărare ale literaturii române

Ţinînd cont de cele trei domenii de existenţă pe care le uneşte – psihic, ontic şi axiologic – esteticul poate fi definit ca fiind conceptul cel mai cuprinzător care se referă la sesizarea de către om a însuşirii pe care o au unele obiecte şi fenomene – fie naturale, fie create de om, între care acelea create cu intenţionalitate artistică – de a produce omului un sentiment de plăcere sau bucurie spirituală şi de a genera un sentiment de valoare.

Una dintre valenţele obligatorii ale esteticului, inclusiv ale artei, este valoarea, constînd în sentimentul sau certitudinea interioară a receptorului că un anume obiect de artă este ceva important. Problema e că există mai multe feluri de valori, valoarea vitală, valorile etice, filosofice, religioase, ştiinţifice sau ale cunoaşterii, economice, politice, etnic-naţionale etc.. De-a lungul timpului, valoarea estetică întrupată în artă a fost ba recunoscută ca autonomă, ba strivită sub masa altor valori, de altă natură şi alt tip, dar mai uşor de identificat şi numit.

Vă invităm să citiți în întregime textul, link în primul comentariu.

Ion Vartic, „Un artist al foamei“ şi „poeţii din Cluj“ În volumul de evocări, însoţite de documente, despre anii ’50 ai ...
28/11/2025

Ion Vartic,
„Un artist al foamei“ şi „poeţii din Cluj“

În volumul de evocări, însoţite de documente, despre anii ’50 ai secolului trecut, Aicea, printre ardeleni, Ion Brad mărturiseşte că „a stat o clipă pe gînduri dacă e bine sau rău“ să reproducă o scrisoare din epoca respectivă, primită de la Ioanichie Olteanu, pentru că aceasta, chipurile, l-ar pune pe poetul cerchist „într-o lumină nu prea avantajoasă“. Să precizez, mai întîi, că, în calitate de baladişti, Radu Stanca şi Ioanichie Olteanu par coborîţi din Berlina oprită în noapte, celebra baladă, cu atmosferă funebră, încrustată din cînd în cînd de sclipiri fals prozaice, a lui O.V. de L. Milosz, poetul franco-lituanian. De aici, cei doi cerchişti au mers pe drumuri opuse: primul, într-o direcţie anticomunistă, al doilea, pe una comunistă. Aşa încît, nu e întîmplător că Ioanichie Olteanu e prezent numai în primul număr, din ianuarie 1945, al Revistei Cercului Literar. Autor a cinci balade extraordinar de originale, el se îndreaptă, însă, apoi, spre reviste stîngiste, destrămîndu-şi treptat talentul poetic, pus în slujba nocivelor comenzi ideologice extralirice. Distrugător sarcastic al „păşunismului“ tradiţional, el decade astfel, progresiv, într-un „păşunism“ jdanovist. Ciudată involuţie la un spirit atît de (auto)ironic.

Vă invităm să citiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu.

Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, Mari dirijori şi interpreţi la Festivalul „George Enescu“Festivalul Enescu 2025 a adus, su...
10/11/2025

Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, Mari dirijori şi interpreţi la Festivalul „George Enescu“

Festivalul Enescu 2025 a adus, sub conducerea lui Cristian Măcelaru, câţiva dirijori de mare prestigiu internaţional, care au dat orchestrelor un suflu dinamic şi de amploare. Între aceştia, Daniele Gatti, pe care l-am ascultat de curând la Festivalul Wagner de la Bayreuth, acum dirijând cea mai cântată simfonie a lui Mahler, romantica simfonie a cincea. Au impresionat strălucitele desfăşurări tematice şi claritatea prin care Capela Saxonă de Stat din Dresda şi-a vădit intrările precise, ca nişte tăieturi de diamant. Gatti a mai dirijat, în primă audiţie în România, şi Recviemul de Tōru Takemitsu, compozitor japonez care a avut apropieri de şcoala dodecafonică vieneză şi de impresionismul şi avangardismul francez.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

Ioan Cristescu, O carte cu Mihail Avramescu„Humoristul liber din ortodoxia neconformistă“În lumea literară şi editorială...
10/11/2025

Ioan Cristescu, O carte cu Mihail Avramescu

„Humoristul liber din ortodoxia neconformistă“

În lumea literară şi editorială românească apar multe cărţi necesare, utile şi inutile, cărţi care rămân şi cele care sunt răpuse, mai devreme sau mai târziu, de efemeritatea mediocrităţii, astfel că un eveniment, în acest domeniu, ar trebui să aibă o atenţie deosebită. Volumul lui Marcel Tolcea, Ultimul avangardist. Misterele lui Ionathan X. Uranus, „serafim şi boxeur“ este surpriza plăcută, necesară şi indelebilă a acestui an editorial. Este şi monografie, şi un studiu interdisciplinar ce îmbină elemente de istorie culturală cu literatură, filosofie, ezoterism, într-un discurs despre întâlniri, absenţe, memorie şi nelinişte. Portret cronologic al unei absenţe, numeşte Marcel Tolcea procesul de „desluşire“ a destinului părintelui Mihail Avramescu, dar şi al lui Urmuz, Ionathan X Uranus sau Mark Abrams, heteronimiile personajului nostru, dar şi mulţimea de pseudonime sub care apare în presa interbelică.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

Mirela Nagâţ, Dincolo de fapte şi sentimenteJurnalul lui Mircea CărtărescuCititorii recentului jurnal al lui Mircea Cărt...
04/11/2025

Mirela Nagâţ, Dincolo de fapte şi sentimente

Jurnalul lui Mircea Cărtărescu

Cititorii recentului jurnal al lui Mircea Cărtărescu, al cincilea publicat, acoperind perioada 2018-2024, sunt martorii recordului: jurnalul cărtărescian, cu cei 50 de ani de existenţă împliniţi de curând, e unul dintre cele mai longevive de la noi şi din lume. Formula i-o ştim, una care amestecă autoscopia, reflecţia asupra evenimentelor, impresii de lectură şi jurnalul de creaţie, cu câteva accente inedite acum – reportajul subiectiv de călătorie pe diverse meridiane, în urma succesului internaţional în crescendo de care se bucură opera sa, şi semnele unei crize a finitudinii, cu sentimentul de închidere a vieţii şi de declin al forţelor.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

04/11/2025

Poezie, Ioan T. Morar

Toate staţiile


Ca să te întîlnesc am coborît la toate staţiile
am aşteptat trenuri care nu mai veneau
am ţinut toate sărbătorile uitate
m-am rugat la focul de artificii
şi am aprins lumînări în numele umbrei
asemeni lui mallarmé, am citit toate cărţile
şi cînd am închis ultima pagină
da, carnea mea era tristă

Ca să te întîlnesc, am urcat la toate staţiile:
Erai plecată din toate

Vă invităm să citiți întreaga pagină de poezie pe site, link în primul comentariu.

27/10/2025

Răzvan Voncu, Scris, literatură, scris

Deşi se scrie de când lumea, noţiunea de literatură este, aşa cm a arătat între alţii Adrian Marino în Biografia ideii de literatură, o noţiune modernă, apărută odată cu epoca Luminilor.

Cuvântul însuşi, având ca etimon latinescul litteratura (un derivat al cuvântului littera, care pentru noi, românii, nu are nevoie de traducere), este consemnat abia în secolul al XII-lea, dar cu un cu totul alt sens decât azi: cel de „scris“. Mai exact, de „ceva consemnat în scris“. Pe tot parcursul Evului Mediu lung – adică până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe alocuri şi mai târziu –, acesta a fost înţelesul dat literaturii. Slavii, cu a căror activitate scripturală am venit în contact mai frecvent decât cu cea din alte spaţii, foloseau chiar o vocabulă distinctă de cea de azi, pentru a denumi orice fel de text scris: pismenost. În interiorul literaturii, funcţionau toate tipurile de text, de la hagiografii la cronici şi de la tratatele de astrologie la romanele cavalereşti. Toate erau scris.

Diferenţa dintre cele două este dată de finalitatea scrisului, respectiv, a literaturii.

Până în epoca Luminilor, când apare ideea de valoare estetică şi convingerea că literatura este un produs menit să satisfacă această necesitate aparte a fiinţei umane (şi anume, nevoia de frumos), scrisul avea alt obiectiv. Scriitorul viza prin text – după cm ne spun manualele de retorică – persuasiunea, definită ca o însumare de movere, docere şi delectare. În această ordine de interes.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

Radu Constantinescu, Avatarurile ediţiei PerpessiciusAm citit cu real interes consideraţiile istoricului literar Ioan Cr...
27/10/2025

Radu Constantinescu, Avatarurile ediţiei Perpessicius

Am citit cu real interes consideraţiile istoricului literar Ioan Cristescu. din numărul 9 al publicaţiei noastre, referitoare la apariţia unei cărţi-eveniment consacrate operei eminesciene, care renunţă la „vetusta delimitare antum/postum“, printr-o abordare cronologică a creaţiei sale. În context, evocând dificultatea pe care au întâmpinat-o cercetătorii, de-a lungul anilor, de a identifica soluţia editorială optimă pentru a-i publica opera în integralitatea ei, autorul aminteşte şi monumentala ediţie Mihai Eminescu, Opere, Editura Academiei, intrată în conştiinţa publică sub numele de ediţia Perpessicius. Pe bună dreptate, atribuirea acestei paternităţi este întru-totul justificată şi meritată, deşi marele filolog nu a mai apucat să-şi vadă încheiată grandioasa iniţiativă, finalizată de devotaţii săi comilitoni cu sacrificii uriaşe. Nu mă feresc de cuvinte mari. Nu exagerez cu nimic. Tocmai din acest motiv, în folosul noilor generaţii de cititori ai operei eminesciene, dar, de ce nu?, şi al nostru, contemporani ai străluciţilor realizatori ai ediţiei, o rememorare a faptelor nu mi se pare deloc fastidioasă.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

Address

Cluj-Napoca
400000

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Revista Apostrof posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Revista Apostrof:

Shortcuts

Share

Category