http://www.revista-apostrof.ro/

Revista Apostrof, Cluj-Napoca (2026)

08/04/2026

Poezie, Oana Goia

Lama sabachthani

sunt un miel speriat pe Golgota
sângele se înalţă-n sus
umbra şovăie între cer şi mărunt
împing crucea
ca şi cm aş căra găleţi de apă
până în copilărie, în conia bunicii
de acolo încep
spăl varul de pe cer
apoi cu altă apă
alb curată ca de plâns
îmi spăl şi întinatul trup
să pot păşi pe orbită
până la Dumnezeu să-l întreb
Eli, Eli, lama sabachthani?

Vă invităm să citiți și alte poeme pe site, link în primul comentariu.

08/04/2026

Elisabeta Pop, De… vorbe, vorbe… cu Dorina Lazăr

Am primit cartea Dorinei Lazăr spre sfârşitul toamnei. A fost o surpriză plăcută. Nu e primul interviu, Dorina Lazăr, ca orice vedetă (ştiu că refuză categoric acest cuvânt şi mai spune şi că „nu se place pe sine“ şi că nu s-a „crezut“ frumoasă niciodată), a fost de mai multe ori intervievată în multe reviste, la posturi de televiziune, la Tv Cultural, Europa, (Intrare liberă, cu Mirela Nagâţ, Mic dejun cu un Campion, cu Daniela Zeca Buzura, Reţeaua de idoli cu Irina Păcurariu, Garantat 100% cu Cătălin Ştefănescu, Brilliant cu Loredana Negrilă etc.), dar atunci când a devenit proaspăt pensionară şi cam debusolată, având un buget de timp liber neaşteptat, a acceptat cu bucurie propunerea unui jurnalist de a sta de vorbă despre teatru şi despre ea, în teatru şi în viaţă….

Din întâlnirile, treisprezece la număr (cu noroc!) acasă la ea, cu zeci de întrebări puse de jurnalistul Steliu Lambru, la care actriţa a răspuns cu o naturaleţe demnă de profesia ei, neintimidată de microfon, mereu cu replica la purtător, a ieşit în final o carte. Aproape ca dintr-o pură întâmplare. O carte pe care au numit-o, aşa, hamletian, Vorbe, vorbe, vorbe… (Editura Oscar Print, 2025). Coperta, extrem de frumoasă, o fotografie din filmul Înghiţitorul de săbii (regia Alexa Visarion), semnată de Emanuel Tânjală.

Dacă vrei să afli cm sunt actorii, cm gândesc, cm abordează un rol, cm acceptă o indicaţie regizorală sau o observaţie critică, o cronică, dacă iubesc poezia sau cm se… iubesc ei între ei, ai două posibilităţi: fie citeşti ce scriu regizorii sau criticii despre ei, fie ai fericitul prilej să fi trăit printre ei. Eu am avut acest ultim, hai să-l numesc privilegiu, şi nu contenesc să mă mir cm de încă am rămas prietenă cu mulţi dintre ei.

Vă invităm să citiți în continjuare, link în primul comentariu.

03/04/2026

BIBLIOTECI ÎN AER LIBER

Oana Boşca-Mălin, Poetry Village, Gabriella Pace, Traducere de Ruxandra Cesereanu

„În luna septembrie, în zilele de „vară indiană“ ale Romei, de câţiva ani are loc un festival de poezie ambientală care îşi află locul potrivit nu departe de Via Appia Antica, în Parco della Caffarella: un ecosistem păstrat în forma neurbanizată, rustică, ce stă mărturie, în acelaşi timp, unor mituri şi legende dintre cele străvechi, cu primii regi şi primele legi, aşa cm numai Titus Livius ştie să povestească despre întemeierea Urbei. Iar ediţia din anul acesta a fost deschisă de un dialog literar şi de o întrepătrundere de armonii poetice între Ruxandra Cesereanu şi Gabriella Pace, două voci ale căror acorduri au surprins audienţa, dar în primul rând pe cele două protagoniste ale întâlnirii. Prin prezenţa Ruxandrei Cesereanu, organizatorii Marco Fratoddi şi Carlo Pulsoni au acordat României statutul de ţară invitată de onoare a ediţiei”.
Gabriella Pace

Orfeu (III)

Nu din dragoste sau din deznădejde
te-ai întors să-ţi priveşti iubita
ştiai că o vei pierde
cu acel gest copilăresc
a fost bezna iadului, nimicnicia,
umbra atotdevoratoare
care te-a chemat înapoi
îndemnat de foşnetul paşilor ei
o îndoială, un oftat,
un băiat ademenit de lumea celor vii
te-ai întors şi s-a sfârşit,
pentru totdeauna.

Vă invităm să citiți în continuare textul Gabriellei Pace și poemele pe site, link în primul comentariu.

03/04/2026

Răzvan Voncu, Revenire la spiritul critic

Din literatura română de azi tinde să dispară nu numai spiritul critic, ci şi înţelegerea corectă a noţiunii, aşa cm a afirmat-o timid „Introducţia“ la Dacia literară, a consacrat-o Titu Maiorescu şi au dus-o mai departe G. Ibrăileanu, în Spiritul critic în cultura românească (1909), şi E. Lovinescu, în Titu Maiorescu şi posteritatea sa critică (1941).

Prin „spirit critic“ s-a ajuns să se înţeleagă acum mai mult facultatea sau deprinderea de a critica, ori, în cel mai bun caz, talentul şi capacitatea de a face critică literară. Nu este întru totul în afara gândului maiorescian, căci este imposibil să promovezi spiritul critic fără a avea predispoziţiile şi deprinderile necesare. Mediocritatea criticii noastre literare de azi subliniază cu atât mai mult necesitatea întoarcerii disciplinei la domeniul, metoda şi sistemul ei de valori.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comenatriu.

29/03/2026

Laurenţiu Ulici, Poeme de tinereţe

18

Fără s, ş, j, ţ, k, z, x, w, y.

Anume gînd ne rupe uneori
Bogat în ploi cu urme de pămînt
Cîntecul uitat de-atîtea ori
De cîte ori ne cheamă-un dor de vînt…
E tulbure pădurea ca un mit
Fără poveri de-armuri patriarhale
Galopul calului de coama lui umbrit
Hohot temător coboară-n vale
Idolul de lemn mai arde încă
Lîngă-o mînă de femeie vinovată
Mărul frînt de patimă adîncă
Nerotund rămîne ca o pată,
Ora cade – abrupt pînă la nume
Pe-un trup cîndva dogoritor
Roiuri de uitări uitate-anume
Te deplîng în frigul unui cor
Umbra fără trup mai are-un drum
Vîntul cade negru ca un fum…

(Din ciclul Poeme eliptice de recitat şi de indus în eroare)

Vă invităm să citiți în continuare și alte poeme, link în primul comentariu.

29/03/2026

Ion Vartic, Ingeniosul Laurenţiu Ulici

În noaptea de 15 spre 16 noiembrie 2000, în urma unui „ghinion năprasnic“ – cm spunea prietenul său Radu Cosaşu evocîndu-l – a murit prematur criticul literar Laurenţiu Ulici. Cum tot Radu Cosaşu observa, „pentru Laurenţiu Ulici, jocul nu a fost niciodată secund(ar) în viaţă şi opera lui (…) pentru el Jocul a fost totul, fără graniţa aceea dintre important şi frivol“. Într-o veche tradiţie europeană, deci, el a fost, în sens existenţial şi estetic, un ingenioso. Predispoziţia spre joc ideatic l-a inspirat pe Ulici să-şi materializeze un proiect vital pentru toate breslele de creatori (fie ei scriitori şi teatralişti, fie compozitori şi muzicologi, fie cineaşti şi arhitecţi sau artişti plastici). Ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Ulici a avut iniţiativa de a fonda Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori.
Ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Ulici a avut iniţiativa de a fonda Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori. Datorită acestei alianţe, artele româneşti supravieţuiesc încă în aceste vremuri de restrişte pentru ele. Reluăm, comemorîndu-l, din revista Manuscriptum, nr. 1-4, 2005, cîteva din poeziile lui din tinereţe. „Poemul eliptic“ 18 – „de recitat şi de indus în eroare“ orice comisie profesionistă la proba de actorie, căci e gândit „fără s, ş, j, ţ, k, z, x, w, y“ – este emblematic pentru ludicul Laurenţiu Ulici.

05/03/2026

Corin Braga, Vizita

Stăteam la biroul meu şi îmi adunam hârtiile şi instrumentele de scris pentru a-l elibera. În stânga, către fereastră, o linie lungă pe ecranul computerului îmi arăta cm progresează transferul fişierelor mele pe un stick. Desigur, după copiere, urma să şterg memoria computerului, să îl las gol. Din cele trei sertare din stânga şi din dreapta începusem să scot şi să pun grămadă pe birou tot felul de documente. Un teanc era alcătuit din agendele în care îmi notasem anual toate activităţile. Un altul era alcătuit din diverse cereri, petiţii şi plângeri, decizii, rezoluţii, situaţii, unele în dosare de carton cu şină, sau în folii de plastic, altele ca hârtii simple, capsate sau prinse cu o clemă, sau pur şi simplu libere, iar altele îndoite pe jumătate. Din cauza acestor diferenţe de formă, mormanul era instabil, cădea într-o parte şi alte şi trebuia să-l rearanjez. Într-o cutie mare de carton, în care fuseseră topuri de hârtie A4, începusem să arunc tot felul de obiecte mici pescuite din sertare: pixuri, markere, creioane boţite, o foarfecă, hârtiuţe autoadezive colorate, şine de dosar, sticluţe de plastic cu cerneală albă de acoperit greşelile, rondele de bandă adezivă transparentă, o medalie jubiliară într-o cutie de plastic negru, o diplomă scrisă pe o bucată de lemn geluit. Tocmai scosesem un capsator mare, pe care era aplicată o etichetă anunţând Capsatorul decanului, ca să nu mi-l mai ia din greşeală fetele de la secretariat, şi cântăream dacă să-l iau şi pe el sau e cazul să-l las moştenire în birou.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

05/03/2026

𝐃𝐨𝐫𝐮 𝐇𝐚𝐭̧𝐢𝐞𝐠𝐚𝐧, 𝐂𝐞 𝐚𝐬̧ 𝐟𝐢 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭 𝐜𝐮 𝐈𝐨𝐧 𝐃. 𝐒𝐢̂𝐫𝐛𝐮

𝐸𝑣𝑜𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑢𝑚𝑜𝑟𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑑-𝑙𝑢𝑖 𝐷𝑜𝑟𝑢 𝐻𝑎𝑡̧𝑖𝑒𝑔𝑎𝑛 – 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖𝑛𝑔𝑖𝑛𝑒𝑟 𝑙𝑎 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑟𝑖 𝑠̧𝑖 𝑃𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑎̆𝑟𝑖 𝑀𝑖𝑛𝑖𝑒𝑟𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑆𝑢𝑏𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡̧𝑒 𝑁𝑒𝑚𝑒𝑡𝑎𝑙𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝐶𝑙𝑢𝑗 – 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑔𝑒𝑠𝑐, 𝑖̂𝑛 𝑐ℎ𝑖𝑝 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡, 𝑃𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑡𝑟𝑖𝑙𝑒𝑛𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑙𝑢𝑖 𝐼𝑜𝑛 𝐷. 𝑆𝑖̂𝑟𝑏𝑢. 𝐷𝑒 𝑎𝑠𝑒𝑚𝑒𝑛𝑒𝑎, 𝑠̧𝑖 𝑎𝑚𝑎̆𝑛𝑢𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎̆ 𝑛𝑖 𝑙𝑒 𝑑𝑎̆ 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑐𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎𝑙𝑎̆, 𝑐𝑢 𝑜 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑣𝑒𝑐ℎ𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑑𝑖𝑡̧𝑖𝑒, 𝑎 𝑚𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑉𝑎𝑙𝑒𝑎 𝐽𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐷𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑢𝑚 𝑟𝑒𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̧𝑒𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑣𝑢𝑟𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑙𝑎 𝑎𝑠̧𝑎-𝑛𝑢𝑚𝑖𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑𝑒𝑟𝑖 𝑆𝑂𝑉𝑅𝑂𝑀 𝐶𝑎̆𝑟𝑏𝑢𝑛𝑒, 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑛𝑖𝑖 ’50 𝑎𝑖 𝑠𝑒𝑐𝑜𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡, 𝑛𝑒 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑠𝑐 𝑖𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎 𝑆𝑂𝑉𝑅𝑂𝑀 𝐶𝑎̆𝑟𝑏𝑢𝑛𝑒, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑝𝑒𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑢𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑝𝑜𝑙𝑖𝑡𝑖𝑐 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑙𝑢𝑖 𝐼𝑜𝑛 𝐷. 𝑆𝑖̂𝑟𝑏𝑢. (𝐴.)

În calitate de doctorand şi doctor inginer în maşini şi instalaţii electromecanice miniere, am participat cu regularitate la sesiuni de comunicări ştiinţifice organizate de instituţii miniere din ţară şi, în special, la cele organizate în cadrul Institutului de Mine din Petroşani, de Facultatea de Electromecanică Minieră. Aici am cunoscut oameni interesanţi şi am auzit poveşti care n-ar trebui să se piardă în uitare. Merită amintit şi cadrul în care am auzit aceste poveşti. De obicei, la sfârşitul sesiunilor de comunicări ştiinţifice, un şef de catedră făcea o invitaţie la o întrunire informală a celor care au susţinut comunicări, pentru clarificarea unor aspecte tehnice, pentru încheierea unor relaţii de colaborare pe teme de interes comun şi chiar pentru stabilirea unor subiecte pentru teze de doctorat. La sfârşitul acestor discuţii avea loc „minunea“: pe birouri apăreau sticle cu lichide de diverse culori şi tării, pită şi farfurii cu „mici“ gustări: slănină, ceapă, jumări, cârnaţi – şi scobitorile aferente. Acestea erau momentele în care am auzit poveştile pe care vreau să le pun pe hârtie.

••
Un personaj pitoresc, participant la întrunirile din cadrul catedrelor, era şeful de lucrări Şomlo, un tip în vârstă, în apropierea pensionării. Neavând doctoratul, nu a avansat în cariera didactică, dar compensa din plin această „lipsă“ prin talentul de povestitor şi băutor.

Vă invităm să citiți poveștile lui, între care una despre Brâncuși și Coloana infinitului pe site, link în primul comentariu.

02/03/2026

Răzvan Voncu, Mai nou, adică nu neapărat mai bun

Rolul şi conţinutul noţiunii de progres în literatură sunt de mult elucidate. Încă de la finele secolului al XIX-lea, prin istorici şi sociologi ca Dilthey (sau, la noi, Xenopol), s-a observat că între ştiinţele „tari“ – adaug eu: cu corolarul lor, tehnologia – şi ştiinţele umane există o deosebire fundamentală din punctul de vedere al statutului pe care îl are noutatea.

În ştiinţe (şi subliniez a doua oară: în tehnologie), noua descoperire o înlocuieşte pe cea veche chiar şi atunci când se bazează pe ea. Astfel, descoperirea că Pământul e rotund şi se roteşte în jurul Soarelui a înlăturat secole de convingere că planeta noastră e plată şi se află în centrul Universului, în pofida faptului că noua perspectivă s-a întemeiat tocmai pe aceste secole de studiere amănunţită a spaţiului cosmic.

În cultură – şi, pentru uzul discuţiei noastre, în literatură – nu e tocmai aşa. Există şi aici un progres, însă nu unul liniar. Mai simplu spus, noua operă de valoare nu o înlocuieşte niciodată pe cea veche, ci, după cm frumos a arătat T.S. Eliot în Tradiţia şi talentul personal (1919), o redefineşte. Opera de artă are, ca şi obiectul tehnologic, o dublă existenţă, simbolică şi materială. Progresul, în sensul în care vorbim despre el în ştiinţele exacte şi în tehnologie, este uşor de pus în evidenţă numai în aspectele materiale ale culturii: de pildă, atunci când literatura a trecut de la epigrafie la pergament şi de acolo la hârtie şi la tipar.

Numai că aceste progrese în ordine materială nu au implicaţii nemijlocite în dimensiunea simbolică a artelor. Care este cea fundamentală, îndreptăţindu-l pe G. Călinescu să afirme – imens scandal, pentru unii! – că isprăvile tipografice ale lui Coresi nu interesează istoria literaturii.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

02/03/2026

DOSAR CENTENAR LEONID DIMOV

Simona Popescu, Despre/ pentru/ cu Leonid Dimov

Poemul continuu

şi toate poemele sînt de fapt poemul continuu
bucăţi permutabile

El Midoff (cum îi zicea
Marele lui Prieten în cartea sa)
ar fi vrut să scrie
pe-un sul de hîrtie
(derulat continuu în maşina de scris)
şi-apoi să taie din ce se aduna
secvenţe, bucăţi, în mod arbitrar.
Nu mai ştiu unde-a spus el asta.

Ideea e că, numai aşa, totul devine
Inepuizabil
căci Non-Liniar!

(din volumul în pregătire Despre/ pentru/ cu…, în dialog cu mai mulţi poeţi români; versurile în italice îi aparţin lui Leonid Dimov)

Vă invităm să cițiți pagina pe site, link în primul comentariu.

28/02/2026

DOSAR CENTENAR LEONID DIMOV

Simona Popescu, O intensă poezie a tragicului

Tîrziu, în 1966, după „dezgheţul“ politic prin care s-a ieşit din stalinism, Leonid Dimov debutează, la 40 de ani, cu un volum intitulat simplu, neutru, Versuri. Cenzura comunistă îi refuză titlul iniţial: Peceţi absurde.

Cărţile următoare impun definitiv pecetea dimoviană. Autorul face parte din categoria rară a poeţilor care reuşesc prin cărţile lor să schimbe cursul poeziei, să o relanseze pe o orbită neaşteptată şi plină de vitalitate. Într-o perioadă a reluării modelelor poetice interbelice, a hegemoniei metaforei, abstracţiunii şi conceptelor, a unui lirism adesea obosit (perioadă care va fi numită de criticii literari „neomodernistă“), Dimov scrie o poezie în contrasens: narativă, anti-metaforică, ludică, cu aparenţa unor scenarii onirice care înghit imagini, viziuni, dialoguri, evocări, nostalgii, materii lingvistice de-o diversitate nemaiîntîlnită pînă la el în poezia românească.

Vă invităm să citiți în continuare pe site, link în primul comentariu.

Revista Apostrof

08/04/2026

08/04/2026

03/04/2026

03/04/2026

29/03/2026

29/03/2026

05/03/2026

05/03/2026

02/03/2026

02/03/2026

28/02/2026

Address

Website

Alerts

Contact The Business

Shortcuts

Share

Category