http://www.revista-apostrof.ro/

Revista Apostrof, Cluj-Napoca (2025)

02/10/2025

Adrian Popescu,

Ulcica albă

Se va păstra în lut zgârietura
spiralei ca în scoarţa unui pin?
Eu beau cu ochii, nu cu gura.

Ulcică-nsoţitoare la agapă,
visez în golul ce devine plin,
când negru se răsfaţă ceaiul.

Deşi n-am pus nimic în apă,
ce vie îşi desface amintirea,
sicilian, cu perle, evantaiul.

Sau e din bambus, japonez?
Sakura? Orbitoare-i viscolirea
lamelelor ce se desfac din miez.

Lucerna mea, romană navă
cu-n rostru ager, pasăre de lut,
lumina ta aş vrea să-mi cadă

pe pagină, să-mi cadă drept,
să pot citi cu ea pe piept.
Să pot citi cu ea pe piept.
Uşor, mi-e bucuria spartă!

Ulcică albă, flăcări şi ţărână,
eşti jumătate viaţă,
jumătate artă.

Nu vreau să beau din tine vin,
nici must, într-un final de vară,
doar te admir, pe-o policioară.

Te-a plămădit Olarul nevăzut,
şi cred că ţi-a ursit o zână bună,
albinele-ţi roiau din începuturi

de lume. Deasupra lui, cunună,
fotonii. I se-aşezaseră pe mână,
albi, miriade, invizibili fluturi.

02/10/2025

Ioan Cristescu,
Eminescu, o nouă ediţie-eveniment

Data canonică de naştere a lui Mihai Eminescu este 15 ianuarie 1850. Ziua de 15 ianuarie e, prin lege, dedicată culturii naţionale. Celei tradiţionale, populare, celei umaniste, celei ştiinţifice şi intersecţiilor dintre ele. Se discută mai aprins sau mai aşezat despre cultura pozitivă şi cultura negativă, despre cm o subcategorie, precum subcultura, a devenit categorie şi cm provocările viitorului, dincolo de ceea ce vedem cu toţii, degradarea ecologică, conflicte, crime, invazii, dezvoltarea inteligenţei artificiale – care este un lucru bun până la un punct, dar nu pot să nu mă gândesc la posibilitatea apariţiei unei conştiinţe artificiale, şi semnele pe care le avem se îndreptă spre aşa ceva cu efecte dure ce modifică, stimulează sau atrofiază spiritul şi simţurile. Vorbim azi despre filosofia tehnologiei sau a tehnologiilor şi ne place sintagma societatea cunoaşterii, uitând adesea că, uman, definitoriu, este actul creator şi autenticitatea acestuia şi că orice tip de cunoaştere trebuie să ajungă la spiritualitate, de la eficacitate la sens.

Vă invităm să cititiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu.

28/09/2025

DOSAR TIPURI PSIHICE FEMININE

Ion Vartic,
„Curtezana, amazoana şi sfînta“

Inspirat de faptul că o companioană a cerchiştilor trece prin Sibiu, Radu Stanca distinge, cu această ocazie, în psihologia feminină trei stadii evolutive: „Cele trei trepte de desăvîrşire a feminităţii: curtezana, amazoana şi sfînta“ (vezi scrisoarea lui către Negoiţescu din 17 septembrie 1946). Nu e aici, cm uşor ne-am putea înşela, reflexul unei gîndiri frivole. Ar însemna să nu ţinem seama, de pildă, că, în 1934, companioana recunoscută a lui C.G. Jung, patriciana Toni Wolff, ţinuse – la Clubul de psihologie din Zürich – o conferinţă intitulată Reflecţii despre procesul de individuaţie a femeii, unde configurează patru forme psihice feminine: mama şi soţia, hetaira, amazoana şi femeia medială[1]. Pare să fie o preocupare în mediile culturale germane, deoarece, cu un deceniu înainte, Robert Musil publicase trei povestiri despre trei femei „cu un rol decisiv în destinul cuiva şi mult aşteptate“. Ecouri ale conferinţei Toniei Wolff puteau să ajungă la Stanca din mediul saxon sibian ori din discuţiile lui cu Blaga (impregnat de teoriile jungiene) şi Liviu Rusu (mai întîi psiholog ca formaţie) ori de la cursurile şi seminariile de psihologie pe care le-a audiat în timpul studenţie sale. După cm poate fi vorba, însă, numai despre o coincidenţă. Cu atît mai mult cu cît, în tinereţea lui donjuanistă, el schiţează şi o altă tripartită tipologie feminină, sugestivă şi nu prea greu de descifrat: „femei-ciută“, „femei-piersică“ şi „femei-clopot“[2].

Companioana cerchistă de care pomeneam mai sus, revăzută de scriitor, îl dezamăgeşte acum profund: „N-am găsit la ea nimic din ce găsisem odinioară. Nici măcar acel aer de desfrîu, care ni se părea unora din noi nu lipsit de humor. În fond, cerchismul de care ni s-a prevalat e o fasoneală a ei, căci îi lipseşte tocmai gustul antiburghez al aventurii erotice. Micile ei cochetării nu sunt altceva decît simple obrăznicii sexuale. Ai sfătuit-o bine: să se mărite. Nu va reuşi niciodată să fie o femeie de lume şi mai puţin o curtezană, cm o sfătuiam eu să încerce să fie“.

Vă invităm să citiți dosarul în întregime pe site, link în primul comentariu.

28/09/2025

Premiile revistei Apostrof 2025

Titulatura cerchistă a Premiilor revistei Apostrof – decernate anul acesta de un juriu alcătuit din Ion Vartic, preşedinte; Anca Haţiegan şi Radu Constantinescu, membri – are o preistorie îndepărtată, devenită programatică. Merită să o reamintesc. În 1973, cînd s-au împlinit treizeci de ani de la trimiterea către E. Lovinescu a Manifestului lor, cerchiştii, în drum spre Sibiu, au trecut prin Cluj, pentru a merge la mormîntul lui Radu Stanca, fostul lor lider. Cu acest prilej, ei au dorit, programatic, să se întîlnească cu reprezentanţii Echinox-ului, considerînd că, după treizeci de ani, apăruse din nou, pe lîngă Universitatea din Cluj, încă un grup tînăr independent, intransigent din punct de vedere etic şi estetic, nedispus să accepte realismul socialist şi complicitatea cu regimul. „O coincidenţă frumoasă, întîlnirea noastră“, a conchis atunci, în numele cerchiştilor, I. Negoiţescu. În ’90, cînd s-a înfiinţat revista Apostrof, redacţia a fost alcătuită, de la început pînă astăzi, din membri ai grupării Echinox, care au urmărit consecvent să marcheze – prin numele acestor premii – afinitatea de intransigenţă axiologică cu Cercul Literar ce i-a premers.

Alegînd, de la bun început, să subliniem prin numele premiilor legătura noastră cu Cercul Literar de la Sibiu, facem totodată aluzie, cm am mai spus, la faptul că această grupare a aparţinut şi aparţine Clujului; concret, Universităţii din Cluj, aflată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în exil la Sibiu. De altfel, cerchişti importanţi au avut legături strînse cu Clujul, oraş natal pentru I. Negoiţescu şi Nicolae Balotă, oraş al copilăriei şi tinereţii pentru Radu Stanca, oraş al şcolarizării pentru Cornel Regman, oraş-blazon al lui Ion D. Sîrbu.

Primul premiu a fost decernat de redacţia revistei în 1996. Anul acesta, finanţarea Premiilor revistei Apostrof a fost asigurată de Uniunea Scriitorilor din România. Redacţia revistei Apostrof le mulţumeşte tuturor. (I.V.)

Premiul I. Negoiţescu

Răzvan Voncu pentru volumul O istorie literară a vinului în România, Editura Spandugino, 2024, şi pentru activitatea sa critică materializată prin cronica literară din revista România literară.

Premiul Radu Stanca

Flavius Lucăcel pentru piesa de teatru Vecinii. Cinci monologuri despre om, însoţită de „ferestrele“ sale picturale, prezentate în expoziţii naţionale şi internaţionale, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2024.

Premiul Nicolae Balotă

Alex Moldovan pentru volumul de proză în manieră „flash fiction“ intitulat Decuplări monstruoase, Editura Art, 2025.

27/08/2025

Vasile V. Filip,
Ioan Slavici – „între două lumi“

Va fi vorba, în cele ce urmează, despre clasicul (dispărut în urmă cu 100 de ani, la Panciu), din „mantaua“ căruia se desprinde întregul realism românesc, cu deosebire în varianta lui transilvană (cea mai viguroasă), dar nu propriu-zis despre romanul său Din două lumi (apărut ca foileton în „Minerva“, 1908-1909, iar în volum în 1921), cu atât mai puţin despre articolul din 1893, Între două lumi, în care pleda, înaintea poporaniştilor, pentru datoria intelectualilor din păturile de jos de a se întoarce şi implica în propăşirea culturală a celor din mijlocul cărora au pornit. Ci despre o anume dualitate a fiinţei scriitorului, mai tensionată şi mai dramatică decât în cazul altora, asupra căreia atrag atenţia cele două titluri (dar şi altele, care vorbesc despre „noi“ şi „ceilalţi“, precum: Românii din regatul ungar..., Noi şi maghiarii, Moţii şi maghiarii, Soll şi haben. Cestiunea evreilor din România, Românii „străini“, Emigranţii români ardeleni, Românii şi saşii, Iredentismul românilor, Românii şi ruşii, Dragostea rusească, Rostul stăpânirii ruseşti, Panslavismul etc.).

Vă invităm să citiți textul în întregime, link în primul comentariu.

26/08/2025

Mirela Nagâţ,
Exorcizând lumea prin sarcasm

În cel mai recent volum de proză scurtă al său Filme româneşti (Iaşi, Polirom, 2024, 151 p.), Dan Sociu campează într-un registru mai radical, unul sarcastic, în care ironia şi autoironia, mărci obişnuite ale scrisului său, trec în grotesc şi macabru. Autorul simte că schimbarea de ton necesită un disclaimer. Cititorul e înştiinţat că naratorul e unul impersonal, deghizat, nu e Dan Sociu, ci o mască, un soi de bufon/nebun, pe modelul rolurilor arlechineşti din cetele de căluşari: „textele de aici sunt scrise de o Proastă, de un Mut“, adică de un personaj „aflat mereu în afara ierarhiilor sau a regulilor“, care e agresiv, caustic, dar păstrat în scenariu, căci necesar. E o convenţie care-i permite autorului să atingă şi acutele turpitudinii şi trivialităţii omeneşti. La o strategie similară de „exonerare“ a răspunderii recursese poetul şi în Porc şi sentimental, înţelept şi rău, cu rezultate, s-ar zice, nu tocmai eficiente, căci n-au lipsit, atunci, criticile pe direcţie feministă. Precaut, el se delimita de personajul central recognoscibil, farsor şi cabotin, susţinând că face un rol: „vocea mea e cea a omului mediu, a unui fel de mostră socială, bărbatul tipic bucureştean de 40 de ani, oarecum educat, dar nu un intelectual, poate un proletar intelectual, […] oleacă vulgărel cu standardele ridicole de distincţie“.

Vă invităm să citiți textul în întregime, link în primul comentariu.

26/08/2025

Mircea Moţ,
Dinspre Anton Pann

Întrebat cm i-ar plăcea să-i fie citită cartea (Anton Pann. Până când nu te iubeam, Polirom, 2024), Cosmin Ciotloş dă un răspuns ce trimite la o anumită libertate (şi încredere) în cititor, lăsând să se întrezărească în acelaşi timp o perspectivă asupra romanului. Fiindcă, indiferent de dorinţa scriitorului, cititorul contează tot mai mult, ca un coautor care „fixează“ el însuşi dintr-un anumit unghi opera. Proclamând libertatea şi plăcerea cititorului, Cosmin Ciotloş este conştient că, prin felul în care este conceput, romanul său iese oricum biruitor din „confruntarea“ cu cititorul, oricât de baudelairian-ipocrit ar fi acesta, totuşi un semen şi un frate. Romanul oferă nivele şi registre stilistice diferite, cu menţiunea că acestea, abandonându-se în aparenţă plăcerii cititorului, iau în fond iniţiativa şi conduc cititorul spre un centru în care se dezvăluie la modul convingător substanţa şi finalitatea cărţii. Într- un „Epilog“ ce nu poate trece neobservat, autorul nu uită să amintească totuşi că acest cititor trebuie să trăiască bucuria acelor „întâmplări“ de care un romancier nu poate face abstracţie („se va bucura de întâmplări sincer şi simplu“).

Vă invităm să citiți textul în întregime, link în primul comentariu.

26/08/2025

Dan Gulea,
Poezia lui Andrei Bodiu

Opera poetică a lui Andrei Bodiu, sub îngrijirea Simonei Popescu, apărută în seria coordonată de poetul Călin Vlasie, este un excelent prilej de revedere a unei poezii directe, scrise în numele realului imediat, cu tarele şi prevaricaţiunile sale; povestea începe în anii 1980, ai constituirii Grupului de la Braşov (din care Bodiu a făcut parte, alături de Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea), în mod explicit împotriva oricărui tip de evazionism poetic. Misiunea era dificilă, căci regimul veghea, avea propria sa variantă de realitate, pe care o considera cea corectă, desigur, unică, o realitate strict encomiastică, monoton-apreciativă – iar orice formă de dis-locuţie, de vorbire-împotrivă putea să aibă consecinţe aspre.

Vă invităm să citiți textul în întregime, link în primul comentariu.

26/08/2025

Ştefan Melancu,
Jocul prozei şi al poeziei

Noul volum semnat de Varujan Vosganian, 150 de proeme, apărut la Editura Junimea @ Editura Ararat, 2025, continuă o serie poetică începută cu Şamanul albastru (1994) şi urmată de volumele Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de braţe (2004), Cartea poemelor mele nescrise (2015), Ei spun că mă cheamă Varujan (2019), Neîndemânatic de viu (2023). Se adaugă acestora antologia Elogiu alor mei, din 2024, cu un titlu elocvent pentru întreaga creaţie a autorului, neobişnuită în ce priveşte alcătuirea acesteia şi cu o construcţie aparte dată de mixarea discursului liric cu cel fotografic („O îmbrăţişare poetică între cuvinte şi imagini“, după cum, inspirat, notează, între altele, Gabriela Gheorghişor în cronica pe care i-o dedică într-un număr recent al revistei Ramuri). Traseul poetic al autorului (în paralel cu cel al omului politic, aflat în diverse funcţii la nivel înalt, fără a se intersecta însă neapărat cu creaţia sa, eventual doar ca fapt de viaţă, ficţionalizat) se conjugă cu cel al volumelor de proză, precum, pentru a aminti doar câteva dintre titluri, Statuia comandorului (1994, debutul editorial propriu-zis), capodopera Cartea şoaptelor (2009, intrată repede în multe dintre bibliotecile lumii) sau mai recentul Dublu autoportret (2024).

Vă invităm să citiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu.

25/08/2025

Răzvan Voncu,
Despre literatura fără miză

„Cutare carte e bună – putea fi auzit spunând Ovid S. Crohmălniceanu –, dar nu are nici o miză.“

Dar cm poate fi o carte bună fără să aibă o miză şi, mai ales, ce e cu această miză care, indiferent de denumirea ce-i este atribuită de un critic sau altul, determină în cele din urmă judecata de valoare?

Miza nu este, înainte de toate, tema cărţii şi în nici un caz teza ei.

Astfel, Război şi pace este un roman care parcurge ca o oglindă stendhaliană războiul lui Napoleon în Rusia din 1812, însă miza operei nu este aceasta. Ci viziunea asupra istoriei ca un pendul care oscilează când încolo, când încoace, purtat de nişte forţe nevăzute, în timp ce omul are impresia eronată că el este cel care îl mişcă. Viziune care consună cu gândirea lui Lev Tolstoi în general şi care apare în multe detalii ale naraţiunii. Cum ar fi, de pildă, scena în care un general sosit de pe câmpul de luptă aşteaptă, prevenitor şi chiar servil, să fie primit de un locotenent de stat-major: alegorie transparentă a diferenţei permanente dintre aparenţă şi esenţă în viaţă, ca şi în istorie.

Confuzia temei literaturii cu miza ei este, până la un punct, explicabilă şi se poate argumenta chiar că între temă şi miză există o anumită legătură. Aceasta poate fi probată atât în cazul textelor a căror temă este extraliterară (fiind socială, politică, istorică, morală etc.), cât mai ales al acelora care, moderne fiind, au o temă intrinsec literară.

Vă invităm să citiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu.

25/08/2025

Eugenia Sarvari,
Andrei Şerban la Atena

Turandot sub atracţia lunii

Între 1 şi 8 iunie, Greek National Opera din Atena a prezentat, la poalele Acropolei, în Herodion, un şir de cinci spectacole cu regim de premieră, cu Turandot de Puccini, după piesa de teatru a lui Carlo Gozzi, pe un libret de Giuseppe Adami şi Renato Simoni, în regia lui Andrei Şerban. Spectacolul a deschis ediţia anului 2025 a Festivalului de la Atena/ Epidaur. Este a doua mo***re a lui Andrei Şerban cu această operă, prima fiind în 1984, la Royal Opera House din Londra. De patruzeci de ani, acel Turandot se joacă şi acum la Londra cu casa închisă.

Andrei Şerban declara: „Am revăzut producţia londoneză şi mi s-a părut un basm frumos, plin de poezie. Dar lumea s-a schimbat. Astăzi, în arte, un mesaj socio-politic este aproape obligatoriu. Fără el, o operă este adesea considerată irelevantă. Această cerinţă se împleteşte adesea cu ideologii de tot felul, fie ele radical de dreapta sau radical de stînga. Şi propaganda, şi sloganurile se strecoară chiar şi în lumea operei. Nu mai ai voie să prezinţi ceva care este pur, frumos estetic, un obiect de artă adevărată. Totuşi, cred în continuare că lumea are nevoie de frumuseţe, poezie, vise. În jurul nostru, domină ura, cu ecou în cinism, frică şi furie. A oferi oamenilor ceva care atinge emoţia pură, fără a servi vreunei agende sau ideologii, este o formă de rezistenţă în sine“. Răspunsul la întrebarea pe care Andrei Şerban şi-o punea: „Ce importanţă mai are un spectacol în acest moment?“, a venit la Atena, sub forma unui spectacol cu care te întîlneşti o dată în viaţă, de o frumuseţe unică.

Vă invităm să citiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu.

24/08/2025

DOSAR: TEATROLOGIE

Ioana Toloargă, Cum (nu) se scrie o istorie a dramaturgiei contemporane

Punctul 0 al analizei dramaturgiei

Înainte de a scrie despre dramaturgia contemporană românească (generaţiile: nouăzecistă, douămiistă şi post douămiistă), consider necesară o scurtă radiografiere a stadiului cercetării în domeniu. În primul rând, este uşor de remarcat că există o lacună din punctul de vedere al tratării dramaturgiei contemporane în mod sistematic şi unitar. Mai precis, lipseşte această lucrare amplă, cu miza unei istorii sau, măcar, a decantării unor direcţii în peisajul contemporan, care încearcă să fie suplinită de volume, articole şi teze de doctorat, însă având un corpus limitat, sau tratând laolaltă teoria şi practica teatrală, mutaţiile post-’89 în câmpul dramaturgiei, regiei şi criticii teatrale. Astfel, cercetători precum Alina Nelega, Anca Haţiegan, Laura Pavel, Oltiţa Cîntec, Cristina Modreanu, Cătălina Florina Florescu, Eugen Radu Wohl ş.a. au demersuri de sistematizare, însă ele se opresc înainte de perioada douămiismului plenar, sau tratează nediferenţiat personalităţile regizorilor, dramaturgilor şi actorilor, în studii tematice sau, mai precis, sunt îndreptate înspre o viziune sau un demers conex, în care dramaturgia nu se constituie ca punct focal.

Vă invităm să citiți textul în întregime pe site, link în primul comentariu.

Revista Apostrof

02/10/2025

02/10/2025

28/09/2025

28/09/2025

27/08/2025

26/08/2025

26/08/2025

26/08/2025

26/08/2025

25/08/2025

25/08/2025

24/08/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Business

Shortcuts

Share

Category