28/07/2025
Jennifer A. O’Brien, MSOD, oferă o perspectivă informată asupra pierderii, oferindu-ne o busolă pentru a naviga conversația și realitățile mortalității cu mai multă claritate, curaj și grijă.
“La sfârșitul vieții vine moartea. Nimic nu reduce sau crește rata mortalității, aceasta este și va rămâne de 100%.
Deși 20% dintre decese sunt „bruşte”, niciunul nu este cu adevărat „neașteptat”. Pentru a evita această suferință, insistă ca fiecare membru al familiei și fiecare prieten să-și configureze funcția Legacy Contacts (Contacte Moștenire) pe telefon, fă același lucru cu al tău și alege să devii alfabetizat în fața morții. A contempla moartea nu trebuie să fie ceva întunecat; poate fi profund și ne poate face mai prezenți, mai conectați.
Alfabetizarea față de moarte este un act de curaj și de grijă. Nu e un gest egoist, și nici unul morbid, ci unul de responsabilitate profundă față de tine și față de cei care te iubesc. Pregătirea ta nu previne durerea, dar o face suportabilă și mai puțin confuză pentru cei rămași.
Când am permis ca jurnalul meu artistic foarte personal, despre cea mai tristă perioadă din viața mea, să fie publicat sub forma unei cărți – Văduva medicului de la hospice: Jurnal artistic despre îngrijire și doliu – am fost propulsată în spațiul discuțiilor despre sfârșitul vieții. Din acel moment, am învățat că noi, ca societate, am reușit să facem moartea și pierderea și mai dificile alegând să rămânem ignoranți în fața singurei certitudini care ne va afecta profund pe toți.
Am ajuns să înțeleg că adevărata pace și echilibru în viață vin doar atunci când facem loc în a ne contempla propria moarte, și pierderea inevitabilă a celor pe care îi iubim. Acest tip de reflecție nu este întunecat, este profund, și ne face mai prezenți, mai conectați. Se numește alfabetizare față de moarte, adică înțelegerea personală și practică de care avem nevoie pentru a naviga mortalitatea cu claritate, curaj și grijă. Aceasta include patru subiecte: îngrijirea în familie, pregătirea pentru sfârșitul vieții, administrarea post-deces și doliul.
Pregătirea pentru finalul vieții înseamnă mult mai mult decât redactarea unui testament. Înseamnă discuții, planificare și documentare a preferințelor emoționale, legale, medicale și logistice din timp, înainte de boală sau accident. Peste 90% dintre adulții americani sunt de acord că este important să te pregătești pentru finalul vieții, dar doar 32% au făcut-o (The Conversation Project).
Ce ai spune dacă ai fi diagnosticat cu o boală fără speranță de vindecare, iar viața ta de zi cu zi ar deveni imposibilă? Ai vrea să se oprească orice tratament sau să se facă totul pentru a-ți prelungi viața? Un raport al Pew Research Center (2013) a arătat că americanii erau împărțiți: 46% ar opri tratamentele, 46% ar continua, iar 9% nu știau sau ar decide în funcție de context.
Soțul meu, medic paliativ și de hospice, le spunea pacienților povestea părinților săi. Tatăl său dorea doar să fie ținut confortabil, în timp ce mama sa voia ca toate măsurile de prelungire a vieții să fie aplicate. Le spunea pacienților: amândoi aveau dreptate – pentru că răspunsul corect este răspunsul tău. Adevărul e că, cu cât moartea este mai puțin discutată și pregătită, cu atât e mai puțin probabil ca dorințele cuiva să fie respectate.
Administrarea post-deces presupune gestionarea obligațiilor administrative, legale și financiare după moartea cuiva. Potrivit raportului Grief Tax 2025, membrii rămași ai familiei și executorii cheltuie în medie 20 de luni cu astfel de sarcini. Am făcut acest lucru pentru fiecare membru apropiat al familiei mele și pot spune că nu este o sarcină ușoară. Fiecare apel telefonic aparent banal poate declanșa o durere emoțională neașteptată.
Deși ne pregătiserăm minuțios pentru moartea soțului meu și pentru perioada mea de văduvie, am omis să trecem două utilități pe numele meu. După moartea lui, am sunat la ATT pentru a-l scoate din cont. Când am spus că soțul meu a decedat și că trebuie închis contul, mi s-a răspuns:
– „Trebuie să vorbesc cu titularul contului.”
– „Dar tocmai v-am spus că a murit.”
Această conversație absurdă a continuat cu mai mulți operatori și supervizori, în total peste trei ore. Același lucru s-a întâmplat cu compania de cablu.
Doliul este un cutremur emoțional, fizic, mental și spiritual care urmează pierderii. Sentimente precum abandon, furie, durere, anxietate, neîncredere, confuzie, gol, frică, vinovăție, neputință, iritabilitate, izolare, amorțeală, regret, rușine, șoc, dorință arzătoare – toate sunt normale. Timpul nu vindecă, ci ajută. Cei îndoliați nu „trec peste” și nu revin la sinele de dinainte. Învățăm să purtăm durerea. Iar acest proces nu este niciodată liniar.
Faptul că nu știi ce să spui sau să faci când cineva este în doliu îți erodează atât pacea interioară, cât și relațiile. Să vorbești despre moarte nu o provoacă. Dar să nu vorbești despre ea o face mult mai grea pentru tine și pentru cei dragi.
Cu cât pregătirea e mai completă, cu atât sarcinile administrative post-deces sunt mai puține și mai suportabile.”
Jennifer A. O’Brien este specialistă în dezvoltare organizațională, cu o experiență profesională de peste 35 de ani în domeniul sănătății. A fost consultant pentru medici, CEO al unor practici medicale importante și a deținut roluri administrative de conducere. A publicat jurnalul artistic The Hospice Doctor’s Widow, bazat pe experiența personală de doliu, și ulterior a scris Care Boss: Leadership Strategies & Resources for Family Caregivers
Întregul articol aici:
“My husband died unexpectedly,* and I don’t have the access code to his phone.” This, or some variation of it, is posted on social media or stated
