01/07/2025
Există deci țări fără loc și istorii fără cronologie; cetăți, planete, continente, universuri cărora ne-ar fi absolut imposibil să le indicăm urma pe vreo hartă ori în vreun cer, iar asta pur și simplu pentru că nu aparțin niciunui spațiu. Fără îndoială că aceste cetăți, aceste continente și aceste planete s-au născut, cm se spune ,,în mintea oamenilor” sau, la drept vorbind, în interstițiile dintre cuvintele lor, în profunzimile poveștilor lor ori în locul fără de loc al viselor lor, în golul inimilor lor. Aceasta este, pe scurt, blândețea utopiilor.
Cred, cu toate acestea, că există – în orice societate – utopii care au un loc precis și real, loc ce poate fi situat pe o hartă; utopii care au un timp determinat, timp ce poate fi stabilit și măsurat potrivit calendarului de zi cu zi. Este foarte probabil că fiecare grup uman, oricare ar fi el, decupează, din spațiul pe care-l ocupă, în care trăiește în mod real, în care muncește, niște locuri utopice, iar din timpul în care se agită, niște momente ucronice.
Iată ce vreau să spun: noi nu trăim într-un spațiu neutru și alb. Nu trăim, nu murim, nu iubim în dreptunghiul unei foi de hârtie. Trăim, murim, iubim într-un spațiu cadrilat, decupat, pestriț, cu zone luminate și zone întunecate, cu diferențe de nivel, cu trepte, scobituri, umflături, regiuni tari și regiuni friabile, penetrabile, poroase.
Există zonele de trecere (străzile, trenurile, metrourile), zonele deschise ale popasurilor tranzitorii (cafenelele, cinematografele, plajele, hotelurile) și există, în sfârșit, regiunile închise ale repausului și casei.
