Alina Mirela Craiu

11/08/2025

Ia-ți azi 5 minute și uită-te la copilul tău și la tot ce el reușește să facă azi și nu putea face asta anul trecut pe 10 august.

Toată lumea vrea să vadă CE e acolo, dar nimeni nu vrea sau nu poate să vadă CINE e acolo…

Sunt 16 ani de când lucrez în domeniul acesta al psihologiei copilului autist. Am întâlnit numeroși copii și am cunoscut familiile lor din multe puncte de vedere. Am lucrat în casele lor. Am intrat de multe ori în adâncul sufletului lor și am cunoscut (atât cât am putut) durerea lor.

Această durere a părintelui care nu își poate ajuta copilul, care nu îi înțelege mereu comportamentul și care nu reușesc să găsească răspunsul la întrebarea De Ce?

Momentul primirii diagnosticului cade greu, ca o cortină de fier, care aduce separarea de tot ce a fost viața până atunci. În față e necunoscutul. Acest monstru care cere răbdare și încredere, dar care trezește doar frică.

În fața necunoscutului omul începe căutarea de răspunsuri. De ce se întâmplă asta? Care e cauza? Care e soluția? De ce mie?

Această căutare devine tot mai acerbă în unele cazuri. (Și e normal pentru un părinte să vrea să își salveze copilul, să îl ajute. Dacă nu ar avea această dorință nu ar fi părinte.) Copilul ajunge să viziteze tot mai mulți specialiști în diferite domenii (medici, psihologi etc) pentru ca fiecare din ei să își expună părerea despre starea copilului, despre comportamentul copilului, să facă o previziune despre ce s-ar putea întâmpla în viitor.

FIecare dintre specialiști caută ceva, caută acel punct din copil care ar putea fi responsabil de starea lui. Fiecare dintre specialiști „disecă” copilul din punctul său de vedere (medicul neurolog analizează creierul, gastroenterologul caută răspunsuri în intestine, psihologul caută să vadă ce spun emoțiile persoanei etc…).

Fiecare are cunoașterea lui și în procesul de dezvoltare al unui copil avem nevoie de toată această cunoaștere. Un singur specialist nu poate ajuta în totalitate un copil. Părinții nu pot singuri și se îndreaptă spre specialiști.

Ceea ce se întâmpla uneori este că în această căutare de răspunsuri fiecare (specialist, părinte) caută ceva, fiecare vede CE e acolo, dar nimeni nu mai reușește să vadă CINE e acolo.

În această căutare de răspunsuri copilul se pierde. Procesul este despre acel ceva care a declanșat totul, și nu mai este despre copil și ceea ce el POATE. Pentru că răspunsurile întârzie să apară, tot focusul se duce spre ce nu se întâmplă, spre ce nu poate face încă copilul. Toată energia curge înspre ce nu este bine, înspre ce nu se vede.

Copilul rămâne singur deși e înconjurat de oameni care îi vor binele și vor să îl ajute. E singur pentru că orice ar face, nimeni nu vede. Și nimeni nu vede nu cu ochii, ci cu sufletul. Nimeni nu vede în sensul că nu se entuziasmează, în sensul că trece ușor peste și oarecum minimizează efortul copilului.
Dragă părinte, situația pe care o trăiești este una grea, foarte grea. Nu o pot înțelege în totalitate, și nu am pretenția că pot face asta. Vreau doar să te încurajez să te uiți la COPILUL tău, nu la diagnosticul lui. VEZI ceea ce el POATE face, VEZI ceea ce el ÎȚI SPUNE (chiar dacă nu prin cuvinte). VEZI COPILUL tău! EL are nevoie să îl vezi pe el, nu pe tulburarea lui, pe el și nu tot ceea ce încă nu poate face.

Ia-ți azi 5 minute și uită-te la copilul tău și la tot ce el reușește să facă azi și nu putea face asta anul trecut pe 10 august.
Apoi ia-ți încă 5 minute și uită-te la tine și la tot ce ai făcut tu că el să ajungă azi aici. Simte emoția aceasta pe care o trăiești atunci când tu te uiți la tine și la efortul tău și imaginează-ți cm ar fi să fii copil și să primești această emoție zi de zi de la părinții tăi. Te-ar ajuta? Te-ar încărca? Te-ar face să te simți văzut? Te-ar face să simți că trăiești? Te-ar motiva să vii mai multe spre ei?

Vezi copilul, nu tulburarea. Vezi copilul, nu dizabilitatea.

09/08/2025

Pentru ca un adolescent cu autism să poată sa facă diferite lucruri de zi cu zi prin casa, el are nevoie sa exerseze.

Dacă nu face, nu învață.

Dacă tu ca părinte nu ai răbdare cu el, pentru că abia se mișcări, pentru ca greșește, pentru că nu face perfect, și faci în locul lui (ca sa fie mai repede și mai bine) ceea ce se intampla este că tu iti tot dezvolți acetse abilități. Iar el ca și copil ramane mereu în urmă, mereu ii va lua mult timp, mereu va face greșit.

Și tu ai învățat făcând zi de zi, exersând pana când ai devit rapid și bun.

Da-i și lui șansa asta - de a deveni rapid și bun!

30/07/2025

Copilul cu autism este in primul rand copil. Autismul nu este explicația sau cauza tuturor comportamentelor.

26/07/2025

De ce apare agresivitatea la adolescenții cu autism?

🔹 Agresivitatea la adolescenții cu autism – Ce trebuie să știm? 🔹

Adolescența este o perioadă de tranziție complexă, iar pentru tinerii cu autism, poate aduce provocări suplimentare în gestionarea emoțiilor. Agresivitatea este un „comportament-problemă”, dar este si un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă.

❓ De ce apare agresivitatea?

👉 Dificultăți în comunicare 🗣️
👉 Supraîncărcare senzorială 🔊
👉 Frustrare sau anxietate 😔
👉 Lipsa unor mecanisme eficiente de reglare emoțională

💡 Ce putem face atunci? Cum îl putem ajuta pe copilul cu autism ajuns în pubertate?

✅ Crearea unui mediu predictibil și sigur 🏡
✅ Identificarea factorilor declanșatori 🔎
✅ Dezvoltarea unor strategii alternative de comunicare 📝
✅ Oferirea sprijinului emoțional și a înțelegerii ❤️

💡Ce putem face acum pentru copiii care încă nu au ajuns în pubertate?
‼️Crearea de planuri de intervenție focusate pe dezvoltarea abilităților care vor fi necesare în pubertate și care vor avea influență directă asupra comportamentelor agresive (cele enumerate la cauze).
‼️Continuarea terapiilor și după ce copilul a intrat la școală.
‼️Implementarea timpurie a tehnicilor de diminuare a comportamentelor neadecvate.

Cu cât trece timpul cu atât totul devine mai greu: mai greu de învățat pentru copil, mai greu de gestionat pentru părinte, mai greu de implementat pentru terapeut.

22/07/2025

Când ești înconjurat de oameni frumoși ziua ta durează 5 zile 🥰.

Mulțumesc tare mult pentru surpriză si pentru tot ce construiți zilnic în Clubul Fluturilor - Centrul de intervenție psihoeducațională !

16/07/2025

Sunt asa de bucuroasa ca centrul pe care l-am fondat este parte din acest proiect îndrăzneț care își propune sa creeze standarde de lucru și sa ofere copiilor servicii la nivel înalt. 🤗

14/07/2025

Uneori ni se pare ca obiectele cu care copilul cu autism se joacă sunt ciudate și diferite.

Dar si copilul neurotipic se joacă cu tot felul de obiecte. De jumătate de ora Stefi și Alex se joacă cu bigudiurile mele🤭.

Au facut floare, motociclete, Mickey pe monociclu, propulsoare, omida, porumbu'-porumbelu' (cum striga pe plaja oamenii care vând porumb fiert🤭).

Uneori cele mai bune jucării nu sunt cele pe care le consideram noi ca adulți. Ci acele obiecte care ii creaza plăcere copilului și îi dau voie sa fie liber în a crea.

Copilul tău cu ce obiecte se joacă?

12/07/2025

11/07/2025

"Când începe să țipe, nu se mai liniștește decât dacă îi dau telefonul..."

Telefonul și ecranele în general pot face minuni uneori.

Pot calma un copil instantaneu, pot ține locul unei bone...

El are acest "dar" de a ne anestezia, de a ne deconecta de la situații, de la realitate, de la noi înșine.

Dar sa ne întoarcem la situația de mai sus.

Un copil, să zicem de 3-4 ani, începe să țipe din diverse motive (pentru că nu vrea să facă ceea ce i se cere, pentru că îi este teama de locurile noi, pentru că nu știe să se joace cu jucăriile, pentru că si-a amintit de desene sau YouTube, pentru că trece pe lângă un magazin și vrea ceva de acolo etc).

Iar părintele îi dă repede telefonul că să se calmeze și să nu mai țipe atât de tare.

Ce învață copilul din această situație?

Oare învață să se calmeze? Oare învață să își gestioneze emoțiile?
Oare învață să aibă răbdare? Oare învață să amâne gratificatiile?

Nimic din toate acestea. Din păcate.

In astfel de momente el învață că dacă vrea sa obțină telefonul trebuie doar să țipe mai tare. Când țipă primește telefonul.

Pe lângă asta, învață să nu fie atent la ce simte, să ignore trăirile și pe termen lung nu își poate dezvolta abilitățile de a-si gestiona emoțiile.

Acum imaginează-ți ce înseamnă toate acestea în timp. Când copilul va avea 10 ani. Sau 14 ani. Cat de tare va țipa, la ce alte comportamente va apela în momente de frustrare și cm va arata viata lui și a ta, ca părinte.

Da, pe momente telefonul(sau orice alt ecran) paote face minuni. Insa pe termen lung efectele sunt devastatoare.

Alege sa fii alături de copilul tău atunci cand e supărat și țipă. Oricât de greu ar fi. Acum e cel mai ușor din toată viata lui care va urma.

10/07/2025

„Copilul meu nu suportă hainele – e ceva în neregulă?”

La copiii cu autism, dezbrăcatul frecvent nu e doar o fază – poate fi un semn al unei nevoi senzoriale sau al unei lipse de reguli clare între public și privat.

Te invit să consulți materialul de mai jos ca să afli care sunt posibilele cauze ale acestui comportament și ce poți face acasă pentru a-l ajuta pe copilul tău să accepte hainele.

Tu ai trecut prin asta? Ce funcționează la voi? Scrie-mi în comentarii!

09/07/2025

„Nu vreau să îl forțez, de asta evit crizele...”

Îți sună cunoscut? E o frază pe care o aud des de la părinți de copii cu autism. Și da, vine din iubire. Din dorința sinceră de a nu-ți vedea copilul suferind.

Dar... e o capcană periculoasă.
Pentru că în spatele evitării crizelor se ascunde, de fapt, o evitare a învățării. A confruntării cu frustrarea. A regulilor. A limitelor.

Și asta funcționează o vreme.

Până când copilul ajunge la pubertate. Atunci, ceea ce era o mică criză la 6 ani devine agresivitate, autoagresivitate sau comportament incontrolabil la 13-14 ani.

Pentru că nu a fost învățat să tolereze frustrarea. Să amâne recompensa. Să accepte „nu”-ul.

Crizele NU se opresc dacă le evităm. Ele doar se transformă în forme mai intense și mai greu de gestionat.

Ce putem face în schimb?
- Să creăm contexte sigure în care copilul învață să tolereze disconfortul.
- Să îl ajutăm să înțeleagă regulile, nu doar să le urmeze.
- Să fim lângă el în proces, chiar dacă plânge, se supără sau protestează.

Pentru că educația NU este despre a evita lacrimile, ci despre a-l ajuta să devină un adult funcțional, echilibrat, care poate face față vieții reale.

Evitarea nu e soluție. Este o amânare cu consecințe serioase.

08/07/2025

Dragă coleg/Dragă colegă,

Poate că părintele nu spune nimic…

Dar așteaptă. Așteaptă ca noi să aducem vorba, noi să deschidem subiectul.

Despre ce se întâmplă cu copilul în pubertate.

Despre cm se schimbă comportamentul.

Despre acele momente jenante, agresive sau sexuale.

Dacă noi nu spunem nimic, părintele poate crede că:
– „Poate nu e cazul…”
– „Poate nu e grav…”
– „Poate sunt eu prea sensibilă…”

…și va continua să ducă singur povara.

Noi, eu și tu, ca terapeuti, avem un loc unic în viața acelei familii.

Să îl folosim! Nu suntem acolo doar pentru exerciții. Suntem acolo să facem diferența. Suntem acolo să aducem claritate.

Suntem acolo pentru ghidaj. Prevenție. Sprijin.