Alina Mirela Craiu

14/10/2026

Ipsatia la copiii cu autism

Ipsatia este o formă de autostimulare a zonei genitale (masturbare la copii sau gratification disorder). Nu presupune întotdeauna atingerea directă a organelor genitale și poate fi confundată cu o criză epileptică, o durere abdominală sau un comportament stereotip.

CUM SE MANIFESTĂ?

Copilul își poate încrucișa sau strânge picioarele, își poate încorda corpul, poate face mișcări ritmice ale bazinului ori poate exercita presiune asupra zonei genitale folosind un obiect, marginea unui scaun sau propria poziție corporală.

Pot apărea înroșirea feței, transpirația, respirația accelerată, vocalizările, tensiunea musculară sau oboseala după episod.

Copilul rămâne, de regulă, conștient și receptiv. Comportamentul poate fi întrerupt prin distragere, dar copilul se poate supăra atunci când este oprit.

Episoadele pot apărea în momente de plictiseală, oboseală, anxietate, înainte de somn sau în contexte în care copilul a învățat că se poate autoliniști astfel.

CAUZE ȘI CARACTERISTICI

Ipsatia nu este o boală și nu înseamnă că acel copil a fost abuzat.

Comportamentul poate începe prin explorarea propriului corp și poate continua pentru că produce o senzație plăcută, oferă stimulare senzorială sau îl ajută pe copil să se liniștească.

La copilul cu autism, nevoia de reglare senzorială, caracterul repetitiv al comportamentului și dificultatea de a înțelege regulile sociale pot face ca acesta să apară mai des sau în spații publice.

CUM REACȚIONĂM CA ADULȚI?

Adultul nu ceartă, nu pedepsește și nu îi spune copilului că ceea ce face este rușinos.

Dacă apare în public, comportamentul este întrerupt calm și copilul este redirecționat. În paralel, îl învățăm clar că atingerea părților intime este un comportament privat, care poate avea loc doar într-un spațiu privat.

Observăm când apare, ce se întâmplă înainte și ce nevoie pare să îndeplinească. Dacă ipsația a devenit singura modalitate de liniștire, îl ajutăm să dezvolte și alte strategii de reglare.

Este necesară o evaluare medicală atunci când nu suntem siguri că este ipsatie, copilul pare să își piardă conștiența, nu poate fi întrerupt, prezintă durere, iritație sau leziuni ori comportamentul interferează semnificativ cu activitățile zilnice.

Ipsatia poate apărea ca etapă în dezvoltarea copilului.

Scopul nu este să îl facem pe copil să se teamă de propriul corp.

Scopul este să îl învățăm despre intimitate, siguranță și contexte potrivite.

13/10/2026

Auzind in weekend povestea lui Miriam și văzând parcursul ei, mi-am confirmat încă o dată cât de importanți sunt câțiva factori:

- munca in echipă (coordonator, terapeuți, părinți, cadre didactice)

- un plan într-adevăr personalizat (cu sens, cu respect față de copil, cu atentie la nevoile copilului)

- intervenția timpurie și in cantitate suficientă si in medii variate (4-6 ore pe zi, in cabinet, acasa, la grădiniță, la magazin, in parc etc)

- continuitate, consecvență (chiar și când copilul are progrese și începe școala terapia să continue intensiv, pentru că vârste diferite aduc nevoie si provocări tot mai diferite si tot mai greu de gestionat).

Este adevarat că este important potențialul copilului și gradul său de afectare. Însă întotdeauna lucrurile bine făcute, in echipă si cu consecvență vor aduce rezultate.

Felicitări tuturor celor care au făcut posibil ca azi Miriam să fie la acest nivel de independență!

Sâmbătă, la Grupa 3 a programului Analist Comportamental, am avut parte de o întâlnire specială. 💙

Laura a invitat-o pe Miriam să îi cunoască pe cursanți și, la rândul lor, aceștia să aibă ocazia să o cunoască.

Ne dorim ca formarea profesională să însemne mai mult decât transmiterea unor informații. Să creeze contexte de întâlnire, dialog și învățare, în care cursanții să poată descoperi perspective diferite și să își dezvolte modul de a privi oamenii cu care vor lucra.

Apreciem implicarea trainerilor noștri, care caută să aducă în procesul de formare experiențe relevante și oportunități de învățare dincolo de prezentările teoretice.

Mulțumim, Miriam, pentru vizită și pentru timpul petrecut alături de noi! 🤗

12/10/2026

Creierul trebuie sa urmeze anumite etape pentru a se maturiza. Nu putem sări peste ele oricât de mult ne-am dori.

12/10/2026

Ne ferim să vorbim despre intimitate. Și ne ferim să includem în planul de intervenție abilități din această arie. Ne gândim că e timp. Însă intimitatea nu apare de la sine. Se învață.

Copilul cu autism nu știe automat că ușa băii se închide, că anumite părți ale corpului sunt private sau că nu orice persoană îl poate ajuta să se spele ori să se îmbrace.

Aceste lucruri au nevoie să fie explicate și exersate, la fel ca orice altă abilitate.

Nu așteptăm pubertatea sau apariția unui comportament nepotrivit pentru a vorbi despre public și privat.

Începem din copilărie, cu reguli clare și potrivite nivelului său de înțelegere.

Și nu e prea devreme niciodată pentru a-i proteja intimitatea, siguranța și demnitatea.

11/10/2026

Terapia nu înseamnă doar abilități dobândite la masa din terapie.

10/10/2026

Se întâmplă ca părintele să nu pună în aplicare sugestiile terapeutului/coordontatorului. Iar asta aduce multă frustrare, obiective neatinse și mai puțină autonomie pentru copil.

Ca și terapeuti, credem uneori că părintele refuză, nu vrea.

Însă poate ar trebui să ne privim altfel către acest comportament al părintelui. Poate că nu refuză să lucreze pentru autonomie. Pur și simplu nu are încă abilitatea de a se retrage.

Noi îi cerem să nu mai ajute, dar pentru el ajutorul poate însemna iubire, protecție și responsabilitate. Retragerea poate fi trăită ca abandon, nepăsare sau ca dovada că nu este un părinte suficient de bun sau chiar ca teamă de a face rău/de a aduce suferință.

De aceea, atunci când lucrăm ca terapeuți nu lucrăm doar la abilitatea copilului.

Este nevoie să construim și la părinte capacitatea de:
- a observa ce poate copilul;
- a aștepta fără să intervină imediat;
- a tolera disconfortul copilului și propriul disconfort;
- a diferenția dificultatea firească de suferință;
- a avea încredere fără să abandoneze.

Nu putem cere părintelui să retragă ajutorul înainte de a-l ajuta să învețe cm să facă această retragere.

Copilul învață să facă. Părintele învață să îi permită să facă.

Munca de echipă.

09/10/2026

Dacă te întrebi ce abilități de igienă personală pregătim înainte de pubertate, uite cele mai importante direcții de lucru!

Pe care din acestea le bifează deja copilul tău?

06/10/2026

Igiena nu este doar despre a fi curat.

Este una dintre abilitățile care ne ajută să avem grijă de noi, să ne simțim confortabil lângă ceilalți și să participăm la viața de zi cu zi.

La școală, într-un grup, într-un viitor loc de muncă sau într-o relație, felul în care ne îngrijim corpul contează.

De aceea, când îl învățăm pe copil să se spele, să își schimbe hainele sau să folosească singur toaleta, nu lucrăm doar pentru prezent.

Construim abilități de care va avea nevoie ca adult.

Iar această pregătire nu începe la pubertate. Începe cu mult înainte.
În pubertate devine doar mai vizibil cât de mult depinde copilul de adult.

Nu așteptăm ca trupul copilului să înceapă să se schimbe pentru a-i cere să facă singur lucruri pe care, până atunci, le-am făcut mereu în locul lui.

Autonomia de la pubertate începe cu ceea ce îl învățăm astăzi.

05/10/2026

Munca unui coordonator nu se rezumă la a evalua copiii și a realiza planurile de intervenție.

Una din laturile cele mai dificile a acestui domeniu (din punctul meu de vedere) este construirea echipei de terapeuți.

Planurile pot fi minunate, însă planurile devin rezultate atunci când echipa de terapeuți este pregătită (știe tehnicile, cunoaște procedurile si le aplică corect, este orientată spre copil, comunica cu părinții și îi implică și pe ei, comunica eficient si la timp între ei ca terapeuți etc).

Am așteptat cartea lui Gavoni cu nerăbdare. L-am cunoscut acum doi ani la Conferința ABA și m-a impresionat munca sa legată de dezvoltarea echipelor prin intermediul ABA.

Terapeuții au nevoie de ghidare si de sprijin, dar si de feedback concret și plan de dezvoltare cu pași clari.