Alina Mirela Craiu

26/08/2026

Uneori oferim prea ușor eticheta "este agresiv".

Când un adolescent cu autism lovește pentru că timpul la ecrane s-a terminat este ușor să spunem:

"Este agresiv"/"Face criză".

Da, comportamentul trebuie oprit. Iar copilul, părintele și cei din jur trebuie protejați.

Însă dacă ne oprim aici, ratăm partea cea mai importantă.

Poate că in această situație adolescentul nu poate face tranziția de la o activitate preferată la una mai puțin dorită.

Poate că încă nu înțelege ce urmează.

Poate ca oprirea bruscă a ecranului este prea mult oentru sistemul său nervos in acel moment.

Și astfel intrebarea nu mai este “Cum îl facem să nu mai lovească?”

Ci:

“Ce are nevoie să învețe ca să nu mai ajungă să lovească?”

Aici începe intervenția reală.

25/08/2026

"Părinții unui copil cu autism nu au nevoie de milă...au nevoie ca oamenii să înțeleagă cât de grele pot fi unele zile"

💙

24/08/2026

A spune „este agresiv” nu explică problema și nici nu o rezolvă.

O numește. O pune într-o categorie. Dar nu explică ce se intampla cu adevarat.

Și, de multe ori, după această etichetă vine frica.

Părintele începe să se teamă de următoarea criză.
De următorul episod în care copilul lovește, țipă, trântește, amenință sau nu mai poate fi oprit. De felul în care cei din jur vor reacționa.

Apoi vine corecția. Vine pedeapsa.
Vine respingerea din partea celorlalți. Vine distanța.
Și copilul rămâne cu aceeași problemă.

Pentru că „este agresiv” nu ne spune ce se întâmplă, de fapt.

Nu ne spune în ce context apare.
Nu ne spune ce cerință a fost prea grea.
Nu ne spune ce abilitate lipsește.

De aceea de multe ori nici nu găsim soluții - pentru că nu am căutat exact problema.

Uneori părintele spune:
„Dar poate. Pentru că în alte situații se comportă bine.”

Da. Poate în unele situații.
Dar asta nu înseamnă că poate în toate situațiile.

Nu înseamnă că poate când i se spune „nu”.

Nu înseamnă că poate când se schimbă rutina.

Nu înseamnă că poate când nu știe să spună ce îl doare, ce îl deranjează sau ce vrea.

Uneori problema nu este că nu vrea.

Uneori problema este că situația cere de la el mai mult decât poate duce în acel moment.

Comportamentul agresiv devine atunci un semnal. Un semnal că nu trebuie să ne oprim la etichetă, ci să ne întrebăm:

- Ce se întâmplă înainte?
- Când apare comportamentul?
- Cu cine?
- În ce loc?
- După ce cerință?
- După ce refuz?
- După ce schimbare?

Dar și Ce abilitate lipsește?
- Are nevoie să învețe să aștepte?
- Are nevoie să ceară pauză?
- Are nevoie să spună că îl doare?

Asta nu înseamnă că acceptăm agresivitatea.

Nu înseamnă că nu punem limite.
Nu înseamnă că nu protejăm copilul și oamenii din jur.

Înseamnă doar că nu ne oprim la etichetă.

Pentru că intervenția reală nu începe cu „este agresiv”.

Uneori, primul pas nu este să corectăm mai tare.
Primul pas este să înțelegem mai bine.

Tu ce observi cel mai des înaintea unui comportament agresiv: refuz, schimbare, oboseală sau imposibilitatea de a comunica?

22/08/2026

Comportamentele agresive nu sunt doar opoziție.

În spatele lor pot sta abilități care lipsesc încă: reglare emoțională, toleranță la frustrare, flexibilitate, comunicarea nevoilor sau rezolvarea problemelor.

Pentru adult (părinte, profesor, uneori terapeut) nu este ușor să vadă asta în mijlocul crizei.
Mai ales când vorbim despre un adolescentul cu autism care țipă, lovește, amenință sau se opune, apare inevitabil teama.

Dar, dincolo de limită și protecție, merită să ne întrebăm și altceva:

Ce nu poate face încă acest copil/adolescent?

Ce abilitate are nevoie să învețe?

Pentru că uneori comportamentul dificil nu arată doar că „nu vrea”.
Arată că nu știe încă altfel.

Tu ce vezi cel mai des în spatele comportamentelor provocatoare: frustrare, teamă, nevoia de control sau lipsa unor abilități?

20/08/2026

Atelierul pentru adulti neurodivergenti din Clubul Fluturilor - Centrul de intervenție psihoeducațională !

Te asteptam cu drag!😃😃

20/08/2026

“Vreau să își dorească sa fie și el bun” - asta mi-a spus mama lui Andi, 9 ani, când am intrebat-o ce își dorește pentru el.

Andi este un băiat de 9 ani, care are dificultăți mari în a rămâne cu atenția concentrată în activitate. În urma evaluării am descoperit împreună cu colega mea că are reflexe primare neintegrate și un sistem senzorial care nu reușește să integreze corect informația. Pe lângă asta, Andi are un istorie lung de pedepse, critici, conflicte legate de comportamentul său la școală și acasă.

Mama lui crede că el face intenționat și își dorește ca el sa fie bun (să nu mai fie rău, să nu mai deranjeze, să facă mai repede, să nu se mai opună…). Se simte copleșită și furioasă și neputincioasă.

Dar Andi nu face intenționat. Nu acționează așa pentru ca este rău. Și dacă ar fi bun nu ar face altfel. Pentru ca de fapt nu poate. Îi lipsesc anumite abilități, creierul său funcționează diferit și Andi are nevoie de ajutor. Nu are nevoie să învețe să fie bun. El este bun deja.

Școala va începe în curând și mă gândesc la Andi și la toți copiii care au comportamente provocatoare (din punct de vedere al adulților) și care au atât de multă nevoie de ajutor. Nu tot ce face un copil este o insultă la adresa adultului sau o sfidare a acestuia.

Vă invităm să citiți cartea lui Ross Greene - “Lost at School” și să descoperiți cele două tipuri de filosofii sau perspective pe care le putem avea asupra copiilor și comportamentelor acestora:
Copiii se comporta bine dacă vor
Copiii se comporta bine dacă pot.

Copiii au nevoie să îi privim dincolo de comportamente și să îi ajutăm.

Dacă doar le punem etichete, ei vor rămâne mereu acei copii “răi“, care deranjează și nu vor să asculte. Vor fi pierduți...

28/07/2026

"Suntem si noi obosiți si vrem liniște..."

Am avut o întâlnire azi cu părinții unui adult cu autism.

Ce greu se simte oboseala aceasta...care nu e neaparat fizică...

Ci e o oboseala psihică, emoțională....o uzură emoțională...

După ani de terapii... după ani de intervenții... după ani de respingere... după ani de crize... după ani de speranțe...

Vă invit să vă uitați mai îndeaproape la părinții adolescenților si adulților cu autism...

Au atât de multă nevoie de ghidare și atât de multă nevoie de ajutor. Însă au la fel de multă teamă să nu deschidă "cutia Pandorei" (cutia cu crize, nervi, agresivitate).

Nu le putem cere schimbări mari și bruște. Nu le putem cere să "își bage copiii in criză" pentru că schimbările trebuie făcute.

Insa le putem arăta cm pași foarte mici introduși în rutina zilnică pot duce la rezultate fantastice.

Pubertatea sau viața adultă nu sunt finalul drumului. Însă pot fi atunci când părinții sunt epuizați, singuri și cu vina aruncată pe ei.

27/07/2026

Autismul face ca unele lucruri să fie greu de înțeles sau de accceptat.

Menstruația este un punct în viața unei fete care necesită multă atenție și îndemânare, dar și foarte multa răbdare.

Dacă ai o fată cu autism sau lucrezi cu o fată cu autism, ia-ți timp și începe să pregătești venirea menstuației.

23/07/2026

Poate prea putin vorbim desprpe fetele cu autism si provocările lor.

Menstruația la fetele cu autism nu este doar o schimbare a corpului.

Venirea menstruației este un moment important în viața oricărei fete.

Dar pentru o fată cu autism, această etapă poate veni cu mai multă confuzie, mai mult disconfort și uneori cu schimbări de comportament pe care cs părinte poate nu le înțelegi imediat.

Menstruația nu înseamnă doar sânge.

Ci si multe schimbări in corp, senzații noi, durere sau disconfort, mirosuri, texturi noi, absorbante.

Si nu în ultimul rând - reguli noi de igienă personală.

Toate aceste schimbări cer abilități. De la recunoașterea semnelor menstruației, la acceptarea și schimbarea abonamentului, pana la comunicarea durerii și recunoașterea spațiului privat.

Pentru multe fete neurotipice, o parte dintre aceste abilități se învață prin observație, prin conversații, prin întrebări, prin imitarea altor fete sau femei din familie.

Cand vorbim despre autism lucrurile pot sta diferit. Și de aici putem vedea nu doar că a venit menstruația, ci că există mai multă iritabilitate, există mai mult refuz, există opoziție când vine vorba de igienă, există atingeri în zona intimă ca și consecință a disconfortului resimțit.

Menstruația trebuie pregătită înainte să apară. Nu în ziua în care apare sângele pe lenjerie și toată lumea se sperie.

Pregătirea începe din timp.

Poate că nu toate fetele cu autism vor putea gestiona menstruația complet independent. Însă fiecare pas învățat contează și înseamnă un anumit grad de autonomie.

Pentru o fată, independența poate însemna să anunțe că a venit menstruația.

Pentru alta, să accepte absorbantul.

Pentru alta, să îl schimbe cu ghidaj.

Independența nu este perfecțiune. Este un spectru.

Pregătirea pentru menstruație nu este doar despre igienă. Este despre demnitate, siguranță, confort și încredere.

Menstruația nu trebuie să fie o criză. Poate fi o etapă pregătită pas cu pas.

21/07/2026

De ce se vorbește atât de puțin despre pubertatea copilului diagnosticat cu autism?

Ai observat și tu cât de mult lipsesc informațiile despre acestă perioadă? Cât de puțin se vorbește, cât de rar citești un articol sau o postare pe tema asta? Cât de greu e să găsești un curs despre pubertate?

Și totuși pubertatea face parte și din viața copilului diagnoticat cu autism. El va ajunge acolo la un moment dat, fie că vrem sau nu.

Atunci de ce se vorbește atât de puțin?

Răspunsul e simplu: pentru că credem cu toții că avem timp, că mai e timp până ajungem acolo (deci nu are sens să ne pregătim). Ce nu ne doare acum, nu are loc în atenția noastră.

Dar când ne doare e cam târziu și efortul e foare mare.

Prevenția e cea mai bună. Cu cât dai atenție pubertății, va deveni mai clar ce ai de făcut ca părinte, ca specialist. Vei știi ce să urmărești, ce abilități să dezvolți, ce atitudine să adopți, ce strategii să folosești astfel încât să nu ajungi și tu într-o poveste asemănătoare cu cele pe care le auzi in jurul tău (adolescenți furioși, violenți, care nu se pot descurca singuri, care sunt mereu dependenți de adulții din jurul lor).