21/10/2025
Elevii de școală gimnazială încep, să cocheteze cu ideea de „normalitate” atunci când vorbim despre consumul de ma*****na.
În timpul programului de prevenție desfășurat de „Dincolo de Adicții”, zilele acestea, un elev – extrovertit și foarte sigur pe el – încerca să ne convingă că cei care trăiesc în țările unde ma*****na este legalizată trăiesc, de fapt, în normalitate.
Aici se aprinde un semnal de alarmă.
Când legalitatea este confundată cu lipsa riscului, tinerii devin vulnerabili în fața mesajelor superficiale și a modelelor promovate în mediul online.
Legalizarea nu înseamnă siguranță. Consumul de ma*****na, mai ales la vârste fragede, afectează dezvoltarea cerebrală, motivația, echilibrul emoțional și capacitatea de a lua decizii.
Ce putem face?
Să vorbim deschis, să ascultăm, să explicăm.
Prevenția nu înseamnă doar interdicție, ci și educație emoțională, exemple reale și sprijin constant.
Normalitatea nu se construiește în jurul consumului, ci în jurul echilibrului, al respectului de sine și al libertății de a face alegeri conștiente.
Dincolo de adicții există mereu o alegere. Iar alegerea informată înseamnă putere.