16/08/2025
Diminețile de sâmbătă sunt numai bune pentru povești depănate cu glasuri care aduc trecutul mai aproape, nu la gura sobei, ci la umbra unei glicine, cu o ceașcă de cafea în față și două mâțe împletindu-se pe după glezne.
Așa am aflat povestea câtorva dintre casele emblematice ale Găeștiului.
Toate acestea au fost ridicate de Marcu Stoenescu, Mărcuțu cm îi spuneau sătenii din Puntea de Greci, acolo unde familia lui venită din Bulgaria se așezase cu ani în urmă. Era om gospodar și cu inimă mare, iar pentru fiecare copil a construit câte o casă.
Casa Lenuței, măritată cu avocatul Zamfirescu, este azi muzeul Gheorghe Zamfir. Vizavi, clădirea ridicată pentru cealaltă fată, Nela Petrescu, ajunsă prin căsătorie rudă cu Elena Ceaușescu, a găzduit, pe rând, procuratura, magazinul Darclé, alimentara. După Revoluție a fost revendicată, apoi vândută și, acum puțin timp, pusă la pământ.
Pentru băieți, Mărcuțu a construit alte două case vizavi de gară. Una a fost restaurant, apoi autogară, astăzi doar un depozit. Mărcuțu o ridicase pentru fiul său Vasile, cel care a cunoscut amarul temnițelor comuniste și s-a întors de acolo bolnav de plămâni. Alături, era casa celuilalt fiu, Aurel, farmacist la Câmpina.
Generos și iubit, Mărcuțu a rămas în memoria satului Puntea de Greci. Când comuniștii l-au trecut la chiaburi și au început să-l prigonească, sătenii i-au fost sprijin. Sârbii lui (bulgari, de fapt) i-au stat aproape și i-au făcut chiar și înmormântarea.
Fratele său, Ioniță, bunicul doamnei care mi-a spus povestea, s-a așezat la Morteni prin anii "30 și s-a apucat de negustorie. În 1958 a cumpărat casa de la rudele lui Aurel Stoenescu, dar la doar câteva luni a fost naționalizată de comuniști. Culmea, nici măcar nu figura pe lista venită de la București, ci a fost adăugată cu creionul de cei de la Sfatul Popular Găești. Familia a rămas chiriașă în propria casă până după Revoluție, când a reușit, în sfârșit, să o recupereze.
Uneori, poveștile caselor sunt mai grăitoare decât orice document din arhivă. Zidurile lor nu poartă doar tencuială, ci și ecouri de vieți, chipuri și nume. Și, acum că le pot asocia cu oameni și destine, știu sigur că voi privi aceste case cu alți ochi.
