30/07/2025
În această frumoasă şi sfântă luptă a omului pentru tămăduirea de patimi, Însuşi Hristos este Înaintemergător, pe Carele suntem chemaţi să Îl urmăm cu credinţă, cu dragoste, în chip liber, cu mărinimie, cu bucurie şi cu jertfelnicie.
Patimile se mişcă înlăuntrul nostru pentru că sunt încuibate în noi, le-am dat binețe, discutăm cu ele, le îngrijim, le iubim chiar, le îndreptăţim, le socotim mai mici decât ale semenilor din preajma noastră şi astfel amânăm în mod deliberat alungarea lor. Cultivarea patimilor înseamnă totodată o primejdioasă mulţumire de sine, un narcisism stânjenitor… Lacrimile lui Adam înaintea grădinii Raiului au fost începutul trezviei, al curăţiei, al pocăinţei, spre luminare şi nepătimire. Este de mare trebuință să se nască în inima omului împotrivirea asupra patimii. Potrivit Tradiţiei ortodoxe, el trebuie să se nevoiască cu răbdare, stăruitor, cu grijă, cu sinceritate şi cu smerenie pentru omorârea patimilor. Trebuie ca omul să se liniştească, să-şi adune mintea, să-şi concentreze puterile, să-şi cunoască posibilităţile, să studieze, să se roage, să plângă, să se smerească, să aibă o viaţă tainică.
https://egumenita.ro/c.php?id=1171