13/09/2025
Eduard Koler Taxarea abuzivă – atentat la Constituție și la libertatea românilor
România trăiește astăzi nu sub domnia legii, ci sub domnia ordonanțelor. De la o noapte la alta, guvernul anunță noi biruri, noi taxe, noi poveri, ca și cm cetățeanul ar fi sclavul statului și nu stăpânul său.
Constituția României, la art. 56, spune limpede: sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale. Justă, adică echitabilă, proporțională, previzibilă. Ce vedem în realitate? O junglă fiscală în care unii scapă pe sub mână, iar alții sunt striviți de impozite.
Dividendele românilor au trecut de la 5% la 8%, apoi la 16% și deja se vorbește de 25%. Capitalul privat este jupuit fără milă, în timp ce pensiile speciale sunt apărate cu încrâncenare ca „drepturi câștigate”, judecătorii fiind chiar beneficiarii care își validează singuri privilegiile. Un dublu standard revoltător: munca și riscul sunt penalizate, privilegiul bugetar e sacrosanct.
Nu e doar o problemă economică, e o problemă de legalitate și legitimitate. Creșterea impozitelor peste noapte, prin ordonanțe de urgență, încalcă principiul securității juridice și transformă statul într-un prădător. Constituția interzice explicit ordonanțelor să afecteze drepturile și libertățile cetățenilor – iar libertatea economică, dreptul de a munci și a întreprinde, sunt atacate frontal.
Mai mult: art. 90 din Constituție prevede posibilitatea referendumului pentru probleme de interes național. Ce poate fi mai de interes național decât impozitarea tuturor românilor? Și totuși, în loc de referendum, avem diktat. În loc de dezbatere, avem execuție fiscală.
Nici dreptul european nu este respectat. Principiul securității juridice, libertatea de stabilire și libera circulație a capitalurilor sunt aruncate la gunoi prin taxe disproporționate și instabilitate cronică. România riscă nu doar procese în instanțele interne, ci și condamnări la CJUE.
Să fie clar: nu contestăm obligația de a contribui la cheltuielile publice. Contestăm modul injust, abuziv și arbitrar prin care statul își stoarce cetățenii productivi, dar se apleacă servil în fața propriilor caste privilegiate.
Așadar, sesizarea Curții Constituționale nu mai este un moft, ci o datorie civică. Iar, la nevoie, drumul către Curtea de Justiție a Uniunii Europene trebuie deschis pentru a arăta că România nu poate fi transformată într-un laborator al fiscalității excesive.
Românii nu sunt vaci de muls. Românii nu sunt coloniști în propria țară. Românii sunt cetățeni liberi, iar libertatea lor economică nu poate fi confiscată prin ordonanțe scrise pe genunchi.
Întrebarea nu mai este dacă aceste taxe sunt suportabile. Întrebarea este cât timp vom mai suporta ca libertatea să fie pusă la mezat de un stat lacom și abuziv.
Nu e suficient să ne plângem. Trebuie să acționăm – în instanțe, în Parlament și, dacă va fi nevoie, în stradă. Libertatea nu se apără cu jumătăți de măsură. E timpul să spunem răspicat că România nu mai acceptă dictatura fiscală.