Colocvii teatrale / Theatrical Colloquia

Colocvii teatrale /  Theatrical Colloquia Revista Colocvii Teatrale este publicată sub egida Editurii Artes şi a Centrului de Cercetare “Arta Teatrului Studiu şi Creaţie” şi are o apariţie bianuală.

Revistă de cercetare teatrală, publicată sub egida Centrului de Cercetare „Arta Teatrului Studiu şi Creaţie", din cadrul Facultății de Teatru, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iaşi Primul număr a apărut în anul 2004. Cuprinde studii şi articole bilingve, recenzii de carte de specialitate şi cronici teatrale, ceea ce face ca această revistă să constituie un bun instrument de informare pentru cercetătorii, cadrele didactice, studenţii sau profesioniştii din domeniul artelor spectacolului - sau domenii conexe. Publicarea este condiţionată de îndeplinirea criteriilor cuprinse în scrisorile de anunţ ale fiecărui număr referitoare la temă şi standardele de tehnoredactare. Revista este distribuită prin schimburi interbibliotecare directe, prin comenzi pe site-ul editurii sau achiziţie directă de la Editura Artes a Universităţii Naţionale de Arte “George Enescu”. The magazine Theatrical Colloquia is edited by Artes Publishing House and The Research Centre “The Art of Theatre – Study and Creation”, in one issue per semester. The first issue was released in 2004. The magazine consists of bilingual studies and articles, reviews of specialized books and dramatic productions, which makes this magazine a useful means of information for researchers, professors, students or artists in the field of theatre – or connected domains of expertise. Article publishing is conditioned by the criteria made public through the call-for-papers letters that announce the theme and desktop-publishing standards of each issue. The magazine is distributed by means of inter-library exchanges, orders placed on the publishing house’s website or direct purchases from Artes Publishing House, at the “George Enescu” University of Arts. COLECTIVUL DE REDACŢIE

Conf. univ. dr. habil. Anca Ciobotaru – Redactor coordonator - UNAGE Iaşi
Lect. dr. Ioana Petcu – secretar de redacţie - UNAGE Iaşi
Asist. dr. Ioana Bujoreanu – redactor / tehnoredactare – UNAGE Iaşi
Dr. Irina Dabija - redactor - traducător autorizat extern
Dr. Tamara Constantinescu – redactor – UNAGE Iaşi
Drd. Carmen Antochi – tehnoredactare şi tipărire - Editura Artes
Dr. Alexandra Ioana Cantemir
Drd. Alexandra Bandac – UNAGE Iaşi

Membri externi:

Nic Ularu – Departamentul de Teatru şi Dans al Universităţii din Carolina de Sud – SUA
Matei Vişniec – RFI - Franţa
Azeeva Irina - Institutul de Teatru de Stat din Yaroslav - Rusia
Boris Vlatcheslav – Institutul de Teatru de Stat din Yaroslav – Rusia

Comitetul de referenţi:

Prof. univ dr. Anca Maria Rusu
Cristina Rusiecki – critic de teatru
Prof. dr. Coşeru Emilian

Membri fondatori:

Prof. dr. Natalia Dănăilă
Dr. Oprea Ştefan – critic de teatru
Prof. dr. Constantin Paiu – critic de teatru
Conf. Anca Ciobotaru

22/03/2026

Dragi colegi și colaboratori,
Revista "Colocvii teatrale" vă invită la un răgaz de meditație asupra unei noi teme – Dileme
spectaculare Articolele dumneavoastră vor fi publicate în volumul XVI, nr. 1 al revistei
noastre. Precizăm că revista "Colocvii teatrale" este acreditată CNCS, în categoria C și
cuprinsă în baze de date internaționale importante - CEEOL, EBSCO, Erih+, ProQuest. Ea
apare sub egida Centrului de Cercetare „Arta teatrului - studiu și creație", din cadrul
Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași. Așa cm am făcut încă din
primii ani de existență editorală, încurajăm tinerii cercetători, profesori, doctoranzi și
specialiști să intre în dialogul prolific prin contribuțiile lor în domeniul artelor performative,
istoriei teatrului, literaturii dramatice și a altor domenii conexe.
Așteptăm materialele dumneavoastră (studii de cercetare, articole, recenzii ale lucrărilor din
domeniu) în variantă bilingvă (română și engleză), însoțite de un rezumat, de asemenea
bilingv, și de cuvinte cheie. Articolele doctoranzilor vor fi însoțite de un referat de
recomandare din partea îndrumătorilor de doctorat.
Calendarul primirii și publicării textelor este următorul:
Data limită de trimitere a materialelor este 10 Aprilie 2026.
Realizarea procesului de peer-review și comunicarea rezultatelor către autori - 15 Aprilie - 25
Aprilie 2026
Apariția revistei pe baze de date internaționale - 1 Mai 2026.
Articolele vor trece printr-un proces de selecție peer-review, asigurat de specialiști în
domeniu. Pentru detalii, vă rugăm să vizitați site-ul revistei noastre și să țineți cont atât de
normele de radactare, cât și de regulamentul noastru de etică a publicării https://artes-
teatru.ro/index.html?p=4

Adresa de contact este: [email protected]
Vă mulțumim pentru colaborare,
Echipa redacțională "Colocvii teatrale"

22/03/2026

Dragi colegi și colaboratori,
Revista "Colocvii teatrale" vă invită la un răgaz de meditație asupra unei noi teme –
Întrebările spectaculare ale primului sfert de veac. Articolele dumneavoastră vor fi
publicate în volumul XV, nr. 2 al revistei noastre. Precizăm că revista "Colocvii teatrale"
este acreditată CNCS, în categoria C și cuprinsă în baze de date internaționale importante -
CEEOL, EBSCO, Erih+, ProQuest. Ea apare sub egida Centrului de Cercetare „Arta teatrului
- studiu și creație", din cadrul Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu”
Iași. Așa cm am făcut încă din primii ani de existență editorală, încurajăm tinerii cercetători,
profesori, doctoranzi și specialiști să intre în dialogul prolific prin contribuțiile lor în
domeniul artelor performative, istoriei teatrului, literaturii dramatice și a altor domenii
conexe.
Așteptăm materialele dumneavoastră (studii de cercetare, articole, recenzii ale lucrărilor din
domeniu) în variantă bilingvă (română și engleză), însoțite de un rezumat, de asemenea
bilingv, și de cuvinte cheie. Articolele doctoranzilor vor fi însoțite de un referat de
recomandare din partea îndrumătorilor de doctorat.
Calendarul primirii și publicării textelor este următorul:
Data limită de trimitere a materialelor este 20 Noiembrie 2025.
Realizarea procesului de peer-review și comunicarea rezultatelor către autori - 20 Noiembrie
- 1 Decembrie 2025
Apariția revistei pe baze de date internaționale - 10 Decembrie 2025.
Articolele vor trece printr-un proces de selecție peer-review, asigurat de specialiști în
domeniu. Pentru detalii, vă rugăm să vizitați site-ul revistei noastre și să țineți cont atât de
normele de radactare, cât și de regulamentul noastru de etică a publicării https://artes-
teatru.ro/index.html?p=4

Adresa de contact este: [email protected]
Vă mulțumim pentru colaborare,
Echipa redacțională "Colocvii teatrale"

22/03/2026

Dragi colegi și colaboratori,
Revista "Colocvii teatrale" vă invită la un răgaz de meditație asupra unei noi teme – Arta
spectacolului - emoție și rigoare. Articolele dumneavoastră vor fi publicate în volumul XV,
nr. 1 al revistei noastre. Precizăm că revista "Colocvii teatrale" este acreditată CNCS, în
categoria C și cuprinsă în baze de date internaționale importante - CEEOL, EBSCO, Erih+,
ProQuest. Ea apare sub egida Centrului de Cercetare „Arta teatrului - studiu și creație", din
cadrul Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași. Așa cm am făcut
încă din primii ani de existență editorală, încurajăm tinerii cercetători, profesori, doctoranzi și
specialiști să intre în dialogul prolific prin contribuțiile lor în domeniul artelor performative,
istoriei teatrului, literaturii dramatice și a altor domenii conexe.
Așteptăm materialele dumneavoastră (studii de cercetare, articole, recenzii ale lucrărilor din
domeniu) în variantă bilingvă (română și engleză), însoțite de un rezumat, de asemenea
bilingv, și de cuvinte cheie. Articolele doctoranzilor vor fi însoțite de un referat de
recomandare din partea îndrumătorilor de doctorat.
Calendarul primirii și publicării textelor este următorul:
Data limită de trimitere a materialelor este 10 Aprilie 2025.
Realizarea procesului de peer-review și comunicarea rezultatelor către autori - 10 Aprilie - 20
Aprilie 2025
Apariția revistei pe baze de date internaționale - 1 Mai 2025.
Articolele vor trece printr-un proces de selecție peer-review, asigurat de specialiști în
domeniu. Pentru detalii, vă rugăm să vizitați site-ul revistei noastre și să țineți cont atât de
normele de radactare, cât și de regulamentul noastru de etică a publicării https://artes-
teatru.ro/index.html?p=4

Adresa de contact este: [email protected]
Vă mulțumim pentru colaborare,
Echipa redacțională "Colocvii teatrale"

22/03/2026

Dragi colegi și colaboratori,
Revista "Colocvii teatrale" vă invită la un răgaz de meditație asupra unei noi teme – Arta
spectacolului - între reflecție și acțiune. Articolele dumneavoastră vor fi publicate în
volumul XIV, nr. 2 al revistei noastre. Precizăm că revista "Colocvii teatrale" este acreditată
CNCS, în categoria C și cuprinsă în baze de date internaționale importante - CEEOL,
EBSCO, Erih+, ProQuest. Ea apare sub egida Centrului de Cercetare „Arta teatrului - studiu
și creație", din cadrul Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași. Așa
cum am făcut încă din primii ani de existență editorală, încurajăm tinerii cercetători,
profesori, doctoranzi și specialiști să intre în dialogul prolific prin contribuțiile lor în
domeniul artelor performative, istoriei teatrului, literaturii dramatice și a altor domenii
conexe.
Așteptăm materialele dumneavoastră (studii de cercetare, articole, recenzii ale lucrărilor din
domeniu) în variantă bilingvă (română și engleză), însoțite de un rezumat, de asemenea
bilingv, și de cuvinte cheie. Articolele doctoranzilor vor fi însoțite de un referat de
recomandare din partea îndrumătorilor de doctorat.
Calendarul primirii și publicării textelor este următorul:
Data limită de trimitere a materialelor este 30 Noiembrie 2024.
Realizarea procesului de peer-review și comunicarea rezultatelor către autori - 1 Decembrie -
10 Decembrie 2024
Apariția revistei pe baze de date internaționale - 15 Decembrie 2024.
Articolele vor trece printr-un proces de selecție peer-review, asigurat de specialiști în
domeniu. Pentru detalii, vă rugăm să vizitați site-ul revistei noastre și să țineți cont atât de
normele de radactare, cât și de regulamentul noastru de etică a publicării https://www.artes-
iasi.ro/colocvii/index.html?p=4.

Adresa de contact este: [email protected]
Vă mulțumim pentru colaborare,
Echipa redacțională

22/03/2026

Dragi colegi și colaboratori,
Revista "Colocvii teatrale" vă invită la un răgaz de reflecție asupra unei noi teme – Libertatea
metaforei. Articolele dumneavoastră vor fi publicate în volumul XIV, nr. 1 al revistei
noastre. Precizăm că revista "Colocvii teatrale" este acreditată CNCS, în categoria C și
cuprinsă în baze de date internaționale importante - CEEOL, EBSCO, Erih+, ProQuest. Ea
apare sub egida Centrului de Cercetare „Arta teatrului - studiu și creație", din cadrul
Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași. Așa cm am făcut încă din
primii ani de existență editorală, încurajăm tinerii cercetători, profesori, doctoranzi și
specialiști să intre în dialogul prolific prin contribuțiile lor în domeniul artelor performative,
istoriei teatrului, literaturii dramatice și a altor domenii conexe.
Așteptăm materialele dumneavoastră (studii de cercetare, articole, recenzii ale lucrărilor din
domeniu) în variantă bilingvă (română și engleză), însoțite de un rezumat, de asemenea
bilingv, și de cuvinte cheie. Articolele doctoranzilor vor fi însoțite de un referat de
recomandare din partea îndrumătorilor de doctorat.
Calendarul primirii și publicării textelor este următorul:
Data limită de trimitere a materialelor este 31 Martie 2024.
Realizarea procesului de peer-review și comunicarea rezultatelor către autori - 1 Aprilie - 20
Aprilie 2023
Apariția revistei pe baze de date internaționale - 1 Mai 2024.
Articolele vor trece printr-un proces de selecție peer-review, asigurat de specialiști în
domeniu. Pentru detalii, vă rugăm să vizitați site-ul revistei noastre și să țineți cont atât de
normele de radactare, cât și de regulamentul noastru de etică a publicării https://www.artes-
iasi.ro/colocvii/index.html?p=4.

Adresa de contact este: [email protected]
Vă mulțumim pentru colaborare,
Echipa redacțională

22/03/2026

Dragi colegi și colaboratori,
Revista "Colocvii teatrale" vă invită la un răgaz de reflecție asupra unei noi teme – Neliniști
și amprente spectaculare. Articolele dumneavoastră vor fi publicate în volumul XIII, nr. 2
al revistei noastre. Precizăm că revista "Colocvii teatrale" este acreditată CNCS, în categoria
C și cuprinsă în baze de date internaționale importante - CEEOL, EBSCO, Erih+, ProQuest.
Ea apare sub egida Centrului de Cercetare „Arta teatrului - studiu și creație", din cadrul
Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași. Așa cm am făcut încă din
primii ani de existență editorală, încurajăm tinerii cercetători, profesori, doctoranzi și
specialiști să intre în dialogul prolific prin contribuțiile lor în domeniul artelor performative,
istoriei teatrului, literaturii dramatice și a altor domenii conexe.
Așteptăm materialele dumneavoastră (studii de cercetare, articole, recenzii ale lucrărilor din
domeniu) în variantă bilingvă (română și engleză), însoțite de un rezumat, de asemenea
bilingv, și de cuvinte cheie. Articolele doctoranzilor vor fi însoțite de un referat de
recomandare din partea îndrumătorilor de doctorat.
Calendarul primirii și publicării textelor este următorul:
Data limită de trimitere a materialelor este 31 Octombrie 2023.
Realizarea procesului de peer-review și comunicarea rezultatelor către autori - 1 Noiembrie -
20 Noiembrie 2023
Apariția revistei pe baze de date internaționale - 1 Decembrie 2023.
Articolele vor trece printr-un proces de selecție peer-review, asigurat de specialiști în
domeniu. Pentru detalii, vă rugăm să vizitați site-ul revistei noastre și să țineți cont atât de
normele de radactare, cât și de regulamentul noastru de etică a publicării https://www.artes-
iasi.ro/colocvii/index.html?p=4.

Adresa de contact este: [email protected]
Vă mulțumim pentru colaborare,
Echipa redacțională

22/03/2026

Dragi colegi și colaboratori,
Revista "Colocvii teatrale" vă invită la un răgaz de reflecție asupra unei noi teme – Teatrul,
oglinda timpului. Articolele dumneavoastră vor fi publicate în volumul XIII, nr. 1 al revistei
noastre. Precizăm că revista "Colocvii teatrale" este acreditată CNCS, în categoria C și
cuprinsă în baze de date internaționale importante - CEEOL, EBSCO, Erih+, ProQuest. Ea
apare sub egida Centrului de Cercetare „Arta teatrului - studiu și creație", din cadrul
Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” Iași. Așa cm am făcut încă din
primii ani de existență editorală, încurajăm tinerii cercetători, profesori, doctoranzi și
specialiști să intre în dialogul prolific prin contribuțiile lor în domeniul artelor performative,
istoriei teatrului, literaturii dramatice și a altor domenii conexe.
Așteptăm materialele dumneavoastră (studii de cercetare, articole, recenzii ale lucrărilor din
domeniu) în variantă bilingvă (română și engleză), însoțite de un rezumat, de asemenea
bilingv, și de cuvinte cheie.
Calendarul primirii și publicării textelor este următorul:
Data limită de trimitere a materialelor este 31 Martie 2023.
Realizarea procesului de peer-review și comunicarea rezultatelor către autori - 1 Aprilie - 20
Aprilie 2023
Apariția revistei pe baze de date internaționale - 1 Mai 2023.
Articolele vor trece printr-un proces de selecție peer-review, asigurat de specialiști în
domeniu. Pentru detalii, vă rugăm să vizitați site-ul revistei noastre și să țineți cont atât de
normele de radactare, cât și de regulamentul noastru de etică a publicării https://www.artes-
iasi.ro/colocvii/index.html?p=4.

Adresa de contact este: [email protected]
Vă mulțumim pentru colaborare,
Echipa redacțională

Address

Iasi

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Colocvii teatrale / Theatrical Colloquia posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Colocvii teatrale / Theatrical Colloquia:

Shortcuts

Share

Category