04/10/2025
Andrei are 9 ani, iar fratele său mai mic, Mihai, abia a împlinit 4. Amândoi au așteptat bucuroși noua „jucărie” promisă de părinți, o trotinetă electrică.
Le-a fost cumpărată cu câteva zile în urmă, ca un cadou de început de an școlar pentru că au fost cuminți în toată vacanța de vară.
„Așa o să ajungă mai repede la școală, fără să mai stau eu blocat în trafic”, se gândi tatăl, convins fiind că prin noua achiziție a făcut un lucru practic și adaptat vremurilor, în același timp.
Copiii erau încântați. Pentru ei trotineta electrică era o jucărie uriașă, dar pe care și-o doreau. O văzuseră și la alți copii, mai mari, ce-i drept, care făceau tot felul de trucuri pe aleile din parc, dar cele mai spectaculoase erau slalomurile printre mașinile înfipte la semafor.
„E doar o trotinetă, ce s-ar putea întâmpla? O să învețe ei. Ce tu n-ai căzut cu bicicleta când erai copil?”, a încurajat-o tatăl pe soție în momentul în care Andrei s-a urcat pentru prima oară pe trotinetă și neatenția a făcut să se oprească în gardul viu din fața blocului.
Apoi, în ziua următoare, de dimineață, cei doi copii au plecat către școală, voioși, pe noua trotinetă. Pentru prima oară fără părintele care să îi însoțească, doar ei și un întreg necunoscut pe care aveau să îl descopere.
Andrei ținea cu mare mândrie mâinile pe ghidon, iar fratele său se fixase strâns de brațul trotinetei, amândoi cu ghiozdanele atârnând pe spate.
Pe străduța îngustă din cartier, totul părea sigur, chiar construit parcă pentru cei doi, doar că cei mici nu aflaseră încă că pe marele bulevard, acolo unde urma să ajungă, lumea reală îi aștepta.
Acea lume unde dimineața mașinile claxonează, șoferii se grăbesc către serviciu, iar semafoarele abia reușesc să tempereze valurile de metal adunate în fața culorii roșii și unde totul este învăluit în mult zgomot.
După colțul intersecției, Andrei apăsă butonul de accelerație al micuței trotinete, iar în câteva secunde au ajuns în marea șosea.
Aici însă, unul dintre acei conducători auto neatenți și grăbiți lovește ghidonul trotinetei și totul se năruie. Urmează apoi o frână bruscă, un zgomot ascuțit de metal și apoi... liniște.
Zilele ce au urmat au fost umplute de lacrimi, de regrete, dar și de un șir nesfârșit de „dacă”:
— Dacă i-am fi dus noi cu mașina sau pe jos, așa cm o făceam înainte...
— Dacă am fi ținut cont de recomandările vânzătorului care ne-a spus că o trotinetă electrică nu e o jucărie și că cei mici nu au voie pe drumurile publice...
— Dacă n-am fi confundat comoditatea noastră cu siguranța lor...
— Dacă... dacă
Am scris această poveste după ce ieri dimineață am primit un scurt clipuleț cu cei doi copii aflați pe trotinetă în jungla urbană a fiecărei dimineți.
Mi-am imaginat acest scenariu dur, dar realist, care aș vrea să ajungă la toți părinții ce cred că fericirea înseamnă doar să oferi bucurii copiilor, iar nu protecție pentru viețile acestora și responsabilitate în fața regulilor făcute tocmai pentru siguranța lor.
Dragi părinți,
Trotineta electrică nu e o jucărie, este un vehicul supus regulilor de circulație, iar ca orice alt vehicul, care nu este condus corespunzător, poate ucide.
"Andrei" și "Mihai" sunt doi copii pe care îi veți întâlni poate și în această dimineață pe străzile din Iași, căci ei există în realitate, doar numele le-am ales eu.
Întrebarea e, oare pentru cât timp vor ajunge teferi la destinație? 😔
Preluat
