02/11/2025
L-au batjocorit pentru că era „fiul gunoierului” — dar la absolvire, o singură propoziție rostită de el a făcut întreaga sală să plângă.
Încă de când eram copil, știam cm arată greutățile. În timp ce alți copii se jucau cu jucării noi și mâncau la restaurante de tip fast-food, eu așteptam în fața micilor chioșcuri de mâncare, sperând că proprietarii îmi vor întinde resturile. Uneori o făceau. Alteori nu.
Mama mea, Rosa, se trezea înainte de soare. În fiecare dimineață, la ora 3 a.m., pleca din baraca noastră mică de lângă râu, purtând mănușile ei decolorate și un fular rupt în jurul capului. Își împingea căruciorul de lemn pe drumul noroios, colectând sticle de plastic, carton și orice resturi putea vinde. Până când mă trezeam eu pentru școală, ea era deja la kilometri distanță, scormonind prin gunoiul altora pentru a mă ține în viață.
Nu aveam mult — nici măcar un pat al nostru. Studiam la lumina lumânării, stând pe o ladă veche de plastic, în timp ce mama număra monedele pe podea. Dar chiar și în foametea și oboseala noastră, ea zâmbea mereu.
„Muncește din greu, fiule,” spunea ea. „Poate că într-o zi, nu va trebui să mai atingi gunoiul niciodată.”
Cruzimea Copiilor👇