13/11/2025
La opt ani după dispariția fiicei sale, o mamă îi recunoaște chipul tatuat pe brațul unui bărbat. Adevărul din spatele imaginii a lăsat-o fără suflare.”
Într-o după-amiază de la începutul lui iulie, faleza din Constanța era plină de lume. Râsetele, strigătele copiilor care se jucau și muzica venită dinspre terase se amestecau cu murmurul valurilor Mării Negre. Dar pentru doamna Elena, amintirea acelui loc era o rană adâncă, care nu avea să se vindece niciodată. Cu opt ani în urmă, chiar acolo, își pierduse singura fiică, pe micuța Sofia, care tocmai împlinise 10 ani.
În ziua aceea, familia se bucura de plajă. Doamna Elena se întorsese doar o clipă să-și caute pălăria, iar când s-a uitat din nou, silueta fetiței dispăruse. La început a crezut că Sofia se dusese să se joace cu alți copii, dar după ce a căutat peste tot și a întrebat pe toată lumea, nimeni nu o văzuse. Imediat s-a dat alarma pe plajă, s-a anunțat prin difuzoare despre dispariția unei fetițe cu rochiță galbenă brodată și părul împletit, dar totul a fost în zadar.
Echipele de salvare au căutat în apă, poliția locală a intervenit, dar nu au găsit niciun semn. Nici o sandaluță, nici măcar o păpușă mică din cârpă. Totul părea că se evaporase în aerul umed al litoralului.
Știrea s-a răspândit repede: „Fetiță de 10 ani dispare misterios pe plaja din Constanța”. Unii au spus că poate a luat-o valul, dar marea fusese liniștită în ziua aceea. Alții au bănuit un posibil răpitor, însă camerele de supraveghere nu au surprins nimic clar.
După câteva săptămâni, familia s-a întors cu durere acasă, la București, ducând cu ei un gol greu de descris. Din acea zi, doamna Elena a început o căutare fără sfârșit: a împărțit pliante cu chipul fetiței, a mers la biserici să aprindă lumânări și a cerut ajutor de la diverse asociații. A bătut sate și orașe, urmând zvonuri și speranțe deșarte.
Soțul ei, domnul Ion, s-a îmbolnăvit de inimă și a murit trei ani mai târziu. Oamenii din cartier spuneau că Elena era o femeie puternică — continua singură, cu micul ei magazin de pâine și cozonaci, trăind doar cu gândul că, poate, într-o zi își va regăsi fiica. Pentru ea, Sofia nu murise niciodată.
Opt ani mai târziu, într-o dimineață sufocantă de aprilie, doamna Elena stătea pe scăunelul din fața brutăriei sale când a auzit oprindu-se o dubiță veche. Un grup de tineri a intrat să cumpere apă și cornuri. N-a dat prea mare atenție, până când privirea i s-a oprit: pe brațul drept al unuia dintre bărbați era un tatuaj cu chipul unei fetițe.
Desenul era simplu – contura un chip rotund, ochi mari și părul împletit. Dar pentru ea, era imposibil de confundat. A simțit o înțepătură în inimă, mâinile i-au început să tremure și aproape că i-a căzut paharul cu limonadă. Era chipul fiicei ei: Sofia.
Neputându-se stăpâni, a prins curaj și a întrebat:
— Măi băiete, tatuajul ăsta… cine e?..👇 Continuarea poveștii în primul comentariu de sub imagine 👇
