05/06/2026
🔴Irina Bulmaga, campioana la șah care mută Iașul înainte
Campioană națională, vicecampioană europeană și una dintre cele mai valoroase șahiste ale României, sportiva Irina Bulmaga, legitimată la CSM Iași 2020, a transformat pasiunea pentru cele 64 de pătrate într-o carieră de elită care a dus numele Iașului și al României pe marile scene ale șahului mondial. Recent, Irina a devenit din nou campioană la șah în urma participării la prima etapă a circuitului internațional România Grand Prix 2026, desfășurată în perioada 9–10 mai. Evenimentul susținut sub cupola impresionantă a Palatului Parlamentului din București a reunit elita șahului internațional, adunând aproape 600 de jucători din 27 de țări.
Cu 7,5 puncte din 10 posibile, Irina este cea mai bine clasată jucătoare româncă, câștigând astfel titlul național de senioare la șah rapid. Momentan, Irina Bulmaga dă curs unei noi provocări în desfășurare, Campionatul European feminin, în perioada 24 mai – 6 iunie la Batumi, Georgia. Competiția pune față în față 165 de jucătoare din 32 de țări, cu un fond de premiere de 60.000 EUR și 10 locuri de calificare pentru FIDE Women’s World Cup.
▶️Șah, disciplină și performanță
Într-o lume în care mulți încă mai cred că șahul înseamnă doi oameni serioși care se uită amenințător la niște piese din lemn, Irina Bulmaga demonstrează că sportul minții poate fi și spectacol, și adrenalină, și război psihologic cu zâmbet elegant. Dar dincolo de trofee, mutări spectaculoase și calcule aproape imposibile, există omul Irina Bulmaga: copilul curios, adolescenta ambițioasă, femeia care a învățat să câștige, să piardă și să joace inteligent nu doar pe tablă, ci și în viață.
În acest interviu vorbim cu Irina despre copilărie, emoții, momente grele, frici, pasiuni ascunse și despre eterna confruntare „șahist versus șahistă”.
- Unde te-ai născut, când și cm ai ajuns în fața tablei de șah?
- M-am născut la Chișinău și șah m-a învățat bunicul meu, pe la 5 ani. Apoi, am început să studiez serios în clasa întâi, la cercul de șah.
- În copilărie, ai fost competitivă și la alte activități? Dans, atletism, Macao, Monopoly, Rummy?
- Dansul a fost activitatea care mi-a plăcut cel mai puțin. Altfel, cred că am fost mereu competitivă la tot în afară de dansuri.
- Erai genul de copil cuminte care citea sau genul care negocia cu părinții ca un mare maestru?
- Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc, însă nu cred că m-am încadrat neapărat în categoria copiilor cuminți. Eram undeva pe la mijloc. Din păcate, arta de a negocia am început să o deprind abia prin facultate.
- Ai avut vreun antrenor care te speria sau ți-era mentor-prieten?
- Am avut șansa de a lucra cu mulți antrenori buni și am avut experiențe frumoase în acest sens. Cred că am luat câte ceva de la fiecare. Poate ce mi-a lipsit a fost o relație mentor-prieten cu o antrenoare. Cum nu existau multe jucătoare tari în șah, antrenoarele tari erau aproape inexistente.
- Ai vreo superstiție înainte de competiții? Același pix, aceeași melodie, aceeași cafea?
- Nu am superstiții, însă am ritualuri, care uneori diferă de la competiție la competiție, alte ori se repetă. Ceea ce rămâne constant e un playlist cu melodii pe care le ascult înainte de runde și mă binedispune.
- Care a fost prima ta „victimă” la șah în copilărie și cm ai sărbătorit victoria: cu înghețată sau cu încredere de sine?
- Nu îmi mai amintesc prima victorie, însă îmi aduc aminte prima victorie contra unei mari maestre. Cred că am reușit-o la Europeanul feminin din Chișinău, în 2005. Nu am sărbătorit, mai urmau multe runde.
- Tu cm reacționezi după o înfrângere dureroasă: tăcere totală, nervi, seriale, plimbare sau „lasă că îl bat data viitoare”?
- Nu am un fel anume de a reacționa, dar am trecut prin toate. Încerc să fiu cât mai echilibrată fiindcă nu există progres fără înfrângeri. În ultimul timp dau prioritate plimbărilor și tuturor activităților care nu implică internet, ecrane și tehnologie.
▶️Șah mat prejudecăților
Născută pe 11 noiembrie 1993, la 32 de ani, Irina a acumulat nu numai un palmares uimitor în cariera sa de regină a șahului, ci și un raționament de fier, curat, percutant și brutal de sincer.
- Există sexism în lumea șahului sau lucrurile s-au schimbat mult în ultimii ani?
- Din păcate există. Lucrurile s-au schimbat într-adevăr spre bine, dar întâlnesc foarte des un paradox. Nu bărbații sunt cei care dau dovadă de cel mai mult sexism, ci femeile. Iar cu cât mai mult au reușit acestea să obțină, cu atât mai mult nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă de ce nu există și nu poate să existe cu adevărat semnul egal între femei și bărbați în șah.
- Între un șahist bărbat și o șahistă femeie, cine bluffează mai bine la masă?
- Cred că depinde în primul rând de caracterul jucătorului, nu de gen. Unii acceptă un grad ridicat de risc mai ușor decât alții.
- Există vreo trăsătură toxică sau pozitivă pe care o dezvoltă șahiștii după prea multe turnee?
- În general, suntem destul de egoiști, încăpățânați, anti-sociali și calculați. În același timp, suntem învățați de mici ce e fair-playul, gândirea critică și suntem destul de autonomi și responsabili.
- Ce te enervează cel mai tare la turnee: zgomotul, presiunea timpului, emoțiile sau scaunele incomode?
- Haha, asta e bună! Nu mă enervează nimic mai mult decât condițiile suboptime de joc: scaune sau mese incomode, lumină slabă, lipsă de aer. Cu restul m-am obișnuit sau pot să fac abstracție. În schimb, spatele și ochii nu pot face același lucru după o săptămână sau 10 zile în care au suferit zilnic ore în șir.
- Dacă viața ta ar fi un serial Netflix, cm s-ar numi?
- Probabil ceva între „Captiv în propria minte” și „Mutarea imposibilă”.
- Care e cea mai bună lecție pe care ai învățat-o pierzând? Nu câștigând.
- Cred că cel mai important lucru pe care l-am înțeles a fost că nu există așa ceva ca „A meritat sau merit să câștig”. Durerea pierderilor vine din această preconcepție. Oricine, oricât de slab sau tare este, poate avea o zi foarte bună sau foarte proastă.
- Șahul te face mai rece emoțional sau, paradoxal, mai sensibilă la oameni?
- Poate amândouă, pentru că șahiștii operează cu idei logice, iar relațiile dintre oameni nu sunt mereu de așa natură.
- Există momente când te uiți la oameni în viața reală și îți vine instinctiv să le calculezi „următoarele 3 mutări”?
- Ăsta e un defect profesional într-adevăr, sentimentul că știi sigur cm o să se dezvolte o situație sau ce o să urmeze.
- Ai aplicat vreo regula de șah în viața ta de zi cu zi?
- Poate ideea că uneori e nevoie să sacrifici câteva piese pentru a câștiga partida.
- Care e piesa ta preferată de pe tabla de șah?
- Pionul, pentru că mutările cu el sunt cele mai subtile și nu pot fi reparate - e singura piesă care nu merge înapoi. În același timp, îmi place că e singura piesă care se poate transforma într-o altă piesă.
▶️Irina Bulmaga, mutarea câștigătoare a Iașului
După o oră de discuție cu Irina Bulmaga înțelegi rapid un lucru: șahul înseamnă răbdare, nervi tari, orgoliu, disciplină și capacitatea de a merge mai departe chiar și după cele mai grele mutări. Și poate tocmai asta o face atât de fascinantă. Pentru că, dincolo de titluri și medalii, Irina rămâne genul de om care poate vorbi cu aceeași naturalețe despre sacrificii uriașe și despre reacțiile amuzante ale bărbaților când află că îi poate face mat probabil în mai puțin de 10 mutări.
Iar dacă viața e o partidă de șah, atunci un lucru e sigur: Irina Bulmaga joacă ofensiv.
🖌️Un interviu de Ciprian Moraru