https://medium.com/@andreeaoanagheorghe, https://www.instagram.com/sha_ana_el_draya?igsh=dGNhOGpyejd6OTFr

Elara, Oradea (2026)

11/08/2026

🌿 Cea mai frumoasa iubire nu este cea care iti taie respiratia, ci cea care te invata sa respiri din nou... 💫

Elara

09/08/2026

STOP

Am fost lumina
atunci cand mi se cerea sa fiu lumina...
Am fost liniste
atunci cand in mine urla furtuna...
Am fost intelegere
atunci cand nimeni nu incerca sa ma inteleaga...
Am fost acolo
pentru oameni care nu au fost niciodata acolo pentru mine...
Am oferit...
Am iertat...
Am asteptat...
Am tacut...
Si de fiecare data cand am spus "asta ma doare”,
cineva a gasit mai usor sa plece
decat sa ma asculte...
De fiecare data cand am spus: nu sunt de acord”,
am devenit prea mult...
De fiecare data cand am pus o limita,
am devenit rece...
De fiecare data cand mi-am ales sufletul,
am devenit egoista...

Atunci am inteles:
Nu eram prea mult.
Eram prea putin pentru oamenii
care voiau de la mine
doar ceea ce le era comod...

Asa ca acum
nu mai vin cu lumina in maini
ca sa va incalzeasca.
Vin cu tot ceea ce sunt:
Cu foc...
Cu furtuna...
Cu tacerea mea...
Cu adevarul meu...
Cu instinctul meu...
Cu limitele mele...
Cu noaptea mea...
Da! Am si intuneric!
Si nu ma mai tem de el!
Pentru ca am stat suficient in el
incat sa-mi cunosc cele mai ascunse parti...
Mi-am intalnit fricile acolo...
Mi-am intalnit furia...
Mi-am intalnit ranile...
Si, mai ales,
mi-am intalnit puterea...
Intunericul meu
nu ma face rea.
Ma face intreaga...

Nu mai vreau sa fiu femeia
care este iubita doar atunci cand tace...
Nu mai vreau sa fiu femeia
care este cautata doar atunci cand este nevoie de ea...
Nu mai vreau sa fiu mana
care ridica pe toata lumea
in timp ce nimeni nu se intreaba
cine o ridica pe ea...
Nu mai vreau...
Si nu voi mai face...
Pentru ca am inteles ceva:
Iubirea
nu imi cere sa ma amputez
ca sa incap in ea...
Nu imi cere sa tac...
Nu imi cere sa ma schimb...
Nu imi cere sa-mi sting focul...
Nu imi cere sa-mi ascund umbrele...
Ma priveste...
Ma vede...
Si ramane...
Iar daca pentru cineva
adevarul meu este prea greu,
atunci sa plece...

Nu mai alerg d**a oameni
care aleg sa ma piarda
doar pentru ca am avut curajul
sa fiu eu...
Nu mai conving...
Nu mai explic la nesfarsit...
Nu mai cer sa fiu inteleasa
de cei care au decis deja
ca vor sa ma vada doar intr-o singura forma...

Eu sunt femeie!
Nu sunt o versiune editata
pentru confortul nimanui...
Sunt luna si soare...
Sunt apa si foc...
Sunt blandete si forta...
Sunt rugaciune si tipat...
Sunt vindecare si transformare...
Sunt lumina si umbra...
Sunt tot ceea ce am fost
si tot ceea ce inca devin...

Si daca asta sperie pe cineva...
este in regula!
Pentru ca nu m-am nascut
sa fiu usor de iubit.
M-am nascut
sa fiu adevarata!

Iar de astazi nu mai aleg oamenii
care ma iubesc pentru ceea ce fac pentru ei.
Ii aleg pe cei care ma vad
pentru ceea ce sunt.
Iar pe mine...
ma aleg prima.
Nu din ego...
Din iubire!
Nu din razbunare...
Din trezire!
Nu pentru ca nu mai am nevoie de nimeni.
Ci pentru ca, in sfarsit,
nu mai am voie sa ma pierd
pentru nimeni.

STOP!
Am gura...
Am vointa...
Am putere...
Si, mai presus de toate...
am sufletul meu...

Iar sufletul meu
nu mai negociaza cu nimeni
dreptul de a exista... 🌑🔥

Elara

06/08/2026

Cum recunosti un om care iti linisteste inima

✨Exista oameni care iti accelereaza bataile inimii... si exista oameni care iti aduc pace. Invata sa faci diferenta...

Toata viata ni s-a vorbit despre iubire...
Despre fluturii din stomac...
Despre pasiunea care arde...
Despre dorul care nu te lasa sa dormi...
Despre inima care bate nebuneste atunci cand vezi omul iubit...
Si, fara sa ne dam seama, am inceput sa credem ca iubirea trebuie sa fie intensa, imprevizibila si coplesitoare.
Dar daca adevarata iubire nu arata asa?
Daca iubirea nu vine sa iti tulbure sufletul...
Ci sa il aseze?...

Am cunoscut oameni care vorbeau frumos, dar lasau in urma lor confuzie...
Oameni care promiteau mult, dar ofereau putin...
Oameni care spuneau "te iubesc", iar apoi dispareau atunci cand aveai cea mai mare nevoie de ei...
Si am crezut, pentru o vreme, ca aceasta este iubirea.
Dar nu era... era doar o lectie...

Iubirea adevarata nu te face sa numeri orele pana la urmatorul mesaj...
Nu te lasa sa adormi cu nodul in g*t...
Nu te face sa iti pui mereu intrebarea:
"Oare sunt suficienta?"..
Omul care iti linisteste inima nu vine sa iti demonstreze cat de puternic este...
Vine sa iti arate ca poti lasa armura jos...
Langa el nu simti nevoia sa fii perfecta...
Nu iti alegi fiecare cuvant de teama ca vei fi judecata...
Nu iti ascunzi lacrimile...
Nu iti ascunzi bucuria...
Nu iti ascunzi sufletul...
Pentru ca stii ca vei fi primita exact asa cm esti.
Exista o liniste care nu poate fi explicata.
Este linistea pe care o simti atunci cand esti langa omul potrivit...
Nu pentru ca viata devine perfecta.
Ci pentru ca nu mai simti nevoia sa te aperi...
Inima nu mai traieste in alerta...
Respira...
Infloreste...
Se odihneste...

Poate ca adevarata iubire nu este cea care iti face inima sa bata mai tare.
Poate este cea care o face sa bata in ritmul ei firesc...
Cu incredere...
Cu blandete...
Cu pace...

Natura ne invata si aici.
Priveste un rau... nu se lupta cu malurile... le urmeaza...
Priveste un copac... nu se teme de vant... invata sa danseze cu el...
Asa este si iubirea.
Nu lupta impotriva sufletului tau.
Merge alaturi de el...
Cu rabdare...
Cu respect...
Cu grija...

Iar femeia care incepe sa se iubeasca pe ea insasi nu mai cauta iubirea care o consuma...
Ea incepe sa recunoasca iubirea care o hraneste...
Nu mai cauta promisiuni...
Cauta fapte...
Nu mai cauta intensitate...
Cauta stabilitate...
Nu mai cauta perfectiune...
Cauta adevar...

Poate ca omul pe care il astepti nu iti va schimba viata prin gesturi spectaculoase... poate o va schimba prin lucruri simple... prin felul in care te asculta... prin felul in care iti respecta linistea... prin felul in care te priveste atunci cand nu ai nevoie sa demonstrezi nimic...

Astazi, opreste-te pentru o clipa si intreaba-ti sufletul:
"Oamenii din viata mea imi aduc mai multa pace... sau mai multa neliniste?"
Raspunsul poate schimba mai mult decat iti imaginezi...

✨ Adevarata iubire nu iti fura linistea. Ea devine locul in care inima ta se odihneste.
Tu ai cunoscut vreodata un om langa care ai simtit, pentru prima data, ca poti fi exact asa cm esti? Sau poate inca il astepti?
Scrie-mi in comentarii doar daca simti sa o faci. Povestea ta poate aduce speranta altcuiva...

Elara

06/08/2026

Exista locuri pe care nu le poti explica... le poti doar trai...

Am ajuns acolo fara sa caut miracole, fara sa astept semne, fara sa imi doresc raspunsuri la intrebarile pe care, uneori, viata ni le aseaza in suflet.

Si totusi... ceva s-a schimbat...
Nu in jurul meu... ci in mine...
Pentru cateva clipe, timpul a parut ca s-a oprit... Gandurile au tacut... Grijile s-au estompat... A ramas doar o liniste profunda, o liniste pe care nu o poti cumpara, nu o poti forta si nu o poti explica... doar o simti...
Am inchis ochii si am simtit cm inima incepe sa vorbeasca mai tare decat mintea...
Atunci am inteles ca nu aveam nevoie sa cer nimic.
Aveam nevoie doar sa multumesc...
Sa multumesc pentru viata pe care o traiesc...
Pentru fiecare incercare care m-a invatat sa fiu mai puternica...
Pentru fiecare rana care, odata vindecata, s-a transformat in intelepciune...
Pentru fiecare om care a trecut prin viata mea, indiferent daca a ramas sau doar m-a invatat o lectie...
Pentru fetita mea, care imi aminteste in fiecare zi ce inseamna iubirea neconditionata...
Pentru natura, pentru cer, pentru aerul pe care il respir si pentru toate binecuvantarile pe care, de multe ori, le uitam pentru ca le consideram firesti...

Recunostinta nu este doar un cuvant frumos... este o stare de constiinta...
In clipa in care inima incepe sa multumeasca sincer, ea nu mai vede ceea ce lipseste. Incepe sa vada tot ceea ce exista deja...

Am plecat de acolo cu sufletul mai usor...
Nu pentru ca viata mea s-a schimbat intr-o zi.
Ci pentru ca eu m-am intors spre viata cu alti ochi...

Unele locuri nu sunt speciale pentru ca ascund mistere... sunt speciale pentru ca iti amintesc cine esti atunci cand lasi deoparte frica, zgomotul si alergarea d**a tot ceea ce crezi ca iti lipseste...
Iar cand pleci cu pace in suflet si cu recunostinta in inima, iti dai seama ca adevaratul templu nu este zidit in piatra...
Adevaratul templu a fost dintotdeauna in tine...

Elara
Sinca Veche

02/08/2026

🌿 Daca ai ajuns aici, poate ca nu este o intamplare... Citeste pana la capat...

Sunt momente in viata in care ne ag*tam cu toata puterea de ceea ce pleaca. .
De un om...
De un vis...
De un loc...
De o speranta...
Ne rugam sa ramana... Cautam raspunsuri... Ne invinovatim... Ne intrebam ce am fi putut face diferit...
Pentru ca atunci cand pierdem ceva drag, primul lucru pe care il simtim este golul.
Iar golul doare...

Dar timpul are un dar pe care noi nu il intelegem intotdeauna.
El aseaza lucrurile acolo unde le este locul.

Privind inapoi, aproape fiecare dintre noi poate spune:
"Am plans d**a un om care, daca ar fi ramas, mi-ar fi frant sufletul..."
"Am plans d**a o usa inchisa, fara sa stiu ca in spatele ei nu mai exista nimic pentru mine..."
"Am plans d**a un drum pe care astazi nu l-as mai alege..."
Atunci nu vedeam...
Astazi intelegem...

Uneori, viata ne protejeaza exact atunci cand avem impresia ca ne pedepseste.
Nu toate plecarile sunt pierderi...
Unele sunt eliberari...
Unele sunt raspunsuri la rugaciuni pe care le-am uitat...
Unele sunt modul delicat prin care Dumnezeu ne spune: "Am preg*tit ceva mai bun pentru tine, dar mai intai trebuie sa faci loc."

Noi credem ca vindecarea inseamna sa recuperam ceea ce am pierdut... dar poate ca vindecarea inseamna sa nu mai alergam d**a ceea ce nu era menit sa ramana...

O floare nu infloreste daca tinem frunzele uscate lipite de tulpina...
Copacul nu se impotriveste toamnei...
El lasa frunzele sa cada...
Nu pentru ca renunta la viata...
Ci pentru ca are incredere ca primavara va veni din nou...
Cat de mult am avea de invatat de la natura!...

Si noi suntem chemati, uneori, sa lasam sa plece...
Sa lasam oamenii care nu ne mai pot insoti...
Sa lasam relatiile care ne golesc de lumina...
Sa lasam vina care ne apasa...
Sa lasam imaginea despre cine credeam ca trebuie sa fim...
Nu este usor.
Dar fiecare lucru de care ne desprindem cu iubire face loc unei binecuvantari noi.

Poate ca astazi plangi pentru ceva ce ai pierdut... si este firesc.
Nu iti grabi lacrimile...
Nu iti ascunde durerea... traieste-o...
Dar nu ramane pentru totdeauna in ea.
Pentru ca viata merge mai departe.
Iar sufletul tau a fost creat pentru lumina, nu pentru povara.
Intr-o zi vei privi inapoi si vei zambi.
Nu pentru ca nu a durut... ci pentru ca vei intelege ca ceea ce ai numit "sfarsit" a fost, de fapt, inceputul unei vieti mai aproape de tine...

Poate ca Universul nu iti ia nimic.
Poate doar iti elibereaza mainile, ca sa poata aseza in ele ceea ce ai asteptat dintotdeauna...

Astazi te invit sa faci un singur lucru:
Inchide ochii...
Respira adanc...
Si intreaba-ti sufletul:
"De ce imi este atat de greu sa las sa plece ceea ce nu imi mai face bine?.."
Poate raspunsul nu va veni imediat...
Dar, atunci cand va veni, iti va aduce mai multa pace decat toate explicatiile pe care le-ai cautat...

✨ Nu tot ce pleaca iti ia ceva. Uneori, plecarea este felul prin care viata iti reda libertatea...

Tu ai pierdut vreodata ceva pentru care ai plans, iar mai tarziu ai realizat ca a fost una dintre cele mai mari binecuvantari din viata ta?
Daca simti, scrie-mi in comentarii. Poate povestea ta va aduce speranta si altcuiva...

Elara

01/08/2026

Rasaritul nu grabeste niciodata lumina...

In fiecare dimineata, cerul ne aminteste un adevar simplu: lumina nu apare dintr-odata...
Mai intai vine intunericul care incepe sa se imblanzeasca.... apoi o culoare timida la orizont... apoi inca una... si abia d**a aceea soarele...

Poate ca si vindecarea noastra seamana cu un rasarit.
Nu devenim intr-o zi oameni fara frici...
Nu uitam peste noapte ce ne-a durut...
Nu invatam iubirea intr-o singura lectie...
Ne luminam putin cate putin...
Si este suficient..

Nu te judeca daca inca nu ai ajuns acolo unde iti doresti.
Priveste cerul! El nu se grabeste niciodata si, totusi, rasare in fiecare zi...

Poate ca sufletul tau are acelasi ritm...
Iar acest ritm este perfect pentru tine...

✨ Daca ai putea lasa o singura grija in urma inainte de rasaritul de maine, care ar fi aceea?

Elara

31/07/2026

✨ Opreste-te o clipa... Sufletul tau poate avea nevoie de aceste cuvinte astazi...

Exista o oboseala despre care lumea vorbeste prea putin...
Nu se vede pe chip... nu apare in analize... nu dispare d**a un weekend liber si nici d**a opt ore de somn...
Este oboseala sufletului....
Acea stare in care zambesti, dar in interior simti ca ai ramas fara putere. Iti faci datoria, raspunzi la mesaje, mergi la serviciu, ai grija de cei dragi, dar undeva, in adancul fiintei tale, ceva iti sopteste ca ai uitat de tine.
Nu pentru ca nu ai vrut... ci pentru ca ai fost prea ocupata sa fii totul pentru toata lumea...
Ai fost sprijin...
Ai fost alinare...
Ai fost cea care a spus "nu-i nimic" atunci cand sufletul ei striga d**a ajutor...
Si, fara sa iti dai seama, ai inceput sa te golesti pe dinauntru...

De multe ori credem ca oboseala vine din prea multa munca.
Dar sufletul oboseste din alte motive.
Oboseste atunci cand traieste prea mult timp departe de adevarul lui...
Cand spune "da", desi inima ii sopteste "nu"...
Cand ramane acolo unde nu mai este vazut...
Cand iubeste fara sa primeasca respect...
Cand iarta fara ca celalalt sa inteleaga durerea pe care a provocat-o...
Cand isi ascunde lacrimile doar pentru a nu-i intrista pe ceilalti...

Sufletul nu cere lux...
Nu cere perfectiune...
Nu cere o viata fara incercari...
Cere doar sa fie ascultat... sa fie privit cu aceeasi blandete cu care privim un copil obosit d**a o zi lunga...

Nu ai nevoie sa pleci departe.
Ai nevoie doar sa te intorci acasa...
Acasa in tine...
Sa stai cateva minute in liniste fara telefon...
Sa asculti vantul...
Sa privesti cerul fara sa te grabesti...
Sa bei o ceasca de ceai in tacere...
Sa aprinzi o lumanare...
Sa rostesti o rugaciune...
Sa imbratisezi un copac...
Sa simti iarba sub talpi...
Sa lasi lacrimile sa curga fara rusine...
Toate acestea nu sunt gesturi mici.
Sunt moduri prin care sufletul isi aminteste ca este viu...

Natura ne invata ceva ce noi am uitat: copacul nu infloreste in fiecare zi... raul nu se grabeste... luna nu se lupta cu intunericul... soarele nu cere aplauze pentru ca rasare...
Totul are ritmul lui...

Doar omul a ajuns sa creada ca valoarea lui depinde de cat produce, cat demonstreaza si cat rezista...

Dar sufletul nu masoara viata in rezultate... o masoara in clipe traite cu adevar.
De aceea sunt zile in care nu ai nevoie de sfaturi.
Ai nevoie doar de cineva care sa iti spuna:
"Este in regula sa obosesti."
"Este in regula sa faci o pauza."
"Este in regula sa nu fii puternica in fiecare zi."

Pentru ca femeia nu isi pierde frumusetea atunci cand oboseste... ea devine si mai frumoasa atunci cand isi da voie sa fie autentica...
Exista o putere aparte in blandete...
In femeia care nu mai alearga sa demonstreze...
Care nu mai concureaza...
Care nu se mai compara...
Care invata sa isi tina propria mana atunci cand viata devine grea...

Astazi, inainte sa inchizi aceasta pagina, pune mana pe inima...
Inchide ochii pentru cateva clipe...
Respira adanc...
Si intreaba-te cu sinceritate:
"Cand a fost ultima data cand am avut grija de sufletul meu asa cm am avut grija de toti ceilalti?"
Poate raspunsul nu va veni in cuvinte...
Poate va veni ca o liniste...
Ca o lacrima...
Ca un oftat...
Sau poate doar ca dorinta de a te imbratisa pe tine insati...
Ascult-o...
Sufletul nu tipa niciodata... el sopteste...
Iar cei care invata sa ii asculte soaptele descopera ca cea mai mare pace nu se gaseste in lume...
Se naste in interior...

✨ Odihneste-ti sufletul! Lumea poate astepta putin. Tu nu...

Tu cm iti odihnesti sufletul atunci cand simti ca viata devine prea grea?
Scrie-mi in comentarii. Poate raspunsul tau va mangaia si un alt suflet...

Elara

29/07/2026

Exista perioade in care nu avem nimic de spus...
Nu pentru ca am uitat cine suntem...
Nu pentru ca am pierdut lumina...
Ci pentru ca sufletul isi retrage cuvintele si incepe sa vorbeasca prin liniste...

Traim intr-o lume care ne invata ca trebuie sa fim mereu prezenti, productivi, vizibili... Dar exista anotimpuri in care radacinile cresc in intuneric....
Poate ca si noi avem nevoie de astfel de anotimpuri... de zile in care nu inspiram pe nimeni... nu demonstram nimic... si nu alergam d**a validare...
In acea liniste, incepem sa ne auzim din nou...

Iar cand cuvintele se intorc, nu o fac din dorinta de a impresiona, ci din adevarul inimii...

Daca si tu treci printr-o perioada in care simti ca sufletul tace, nu te grabi sa-l fortezi sa vorbeasca...
Uneori, cea mai profunda rugaciune este chiar tacerea...

Tu ai avut vreodata vreo perioada in care ai simtit ca sufletul tau are nevoie doar de liniste?

Elara

22/07/2026

Lumea mea nu incepe acolo unde se termina privirea ta...

Exista o lume pe care o vezi si una pe care doar sufletul o poate atinge...

In exterior, sunt un om simplu.
Imi place linistea diminetilor... imi place cerul d**a ploaie... imi plac copacii care danseaza in vant si oamenii care inca stiu sa priveasca dincolo de aparente...

Dar adevarata mea lume este inauntru...
Este locul in care vorbesc cu Universul in tacere... Unde imi adun bucatile de suflet d**a fiecare furtuna... Unde transform durerea in intelepciune si lacrimile in recunostinta...
In lumea mea interioara nu exista competitie... exista doar dorinta de a deveni, in fiecare zi, o varianta mai blanda a mea...
Acolo locuiesc sperantele, rugaciunile nerostite, iubirea pe care inca aleg sa o ofer si credinta ca nimic nu este intamplator...

Nu ma definesc prin ceea ce am...
Ma definesc prin ceea ce cultiv in inima mea...
Acesta este cel mai frumos loc in care am ajuns vreodată... nu o destinatie de pe harta, ci propria mea lume... o lume in care lumina nu vine din exterior... se aprinde din suflet si se revarsa, incet, peste tot ceea ce ating...

✨ Lumea exterioara imi ofera experiente...
Lumea interioara le da sens...
Iar intre ele... invat, in fiecare zi, sa fiu eu... 🌿💫

Elara

19/07/2026

Cine este, de fapt, Elara?

Pentru ca unele persoane ma intreaba daca ceea ce scriu vine din mine, simt ca este timpul sa va spun cateva lucruri despre cine sunt...

Da... iubesc sa scriu inca din copilarie...
Cuvintele au fost mereu refugiul meu...

Inca de cand eram mica, simteam ca lumea mea este putin diferita de cea a celor din jur...
Eram copilul care petrecea ore intregi privind cerul, ascultand linistea si intrebandu-se daca exista ceva dincolo de ceea ce ochii pot vedea...
Am trait si traiesc experiente pe care nu le pot demonstra si nici nu incerc sa conving pe nimeni de ele. Pentru mine sunt reale si fac parte din drumul meu...
Uneori auzeam sunete pe care ceilalti pareau sa nu le auda... simteam prezente pe care nu le puteam explica... ma simteam inconjurata de o lumina blanda si aveam sentimentul profund ca sunt ocrotita... In sufletul meu, acea prezenta a purtat intotdeauna chipul ingerilor...
Dar nu doar atat...
Inca din copilarie percepeam o lume subtila pe care, din cate imi dadeam seama, nu toti oamenii o vedeau...
Si ceea ce pentru mine a inceput in copilarie, nu s-a incheiat...
Astazi, continui sa simt aceasta leg*tura profunda cu lumea nevazuta... Continui sa percep ingerii, zanele, gnomii, fiintele copacilor, ale apei si ale vantului, dragonii, ca prezente puternice, intelepte si protectoare... dar si alte prezente care imi insotesc calatoria... Nu le caut si nu incerc sa demonstrez existenta lor... Pur si simplu fac parte din felul in care sufletul meu traieste aceasta viata...

Daca m-ai cunoscut prin ceea ce scriu, ai putea crede ca drumul meu a fost doar lumina...
Nu a fost asa...
Am cunoscut durerea... Am cunoscut respingerea... tradarea... abandonul... dorul care iti sfasie sufletul... pierderea oamenilor pe care i-am iubit... noptile in care am plans pana nu mai aveam lacrimi si diminetile in care nu mai stiam cm sa merg mai departe...
Am cazut...
De multe ori...
M-am indoit de mine...
M-am intrebat daca sunt suficienta... daca sunt inteleasa... daca locul meu este cu adevarat aici...
Au fost momente in care mi-am pierdut vocea, increderea si chiar leg*tura cu mine insami...
Dar de fiecare data, ceva m-a ridicat...
Uneori a fost credinta...
Alteori o rugaciune...
Uneori natura, o raza de soare, un copac imbratisat, linistea unei paduri sau simplul fapt ca am simtit din nou ca nu sunt singura...

Asa am inceput sa ma vindec...
Incet...
Nu intr-o zi...
Nu intr-o luna...
Ci in fiecare zi in care am ales sa ma iert, sa-mi privesc ranile cu blandete si sa transform durerea in intelepciune...

Astazi inteleg ca nu umbrele ne definesc, ci felul in care alegem sa trecem prin ele...

Poate de aceea scriu...
Nu ca sa conving...
Nu ca sa am dreptate...
Nu ca sa fiu urmata...
Scriu pentru ca acesta este felul in care sufletul meu respira...

Fiecare cuvant pe care il astern poarta ceva din mine... din copilul care privea cerul ore in sir... din femeia care a cunoscut durerea... din sufletul care inca vede frumusetea lumii...

Nu iti cer sa vezi ceea ce vad eu...
Nu iti cer sa crezi ceea ce cred eu...
Poate ca nu vom avea aceleasi convingeri...
Dar daca, macar o data, un text scris de mine iti va aduce pace, speranta sau te va face sa iti amintesti cine esti cu adevarat, atunci simt ca fiecare cuvant si-a gasit rostul...

Aceasta sunt eu...
Elara...
Un suflet care inca invata...
Care inca se vindeca...
Care inca iubeste...
Care inca se minuneaza de misterul vietii si de frumusetea lumii vazute si nevazute...
Si care va continua sa scrie... atat timp cat inima ii va sopti cuvinte...

Bine ai venit in lumea mea!
Cu iubire,
Elara 🤍💫

Elara

11/08/2026

09/08/2026

06/08/2026

06/08/2026

02/08/2026

01/08/2026

31/07/2026

29/07/2026

22/07/2026

19/07/2026

Address

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category

Listing takedown request