Ovidiu City

Ovidiu City Ovidiu City - Evenimente, informatii, povești de viață

💙Timp de două zile, orașul Ovidiu a fost cuprins de bucurie, culoare și emoție, sărbătorind împreună Zilele Orașului Ovi...
28/07/2026

💙Timp de două zile, orașul Ovidiu a fost cuprins de bucurie, culoare și emoție, sărbătorind împreună Zilele Orașului Ovidiu.

Comunitatea s-a reunit într-o atmosferă caldă și festivă, în care generațiile s-au întâlnit prin muzică, dans și voie bună. Copiii, tinerii, adulții și seniorii au fost parte din această frumoasă sărbătoare dedicată orașului nostru.

Pe scenă au evoluat cu talent și dăruire membrii cercurilor artistice ale Centrului Cultural „Elena Roizen”, demonstrând că pasiunea și munca lor merită toată aprecierea. Lor li s-au alăturat artiști consacrați, care au oferit publicului momente spectaculoase și au transformat fiecare seară într-o adevărată sărbătoare.

Am râs, am cântat, am dansat, ne-am emoționat și am creat amintiri frumoase împreună. Dincolo de spectacole, aceste două zile au însemnat întâlniri, prietenii, zâmbete și sentimentul că aparținem aceleiași comunități.

Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment, artiștilor, instructorilor, voluntarilor și fiecărui spectator care a fost alături de noi. Prezența și energia voastră au făcut ca această ediție a Zilelor Orașului Ovidiu să fie una cu adevărat specială.

💙La mulți ani, Ovidiu! Să rămânem mereu uniți, mândri de orașul nostru și de oamenii care îi dau viață!

26/07/2026

✅26 iulie – Orașul Ovidiu
Ora 18:00 – Platoul Centrului Cultural Elena Roizen
Programul artistic va include:
🟢Momente susținute de copiii cercurilor Centrului Cultural;
🟢JO
🟢The Urs
🟢Holograf
*acces gratuit

23/07/2026
23/07/2026

🔰25 iulie 2026 – Orașul Ovidiu (platoul Centrului Cultural ,,Elena Roizen'')
• Ora 18:00 – Spectacol susținut de elevii cercurilor Centrului Cultural „Elena Roizen”
Recitaluri susținute de:
☑️Bibi
☑️Andrei Bănuță
☑️Andia

21/07/2026

💙ZILELE ORAȘULUI OVIDIU 2026
_____________________________________
✅25 iulie
Ora 18:00 – Platoul Centrului Cultural
• Momente susținute de copiii înscriși la cercurile Centrului Cultural;
• Bibi
• Andrei Bănuță
• Andia
________________________________________
✅26 iulie
Ora 18:00 – Platoul Centrului Cultural
• Momente susținute de copiii cercurilor Centrului Cultural;
• JO
• The Urs
• Holograf
________________________________________
🔵Zilele Orașului Ovidiu reprezintă un prilej de sărbătoare, de întâlnire și de consolidare a spiritului comunitar. Primăria Orașului Ovidiu invită toți locuitorii și oaspeții să participe la activitățile pregătite, să susțină sportul local, să descopere tradițiile culturale și să se bucure de seri de neuitat alături de artiști apreciați și de comunitatea locală.(primar, George Scupra)

Vă așteptăm să sărbătorim împreună Zilele Orașului Ovidiu!

✅ZILELE ORAȘULUI OVIDIU & SATELOR ( POIANA - CULMEA)  2026Primăria Orașului Ovidiu invită cetățenii și vizitatorii să pa...
11/07/2026

✅ZILELE ORAȘULUI OVIDIU & SATELOR ( POIANA - CULMEA) 2026

Primăria Orașului Ovidiu invită cetățenii și vizitatorii să participe la manifestările organizate cu prilejul Zilelor Orașului Ovidiu, un eveniment dedicat comunității locale, care va reuni competiții sportive, tradiții culturale, spectacole artistice, zone de agrement pentru copii și concerte susținute de artiști îndrăgiți ai muzicii românești.
Pe parcursul mai multor zile, locuitorii orașului și ai localităților aparținătoare vor avea ocazia să se bucure de activități pentru toate vârstele, desfășurate în Ovidiu, Poiana și Culmea.
________________________________________
PROGRAMUL COMPLET AL MANIFESTĂRILOR
✅18 iulie – Satul Poiana
Ora 10:00 Cupa Ovidiu la Fotbal
Ora 18:00 – Program artistic și activități pentru familie
• Spectacol artistic;
• Zonă food;
• Atracții și activități pentru copii.
________________________________________
✅19 iulie – Satul Culmea
Ora 10:00 Cupa Ovidiu la Fotbal
Ora 18:00 – Program artistic și activități pentru familie
• Spectacol artistic;
• Zonă food;
• Atracții și activități pentru copii;

Address

Ovidiu

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ovidiu City posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share