20/10/2021
Scurt de
Mamaia, la nord de actuala stațiune, era inițial un sătuc dobrogean costier tipic, cu pescari greci și lipoveni, oieri români și crescători de cai tătari, denumirea provenind de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai. Amplasamentul actual al Mamaiei era neconstruit până în 1906, când apar primele cabine de lemn reunite sub două Pavilioane, terminate cu câte un foișor, și o punte care înainta în mare. Inaugurarea primelor construcții a avut loc pe 22 august 1906, acestea fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont, în urma extinderii portului către plajele existente din sudul Constanței și a mutării "băilor de mare" spre nord, respectiv în actuala Mamaia. Pentru a înlesni accesul turiștilor către Mamaia (mai precis spre ceea ce este acum zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanța și stațiune se montează o linie de cale ferată pe traseul ocupat astăzi se află Bulevardul Mamaia. Aceasta cale ferată a dispărut prin anii 1960.
Mamaia în 1960
Aceste prime construcții au reprezentat centrul activităților turistice din stațiune până la dispariția lor într-un incendiu în 1920. Imediat după încheierea Primului Război Mondial, stațiunea se dezvoltă și începe amenajarea ei, odată cu construirea rezidenței de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. În anul 1935 se construiește Cazinoul iar în anul 1934 apare primul spațiu modern de cazare, o vilă mare. Primul hotel în adevăratul sens al cuvântului, a fost Rex (1936), dar abia în 1957 încep să apară și hotelurile-bloc, primele fiind hotelul Parc și cel numit atunci București (actual IAKI), care și astăzi reprezintă două dintre hotelurile mai înalte ale Mamaiei. În perioada comunistă, la Mamaia s-au realizat o serie de construcții fără un plan de urbanizare, pentru a putea fi suportat valul de turiști atrași de nisipul fin. Dezvoltarea stațiunii a fost în două etape : între 1959-1965 s-a dezvoltat partea sudică, iar partea nordică a fost ridicată în mare parte în timpul lui Ceaușescu, adică între 1982-1985. În această perioadă, Mamaia a devenit un adevărat „aspirator de valută”, atrăgând nu numai turiștii români sau din celelalte țări comuniste, dar și un mare număr de turiști din Europa de Vest, fie oameni cu venituri mici, fie opozanți de stânga ai guvernelor occidentale ori membri ai partidelor comuniste de acolo, bucuroși să-și facă vacanța într-o țară comunistă, ale cărei prețuri erau, pentru ei, foarte mici. Un turist prezent destul de des la Mamaia a fost secretarul general al Partidului Comunist din Franța : Georges Marchais. După 1989, Mamaia nu a mai fost o destinație frecventată de acești străini, devenind în schimb o destinație cu atât mai aglomerată de turiștii români. După dispariția tichetelor de vacanță prin sindicat (care limitau posibilitățile de cazare în regim de turism independent), oricine a putut plăti prețurile destul de ridicate practicate de hotelurile din Mamaia a putut să vină liber în stațiune, fără necesitatea înscrierii pe o listă gestionată de sindicat. La mijlocul anilor 2000, municipiul Constanța a înființat o stație de taxare la intrarea în stațiune, dar neavând temei legal, ideea a fost abandonată.
