04/07/2025
𝑨𝒓𝒅𝒆 𝑫𝒆𝒑𝒐𝒏𝒆𝒖𝒍 𝑩â𝒓𝒄𝒆𝒂 𝑴𝒂𝒓𝒆
60 de pompieri militari de la mai multe subunități ale ISU Hunedoara intervin pentru stingerea unui incendiu major, cu degajări mari de fum, produs la deșeurile menajere depozitate la Deponeul Central din Bârcea Mare, din comuna Băcia.
”Echipajele de stingere intervin cu 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de mare capacitate, misiunea fiind deosebit de dificilă din cauza condițiilor meteo: vânt și temperaturi ridicate. La locul producerii incendiului s-a acționat și cu o autospecială de stingere a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria, iar operatorul economic care administrează deponeul a intervenit cu mijloace tehnice specifice și cu personal propriu. Având în vedere cantitatea mare de fum degajată în urma arderii deșeurilor, ușor combustibile, a fost emis un mesaj RO ALERT prin care locuitorii din apropiere au fost sfătuiți să evite zona, iar conducătorilor auto li s-a solicitat să lase libere căile de acces rutier, pentru autospecialele de intervenție. La această oră, incendiul este localizat și se intervine pentru lichidare. Pentru că în perimetrul afectat se află o cantitate foarte mare de deșeuri și sunt prezente focare ascunse, intervenția va fi de durată, dar pompierii se vor afla la locul producerii incendiului până când acesta va fi lichidat. Cauzele izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilite”, anunță reprezentanții ISU Hunedoara.