Klumea

17/11/2025

Șeful i-a lăsat un bilețel și un teanc de bani. Ce i-a cerut în schimb i-a schimbat viața | LIVE
O secretară frumoasă găsește pe birou un bilețel misterios de la șeful ei și, lângă el, un teanc gros de bani. Pe hârtie scrie doar atât: „Ce ești dispusă să faci pentru banii ăștia?” Din acest moment, Nicoleta intră într-un joc murdar, în care tentația, minciuna și frica se amestecă. Doar că, pe drum, cineva are să fie pus față în față cu propriile greșeli, iar adevărul îi va dărâma toată viața dublă pe care o trăia.
Ascultă povestea până la capăt și vezi cm un singur bilețel poate schimba destine.
Poveștile „Bună, ce mai faci?” sunt povești de viață cu nerv și emoție, inspirate din situații reale, despre iubire, familie, trădare, alegeri greșite și șanse noi. Le asculți ca la radio, dar le simți ca și cm ți s-ar întâmpla chiar ție. Dacă îți place ce auzi, lasă un comentariu, un like și dă mai departe unui prieten care are nevoie de o poveste cu morală. Abonează-te și activează notificările ca să nu pierzi următoarele live-uri.

17/11/2025

Hai cu noi în chat să vedem cine are reflexele cele mai bune și cine stăpânește cel mai bine întrebările din „Câștigă România!”
Răspunzi în timp real, direct în chat, și vedem împreună cine merită titlul de cel mai isteț din live.

� Scrie răspunsul în chat cât de repede poți
� Ne jucăm serios de-a cultura generală
� Râdem, dezbatem și învățăm ceva nou la fiecare întrebare

� Fragmente din „Câștigă România!”

� Arborele Lumii – cut-uri din „Câștigă România!” + videouri de cultură generală, curiozități și lucruri inedite.

� Urmărește emisiunea „Câștigă România!” la TVR 1 (luni–joi, 21:00 | reluare: marți–vineri, 11:00)
� Ediții integrale & materiale exclusive: https://www.youtube.com/

� Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/castigaromania

� Producție: Zucchero Media

� Scrie în comentarii cm ai răspuns și cât de repede ai fi apăsat pe buton!
� Abonează-te la Arborele Lumii și activează notificările!

16/11/2025

La inmormantarea unui milionar respectat, o batranica in opinci apare la cosciug si spune: „Eu sunt mama lui…”. Dintr o data, intreaga lume aflata la capataiul lui se naruie, iar adevarul despre origini, rusine si iubirea de mama iese la iveala.
Povestile marca „Buna, ce mai faci?” aduc in fiecare seara emotie, lectii de viata si intamplari care ne amintesc sa nu uitam niciodata de unde am plecat.

28/10/2025

Tanti Nina de la scara C purta ruj roșu chiar și când ducea gunoiul. În bloc se spunea că e o femeie ușuratică. Dar abia când am devenit bărbat și i-am trecut pragul, am aflat secretul pe care l-a ținut ascuns o viață întreagă.
Nu știu câți dintre voi vă mai aduceți aminte de verile acelea prăfuite, petrecute la bloc. Cu aerul greu, de la asfaltul încins, copii zgomotoși care ieșeau cu pătura în fața blocului să se joace. Și cu mingi pierdute pe sub Daciile cu husă din parcare.
Așa îmi aduc și acum aminte de copilăria mea.
Și din acest peisaj îmi apare și acum în gând ea…tanti Nina, cea mai cochetă femeie din cartier. Cu mersul ei elegant și rujul ei roșu. N-am știut niciodată cu ce se ocupă. Mereu avea un mister al ei. Stătea în blocul nostru, la ultima ușă de la parter. Și primea mulți vizitatori…
Odată părinții mei s-au certat din cauza lui tanti Nina.
- La ora asta se vine acasă? Ia zi drept, te-ai oprit la Nina și n-ai mai găsit apoi scările să urci spre casă? , îmi aduc aminte și acum vorbele pline de reproș ale mamei, către tatăl meu. Se certau în bucătărie, așa cm o făceau mereu.
Și poate că nu mi-aș fi adus aminte de toate acestea, dacă nu m-aș fi dus într-o zi la terapie.
Drept să vă zic, sunt tăvălit de viață și eu. După un divorț neplăcut, m-am decis să caut ajutor. Iar într-o zi, psiholoaga mi-a pus o întrebare cheie:
George, care este prima amintire care îți vine în minte când te gândești la anii copilăriei? mă întrebase ea.
Și atunci…m-a lovit. A fost prima care mi-a apărut în minte. Imaginea lui tanti Nina.
Și uite-mă pe mine acum, bărbat în toată firea la 35 de ani și divorțat, cm eram bântuit de imaginea acestei femei misterioase.
Iar într-o zi, am decis să mă întorc în cartierul copilăriei mele.
Iar ce aveam să aflu despre tanti Nina...
continuarea în VIDEO ⤵❤ Buna, ce mai faci?

26/10/2025

Domnitor al Principatelor Unite, inițiază secularizarea averilor mănăstirești. Despre cine e vorba?

Domnitor al Principatelor Unite, inițiază importante reforme interne, printre care secularizarea averilor mănăstirești, prin care se recuperează peste un sfert din teritoriul național:

✅Mihai Viteazul
✅Mircea cel Bătrân
✅Al. I. Cuza
✅Mihail Kogălniceanu

🌍 Arborele Lumii – cut-uri din „Câștigă România!” + videouri de cultură generală, curiozități și lucruri inedite.

📺 „Câștigă România!” la TVR 1 (luni–joi, 21:00 | reluare: marți–vineri, 11:00)
▶️ Urmărește edițiile integrale și materiale exclusive pe pagina de Facebook Câstigă România
🎬 Producție: Zucchero Media

💬 Tu ce răspuns ai fi dat la {întrebarea/tema clipului}? Scrie în comentarii și distribuie unui prieten!

21/10/2025

Trei frați cu ochi albaștri dormeau noaptea pe paie și așa își țineau de cald.
Dar într-o zi, când cineva i-a găsit, soarta lor s-a schimbat peste noapte.
Însă nu așa cm ați crede.
Căci așa face soarta, când vine să ne schimbe viața.
Ne trece mai întâi prin durere, teste și proba timpului, ca abia apoi să vină și cu recompensa.
Iar cine are răbdare să asculte acestă poveste până la capăt…
Va înțelege de ce planul lui Dumnezeu nu dă niciodată greș.
Într-un sat cu mulți oameni, dar puține suflete bune, trăiau trei frați sărmani, cu mama lor.
Ionuț, Andrei și Maria erau cei mai frumoși copii din câți se mai văzuse în acel sat. Dar pe cât de frumoși, pe atât de tare erau bătuți de soartă.
Nu de puține ori sătenii scuipau în gol de două ori. Își făceau cruce și se minunau. De fiecare dată când priveau albastrul limpede din ochii lor.
- Ptiu, că frumoși mai sunteți! Nu fiți deochi! Să aveți noroc în viață, cm ați avut cu acești ochi! , le zicea adesea lumea.
Și tot lumea, începuse în ultima vreme să arunce vorbe prin sat.
Se auzea acum că cei trei frați cu ochi albaștri erau noaptea culcați de mama lor pe paie. Și parcă și hainele cădeau din ce în ce mai largi pe ei, fiind tot mai slăbuți și mai plăpânzi.
Și uite așa, lumea tot vorbea, însă nimeni nu ajuta.
Dădeau din umeri, arătau cu degetul, iar apoi își vedeau de ale lor.
Până când, în zorii unei zilei, un bărbat și o femeie veniți de la oraș au strigat la poarta casei lor. Și totul avea să se schimbe...
*continutul paginii nu are un scop politic, este menit sa fie o sursa de divertisment, o sursa de motivatie si sa inspire oamenii in momentele dificile ale vietii. Buna, ce mai faci?

13/10/2025

O fetiță s-a urcat singură în tren să meargă la Sfânta Paracheva. Iar în acel an, pelerinii aveau să asiste la un miracol cm nu mai văzuseră vreodată.
- Dacă Dumnezeu nu mă aude, mă duc la Iași, că-i mai aproape, își zise ea.
Ilinca, o mână de om, cu ochi mari și negri, nu avea nici 10 ani împliniți, atunci când a fugit în acea dimineață de acasă fără să zică unde se duce. Avea o mare dorință în suflet și văzuse la televizor că oamenii stăteau zile întregi la coadă, în frig, să ajungă la racla acestei Sfinte numită Parascheva, cea care le asculta rugăciunile și le alunga necazul.
Stătea cu rucsăcelul ei, într-un colț al trenului. Era prima dată când își cumpărase singură bilet de la ghișeu. Și prima dată când pleca la drum pe distanță așa de mare. Dar nimic nu i se mai părea greu, pe lângă supărarea ce-o avea în suflet.
- Unde sunt părinții tăi? Ești a nimănui pe tren? A întrebat-o deodată o bătrână din fața ei.
Fetița, din cale afară de isteață, nu i-a zis adevărul.
- "Dacă mă pârăște baba și cheamă poliția să mă ducă acasă?" Se gândea Ilinca.
- Nu, mamaie. Sunt cu mama și cu tata. Ei sunt în vagonul celălalt. Am venit aici ca să stau la geam, i-a zis ea.
Bătrâna nu părea prea convinsă de ce auzea.
- Dar matale unde te duci? A întrebat Ilinca.
- Unde mă duc în fiecare an, la Sfântă, i-a zis bătrâna.
Se aflau la cel mult o oră de mers cu trenul până la Iași, iar vagoanele erau pline.
- Tot acolo mergem și noi, mătușă! E departe de gară? A mai încercat fetița să o tragă de limbă pe femeia din fața ei.
După ce bătrâna îi explicase traseul, fără să bănuiască ce plan avea fetița din fața ei, adică să ajungă singură până acolo, Ilinca întipărise totul în memorie, precum o hartă cartografiată.
În gara din Iași, un buluc mare de oameni năvăliră pe peron din toate direcțiile. Ilinca își ținea strâns ghiozdănelul în spate, neștiind în ce direcție să o apuce. Așa că a mers cu mulțimea de oameni, până a ajuns într-o intersecție mare, cu tramvaie, taxiuri și câte un cerșetor la colț de stradă.
Dar Iașul era mai mare și cu mai multe străzi decât satul ei. Harta ce și-o întipărise în minte părea că nu se potrivește cu realitatea de la fața locului.
-Nu vă supărați, cm ajung și eu la Sfântă? A întrebat fetița din nou o doamnă îmbrăcată în blană.
- Te-ai pierdut, micuțo? Unde sunt părinții tăi?
Iar atunci, Ilinca a simțit iar pericolul. Dacă mă dă la poliție? Și mă trimit acasă? Se gândea ea.
Așa că a mințit din nou.
- Nu, părinții mei sunt la coadă la Sfânta. Eu m-am dus să caut un magazin, dar m-am pierdut de ei. Nu mă dați la Poliție, vă rog, că nu vreau să mă certe.
- Măi, fetiță, dar te-ai îndepărtat cam tare. Hai, vino, cu noi, că suntem cu mașina. Noi tot acolo mergem, i-a zis femeia cu haina de blană. Dar data viitoare nu mai fugi așa.
Ilinca a încuviințat din cap. Iar când au ajuns la mașină, parcă Dumnezeu îi arătase un semn că e pe calea cea bună.
continuarea in VIDEO ⤵ Buna, ce mai faci?

08/10/2025

În 2009, un reporter necredincios a primit o mare lecție la coadă la Sfânta Parascheva.
Era trimis cu munca, să facă un reportaj despre pelerinii veniți în număr mare să se roage la racla Cuvioasei, fără să bănuiască ce avea să îl aștepte. Și cm viața avea să i se schimbe peste noapte.
Doru avea pe atunci 37 de ani, lucra ca reporter la un post local și spera în acel an să dea lovitura cu vreo poveste de viață descoperită printre pelerini.
Căuta senzaționalul, în locul unde oamenii veneau să-și caute liniștea.
Dar n-avea încotro. Trăia vremuri grele, criza afectase pe toată lumea, iar de când se tăiaseră salariile abia se mai descurca. Spera acum să facă niște materiale bune, poate scotea de o primă.
"Romică, o luăm din capăt de acolo, trecem pe lângă toți pelerinii, ne uităm la ei. De vezi vreo băbuță mai ofilită, vreun șchiop sau vreun alt personaj, îmi faci semn și pornești camera direct, da? Ca să nu pierdem vremea", îi spunea Doru colegului său cameraman, în timp ce își fuma rapid țigara.
Doru era ieșean și poate pentru că era de-al locului sărbătoarea Sfintei Parascheva devenise o banalitate pentru el. Nici la biserică nu mergea, deși avea multe nopți în care nu-și găsea liniștea când punea capul pe pernă.
Un fluierat s-a auzit iar Romică, colegul său cameraman, i-a făcut semn.
Doru a pregătit microfonul.
"Bună ziua, pentru ce ați venit să vă rugați astăzi la cuvioasa Parascheva?"
Era o bătrânică slăbuță, îmbrăcată în negru, bandajată la un ochi.
Femeia când a văzut că e filmată a oftat adânc.
"Eh...maică. Nu doresc nimănui așa durere, ce port eu în suflet".
Doru simțea că a prins lozul cel mare. Și era acum nerăbdător să audă povestea bătrânei. Doar că bătrânica...
Continuarea în VIDEO ⤵️ Buna, ce mai faci?

03/10/2025

Aproape toți cei care urmăriți Câștigă România ați auzit de Nicolae Uszkai, un concurent foarte bine pregătit, de la care și noi am aflat o mulțime de informații! Dar câți dintre voi l-ați urmărit în 2017, atunci când a concurat? Iată aici o scurtă demonstrație din ceea ce ne-a dovedit că știe și bucurați-vă de un om carismatic, cu multe cunoștințe, strategie, intuiție și simțul umorului!

27/09/2025

Nora o voia la azil... dar băiatul ei a rostit cuvintele pe care nu le va uita niciodată!
Maria avea 75 de ani. O femeie simplă, cu baticul legat sub bărbie, cu spatele ușor încovoiat și cu palmele crăpate de muncă. Rămăsese văduvă de aproape zece ani, iar de atunci singurătatea îi devenise tovarăș.
Fiul ei, Andrei, era tot ce avea mai scump. Plecase de tânăr la facultate, în oraș.
Anii trecuseră și Andrei își făcuse un rost. Era inginer într-o firmă mare de construcții, purta mereu cămașă albă și vorbea cu un aer sigur pe sine. Avea un apartament cochet, la etajul trei al unui bloc dintr-un cartier liniștit, și o soție frumoasă, Ioana, cu care se căsătorise de doar doi ani.
Într-o duminică, Andrei venise la ea în sat.
— Mamă, mi-e greu să te știu singură acolo. Vin peste săptămână, te iau și stai la noi cât vrei. Ai să vezi, îți va fi mai bine. Primele zile la apartament au fost ciudate pentru Maria. Totuși, bucuria de a fi aproape de Andrei îi aducea alinare.
Ioana, însă, era mereu grăbită. Tânără, cu părul prins într-un coc lejer și cu ochelarii pe nas, lucra ca contabilă și avea mereu ochii lipiți de laptop sau telefon. La început, a primit-o pe Maria cu un zâmbet politicos, dar rece. Nu ridica niciodată tonul, dar în vocea ei se simțea un soi de oboseală amestecată cu nemulțumire.
Într-o noapte, Maria s-a trezit însetată. S-a ridicat încet din patul mic pe care i-l pregătiseră în camera de oaspeți. Cu pași mărunți, desculță, s-a dus spre bucătărie.
Pe hol, însă, s-a oprit. Din dormitorul fiului se auzeau voci.
A ezitat o clipă, dar vorbele Ioanei au răsunat clar:
— Andrei, eu nu mai pot așa. E prea mult. Mă simt străină în propria casă. Mama ta e bună, nu zic nu, dar eu nu am semnat pentru asta. Eu vreau liniște, vreau intimitate. Nu pot trăi mereu cu cineva care mă supraveghează din umbră.
Maria a încremenit. A lipit palma de perete ca să nu cadă.
Ioana continua, cu un glas mai ascuțit:
— Dacă îți pasă de noi, du-o la un azil. Acolo îi va fi mai bine, are grijă cineva de ea, nu trebuie să fim noi sclavii trecutului. Eu nu vreau să îmbătrânesc lângă mama ta, vreau să trăiesc cu tine, nu cu ea!
Ochii Mariei s-au umplut de lacrimi. I se părea că pământul îi fuge de sub picioare.
Continuarea în VIDEO!

20/09/2025

Mamaia Maria, o femeie de 75 de ani dintr-un sat mic din județul Neamț, trăiește într-o casă veche, cu acoperiș de tablă ruginită și cu sobă de teracotă care trosnește iarna. Acolo și-a crescut singură cei doi nepoți, Andrei și Mihai.
Fiica ei, Loredana, după ce l-a născut și pe al doilea copil, i-a părăsit chiar din maternitate. Spunea că „nu e făcută pentru viața de mamă” și a dispărut. De atunci, niciun semn, nicio scrisoare, niciun telefon.
Tatăl lor, Ion, a plecat în Italia „doar câteva luni”, să strângă bani. Au trecut 15 ani și se mai aud doar câte un „La mulți ani” grăbit pe WhatsApp, pe telefonul copiilor, atunci când își aduce aminte.
Mamaia Maria s-a trezit mereu la patru dimineața, ca să aprindă focul și să le fiarbă ceai de tei cu pâine prăjită. Îi trimitea la școală curați, chiar dacă hainele erau cârpite la cot. Îi aștepta seara cu ciorbă de legume și o felie de pâine caldă.
Au fost însă și nopți grele, pe care nu le-a uitat niciodată. Când Mihai, cel mic, a făcut febră mare într-o noapte de iarnă, mamaia Maria a stat cu el în brațe până dimineața. Îi punea cârpe ude pe frunte și sufla peste ele, de parcă ar fi vrut să-i ia focul din trup cu suflarea ei. Nu avea bani de medicamente și nici cine s-o ducă la spital. A plâns în șoaptă, rugându-se la icoana din perete să nu i-l ia Dumnezeu.
Altădată, când Andrei avea doar cinci ani, a răcit atât de tare încât tremura toată noaptea sub plapuma subțire. Mamaia Maria s-a așezat lângă el și și-a dat jos bluza, acoperindu-l. Ea a rămas doar în cămașa de noapte subțire, tremurând de frig, dar liniștită că băiatul ei respira mai ușor.
Într-o dimineață, când trebuia să-i ducă la grădiniță, Andrei vomita continuu, iar Mihai plângea de foame. Mamaia Maria a împărțit ultimul ou fiert în două și le-a pus bucăți mici în palme. Ea n-a mâncat nimic în ziua aceea, dar și-a spus că așa e o mamă adevărată: se hrănește din puterea copiilor ei.
De multe ori, vecinii o întrebau cm se descurcă. Mamaia Maria zâmbea și spunea: „Cu mila Domnului și cu mâinile astea două.” Adevărul era că, în multe nopți, adormea plângând, cu gândul că poate nu va mai avea putere să-i ducă mai departe. Dar în fiecare seară, la capul patului, le citea rugăciuni la lumina lumânării și le mângâia frunțile fierbinți. Nu știa multe leacuri, dar știa să iubească. Și uneori, dragostea aceea a făcut minuni mai mari decât orice pastilă.
Andrei, cel mare, merge acum la liceu la oraș, iar Mihai încă e la gimnaziu. Amândoi poartă ghiozdane în spate și vise mari în suflet. Când se uită la bunica lor, văd o femeie mică de statură, cu batic negru pe cap și palmele brăzdate de muncă, dar pentru ei, mamaia Maria e tot universul.
Într-o seară, Andrei i-a spus:
– Bunico, când o să termin școala, prima mea grijă o să fie să-ți repar casa și să nu mai cari apă cu găleata din fântână.
Mamaia Maria a tăcut. Dar ochii i s-au umplut de lacrimi. Pentru că știa că băieții ei au crescut nu doar cu lapte și pâine, ci mai ales cu dragoste și jertfă.
Astăzi, în sat, oamenii o privesc cu respect. Spun că mamaia Maria a scris o poveste de viață mai puternică decât oricare alta. O poveste despre sacrificiu, despre dragoste și despre o femeie care, deși a fost părăsită de toți, nu și-a părăsit niciodată nepoții.
Nu uita să lași un LIKE. Respect pentru toți bunicii care cresc nepoți cu atâta jertfă. Distribuie și tu această poveste. 🙏 Destine de poveste

Mamaia Maria, o femeie de 75 de ani dintr-un sat mic din județul Neamț, trăiește într-o casă veche, cu acoperiș de tablă ruginită și cu sobă de teracotă care trosnește iarna. Acolo și-a crescut singură cei doi nepoți, Andrei și Mihai.

Fiica ei, Loredana, după ce l-a născut și pe al doilea copil, i-a părăsit chiar din maternitate. Spunea că „nu e făcută pentru viața de mamă” și a dispărut. De atunci, niciun semn, nicio scrisoare, niciun telefon.

Tatăl lor, Ion, a plecat în Italia „doar câteva luni”, să strângă bani. Au trecut 15 ani și se mai aud doar câte un „La mulți ani” grăbit pe WhatsApp, pe telefonul copiilor, atunci când își aduce aminte.

Mamaia Maria s-a trezit mereu la patru dimineața, ca să aprindă focul și să le fiarbă ceai de tei cu pâine prăjită. Îi trimitea la școală curați, chiar dacă hainele erau cârpite la cot. Îi aștepta seara cu ciorbă de legume și o felie de pâine caldă.
Au fost însă și nopți grele, pe care nu le-a uitat niciodată. Când Mihai, cel mic, a făcut febră mare într-o noapte de iarnă, mamaia Maria a stat cu el în brațe până dimineața. Îi punea cârpe ude pe frunte și sufla peste ele, de parcă ar fi vrut să-i ia focul din trup cu suflarea ei. Nu avea bani de medicamente și nici cine s-o ducă la spital. A plâns în șoaptă, rugându-se la icoana din perete să nu i-l ia Dumnezeu.

Altădată, când Andrei avea doar cinci ani, a răcit atât de tare încât tremura toată noaptea sub plapuma subțire. Mamaia Maria s-a așezat lângă el și și-a dat jos bluza, acoperindu-l. Ea a rămas doar în cămașa de noapte subțire, tremurând de frig, dar liniștită că băiatul ei respira mai ușor.

Într-o dimineață, când trebuia să-i ducă la grădiniță, Andrei vomita continuu, iar Mihai plângea de foame. Mamaia Maria a împărțit ultimul ou fiert în două și le-a pus bucăți mici în palme. Ea n-a mâncat nimic în ziua aceea, dar și-a spus că așa e o mamă adevărată: se hrănește din puterea copiilor ei.

De multe ori, vecinii o întrebau cm se descurcă. Mamaia Maria zâmbea și spunea: „Cu mila Domnului și cu mâinile astea două.” Adevărul era că, în multe nopți, adormea plângând, cu gândul că poate nu va mai avea putere să-i ducă mai departe. Dar în fiecare seară, la capul patului, le citea rugăciuni la lumina lumânării și le mângâia frunțile fierbinți. Nu știa multe leacuri, dar știa să iubească. Și uneori, dragostea aceea a făcut minuni mai mari decât orice pastilă.

Andrei, cel mare, merge acum la liceu la oraș, iar Mihai încă e la gimnaziu. Amândoi poartă ghiozdane în spate și vise mari în suflet. Când se uită la bunica lor, văd o femeie mică de statură, cu batic negru pe cap și palmele brăzdate de muncă, dar pentru ei, mamaia Maria e tot universul.

Într-o seară, Andrei i-a spus:
– Bunico, când o să termin școala, prima mea grijă o să fie să-ți repar casa și să nu mai cari apă cu găleata din fântână.

Mamaia Maria a tăcut. Dar ochii i s-au umplut de lacrimi. Pentru că știa că băieții ei au crescut nu doar cu lapte și pâine, ci mai ales cu dragoste și jertfă.

Astăzi, în sat, oamenii o privesc cu respect. Spun că mamaia Maria a scris o poveste de viață mai puternică decât oricare alta. O poveste despre sacrificiu, despre dragoste și despre o femeie care, deși a fost părăsită de toți, nu și-a părăsit niciodată nepoții.

Nu uita să lași un LIKE. Respect pentru toți bunicii care cresc nepoți cu atâta jertfă. Distribuie și tu această poveste. 🙏

20/09/2025

O bătrânică sărmană l-a făcut pe un om de afaceri să plângă.
Credea că are totul, dar o întâlnire neașteptată cu o bătrânică l-a făcut să plângă în mijlocul străzii. În graba lui zilnică, îmbrăcat la costum și cu telefonul la ureche, nu și-a imaginat nicio clipă pe cine va întâlni.
Era grăbit. Costumul scump îi cădea impecabil pe umeri, iar telefonul lipit de ureche îl făcea să pară de neatins. Mergea cu pași apăsați pe trotuarul aglomerat, fără să privească în jur.
La colț, o bătrânică firavă se chinuia să ducă două sacoșe grele. Nimeni nu se oprea. Nici el… până când a auzit-o șoptind:
– Mulțumesc, Doamne, că mă ajuți și azi să ajung acasă… chiar dacă singură.
S-a întors, i-a luat sacoșele și i-a spus:
– Vă duc eu, mamă.
Femeia l-a privit lung și a rostit cu voce tremurată:
– Nu mă mai ții minte, așa-i? Eu sunt tanti Ioana, îngrijitoarea de la grădiniță. Ți-am pus mereu o porție în plus, pentru că știam că acasă nu aveai destulă mâncare… Ți-am șters lacrimile când plângeai și ți-am spus că într-o zi vei ajunge departe. Și uite… ai ajuns. Tare mă bucur să te văd!
Tânărul a încremenit. Lacrimile i-au umplut ochii. Atunci a înțeles că binele făcut în tăcere nu se uită niciodată.
Oricât de departe ai ajunge, nu uita niciodată de unde ai pornit și cine te-a ajutat să mergi mai departe.
👉 Dacă și tu ai avut în viață un om care ți-a făcut bine în tăcere, lasă un ❤️ în comentarii și distribuie povestea. Destine de poveste