Vocea Vâlcii

Vocea Vâlcii Vocea Vâlcii – publicație print si on-line – este ceea ce suntem și ceea ce facem, în fiecare

Vocea Vâlcii – publicație săptămânală – este ceea ce suntem și ceea ce facem, în fiecare zi. Un ziar de luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor. El reprezintă materializarea unui concept pornit în anul 1998, la inițiativa câtorva ziariști de provincie, dornici să se alăture luptei naționale împotriva corupției. Pornit de oameni morali, care nu fac compromisuri care să îi compromită, care pun mai presus valorile lor decât profitul imediat. De oameni care știu că dincolo de educația din școală e extrem de important cm îți crești copiii și ce modele le oferi. Menționăm că nu reprezentăm nici o instituție publică, partid sau alte forme de organizare socială și nu suntem sponsorizați de nimeni. Creativitatea, îndrăzneala, dinamismul, deschiderea și grija pentru detalii și consecvenţa, definesc publicația noastră, în tot ceea ce face. Seriozitatea și entuziasmul membrilor redacției nu se limitează doar în documentarea unor acte, fapte și infracțiuni comise din domeniul corupției în județul nostru sau în regiunea Sud Oltenia. Articole de opinie, articole informative, interviuri, dezvăluiri și anchete jurnalistice sunt rezultatele muncii membrilor redacției. Plini de resurse, ne manifestăm talentele în folosul tuturor, dezvăluind curajos corupția mare, din politic și administrativ, ba chiar și din întreaga țară și informăm opinia publica despre jaful produs asupra economiei naționale.

16/09/2026

15.000 de lei, furați din mașini la Bujoreni. Două tinere, de 23 și 15 ani, au fost reținute

Două tinere, de 23 și 15 ani, reținute după ce ar fi furat 15.000 de lei din mașini, la Bujoreni ⤵️⤵️⤵️
16/09/2026

Două tinere, de 23 și 15 ani, reținute după ce ar fi furat 15.000 de lei din mașini, la Bujoreni ⤵️⤵️⤵️

O seară cu prof. dr. CONSTANTIN DULCAN, la Râmnicu Vâlcea. Magda Popescu a moderat dialogul despre minte, gând și conști...
16/09/2026

O seară cu prof. dr. CONSTANTIN DULCAN, la Râmnicu Vâlcea. Magda Popescu a moderat dialogul despre minte, gând și conștiință ⤵️⤵️⤵️

FOTO/VIDEO: Tunelul MOMAIA, GATA! Când intrăm cu mașina pe autostradă? ⤵️⤵️⤵️
16/09/2026

FOTO/VIDEO: Tunelul MOMAIA, GATA! Când intrăm cu mașina pe autostradă? ⤵️⤵️⤵️

16/09/2026

🌍💙 16 septembrie – Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon 🌿☀️

Stratul de ozon este scutul invizibil care protejează viața de pe Pământ de radiațiile ultraviolete periculoase. 🛡️🌎

Astăzi, ne reamintim cât de important este să avem grijă de planeta noastră. 🌱 Fiecare alegere responsabilă contează pentru un mediu mai sănătos și un viitor mai sigur. 💚

🌿 Protejăm ozonul, protejăm viața! 🌍✨

Scandal cu rangă și dinți rupți la Lăpușata. Familia acuză o agresiune brutală, Poliția vorbește despre bătaie reciprocă...
15/09/2026

Scandal cu rangă și dinți rupți la Lăpușata. Familia acuză o agresiune brutală, Poliția vorbește despre bătaie reciprocă ⤵️⤵️⤵️

Fotografie cu tânărul agresat, în vârstă de 24 de ani

APAVIL angajează ingineri. Două posturi sunt scoase la concurs la Vâlcea ⤵️⤵️⤵️
15/09/2026

APAVIL angajează ingineri. Două posturi sunt scoase la concurs la Vâlcea ⤵️⤵️⤵️

Ciobanii din Vâlcea protestează în Piața Victoriei ⤵️⤵️⤵️
15/09/2026

Ciobanii din Vâlcea protestează în Piața Victoriei ⤵️⤵️⤵️

„Healthy Teens”, proiectul care îi învață pe tinerii din Vâlcea și Mehedinți cm să aibă grijă de sănătatea lor. Înscrie...
15/09/2026

„Healthy Teens”, proiectul care îi învață pe tinerii din Vâlcea și Mehedinți cm să aibă grijă de sănătatea lor. Înscrieri la tabăra tematică ⤵️⤵️⤵️

Polițiștii pentru Protecția Animalelor au ajuns la „Mircea cel Bătrân”. Ce au discutat cu 150 de elevi din Râmnicu Vâlce...
15/09/2026

Polițiștii pentru Protecția Animalelor au ajuns la „Mircea cel Bătrân”. Ce au discutat cu 150 de elevi din Râmnicu Vâlcea ⤵️⤵️⤵️

Address

Râmnicu Vâlcea

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Vocea Vâlcii posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share