Feciori La Oaste

Feciori La Oaste ”Feciori La Oaste” este o emisiune produsă de redacția Ora Armatei, care se poate asculta pe frecvențele Radio România Antena Satelor.

28/07/2025

CORESPONDENȚĂ CONSTANȚA - 26 iulie 2025 – BOGDAN DINU – despre puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” – 274 și vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu” – M-270, care au revenit sâmbătă, 26 iulie, în portul militar Constanța, după ce au încheiat, cu succes, participarea la cea de-a șasea activare a Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM BS TG (Mine Countermeasures Black Sea Task Group).



28/07/2025
28/07/2025

Scafandrii de Luptă EOD din cadrul Centrului 39 Scafandri au executat o acțiune de neutralizare a două mine marine din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, descoperite în zona de responsabilitate din Marea Neagră.
La acțiune, au fost prezenți și specialiști EOD din cadrul Marinei Regale Canadiene, cu statut de observatori pe durata aplicării măsurilor de neutralizare.
În ultimul deceniu, Forțele Navale Române au neutralizat 28 de mine istorice, dintre care 23 la mare și cinci la fluviu, prin explozii controlate de la distanță, în timpul exercițiilor și antrenamentelor.
Mai multe detalii aflăm din reportajul realizat de colegul nostru, Bogdan Dinu, de la Jurnal Militar Constanța.



28/07/2025

23 iulie este o zi importantă pentru presa militară, pentru că în această zi, în anul 1859 a apărut publicația Observatorul Militar. 📰
Prin tradiţie, în această zi sunt omagiate generaţiile de ziarişti în uniformă care şi-au asumat de-a lungul vremii misiunea de a fi vocea Oştirii. 🪖
De atunci și până astăzi, presa militară a fost într-o continuă dezvoltare și a ajuns dovedindu-se o sursă sigură de informare, prin toate canalele sale de comunicare. 🎙🎬🎥
Cât de complexă este această meserie, care sunt calitățile unui jurnalist militar și despre importanța presei militare aflați din reportajul următorul realizat de Sonia Raicu și Gabriel Stan la Cercul Militar Național. 🎙



27/07/2025
27/07/2025

Voi sunteți curioși să vedeți cm este? Noi da! Haideți să vedem!!!

26/07/2025

Bună dimineața! ☕️
De la ora 10:00 ne auzim LIVE, doar pe Radio România Antena Satelor. 📻
O nouă ediție Feciori La Oaste! 🎙️🎧

25/07/2025

Address

Români

Opening Hours

10:00 - 12:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Feciori La Oaste posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Feciori La Oaste:

Share

Category