06/09/2026
Astăzi se sting luminile la Nibiru. Și, după șase săptămâni, plec și eu. Zi de zi, noapte de noapte, am fost aici! Nu ca turist, ci parte din echipă. Am venit cu dorința de a spune și a găsi povești și plec cu una dintre cele mai intense povești ale mele. Am văzut Nibiru crescând și devenind un loc pentru tineri, părinți și copii. Un loc sigur, extravagant, cu de toate, dar mai ales un loc în care oamenii s-au simțit bine. Am văzut și ceea ce camerele nu arată: oamenii din spate, nopțile nedormite, presiunea, munca și nebunia necesară pentru a construi ceva de la zero. Și da, o spun: ceea ce statul n-a reușit să facă ani la rând pe litoral, niște privați au avut curajul să încerce într-o singură vară. Acesta a fost începutul, primul capitol. Pentru mine, Nibiru nu va rămâne despre scene, lumini sau cifre. Va rămâne despre oamenii care mi-au devenit familie și despre privilegiul de a fi fost acolo când totul începea. Astăzi se sting luminile, dar poveștile adevărate rămân, iar când, peste ani, cineva mă va întreba: Îți amintești prima vară de la Nibiru? Răspunsul meu va fi simplu: N-am auzit despre ea, am trăit-o!
