18/07/2025
💔 Nu demult alerga prin curte cu jucăria preferată în mână.
David, 3 ani.
Un copil plin de viață, cu ochii limpezi și zâmbet larg.
Se juca cu mașinuțele, îi spunea mamei că atunci când va crește va fi „doctor de supereroi”.
Într-o clipă… totul s-a schimbat.
Un accident banal, dar grav. O căzătură urâtă.
Ambulanță. Urgență. Operație. Bandaje. Plâns.
Acum, David nu înțelege ce s-a întâmplat.
Stă pe patul rece de spital, cu mânuța în ghips și capul bandajat.
Ține o banană în mână – dar nu o mănâncă.
Plânge încet. Nu pentru durere. Ci pentru că
îi este dor de mama. De patul lui. De jucăria preferată.
Mama lui nu mai doarme. Stă cu ochii pe ceas și se roagă:
„Doamne, fă-l bine. Ia-mi mie tot, numai lasă-l să zâmbească din nou.”
David nu cere nimic. Nici nu știe ce e durerea cuvintelor.
El doar vrea acasă. Să se joace. Să fie iar copil.
Pentru tine e o clipă.
Pentru el – înseamnă totul.
🙏 Distribuie.
💬 Lasă un „Sănătate, David” în comentarii.
❤️ Să simtă că nu e singur.
Că lumea încă are inimă.
Că noi, ceilalți, nu am uitat cm e să fii om.
