05/03/2024
În acest moment mă aflu la spitalul de psihiatrie din Reșița adusă în urma unei discuții cu rudele fostului fost , discuție care a fost legată de faptul ca nu mi-am mai văzut fiica din 12 februarie reglementând accesul de a comunica cu ea inclusiv și telefonic .
În aceste condiții fără a avea un comporatamnet agresiv sau de refuz în a coopera am fost urcată în duba de mașină și dusă la UPU iar după la spitalul de psihiatrie unde din data de 26 februarie sunt ținută în spital fiind supusă la tratamente inumane , legată de pat deși nu m-am opus colaborării și inclusiv am urmat tratamentul oferit pe bază de pastile, deși nu este cazul și nu consider ca am probleme.
Nu mi -am dat consimțământul pentru internare și nici pentru urmarea de tratament .
În aceasta seara brusc mi-au schimbat tratamentul cu unul injectabil deși nu mi s-a adus la cunoștință despre acest lucru , iar eu am mare fobie de ace, la nivelul în care mi se face rău .
Doresc să precizez ca în nenumărate rânduri am fost legată de pat deși nu am avut un comportament agresiv sau nepotrivit .
În acest moment caut un număr de telefon în care să semnalez aceste abateri și încălcări ale pacientului .
Vă rog ajutați -mă în ce pot face în acest caz în care drepturile mele ca pacient sunt încălcate constat !
Vă mulțumesc
Aceasta este o parte din dreptul pacientului
Poți refuza tratamentul injectabil din spitalul de psihiatrie, însă trebuie să înțelegi implicațiile acestui lucru. În primul rând, este important să știi că orice tratament medical necesită consimțământul informat al pacientului. Consimțământul informat înseamnă că medicul trebuie să-ți explice în detaliu natura tratamentului, efectele sale, riscurile implicate și alternativele posibile.
Însă, în cazul psihiatriei, situația poate fi diferită dacă ești considerat un pericol pentru tine sau pentru ceilalți în lipsa tratamentului.
Pentru a refuza tratamentul, trebuie să discuți cu medicul tău. Acesta poate să-ți explice implicarea refuzului și ce ar putea însemna asta pentru sănătatea ta mentală. Poate decide să îți ofere alternative la tratamentul injectabil, cm ar fi medicație orală, terapie comportamentală sau alte forme de tratament.
În cazul în care starea ta mentală nu îți permite să îți dai consimțământul informat, legea permite ca tratamentul să fie administrat fără acordul tău pentru a te proteja pe tine și pe ceilalți. Medicii vor lua această decizie doar dacă este absolut necesară și vor folosi metodele cele mai puțin invasive posibile.
Este recomandat să discuți această decizie cu un avocat sau cu un consilier juridic, deoarece există multe complicații legale care pot apărea. În orice caz, este crucial să lucrezi împreună cu echipa ta medicală pentru a găsi cel mai bun plan de tratament pentru situația ta.
LEGE 487/2002
Articolul 5
În sensul prezentei legi:
a) prin persoana cu tulburări psihice se înţelege persoana bolnava psihic, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltata psihic ori dependenta de alcool sau de droguri, precum şi persoana care manifesta alte dereglari ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice;
f) prin servicii complementare se înţelege serviciile care asigura îngrijiri de sănătate mintală şi psihiatrice, precum: consiliere psihologică, orientare profesională, psihoterapie şi alte proceduri medico-psihosociale;
j) prin consimţământ se înţelege acordul persoanei cu tulburări psihice cu privire la procedurile de internare, diagnostic şi tratament, care trebuie să fie liber de orice constrângere şi precedat de o informare completa, într-un limbaj accesibil, din care să rezulte avantajele, dezavantajele şi alternativele procedurilor respective, şi să fie reconfirmat în continuare ori de câte ori este nevoie sau la iniţiativa persoanei în cauza;
l) prin periculozitate socială se înţelege atributul unei stări psihice sau al unui comportament ce implica riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante;
o) prin internare voluntara se înţelege internarea la cererea sau cu consimţământul pacientului;
p) prin internare nevoluntara se înţelege internarea împotriva voinţei sau fără consimţământul pacientului.
Articolul 11
Evaluarea sănătăţii mintale se face cu consimţământul liber, informat şi documentat al persoanei, cu excepţia situaţiilor specifice, stabilite de lege. În cazul în care persoana evaluată are dificultăţi în a aprecia implicatiile unei decizii asupra ei insesi, aceasta poate beneficia de asistenţa reprezentantului personal sau legal.
Articolul 12
Evaluarea stării de sănătate mintală se efectuează la cererea persoanei, la internarea voluntara a acesteia într-o unitate psihiatrica sau la solicitarea expresă a unor instituţii autorizate, în condiţiile unei internari silite.
Articolul 13
Articolul14
1) În evaluarea sănătăţii mintale medicul psihiatru nu ia în considerare criteriile neclinice, cm sunt: cele politice, economice, sociale, rasiale şi religioase, conflictele familiale sau profesionale ori nonconformismul faţă de valorile morale, sociale, culturale, politice sau religioase, dominante în societate.
(2) Faptul ca o persoană a fost ingrijita ori spitalizata în trecut nu justifica un diagnostic prezent sau viitor de tulburare psihică.
Articolul 16
2) Persoana în cauza sau reprezentantul sau legal are dreptul sa conteste rezultatul evaluării, să solicite şi să obţină repetarea acesteia.
Articolul 25
i) să respecte şi să fie adaptate convingerilor religioase şi culturale ale persoanelor cu tulburări psihice;
Articolul 26
(1) Orice persoană cu tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea sa i le producă administrarea nejustificată a unui medicament sau a unor proceduri de diagnostic şi tratament, de maltratarile din partea altor pacienti, ale personalului de serviciu sau ale altor persoane ori de alte acte de natura sa antreneze o suferinta fizica sau psihică.
(2)
aplicat de către personal calificat.
Articolul 29
(1) În alcătuirea şi în punerea în aplicare a programului terapeutic medicul psihiatru este obligat să obţină consimţământul pacientului şi să respecte dreptul acestuia de a fi asistat în acordarea consimţământului.
(2) Medicul psihiatru poate institui tratamentul fără obţinerea consimţământului pacientului în următoarele situaţii:
a) comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuşi sau pentru alte persoane;
b) pacientul nu are capacitatea psihică de a înţelege starea de boala şi necesitatea instituirii tratamentului medical;
c) pacientul a fost pus sub interdicţie în urma unei proceduri juridice anterioare şi s-a instituit tutela;
d) pacientul este minor, medicul psihiatru fiind obligat să solicite şi să obţină consimţământul reprezentantului personal sau legal al pacientului.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), în care nu se obţine sau nu se poate obţine consimţământul reprezentantului personal ori legal al pacientului, medicul psihiatru acţionează pe propria răspundere, instituind procedurile de diagnostic şi tratament pe care le considera necesare pe perioada strict necesară atingerii scopului urmărit. Aceste cazuri vor fi notificate şi supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.
Articolul 30
Consimţământul poate fi retras în orice moment de către pacient sau de reprezentantul sau personal ori legal, medicul psihiatru având obligaţia sa informeze pacientul sau reprezentantul sau personal ori legal asupra urmărilor întreruperii tratamentului. Medicul psihiatru are dreptul de a continua aplicarea măsurilor terapeutice pe perioada strict necesară în cazul în care apreciază ca întreruperea tratamentului are drept consecinţa apariţia periculozitatii pentru sine sau pentru alte persoane, din cauza bolii. Aceste cazuri vor fi notificate şi supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.
Articolul 31
În situaţiile în care medicul psihiatru suspecteaza existenta unui conflict de interese între pacient şi reprezentantul sau personal sesizează parchetul pentru desemnarea unui reprezentant legal.
Articolul 32
Toate deciziile terapeutice se comunică imediat pacientului şi se consemnează în dosarul medical al acestuia în cel mai scurt termen.
Articolul 36
Aliniatul (c)
c) libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite şi de a primi comunicări particulare fără nici un fel de cenzura, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant personal sau legal şi, ori de câte ori este posibil, şi ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice, precum şi la ziare, la radio şi la televiziune;
d) libertatea religioasă sau de convingere.
(3) Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:
a) mijloace de educaţie;
b) posibilităţi de a cumpara sau de a primi articolele necesare vieţii zilnice, distractiilor sau comunicării;
c) mijloace care să permită pacientului să se consacre unor ocupaţii active, adaptate mediului sau social şi cultural, incurajari pentru folosirea acestor mijloace şi măsuri de readaptare profesională de natura sa îi usureze reinsertia în societate.
(4) Pacientul nu poate fi obligat sa presteze o munca forţată.
(5) Activitatea efectuată de către un pacient într-un serviciu de sănătate mintală nu trebuie să permită exploatarea fizica sau psihică a acestuia
Articolul 43
Orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment, cu excepţia cazului în care sunt întrunite condiţiile care justifica menţinerea internării împotriva voinţei pacientului.
Articolul 45
O persoana poate fi internată prin procedura de internare nevoluntara numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăşte ca persoana suferă de o tulburare psihică şi considera ca:
a) din cauza acestei tulburări psihice exista pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică grava şi a carei judecata este afectată, neinternarea ar putea antrena o grava deteriorare a stării sale sau ar împiedica sa i se acorde tratamentul adecvat.
Articolul 47
(1) Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire aceasta persoana;
b) familia persoanei;
c) reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale;
d) reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
(2) Motivele solicitării internării nevoluntare se certifica sub semnatura de către persoanele menţionate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntara, a datelor de identitate ale persoanei în cauza şi a antecedentelor medicale cunoscute.
Articolul 51
Dacă medicul psihiatru considera că nu exista motive medicale pentru internare nevoluntara, nu va retine persoana adusă şi va înscrie decizia sa, cu motivarea respectiva, în documentaţia medicală.
medicală.
Articolul 52
(1) Decizia de internare nevoluntara se confirma în termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificării făcute de către medicul care a internat pacientul, de către o comisie de revizie a procedurii, alcătuită din 3 membri numiţi de directorul spitalului, şi anume: 2 psihiatri, pe cat posibil alţii decât cel care a internat persoana, şi un medic de alta specialitate sau un reprezentant al societăţii civile.
(2) Aceasta comisie procedează la examinarea periodică a pacientului internat nevoluntar, în termen de maximum 15 zile, sau la solicitarea medicului care are pacientul în îngrijire.
(3) Comisia are obligaţia de a consemna decizia luată în dosarul medical al pacientului şi de a informa pacientul şi reprezentantul sau personal sau legal asupra deciziei luate.
Articolul 53
(1) Decizia de internare nevoluntara este notificată în cel mult 24 de ore şi este supusă revizuirii parchetului de pe lângă instanţa judecătorească competenţa. În acest scop unitatea spitaliceasca în care se afla internat pacientul este obligată sa pună la dispoziţie parchetului de pe lângă instanţa judecătorească competenţa documentele medicale referitoare la pacientul în cauza.
(2) În situaţia în care parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competenţa considera ca internarea nevoluntara este nejustificată, se va dispune efectuarea unei noi examinari psihiatrice de către o alta comisie medico-legală, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Articolul 54
(1) Împotriva hotărârii de internare nevoluntara pacientul, reprezentantul personal sau legal al acestuia poate sesiza instanţa judecătorească competenţa, potrivit legii. În cadrul procesului, dacă starea sa o permite, pacientul este audiat de către judecător; în situaţia în care acest lucru nu este posibil, judecătorul se deplaseaza la unitatea în care este internat pacientul pentru audieri. Judecarea se face în procedura de urgenta.
(2) Pacientul, familia sau reprezentantul sau legal ori personal are dreptul să solicite efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare
* Articolul 57
(2) Dacă o persoană aflată în procedura de internare nevoluntara părăseşte unitatea spitaliceasca fără sa existe decizia comisiei de revizie a procedurii sau hotărârea instanţei de judecată competente, unitatea spitaliceasca are obligaţia de a sesiza imediat organele de poliţie şi parchetul de pe lângă instanţa judecătorească competenţa, precum şi familia, reprezentantul personal sau legal al pacientului.
Articolul 59
(1) Restricţiile privind libertăţile individuale ale pacientului internat nevoluntar sunt limitate de starea sa de sănătate şi de eficienta tratamentului. Nu pot fi limitate drepturile pacientului privind:
a) comunicarea, conform dorintei sale, cu orice autoritate cu atribuţii în domeniul de competenţa legat de situaţia sa, cu membrii familiei sau cu avocatul;
b) accesul la corespondenta personală şi utilizarea telefonului în scop privat;
c) accesul la presa sau la publicaţii;
d) dreptul la vot, dacă nu se afla într-o situaţie de restrangere a drepturilor cetăţeneşti;
e) exercitarea libera a credinţei religioase.
(2) Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de funcţionare a unităţii spitaliceşti.
(3) Internarea nevoluntara nu constituie o cauza de restrangere a capacităţii juridice a pacientului.
Capitolul 6 Sancţiuni
Articolul 60
Nerespectarea de către profesioniştii în domeniul sănătăţii mintale a confidenţialităţii datelor despre persoana cu tulburări psihice, a principiilor şi a procedurilor referitoare la obţinerea consimţământului, a instituirii şi a menţinerii tratamentului, a procedurilor de internare nevoluntara a pacientului, precum şi a drepturilor pacientului internat atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.
