10/05/2026
Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878. În urma acestui război, țara și-a obținut independența față de Imperiul Otoman, alături de Serbia și Muntenegru. Pe 4/16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat la București un tratat care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul țării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.
Inițial, până târziu în 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război, nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență, suferind pierderi grele în asalturi repetate, și neputând înainta în Balcani dincolo de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa, care se cantonaseră în cetatea Plevna.
În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, traversând pe nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.
Costul total, în bani, suportat de cetățenii României a fost estimat la 100 milioane lei aur.
În perioada aprilie - august 1877 sediul Marelui Cartier General al Armatei Române a fost în comuna Poiana Mare din județul Dolj. Acesta a fost în casa familiilor Marincu - Magereanu.
