https://www.facebook.com/223973014133591/

Ora Veselă, Timisoara (2025)

25/09/2025

Efecte ale deciziilor de ultim moment

11/09/2025

07/08/2025

25/07/2025

Primul film subacvatic românesc nu a avut actori celebri, nici replici memorabile. A avut doar tăcerea Dobrogei și un nume care avea să devină legendă: Sergiu Nicolaescu. În 1962, când tehnica era precară, iar libertatea artistică se lovea de zidurile ideologiei, un tânăr inginer cameraman de la Studioul Alexandru Sahia a făcut ceea ce nimeni nu mai încercase: a coborât cu camera în apele Mării Negre și a filmat tăcerea.

Așa s-a născut „Scoicile n-au vorbit niciodată", un film de 10 minute, fără mare dialog, dar cu o forță vizuală care a surprins și a rămas, până astăzi, un obiect cinematografic unic. Filmul este o poezie în imagini, în care scoicile închise devin simboluri ale memoriei tăcute, iar epavele ascunse în nisip spun povești pe care nimeni nu le mai ascultă.

Pentru Nicolaescu, cameramanul, aceasta nu a fost doar o provocare tehnică, ci o mărturisire artistică. Cu echipamente adaptate improvizat, într-un mediu ostil filmării, a reușit să transforme lumea subacvatică într-un spațiu poetic, metaforic, viu. A sugerat idei mari, despre uitare, despre ceea ce rămâne nespus, despre adâncurile conștiinței, fără să rostească un cuvânt.

„Scoicile n-au vorbit niciodată" a trecut aproape neobservat la momentul lansării. Şi totuşi, pentru cei care privesc înapoi, el anunța deja o voce cinematografică ieșită din tipare. Talentul unui regizor care, ani mai târziu, va umple ecranele cu istorie, dar care, în adâncuri, a început cu o tăcere...