
09/10/2025
Vasile Bănescu: “Așadar, ce face atractivă teoria conspirației este întotdeauna ideea falsă că prin ea, aderând la această teorie a conspirației, tu de fapt ai acces în culisele unor lucruri, unor decizii, unui registru al umbrelor pe care ți-l imaginezi ca fiind spațiul din care să iau hotărârile potrivnice societății. Este un fel de autosatisfacție pe care omul care aderă la o teorie a conspirației și-o oferă, crezând că acolo zace un adevăr ascuns, la care are și el acces în acest fel.Dincolo de asta, noi ne confruntăm astăzi cu o propagandă care face rău societății românești. În acest context firește că elementul politic este unul prezent amplu, pentru că e vorba de războiul care se desfășoară în Europa de mai mult de trei ani de zile, un război în care avem de-a face cu o țară agresată și cu o țară agresoare. Ei bine, dacă la început lucrurile au fost percepute corect, după foarte puțin timp, o propagandă venită din zona țării agresoare a prins foarte puternic, fiind preluată de mercenarii mediatici din România, de trolli pe internet, de boți mai recent, care practic au saturat spațiul online cu acest tip de propagandă favorabilă țării agresoare, defavorabilă și demonizantă la adresa autorităților române, din fericire bine orientate în acest context, și la adresa Uniunii Europene, care nu face decât să dezvolte strategii menite să protejeze țările Europei de această propagandă și de un latent posibil, sperăm că nu și pus vreodată în operă, un război la adresa întregii Europe.
Așadar, propaganda are întotdeauna succes pe terenul minat de incultură, minat de conspirație, și România, din păcate, din acest punct de vedere, este încă foarte vulnerabilă.”
De câțiva ani, cam toți am putut observa o strategie foarte interesantă practicată adesea în mediul online: pagini obscure de pe rețelele sociale au început să capteze atenția prin utilizarea unor mesaje cu imapct emoțional profund: imagini cu icoane, citate biblice, rugăciuni. Ele par, ...