Cumpana News

Cumpana News Cumpăna este o comună în partea de est a județului Constanța, învecinată la Nord de municipiul Constanța, la Sud de Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Est de

𝐑𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐁𝐚̆𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚, 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚: 𝐟𝐨𝐜𝐮𝐬 𝐩𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐚𝐫...
04/07/2025

𝐑𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐁𝐚̆𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚, 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚: 𝐟𝐨𝐜𝐮𝐬 𝐩𝐞 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞

Astăzi, 4 iulie 2025, comuna Cumpăna a fost gazda unei vizite oficiale a delegației Băncii Mondiale în România. Întâlnirea a avut loc începând cu ora 11:00 și a reunit specialiști în protecția socială, cercetători-consultanți, dar și membri ai administrației locale: primarul comunei, echipa de asistenți sociali, reprezentanți ai domeniilor sănătății și protecției copilului.

Delegația Băncii Mondiale a fost alcătuită din Manuela Sofia Stănculescu, Anna Baranova și Georgiana Blaj – specialiști în protecție socială, precum și Andrada Istrate și Bogdan Corad – cercetători și consultanți în cadrul aceleiași instituții.

În deschiderea întâlnirii, primarul comunei Cumpăna, doamna Mariana Gâju, a subliniat importanța cooperării interinstituționale în sprijinul categoriilor vulnerabile din comunitate. Aceasta a explicat că serviciile de asistență socială din localitate sunt accesibile tuturor celor care au domiciliul pe teritoriul administrativ al comunei, menționând că Serviciul de Asistență Socială Cumpăna funcționează cu o echipă de cinci angajați, dintre care doi sunt membri în colegiul național al asistenților sociali, iar unul ocupă funcția de inspector de specialitate.

În contextul discuțiilor despre incluziunea socială, doamna primar a punctat și faptul că în comuna Cumpăna trăiesc 384 de cetățeni de etnie romă, fiind desemnat în cadrul Compartimentului de Asistență Socială existând un reprezentant oficial al acestei comunități pentru o mai bună reprezentare și integrare.

Un moment important al întâlnirii a fost proiecția unui film documentar care a ilustrat realitățile sociale ale comunei, prezentând eforturile administrației locale și sprijinul partenerilor externi, acolo unde resursele proprii au fost insuficiente, doamna primar oferind drept exemplu parteneriatul de durată cu Fundația World Vision. Datorită acestui parteneriat în 2001 a fost înființată prima grădiniță cu program prelungit din localitate.

În perioada colaborării, 636 de copii au fost sprijiniți, corespondența acestora cu sponsorii din Marea Britanie, Elveția și SUA facilitând numeroase oportunități educaționale și de dezvoltare. World Vision a contribuit, de asemenea, la construirea cantinei sociale a comunei.

Un alt subiect sensibil abordat a fost legat de responsabilitățile privind plata indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora. Edilul comunei a solicitat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) preluarea acestor sarcini, pentru a elimina birocrația și disconfortul creat beneficiarilor.

În încheiere, edilul a adresată o propunere Băncii Mondiale, aceea de a susține dezvoltarea centrelor afterschool în mediul rural, în special în comunele care nu dispun de suficiente resurse financiare, dar care pot deveni exemple de bună practică prin parteneriate eficiente și implicare activă.

Vizita s-a desfășurat într-un cadru deschis și profesionist, permițând un schimb constructiv de idei și experiențe între reprezentanții administrației locale și specialiștii din cadrul Băncii Mondiale.

Comuna Cumpăna își reafirmă astfel angajamentul față de dezvoltarea durabilă a serviciilor sociale și continuarea colaborării cu parteneri naționali și internaționali în sprijinul comunității.

🇷🇴🇲🇩 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 – 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚 🇷🇴🇲🇩 Astăzi...
04/07/2025

🇷🇴🇲🇩 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 – 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚 🇷🇴🇲🇩

Astăzi, 4 iulie 2025, comuna Cumpăna a fost gazda unei delegații formate din 15 reprezentanți ai autorităților publice locale din raioanele Edineț, Strășeni și Leova, Republica Moldova, în cadrul unei vizite de studiu desfășurate în perioada 30 iunie – 4 iulie, în România.

Evenimentul s-a derulat sub egida Programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, o inițiativă a echipei Europa, finanțată de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei. Programul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL în Moldova (SFPL).

Obiectivul principal al acestei vizite a fost schimbul de experiență și de bune practici în domenii esențiale pentru calitatea vieții cetățenilor: alimentarea cu apă și sanitația, precum și managementul deșeurilor solide. Autoritățile moldovene și-au dorit o interacțiune directă cu administrații publice locale și județene din România care au demonstrat rezultate concrete și durabile în aceste domenii.

Comuna Cumpăna a fost aleasă ca exemplu de bună practică, oferind o perspectivă realistă și completă asupra modului în care o administrație locală poate dezvolta servicii publice moderne și eficiente pentru comunitate. Delegația a fost primită de primarul comunei, doamna Mariana Gâju, care le-a prezentat oaspeților infrastructura edilitară și socială a localității, precum și parcursul ambițios al administrației în implementarea proiectelor de dezvoltare locală.

Pe parcursul întâlnirii, au fost prezentate mai multe investiții esențiale derulate în Cumpăna, precum rețeaua de canalizare, sistemele de colectare selectivă a deșeurilor menajere, campusul școlar modern dedicat educației copiilor și tinerilor, un centru socio-medical destinat serviciilor de sănătate și asistență socială, precum și alte proiecte din domeniul infrastructurii și al sprijinului pentru comunitate.

Mesajul transmis de administrația locală din Cumpăna a fost clar: dezvoltarea unei comunități durabile nu se poate face fără viziune, muncă susținută și încredere în puterea credinței și a solidarității umane. Primarul Mariana Gâju a subliniat că administrația pe care o conduce încearcă, prin fiecare proiect, să rămână în slujba cetățenilor, oferindu-le condiții de trai moderne și servicii adaptate nevoilor actuale.

Vizita în comuna Cumpăna a reprezentat pentru delegația din Republica Moldova nu doar o lecție practică de administrație locală eficientă, ci și un moment de reflecție asupra direcției pe care o pot urma comunitățile în procesul de dezvoltare durabilă. Participanții au apreciat eforturile echipei Primăriei și a Consiliului Local ale comunei Cumpăna și amploarea investițiilor realizate, exprimându-și interesul de a adapta unele dintre modelele prezentate la realitățile propriilor localități.

Comuna Cumpăna își reafirmă astfel rolul de promotor al bunei guvernări și al cooperării internaționale, oferind un exemplu de responsabilitate, deschidere și performanță în administrația publică locală.

03/07/2025
𝐀 𝟏𝟔𝟕-𝐚 𝐒𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐏𝐥𝐞𝐧𝐚𝐫𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐭𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐚𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 În perioada 1–3 iulie 2025, la Bruxelles, se desfășoară ce...
03/07/2025

𝐀 𝟏𝟔𝟕-𝐚 𝐒𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐏𝐥𝐞𝐧𝐚𝐫𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐭𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐚𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫

În perioada 1–3 iulie 2025, la Bruxelles, se desfășoară cea de-a 167-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR), în cadrul căreia delegația României a fost activ implicată în susținerea intereselor autorităților locale șiregionale din țară.

S-au desfasurat întâlniri ale Grupurilor Interregionale “Vin pentru natură și economie“ și “Carpați” la care doamna primar Mariana Gâju a participat și a avut intervenție privind aderarea României la alianța “Euro Montana Carpații“. În acest sens, primarul comunei Cumpăna se va adresa Ministerului Mediului și Ministerului Dezvoltării pentru acreditarea oficială a membrilor Delegației României, de activare și susținere a proiectelor euro - regionale care să conducă la dezvoltarea Zonelor rurale montane.

Ședința de lucru a Delegației României la CoR din data de 2 iulie condusă de doamna președinte Mariana Gâju s-a desfășurat cu participarea reprezentanților DG Regio: dna Sofia Alves - Director pentru Consolidarea Capacității Administrative și Implementarea Programelor II; dl.Krzysztof Kasprzyk – Team Leader pentru România și a aparatului tehnic.

Tema centrală a discuției a fost „Îmbunătățirea cadruluide sprijin al UE pentru accesarea fondurilor europene de către autoritățile locale și regionale în perioada post-2027”.

Au fost evidențiate principalele obstacole cu care se confruntă administrațiile locale românești înimplementarea proiectelor europene, printre care:
- Proceduri administrative complexe și birocrație excesivă
- Modificări legislative frecvente
- Procese de aprobare extrem de lente
- Întârzierile în rambursarea cheltuielilor eligibile
- Transfer neclar de responsabilități

Acestea au fost prezentate de structurile asociative AMR, AOR, ACOR, UNCJR.
Doamna președinte a Delegației României a înmânat doamnei Sofia Alves - Director pentru Consolidarea Capacității Administrative și Implementarea Programelor II, documentul conținând obstacolele și soluțiile propuse de structurile asociative din România.

În cadrul sesiunii plenare au fost adoptate avize de importanță majoră pentru a respecta echitatea între generații prin politici locale integrate ce vizează coeziunea socială și durabilă pe termen lung.
De asemenea a fost adoptat avizul “Securitatea cibernetică a spitalelor și a furnizorilor de servicii medicale”, având ca raportor pe doamna Daniela Cîmpean (UNCJR), precum și avizul ce privește „Agenda Strategică a UE 2024–2029”, care reafirmă importanța implicării autorităților locale și regionale în guvernanța europeană și implementarea priorităților Uniunii.

Această sesiune a reafirmat poziția autorităților locale și regionale ca piloni fundamentali ai tranziției verzi, protecției mediului și coeziunii sociale, evidențiind că politicile europene pot fi eficiente doar printr-o colaborare strânsă și adaptată realităților teritoriale.

⚽️ 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 𝐠𝐚̆𝐳𝐝𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐭𝐮𝐫𝐧𝐞𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐭𝐛𝐚𝐥 “𝐎𝐥𝐝 𝐁𝐨𝐲𝐬” – „𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 𝐓𝐫𝐨𝐩𝐡𝐲 𝟐𝟎𝟐𝟓” ⚽️Clubul Sportiv „V...
02/07/2025

⚽️ 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 𝐠𝐚̆𝐳𝐝𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐭𝐮𝐫𝐧𝐞𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐭𝐛𝐚𝐥 “𝐎𝐥𝐝 𝐁𝐨𝐲𝐬” – „𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 𝐓𝐫𝐨𝐩𝐡𝐲 𝟐𝟎𝟐𝟓” ⚽️

Clubul Sportiv „Victoria Cumpăna”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna, organizează weekendul acesta, 5–6 iulie 2025, cea de-a doua ediție a turneului internațional de fotbal “Old Boys” – „Cumpăna Trophy”.

Evenimentul va avea loc pe terenul central al Complexului Sportiv „Centenar 2018”, reunind foste glorii ale fotbalului din România, Republica Moldova și Bulgaria, într-un spectacol sportiv al pasiunii și fair-play-ului.

⚽️ 𝐄𝐜𝐡𝐢𝐩𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐧𝐭𝐞:

Grupa A:
Republica Moldova
Dunărea Călărași
Selecționata Cumpăna – Constanța

Grupa B:
FC Dobrudzha Dobrich (Bulgaria)
ACS Săgeata Stejaru
FC Farul Old Boys

𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐦𝐞𝐜𝐢𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫:

⚽️ Sâmbătă, 5 iulie 2025
09:00 – Republica Moldova vs. Dunărea Călărași
10:15 – FC Dobrudzha Dobrich vs. ACS Săgeata Stejaru
11:30 – Republica Moldova vs. Selecționata Cumpăna – Constanța
16:00 – FC Dobrudzha Dobrich vs. FC Farul Old Boys
17:15 – Dunărea Călărași vs. Selecționata Cumpăna – Constanța
18:30 – ACS Săgeata Stejaru vs. FC Farul Old Boys

⚽️ Duminică, 6 iulie 2025
16:00 – Finala pentru locurile 5–6
17:15 – Finala pentru locurile 3–4
18:30 – Marea finală
20:00 – Festivitatea de premiere

Vă așteptăm cu drag să susțineți sportul de calitate, într-o atmosferă prietenoasă și plină de energie!
Intrarea este liberă.

30/06/2025

Stimați locuitori ai comunei Cumpăna,
Vă invităm să urmăriți emisiunea “În slujba cetățenilor” de la Antena 3 Constanța, realizată de Cătălina BUZOIANU, ce o are ca invitată pe doamna primar Mariana GÂJU!
Vă dorim vizionare plăcută!

Vești bune pentru locuitorii comunei Cumpăna!Astăzi, 30 iunie 2025, a fost semnat contractul pentru modernizarea străzii...
30/06/2025

Vești bune pentru locuitorii comunei Cumpăna!

Astăzi, 30 iunie 2025, a fost semnat contractul pentru modernizarea străzii Prelungirea Tractorului, un proiect finanțat din bugetul local.

Strada va asigura legătura directă între Cumpăna și autostrada A4, prin breteaua Cumpăna–Mangalia, contribuind la:
✔Siguranța și fluența traficului
✔Conectivitate sporită
✔Infrastructură modernă pentru cetățeni

Lucrările se vor desfășura pe o lungime de 761 metri, între strada Mării și strada Tractorului.

Primăria Cumpăna continuă investițiile în infrastructură pentru un viitor mai bun!


♻️ 𝐍𝐎𝐔! ♻️ 𝐂𝐀𝐋𝐄𝐍𝐃𝐀𝐑𝐔𝐋 𝐃𝐄 𝐂𝐎𝐋𝐄𝐂𝐓𝐀𝐑𝐄 𝐀 𝐃𝐄𝐒̦𝐄𝐔𝐑𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐃𝐄 𝐒𝐓𝐈𝐂𝐋𝐀̆ 𝐈̂𝐍 𝐂𝐎𝐌𝐔𝐍𝐀 𝐂𝐔𝐌𝐏𝐀̆𝐍𝐀Începând cu data de 1 iulie 2025, în comu...
30/06/2025

♻️ 𝐍𝐎𝐔! ♻️ 𝐂𝐀𝐋𝐄𝐍𝐃𝐀𝐑𝐔𝐋 𝐃𝐄 𝐂𝐎𝐋𝐄𝐂𝐓𝐀𝐑𝐄 𝐀 𝐃𝐄𝐒̦𝐄𝐔𝐑𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐃𝐄 𝐒𝐓𝐈𝐂𝐋𝐀̆ 𝐈̂𝐍 𝐂𝐎𝐌𝐔𝐍𝐀 𝐂𝐔𝐌𝐏𝐀̆𝐍𝐀

Începând cu data de 1 iulie 2025, în comuna Cumpăna colectarea deșeurilor de sticlă se va realiza din poartă în poartă, o dată la două săptămâni, conform programului stabilit.

Comuna este împărțită în două sectoare (zone), fiecăruia fiindu-i alocată o zi fixă de colectare la fiecare două săptămâni.

📌 Zilele de colectare sunt marcate în tabelul de mai sus prin simbolul „CĂSUȚA VERDE”, indicând exact ziua în care deșeurile de sticlă vor fi ridicate din fiecare sector.

👉 Pentru a afla când se colectează deșeurile de sticlă de la domiciliul dumneavoastră, urmați pașii de mai jos:
1. Identificați-vă strada în listele de mai jos. Aceasta vă va indica sectorul din care faceți parte.
2. Consultați apoi tabelul pentru a vedea zilele de colectare corespunzătoare sectorului dumneavoastră, pentru perioada iulie – decembrie 2025.

În categoria deșeurilor de sticlă intră doar ambalaje din material de sticlă: borcane goale, sticle de băuturi (vin, bere, suc etc.), recipiente din sticlă folosite pentru alimente sau cosmetice (doar dacă sunt complet goale și clătite).

Vă rugăm să scoateți sacul cu recipientele de sticlă în fața porții în ziua stabilită, cât mai de dimineața, pentru a facilita colectarea eficientă.

Vă mulțumim pentru implicare și sprijin în menținerea unui mediu curat!

𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐥𝐞𝐠𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐢𝐝𝐞𝐫𝐢 𝐢̂𝐧 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆Comuna Cumpăna, a a...
29/06/2025

𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐥𝐞𝐠𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐢𝐝𝐞𝐫𝐢 𝐢̂𝐧 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆

Comuna Cumpăna, a avut deosebita onoare de a primi în data de 27 iunie 2025, vizita unei delegații internaționale formate din femei primar, viceprimari, președinți de consilii locale și experți în administrația publică locală din Letonia, Lituania, Regatul Maroc, Serbia, Muntenegru, Ucraina și Republica Moldova, precum și a peste 40 de doamne, primari ai comunelor din România, participante la Conferința Internațională „Femeile primar – lideri în administrația locală. Provocări și perspective europene”, desfășurată în perioada 26-29 Iunie 2025 în stațiunea Mamaia, județul Constanța.

Această vizită a avut caracter de studiu aplicat și a fost dedicată schimbului de experiență privind bunele practici în guvernanța locală, fiind integrată în programul oficial al sesiunii extraordinare a Adunării Generale a Ligii Femeilor, Primari ai Comunelor din România.

În cadrul vizitei, s-a purtat un dialog deschis între primarii și reprezentanții administrațiilor participante, fiind evidențiate similitudinile între provocările comune ale administrațiilor locale din țările europene și nord-africane, modele de soluționare a problemelor privind incluziunea socială, educația, sănătatea și dezvoltarea urbană, cât și importanța consolidării rețelelor de femei lider în administrația locală, ca suport pentru dezvoltarea politicilor publice echitabile și eficiente la nivel național și european.

Gazda, doamna Mariana GÂJU, primarul comunei Cumpăna și președintele Ligii Femeilor, Primari ai Comunelor din România, a transmis un mesaj de apreciere pentru solidaritatea demonstrată de participante și a subliniat importanța parteneriatelor internaționale între administrațiile locale, pentru promovarea valorilor democratice și a echilibrului de gen în procesul decizional.

Vizita în comuna Cumpăna, a reprezentat un moment de referință în schimbul internațional de bune practici, exemplu concret de leadership feminin de succes, care a putut demonstra că administrația publică locală românească poate fi un model de inovație, transparență și implicare comunitară, recunoscut la nivel european și internațional.

Administrația locală a comunei Cumpăna își exprimă recunoștința și deschiderea față de colaborările viitoare cu administrațiile reprezentate în cadrul conferinței și reafirmă angajamentul său pentru o guvernanță locală modernă, incluzivă și orientată spre cetățean.

✝️ 𝟐𝟗 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, 𝐏𝐫𝐚𝐳𝐧𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐒𝐟𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐀𝐩𝐨𝐬𝐭𝐨𝐥𝐢 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐮 𝐬̦𝐢 𝐏𝐚𝐯𝐞𝐥 ✝️În fiecare an, la data de 29 iunie, creștinii ortodocși, ca...
29/06/2025

✝️ 𝟐𝟗 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞, 𝐏𝐫𝐚𝐳𝐧𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐒𝐟𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐀𝐩𝐨𝐬𝐭𝐨𝐥𝐢 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐮 𝐬̦𝐢 𝐏𝐚𝐯𝐞𝐥 ✝️

În fiecare an, la data de 29 iunie, creștinii ortodocși, catolici și greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două dintre cele mai importante figuri ale Bisericii creștine, apostoli ai lui Hristos și misionari neobosiți ai Cuvântului lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Petru, pescar din Galileea, a fost cel dintâi chemat la propovăduire de către Mântuitor și este considerat „piatra” pe care Iisus a zidit Biserica Sa. Sfântul Apostol Pavel, fost prigonitor al creștinilor, s-a convertit în chip minunat pe drumul Damascului și a devenit unul dintre cei mai înțelepți și aprinși vestitori ai Evangheliei.

Sărbătoarea celor doi apostoli este una a credinței, a puterii transformatoare a iubirii divine și a misiunii de a duce mai departe valorile spirituale, morale și comunitare care ne definesc.

Cu acest prilej, Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna adresează urări de sănătate, liniște sufletească și împliniri tuturor celor care poartă numele Sfinților Petru, Pavel sau derivatele acestora.

La mulți ani binecuvântați! Fie ca lumina credinței și curajul apostolic al acestor sfinți să ne călăuzească tuturor pașii, în viața personală și în slujirea binelui comun.

La mulți ani tuturor sărbătoriților!

Cu deosebită considerație,
Mariana GÂJU
Primarul comunei Cumpăna

🇷🇴 𝐓𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞, 𝐭𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭 𝐬̦𝐢 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐞 – 𝐀𝐧𝐬𝐚𝐦𝐛𝐥𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 𝐚𝐮 𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐥𝐮𝐜𝐢𝐭 𝐩𝐞 𝐬𝐜𝐞𝐧𝐚 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐂𝐚̂𝐧𝐭 𝐬̦𝐢 𝐉𝐨𝐜 𝐩𝐞 𝐏...
29/06/2025

🇷🇴 𝐓𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞, 𝐭𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭 𝐬̦𝐢 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐞 – 𝐀𝐧𝐬𝐚𝐦𝐛𝐥𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 𝐚𝐮 𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐥𝐮𝐜𝐢𝐭 𝐩𝐞 𝐬𝐜𝐞𝐧𝐚 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐂𝐚̂𝐧𝐭 𝐬̦𝐢 𝐉𝐨𝐜 𝐩𝐞 𝐏𝐥𝐚𝐢 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐨𝐠𝐞𝐚𝐧” - 𝐄𝐟𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐒𝐮𝐝, 𝟐𝟎𝟐𝟓 🇷🇴

În perioada 25–28 iunie 2025, stațiunea Eforie Sud a găzduit cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Cânt și Joc pe Plai Dobrogean”, un eveniment de referință dedicat valorilor autentice ale folclorului românesc.

Comuna Cumpăna a fost prezentă cu onoare și mândrie prin patru ansambluri folclorice reprezentative, care au evoluat pe parcursul celor patru seri ale festivalului, aducând pe scenă bucuria jocului tradițional, frumusețea portului popular și vibrația cântecului românesc:
🎵 Ansamblul „Boboceii Cumpenei”
🎵 Ansamblul „Mugurașii Cumpenei”
🎵 Ansamblul „Româncuța”
🎵 Ansamblul „Doina Cumpenei”

Sub coordonarea maestrului coregraf Constantin Olteanu, alături de asistentele coregraf Oana Olteanu și Ani Stoian, fiecare apariție scenică a purtat semnătura profesionalismului și a respectului față de tradiția românească.

📍 Prima seară a debutat cu parada portului popular, o adevărată explozie de culoare și simboluri. Pe scenă, cei mai mici dintre artiști Ansamblurile Folclorice „Boboceii Cumpenei” și „Mugurașii Cumpenei” care au oferit suite coregrafice pline de viață și naturalețe, acompaniați de vocile talentatelor soliste Teodora Vlădășel, Sara Vătafu, Ilia Coman și Cristiana Slujitoru, care au transmis cu emoție frumusețea cântecului popular.

📍 În a doua seară, doamnele din ansamblul „Doina Cumpenei” au oferit un moment de mare rafinament artistic, prin prezentarea a două suite coregrafice. Eleganța și expresivitatea lor au fost amplificate de intervențiile soliștilor Elena Iordan și Cătălin Câmpanu, aplaudați îndelung pentru interpretările pline de voie bună.

📍 În a treia seară, a fost rândul ansamblului „Româncuța”, format din tinerii comunei, să impresioneze prin suite coregrafice executate cu energie, sincron și bucurie. Acești tineri au dovedit că tradiția este bine înrădăcinată în generațiile tinere și merită dusă mai departe cu mândrie.

📍 A patra seară, dedicată galei festivalului, a reunit din nou pe scenă ansamblurile „Mugurașii Cumpenei” și „Româncuța”, alături de solistele lor, în cadrul unei reprezentații de gală care a încheiat festivalul într-un mod spectaculos. Publicul a fost cucerit de energia, entuziasmul și profesionalismul tinerilor artiști, iar prestațiile lor au fost răsplătite cu aplauze și admirație.

🎖 La finalul festivalului, au fost oferite diplome și trofee de excelență pentru:
• Soliști: Teodora Vlădășel, Sara Vătafu, Ilia Coman, Cristiana Slujitoru, Elena Iordan și Cătălin Câmpanu;
• Ansambluri: “Boboceii Cumpenei”, “Mugurașii Cumpenei”, “Româncuța” și “Doina Cumpenei”;
• Coordonatori: maestru coregraf Constantin Olteanu, asistente coregraf Oana Olteanu și Ani Stoian;
• Reprezentanți ai administrației publice locale: inspector cultură Adriana Ivanciu și doamnei primar Mariana Gâju, pentru sprijinul constant acordat culturii și promovării valorilor tradiționale în comuna Cumpăna.

Participarea la această ediție a festivalului a reprezentat o experiență valoroasă pentru toate ansamblurile implicate, oferindu-le prilejul de a evolua într-un context național, de a-și valida eforturile artistice și de a lega noi prietenii în spiritul tradiției. Pentru viața culturală a comunei Cumpăna, prezența pe scena acestui festival a fost o nouă dovadă că folclorul trăiește prin oameni dedicați, prin generații care cresc împreună cu dansul, cântecul și portul popular.

Adresăm felicitări tuturor participanților și mulțumiri celor care, prin muncă și pasiune, fac posibil ca folclorul românesc să dăinuie peste generații!

👨🏻‍🎨👩🏻‍🎨𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 – 𝐆𝐚𝐳𝐝𝐚 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐥𝐚𝐬𝐭𝐢𝐜𝐢, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐜𝐞𝐚 𝐝𝐞-𝐚 𝐗𝐕𝐈𝐈-𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐓𝐚𝐛𝐞𝐫𝐞𝐢 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢...
28/06/2025

👨🏻‍🎨👩🏻‍🎨𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 – 𝐆𝐚𝐳𝐝𝐚 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐥𝐚𝐬𝐭𝐢𝐜𝐢, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐜𝐞𝐚 𝐝𝐞-𝐚 𝐗𝐕𝐈𝐈-𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐓𝐚𝐛𝐞𝐫𝐞𝐢 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐂𝐫𝐞𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐏𝐥𝐚𝐬𝐭𝐢𝐜𝐚̆ „𝐈𝐧𝐟𝐢𝐧𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐮𝐥𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐦𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐢”🎨🖌️🖼️


Primăria și Consiliul Local ale Comunei Cumpăna au avut deosebita onoare de a susține, în perioada 21–29 iunie 2025, desfășurarea celei de-a XVII-a ediții a Taberei Internaționale de Creație Plastică „Infinitul culorilor de la malul mării”, un eveniment de prestigiu organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu BES România, prin implicarea activă a doamnei director general Martha Maria Mocanu.

Această manifestare culturală de înalt nivel artistic a reunit, în comuna Cumpăna, județul Constanța, artiști plastici de renume din România și Republica Moldova, ale căror creații au dat glas prin culoare, formă și emoție spiritului dobrogean. Printre participanți s-au numărat artiștii Gigi Andreescu, Jana Andreescu, Mihai Șerbănescu, Sorin Cârstiuc, Maricica Cârstiuc, Antonio Romeo Palie, precum și o delegație importantă din Republica Moldova: Valeriu Jabinschi, Natalia Vavilina, Inga Edu, Mihail Serbu, Marina Grosu și Vladimir Lozovanu. Localitatea noastră nu a fost doar gazdă a evenimentului, ci a fost reprezentată în cadrul acestuia prin tânăra și talentata artistă din comuna Cumpăna, Rodica Cristiana Marin.

În cadrul taberei, artiștii au realizat lucrări inspirate de peisajele locale, de atmosfera comunității și de frumusețea Dobrogei, surprinzând în compozițiile lor legătura profundă dintre om, natură și identitate. Vernisajul de pictură, momentul culminant al evenimentului, a fost o celebrare a artei și a colaborării culturale internaționale.

Administrația publică locală din Cumpăna își reafirmă prin acest parteneriat angajamentul față de susținerea actului cultural și a educației prin artă. Credem cu tărie că promovarea culturii este un pilon esențial în dezvoltarea unei comunități armonioase, conectate la valorile umane autentice și la dialogul intercultural.

Mulțumim tuturor artiștilor participanți, organizatorilor și partenerilor pentru contribuția la această reușită artistică, și celor care a primit cu sufletul deschis acest demers cultural. Felicitări tuturor! Multă inspirație în proiectele viitoare!

Comuna Cumpăna continuă să susțină arta și să deschidă porțile către frumos.

Address


Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cumpana News posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Cumpana News:

Shortcuts

  • Address
  • Alerts
  • Contact The Business
  • Claim ownership or report listing
  • Want your business to be the top-listed Media Company?

Share