24/07/2025
Imagini în premieră din timpul filmărilor mega producției Bătalie pentru Roma și deznodământul unui eșec financiar de proporții. În România copia filmului original este de negăsit.
"Celebrul Orson Welles, autor al capodoperei „Cetăţeanul Kane“ (1941), a venit în 1968 in Romania pentru a interpreta rolul împăratului Iustinian în superproducţia „Bătălia pentru Roma“. Pe tărâm românesc, Orson Welles s-a comportat ca un star veritabil.
Ianuarie 1968. Artur Brauner, vestit producător vest-german, a bătut palma cu ştabii cinematografiei româneşti, pentru realizarea, în colaborare cu Studioul Cinematografic „Bucureşti“, a superproducţiei „Bătălia pentru Roma“ („Kampf um Rom“). Ecranizare a romanului omonim al lui Felix Dahn, un bestseller cu două milioane de exemplare vândute în Germania. Filmul a avut un buget pe măsură: 15 milioane de mărci şi era considera de Brauner, „cel mai grandios film german din toate timpurile“. Alegerea României ca loc de turnare n-a fost deloc întâmplătoare. În acel moment, filmările la „Columna“, filmul lui Mircea Drăgan coprodus de Brauner prin intermediul „Central Cinema Compagnie-Film GmbH“, erau în toi. Cu un an înainte, ieşise pe piaţă pelicula „Dacii“, realizare a lui Sergiu Nicolaescu, un alt „péplum“ care pătrunsese cu succes pe piaţa germană. Distribuţia la noua producţie fost una pe măsura bugetului, cu actori de zece naţionalităţi diferite, în frunte cu Orson Welles (Iustinian), Sylva Koscina (Theodora), Laurence Harvey (Cethergus), Robert Hoffman (Totila), Harriet Andersson (Mathaswintha), Michael Dunn (Narses) şi Honor Blackman (Amalaswintha). Şi actorii români au avut roluri importante: Florin Piersic (Witichis), Emanoil Petruţ (Teja), Ion Dichiseanu (Furius), Mircea Anghelescu (Aligern), Adela Mărculescu (Aspa) sau Fory Etterle (Aerobindus).
Buget colosal, pierderi pe măsură Brauner l-a convins pe Robert Siodmak, germanul care făcuse carieră la Hollywood, să preia frâiele filmului. Ca regizori ai scenelor de lupte au fost cooptaţi americanul Andrew Marton, un as al domeniului, care ocupase o poziţie similară la filme care nu mai au nevoie de nicio prezentare, precum „Ben Hur“ (1959) – unde s-a ocupat de celebra cursă a carelor de luptă – şi „Cleopatra“ (1963), respectiv Sergiu Nicolaescu, care nu avea în palmares la vremea respectivă decât „Dacii“. De asemenea, au existat şi trei regizori secunzi. Doi din partea română, Theo Partisch şi Doru Năstase, şi unul din partea Pegaso Film – casa de producţie italiană care a sprijinit, de asemenea, filmul –, Giuseppe Pollini. Filmările s-au desfăşurat într-un ritm alert, în perioada mai-septembrie 1968, întrucât Brauner se angajase ca filmul să fie gata până la finalul anului.
S-au utilizat şi o parte din costumele confecţionate pentru „Dacii“ şi „Columna“, chiar dacă ele nu prea corespundeau întocmai epocii respective, acţiunea filmului fiind plasată în anii 536-537, la patru secole distanţă de luptele dintre Decebal şi romani, dar şi decorul impresionant construit anterior la Buftea pentru filmul lui René Clair, „Les fêtes galantes“ („Serbările galante“). Rezultatul final a fost până la urmă unul sub aşteptări, pelicula fiind un mare fiasco, atât din punctul de vedere al criticii, cât şi al publicului. Unul care l-a usturat serios la buzunar pe producător, acesta înregistrând pierderi de 4 milioane de mărci. Norocul său în materie de afaceri a fost acela că următorul film pe care l-a produs, „Il giardino dei Finzi-Contini“ (regia Vittorio De Sica), a câştigat „Ursul de Aur“ la Berlin şi Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
“Ce mi-o fi trebuit mie filmul ăsta?“
În România, „Bătălia pentru Roma“ n-a circulat decât într-o versiune prescurtată de 90 de minute, având premiera la 21 decembrie 1969, la un an după lansarea de la Berlin. Filmul a avut, de altfel, o prezenţă destul de discretă în afara Germaniei. În Belgia a ajuns în cinematografe în 1974, iar în Franţa a pătruns abia în deceniul următor. În monografia pe care i-a dedicat-o lui Robert Siodmak, reputatul istoric de film elveţian Hervé Dumont dezvăluie câteva dintre cauzele eşecului.
Regizorului i-a lipsit infrastructura eficientă a studiourilor americane, astfel că, în ciuda celor 68 de ani ai săi şi a crizelor constante de diabet, Siodmak a fost nevoit să verifice personal fiecare accesoriu sau costum, muncind efectiv până la 14 ore pe zi. „Ce mi-o fi trebuit mie filmul ăsta? Asta e întrebarea pe care mi-o pun în fiecare dimineaţă“, i s-a plâns el unui jurnalist."
Din culisele Cinematografiei, autor Adrian Epure, adevarul.ro
