Read Think Write Repeat

13/07/2025

💙La categoria Noutăți din librărie/Coup de coeur instant e Romancierul naiv și sentimental, volumul de eseuri despre viață, literatură și scris al lui Orhan Pamuk, apărut recent la Editura Polirom și pe care m-am apucat să îl citesc zilele trecute.
Volumul are 6 eseuri, un Epilog și un Indice de autori, cărți și cuvinte cheie, cu teme din cele mai incitante:
1. Ce se petrece în mintea noastră atunci când citim un roman
2. Domnule Pamuk, toate acestea vi s-au întâmplat chiar dumneavoastră?
3. Personaj literar, acțiune, timp
4. Cuvinte, imagini, obiecte
5. Muzee și romane
6. Centrul
Și câteva citate la care merită să ne gândim atunci când citim:
📚"Romanele sunt vieți secunde. La fel ca visele despre care vorbește poetul francez Gerard de Nerval, ele dezvăluie culorile și complexitatea vieții noastre și sunt pline de oameni, chipuri și obiecte pe care avem senzația că le recunoaștem. Și, la fel ca într-un vis, atunci când citim un roman, lucrurile extraordinare pe care le întâlnim acolo ne marchează uneori atât de puternic, încât uităm unde ne aflăm și ne închipuim în mijlocul evenimentelor și personajelor imaginare ce ne sunt prezentate."
📚" Partea cea mai dificilă în înțelegerea unui roman nu este reprezentată de descoperirea intențiilor scriitorului și reacțiilor cititorului, ci de elaborarea unei perspective echilibrate asupra acestor informații și stabilirea lucrurilor pe care încearcă să le comunice textul... Scriitorul încearcă să-i înțeleagă pe ceilalți, căutând totodată, în chip subtil și ingenios, să ascundă și, în egală măsură, să sugereze centrul romanului- semnificația profundă a acestuia, o perspectivă unică a pădurii de la distanță. Paradoxul fundamental al artei romanului este modul în care acesta se străduiește să exprime propria perspectivă asupra lumii, dar în același timp, vede lumea prin ochii altora."

11/06/2025

Dacă stau prea liniștită e pentru că am intrat în universul M.C., cu al său cel mai nou jurnal Șapte ani stranii. Jurnal. 2018-2024, proaspăt apărut direct la Bookfest.
Un citat, două, trei: 💙

📚" În cei 45 de ani de scris literatură, mi-am privit cu uimire și entuziasm copilăresc spectacolul minții. Am uitat total de mine privindu-i pe ei- de fapt, ce-am văzut tot timpul ăsta, fără s-o văd cu adevărat, fost mereu mâna mea, degetele mele crispate pe pix, fioriturile albastre-horbota de cerneală- și albul hârtiei, și umbra slabă a degetelor mele și-a dosului palmei mele pe pagini nenumărate."
📚"În realitate, fiecare om e o casă cu două etaje, și poți alege ( sau poți fi silit) să trăiești în cel de sus sau în cel de jos. Fiecare trăim cu un monstru la parter, totul e să nu coborâm și să nu pactizăm cu el prea des. Dostoievski a fost ca un reporter de război: în contact nemijlocit cu monstrul din noi, trăind lângă el, ținându-i reportofonul în față, filmându-i atrocitățile."
📚" Viața trece, nu-i nimic de făcut, trece-n splendoarea și suferința ei. E marea obidă- viața trece. Poți sta cu fața-n palme și plânge până ți se scurg ochii sau poți să te bucuri de fiecare clipă, ca un colecționar de fiecare timbru..."

20/05/2025

Sutton - J. R. Moehringer, Anansi Contemporan, 2023, în traducerea extraordinară a lui Paul Slayer Grigoriu.

Știu, știu și eu și mă oftic și singură: cm am putut să ajung atât de târziu la o carte așa bună?!😅

Motto ul cărții este un citat din Lewis Carroll, din Vânătoarea de snark: " Am spus-o întreit: ce îți spun de trei ori e adevărat."

Mi-a plăcut atât de mult Sutton, că am citit-o în 3 zile, am savurat povestea, felul în care Moehringer alege să o spună, povestea în ramă, micile sau marile ironii geniale, are atâta umor, cinism, dar și spirit ludic cartea asta, că nu pot să o subliniez eu îndeajuns aici.

Aș recomanda-o tuturor celor care sunt certați cu cititul, celor care sunt într-o pauză de citit și care simt că nu se dreg cu nimic.

Ei bine, Sutton e bună de pus pe rană: dialoguri savuroase, personaje schițate discret, dar esențial, efectul e de film vechi hollywoodian cu gangsteri, prohibiție, jafuri și urmăriri. Moehringer e as la descrieri, decor, atmosferă, obținând cu minim de efort maxim de efect. Nu riscă, nu se hazardează, dar când e să taie în carne vie, e decis și nu ezită deloc. Dar cartea e mai profundă și departe de comercial, mult mai departe decât greșit am crezut eu.

Premisa literară, citatul care mi se pare definitoriu pentru felul în care Moehringer se raportează la scris și la povestea pe care o spune este acesta: " Adevărul își are locul lui. Într-o judecătorie, cu siguranță. Într-o sală de consiliu. Dar într-o poveste? Nu știu. Cred că adevărul stă în ascultător. Adevărul este ceva pe care ascultătorul îl conferă unei povestiri- sau nu. Totuși, nu te sfătuiesc să folosești argumentul ăsta cu o soție sau o iubită. "

Premisa narativă este aceasta: proaspăt eliberat după executarea unei sentințe pentru jaf armat, Sutton Willie, zis Actorul, este nevoit să petreacă prima zi după eliberare în compania unui jurnalist și a unui fotograf, care au sarcina de a obține exclusivitatea unui interviu cu legenda lumii interlope americane, înainte ca restul presei să apuce să ia o felie din poveste. Doar că, așa cm îi stă bine unui nelegiuit original, Sutton alege el cm va fi scrisă povestea și le impune celor doi propriile condiții pentru interviu.
De aici, începe o cursă contra cronometru- împotriva timpului puțin care îi mai rămâne de trăit lui Sutton( așa să fie oare?),
împotriva amintirilor care îl răscolesc ( ele pe el sau el pe ele?),
împotriva lui Reporter și Fotograf, care îl presează și zoresc, grăbindu-se să scape cât mai rapid de un personaj incomod.
Însă, pe măsură ce Reporter și Fotograf ( așa îi numește Moehringer pe cei doi, la fel ca pe alte personaje considerate secundare - da, găsesc ideea asta fermecător de iscusită) îl însoțesc pe Sutton prin singuraticul și frigurosul New York al dimineții de Crăciun, prin locurile emblematice, ca un fel de traseu inițiatic al devenirii întru crimă al condamnatului, asistăm la o adevărată lecție de scris, de încântare și vrăjire a cititorului, o lecție de viață, o poveste foarte frumos spusă.
Dacă am să îi găsesc musai un defect cărții, ar trebui să mă fac că uit de motto-ul cărții, că uit de citatul pe care chiar eu l-am subliniat și să spun că m-a făcut să ridic puțin din sprâncene erudiția multor din pungașii, prietenii, colegii de pușcărie ai lui Sutton.
Mi-a plăcut mult dezvrăjirea, nota de plată care vine până la urmă pentru conștiința cititorului, anesteziată metodic de Moehringer, cu o măiestrie de netăgăduit, demnă de cauze mai bune, anume episodul în care psihiatrul uneia din închisorile în care fost mai mereu închis Willie îi face o analiză, un duș rece pentru infractor, deopotrivă pentru cititor.

Câteva citate, scurte și un îndemn pentru cei care nu au citit cartea: Nu ezitați, cartea merită cu siguranță câteva ore, zile.

📚 " Se opresc pe 240 Centre Street, la un palat din barocul francez cu statui și coloane și o cupolă mare în vârf. Ca un fel de Vatican al polițiștilor, se gândește Willie, privind clădirea. Papii și polițiștii- e clar că au o părere foarte bună despre ei înșiși."

📚"- Câți oameni sunt în lume, trei miliarde? Patru? Știți care sunt șansele să-l găsești pe cel care îți este hărăzit? Ei bine... eu am găsit-o. Chiar aici. În locul acesta... Băieți, nu ești cu adevărat viu, în sensul deplin al cuvântului, decât când iubești. De aceea aproape toți cei pe care îi vedeți arată de parcă ar fi morți."

📚" Nu aveam decât câteva ore la dispoziție până când trebuia să se întoarcă. Dar doar de atât ai parte în viață. Câteva ore acum, câteva ore altă dată. Dacă ai noroc. Am învățat asta de la doamna Adams. E îngropată pe partea cealaltă a acestui deal."

📚" - Poezia nu trebuie să însemne nimic, spune el.
- Deci poezia e ca Humphrey Bogie.
- Păi... nu. Doar că uneori un vers e frumos și atât. Și frumusețea e înțelesul
Sau e singurul înțeles de care ai nevoie."💙

03/05/2025

Anii romantici. Amintiri, gânduri. Ediția a II a, cu mici completări, dosar de presă și index de nume, de Gabriela Adameșteanu, Polirom, 2024.

Atât de bine, de firesc, de natural curg gândurile și amintirile Gabrielei Adameșteanu în Anii romantici, că nu ai cm să nu o iubești.
Pentru mine, cartea asta înseamnă "Viața ca viață, nu viața ca poveste de adormit copiii", unul din citatele mele preferate din această carte.
Am văzut-o la standul Polirom, la noutăți (reeditare) la Gaudeamus în toamnă, m-a atras ceva încă de acolo, răsfoind-o și evident am zis că trebuie neapărat să o citesc. Îmi plăcuse mult O dimineață pierdută, când o citisem, prin clasa a 11 a la liceu, apoi mai târziu am încercat Fontana di Trevi, cu care nu m-am împăcat deloc bine. Însă Anii romantici, cu subtitlul Amintiri, gânduri a produs în mine o bucurie și o asemenea potrivire scriitor-cititor, că am reținut de la prima citire fragmente întregi, bucăți de istorie personală, infuzată "tare", ca un ceai negru intens aromat, cu detalii mai mult sau mai puțin picante din viața de tânăr scriitor debutant în anii târzii ai comunismului.
Îmi place Gabriela Adameșteanu pentru naturalețea, autenticitatea și firescul ei, iar personalitatea ei dă naștere evident unui scris identic, egal cu ea însăși fără virgulă și puncte de suspensie, fără multe divagații și prețiozități, cm ai observat, într-un stil natural, curgător, în care împletește amintiri, gândiri despre viață și lume, cu bucăți din viața unui editor, redactor, om de cultură literară și jurnalistică din acei ani încețoșați și, fără îndoială, grei.
Ceea ce îmi place teribil la cartea asta este că redă viața ca viață, nu viața ca poveste de adormit copiii: "Istoria cărților apărute nu este, în imaginea mea, suita de benzi desenate în alb și negru, așa cm au creat-o autorii, care în libertate au insistat pe imaginea lor în bună parte reală, de victime sau eroi (sau și una, și alta), dar au trecut sub tăcere prieteniile cu directori de edituri, intervenția Uniunii Scriitorilor, pilele puse în zona unde se făcea cenzura etc. Adică viața ca viață, nu viața ca poveste de adormit copiii. Au contribuit la această imagine bipolară și emisiunile(cam maniheiste) ale Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca [...]"
Aici aș face evident paralela cu Jurnalul esențial al Monicăi Lovinescu, pentru că ele trebuie musai citite împreună, ca două părți ale unui întreg. În timp ce în Jurnalul esențial vedem privirea dinspre Occident înspre nebunia totalitară, în Anii romantici găsim exact bucățile lipsă, care ne completează imaginea acelei lumi cu bucătăria internă.
Evident, mi-au plăcut enorm referințele la autori, că sunt ei un tânăr și pragmatic(nu aș fi zis, 😁) Mircea Cărtărescu, un nerecunoscător, nedrept și revanșard Paul Goma (înțeleg mai bine acum de ce a fost atât de categorică în Jurnal Monica Lovinescu), un misterios pentru mine Ioan Petru Culianu.
Este o carte esențială pentru recuperarea măcar dintr-o perspectivă istorică, trăită, a anilor imediat anteriori și posteriori evenimentelor din 1989, a ceea ce a însemnat opoziția acelor ani, inițiativele civice și demersurile acestora pentru democrație.
E de citit și Femeia din fotografie de Tia Șerbănescu, a cărei prefață o semnează Gabriela Adameșteanu, apărută la Art, tot în 2024. Pe cele două le leagă, pe lângă prietenia lor, o vocație jurnalistică, un traseu literar comun, așa că sunt perspective ce merg citite împreună.

01/05/2025

Cititele mele din aprilie 💙 sunt greu de încadrat într-un tipar standard. Au fost deosebite, diferite, fiecare unică în felul ei:

📚 a fost ficțiune clasică - Povestirile lui Nabokov, pe care le-am citit pentru valoarea lor intrinsecă, strict ca istorie literară, ca realizare estetică, din perspectiva de antrenament, pe care bănuiesc că îl făcea Nabokov pentru marile lui romane. Așa fac întotdeauna când citesc cărți clasice, moderne sau aparținând unei alte perioade de istorie literară decât cea căreia îi aparțin, încerc (și îmi place să cred că reușesc) să nu le judec după canonul actual, după cm se face și ce înseamnă astăzi literatura, ci după ceea ce reprezentau la epoca la care au fost scrise, în contextul literar, social și uneori, politic, de atunci. Cu toate acestea, există clasici mari care nu se demodează, nu devin mai puțin relevanți, par actuali când îi citești/recitești, iar asta se datorează talentului uriaș, temelor universale și, nu în ultimul rând, modului în care sunt văzuți astăzi.
📚 Însemnările din subterană ale lui Dostoievski au intrat la această categorie, a cărților actuale în orice moment. În cazul Însemnărilor, mi-a plăcut analiza unui curent al vremii, a unui mod de a se raporta la lume a celor din secolul al XIX lea, pe care eu astăzi am văzut-o coerentă și actuală, privită din perspectiva viață reală - viață virtuală. Când suntem reali, când suntem autentici, când mai apucăm să trăim real, natural și cât răspundem canonului psihologic impus de rețea? Acestea îmi place să cred că ar fi fost probabil astăzi Însemnările din subterană ale unui Dostoievski contemporan.
📚 A fost poezie, și, ooo, ce poezie. Limbaj pur, cm spunea zilele trecute Bogdan Alexandru Stănescu, vorbind despre ce ii place la poezie. Am citit un volum din 2021,al Editurii Bestseller din Chișinău, o selecție de poezie de dragoste de Nichita Stănescu, într-o concepție grafică specială. Voi scrie pe îndelete despre ea zilele viitoare.
📚 A fost memorialistică - Anii romantici ai Gabrielei Adameșteanu, reeditare din toamnă a Polirom este cartea care mi-a plăcut foarte mult. Revin și despre ea.
📚 A fost Sutton a lui Moeringer, una din cele mai bine scrise cărți, pe care aș recomanda-o oricui spune că este într-o pană de lectură. Revin și despre ea.
Despre Nexus și Scrisori pentru cititorii din 2025 am mai scris, așa că nu revin.
Mai, fii blând și bun cu noi și lasă - ne să ne bucurăm de toate frumusețile tale, fără îngândurări politice.

Spor la trăit și citit! 💙

22/04/2025

Euridice
de Nichita Stănescu

Aerul se mai emoționa încă
în jurul tău,
tulburând vederea orelor acele,
când înnoptarea venea alunecând
pe roata inimii mele.

Și glasul ți se rupea sub sărutul
pe care ți-l da ne-început începutul.
Facle și torțe și flăcări și focuri
ți se-aprindeau în ochi, cerându-se stinse
de norul feții mele, plumburiu și greu
trecând pe chipul tău, ca-n piscurile ninse.

Îți mai țineam cu brațul încă
viața ta de viața mea lipită,
risipa dragostei nerisipită,
secunda înnodată de clipită.

Pași, râsete, povești silabice, istorii,
destăinuiri, speranțe - voi
erați într-adevăr adevărate
în jurul celor doi din iarna când
un aer scânteind, pe lângă tine
va fi trecut. Va fi trecând...

Din volumul Tu ai un fel de paradis al tău. Poeme de dragoste. Nichita Stănescu, Editura bestseller, Chișinău, 2021.

Credit foto Felix Schreiner.

31/03/2025

Cititele lunii martie, la mare concurență cu cele pe care le-am început în martie, dar încă nu le-am terminat, dar și cu cele mai noi din biblioteca mea și din lista musai de citit.
În ordinea iubitelor, la capitolul Citite în martie, situația stă așa:
1. Locul unu cu coroniță- Palatul lunii al lui Auster. Mi-au plăcut enorm inteligența, erudiția, spiritul ludic al acestui magician al literelor americane. Creează în Palatul lunii niște personaje greu de uitat, un Thomas Effing mizantrop, care călătorește într-o viață de om din Vestul sălbatic până în Europa post belică, apoi pe străzile unui New York contemporan, unde împreună cu nepotul său sunt protagoniștii unei scene greu de trecut cu vederea. Pariul jucăuș al lui Auster cu cititorii este să își pună personajele și împreună cu ele și cititorii în mijlocul unor situații neverosimile, într-o provocare în care îi simți ironia în subtext și tocmai când simți că nu mai poți, îi cedezi și pici mai tare în mrejele ca de sirenă ale unei literaturi pur speculative, lăsându-te pradă plăcerii pure de a citi literatură scrisă de dragul artei.
2. La mică distanță și schimbând registrul stă cartea Hertei Mueller, care mi se pare un atelier deschis de scriere și descriere a sinelui artistic.
3. Lacuna a fost cartea de la clubul Editurii Trei, care mie mi s-a părut interesantă din punct de vedere al premiselor sociale și politice propuse, mai puțin credibilă din punct de vedere constructiv și al structurii romanului. M-a enervat că Barbara Kingsolver se uită mereu spre dreapta cu furie, însă nu cu același tratament spre stânga, de unde își și alege personaje ca Frida Kahlo, Diego Rivera, Natalia și Lev Troțki, pe care le și distribuie într-o bucată destul de consistentă din roman.
Următoarele cărți citite au fost un album de povestiri al lui Andre Dubus, Vrăjitorul lui Nabokov și un album de eseuri despre opera lui Egon Schiele.
În lista de cărți începute luna aceasta se află un grup de cărți despre rețele sociale, pentru că este o temă care ne influențează destul de mult aproape toate aspectele vieții și sunt greu de trecut cu vederea: Nexus a lui Harari și Identitatea virtuală a lui Mihnea Măruță, care vor fi completate frumos de Societatea digitală. Am început și Povestirile lui Nabokov, din care încerc să citesc câte una pe zi, la capitolul istorie literară, dar și Femeia din fotografie de Tia Șerbănescu, care va face pereche frumoasă cu Anii romantici ai Gabrielei Adameșteanu. Ierusalimul lui Sebag Montefiore este o carte pe care o parcurg încet, pentru că este incredibil de complexă și densă.
În a treia fotografie, sunt cele mai noi cărți din bibliotecă, cele pe care le-am cumpărat luna aceasta și cărora trebuie să le fac timp de citit și loc pe rafturi.
Abia aștept să citesc cel mai nou volum colectiv editat de Humanitas, sub îngrijirea Ioanei Pârvulescu, Scrisori pentru cititorii din 2125, care conține în premieră și un interviu cu ChatGpt, una dintre multiplele IA pe care le tot bagă toată lumea în seamă, de văzut cu ce urmări.
Spor la citit tuturor și hai cu primăvara!
📚🌸🪷

20/03/2025

Rețele, rețele, cu mintea la ele.
Cărțile pe care le citesc acum și care îmi dau ceva de gândit:
📚Nexus, a patra cartea a lui Yuval Noah Harari pe care o citesc, apărută iarna trecută la Polirom. Nu întotdeauna putem fugi de realitatea virtuală, acum scriind realizez scindarea și contradicția din formularea aceasta cu care ne-am obișnuit atât de tare. Real vs. virtual, identitatea reală față de cea virtuală, evoluția conștiinței și felul în care omenirea face față schimbărilor totale de perspectivă și reprezentare a lumii.
În primele trei cărți ale lui Harari, ideea fundamentală era aceea a unei omeniri care a avansat până unde este astăzi prin crearea unor rețele de informații și relații, grație cărora au fost posibile incredibile inovații științifice. Astăzi, când IA- inteligența artificială ne schimbă fundamental, începem să înțelegem din ce în ce mai clar că avansul tehnologic și avalanșa informațională nu sunt sinonime cu creșterea nivelului de umanitate, de responsabilitate personală și/sau colectivă.
Harari numește concepția naivă asupra informației percepția conform căreia "informațiile duc la adevăr dacă sunt în număr suficient de mare, iar adevărul la rândul lui conduce deopotrivă la putere și înțelepciune." Însă, după cm vedem din ce în ce mai des, pentru marea noastră majoritate, adesea informațiile în număr copleșitor duc la erori, la dezinformare și analize eronate, iar Cortina de Siliciu ar putea fi noua Cortină de fier.
Prima parte din Nexus tratează evoluția istorică a rețelelor informaționale a doua vorbește despre implicațiile politice ale noilor rețele, în timp ce ultima parte analizează impactul populațiilor de siliciu asupra totalitarismului.
📚 Identitatea virtuală, de Mihnea Măruță, pe care mulți l-am ascultat în podcastul despre acceleraționalism, ca nouă politică a elitelor tehnologice americane. Cartea vine la mine după ce am citit acum vreo doi sau trei ani The Game al lui Alessandro Baricco, o versiune ușor poetică a evoluției rețelelor. Abia aștept să citesc cm și de ce ne transformă rețelele de socializare, dintr-o perspectivă filosofico-ontologică.

16/03/2025

Patria mea era un sâmbure de măr- Herta Muller în dialog cu jurnalista Angelika Klammer, (carte reeditată în 2025 la Humanitas Fiction și apărută săptămâna aceasta în librării) este o carte- confesiune, redând un interviu foarte personal, în care autoarea română cu origini șvabe rememorează teribilii ani ai comunismului, văzuți mai întâi prin ochii copilului, apoi ai angajatului hărțuit de securitatea infamă, pornind de la cartea ei Tinuturile joase.

Extraordinar scrisul Hertei Muller, mă impresionează atât de mult luciditatea, sensibilitatea, curajul și deschiderea ei, vorbirea despre niște adevăruri incomode, dureroase și traumatizante. O să o tot recomand, cred că este esențială pentru a ne înțelege mai bine. Paginile în care scriitoarea rememorează nemerniciile sistemului opresiv, mizeriile pe care le suferea, interogatoriile și abuzurile securității comuniste sunt grăitoare pentru un fel de a fi agresat nu doar fizic, ci și anihilat spiritual specific regimurilor totalitariste sau mai nou, iliberale, pe care, din păcate, mulți le-au șters cu totul din memorie, condamnându-ne la repetarea unor asemenea regimuri odioase.

Am trecut pe lista de citit și Tinuturile joase, cartea de povestiri parțial autobiografice, dar și romanele Leagănul respirației și Animalul inimii.

Câteva citate:

📚"M-am întrebat dacă amintirea are de-a face mai mult cu memoria sau cu firea omului. Sau dacă exclusiv percepția din timpul trăirii decide asupra a ceea ce mai târziu vei ști sau vei uita."

📚"La puțin timp după schimbarea din '89 am văzut că urâțenia planificată e valabilă pentru întreaga Europă de Est. Fie că era vorba de Polonia, Cehia, Letonia, Slovenia, Bulgaria, în marile orașe, la fel ca în cine știe ce fund de provincie, pretutindeni dădeam peste aceleași galantare românești ale unor prăvălii prăpădite - șervețele de hârtie îngălbenite cu marginile dantelate, aranjate pieziș unele lângă altele în așa fel încât un vârf să atârne în jos, vertical, pe ele dispuse în triunghi sticle prăfuite de suc, de ambele părți ale galantarului niște perdele galben-maronii și totul acoperit de c.. de muște. Acesta-i lamentabilul galantar est-european de altădată... Un asemenea galantar e o dispoziție de viață. Galantarul e depresiv și zi de zi își transmite deprimarea tuturor celor care trec pe lângă el. Chiar dacă nu fac decât să se uite la el mașinal, ei au deja galantarul în suflet... "

📚" Cred că frumusețea îți dă un reazem, te ocrotește sau te cruță. Urâțenia face ca orice împrejurare să fie distantă, în ea nu poți fi acasă. Când frumusețea lipsește vreme îndelungată cu totul, îți sporește mâhnirea. Oamenii ajung să fie complet defensivi și turbați. Par să fie două însușiri radical diferite, dar apar ambele atunci când se înstăpânește abrutizarea, manifestându-se bezmetic în una și aceeași persoană. Poate că omul nu-și poate păstra echilibrul decât în amestecul imprevizibil al amândurora. Tot așa cm există și amestecul de nepăsare și euforie
Ori de nepăsare și deznădejde. Ori de euforie și deznădejde. Cred că din cauza lipsei de perspectivă în care trăia lumea, însușirile oamenilor erau oricum de mult distorsionate. Se intensificau până la a deveni psihoze, apoi își vărsau focul și dispăreau care cm voia."

Dure pagini, dar parcă tot mai necesare. Poate ar trebui studiat mai mult inclusiv în școli, ca să nu uităm de unde venim, cât am suferit, unde suntem azi și datorită cui.

14/03/2025

Un interviu cu Mircea Cărtărescu, nominalizat pentru acest prestigios premiu al lumii literare, dar și cu traducătorul romanului Solenoid

With Solenoid longlisted for the International Booker Prize 2025, we spoke to its author and translator about how the book ‘wrote itself’, and the authors that have inspired them

12/03/2025

Noutăți în librărie

26/02/2025

Gândul zilei